ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2324/2014

Deliberând asupra contestației de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 520/NCPP din 13 mai 2014, Tribunalul Iași, în baza art. 595 C. proc. pen., art. 23 alin. (8) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, cu referire la art. 6 alin. (6) C. pen., a admis sesizarea comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, din cadrul Penitenciarului Iași, prevăzută de H.G. nr. 836/2013, numai cu privire la pedeapsa complementară, pentru persoana condamnată M.L., în prezent deținut în Penitenciarul Iași, și, pe cale de consecință: În baza art. 6 alin. (6) C. pen., a redus de la 10 ani, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

(anterior), aplicată prin Sentința penală nr. 252 din data de 16 iulie 2003 a Tribunalului Vaslui, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 6011 din 18 decembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen., pe care o va executa condamnatul după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept: "Prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 1638/99/2014, comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, din cadrul Penitenciarului Iași, prevăzută de H.G.

nr. 836/2013, a solicitat aplicarea legii mai favorabile, cu privire la pedeapsa rezultantă de 21 de ani și 10 luni închisoare și pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a), lit. b) C. pen. (anterior), aplicată condamnatului M.L., în prezent deținut în Penitenciarul Iași, prin Sentința penală nr. 252 din data de 16 iulie 2003 a Tribunalului Vaslui, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 6011 din 18 decembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a arătat că, persoana condamnată M.L. execută pedeapsa rezultantă de 21 de ani și 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav prev. de art. 174, art. 176 lit. a) C. pen.

anterior și art. 174, art. 176 lit. c) C. pen. anterior și violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. anterior și pedeapsa complementară cu durata de 10 ani. S-a solicitat, în conținutul sesizării, ca instanța să procedeze la reducerea pedepsei principale pentru infracțiunea prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. anterior și la reducerea pedepsei complementare, având în vedere disp. art. 224 alin. (1), (2) C. pen., cât și disp. art. 66 alin. (1) C. pen.

S-au atașat sesizării următoarele acte: fișa de evaluare, fotocopia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 403/2003 din data de 13 ianuarie 2004, fotocopia Sentinței penale nr. 252 din data de 16 iulie 2003 a Tribunalului Vaslui, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 6011 din 18 decembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fotocopia Sentinței penale nr. 127 din 6 februarie 2003 a Judecătoriei Răducăneni, fotocopia Sentinței penale nr. 433 din 13 septembrie 2001 a Judecătoriei Răducăneni și fotocopia cazierului judiciar. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 255/2013, modificată prin O.U.G. nr. 116/2013. Instanța de fond a reținut următoarele: Prin Sentința penală nr. 252 din data de 16 iulie 2003 a Tribunalului Vaslui, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 6011 din 18 decembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost condamnat numitul M.L.

la pedeapsa de 20 de ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 - 176 lit. a) C. pen. anterior, la pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav prev. de art. 174 - 176 lit. c) C. pen. anterior și la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. anterior, toate cu aplic. art. 33 lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen. anterior. Au fost contopite pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

anterior, sporită cu 1 an închisoare, în total 21 de ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior. A fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 433/2001 a Judecătoriei Răducăneni pe care a cumulat-o aritmetic cu pedeapsa de 21 de ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 21 de ani și 10 luni ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior. În aplicarea dispozițiilor art. 6 C. pen., instanța a analizat global, unitar, aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat contestatorul, dar și în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la recidivă și concursul de infracțiuni.

Sub primul aspect, instanța de fond a verificat dacă pedepsele aplicate sub legea veche depășesc maximul special din noua normă de incriminare, reținând că infracțiunea de: 1) - "omor deosebit de grav", prev. de art. 174 - 176 lit. a) C. pen. anterior este incriminată în C. pen. la art. 189 alin. (1) lit. h), fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, atât în C. pen. din 1969 cât și în actualul C. pen., limitele pedepsei pentru forma consumată fiind prevăzute de la 15 la 25 de ani. Față de cele reținute, instanța a constatat că pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de "omor deosebit de grav", prev. de art. 174 - 176 lit. a) C. pen.

nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 25 de ani închisoare; 2) - "tentativă de omor deosebit de grav", prev. de art. 20 C. pen. anterior rap. la art. 174 - 176 lit. c) C. pen. anterior este incriminată în C. pen. la art. 32 rap. la art. 189 alin. (1) lit. e), fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, atât în C. pen. din 1969 cât și în actualul C. pen., limitele pedepsei pentru forma consumată fiind prevăzute de la 15 la 25 de ani. Față de cele reținute, instanța a constatat că pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav", prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 176 lit. c) C. pen.

nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 12 ani și 6 luni închisoare, luând în considerare forma tentată a infracțiunii; 3) - "violare de domiciliu", prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. anterior este incriminată în C. pen. la art. 224 alin. (2), fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în C. pen. din 1969 limitele pedepsei fiind prevăzute de la 3 la 10 ani, iar în actualul C. pen. de la 6 luni la 3 ani sau amendă. Față de cele reținute, instanța a constatat că pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu", prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. depășește maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 3 ani închisoare.

Sub cel de-al doilea aspect, în ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile referitoare la tratamentul juridic sancționator privitor la recidiva postcondamnatorie și concursul de infracțiuni, instanța a comparat pedeapsa rezultantă aplicată condamnatului (sub legea veche - C. pen. din 1969), de 21 de ani și 10 luni închisoare, cu limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 43 alin. (2) C. pen., luându-se în calcul pedeapsa redusă la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea de violare de domiciliu.

Instanța a constatat că, simulând mecanismul de aplicare a tratamentului sancționator al recidivei postcondamnatorii și al concursului de infracțiuni prevăzut de Codul penal, în aplicarea globală, unitară a legii penale mai favorabile, fără a putea combina dispozițiile mai favorabile dintr-o lege, referitoare la limitele de pedeapsă, cu dispozițiile mai favorabile dintr-o altă lege, referitoare la tratamentul sancționator al recidivei postcondamnatorii și al concursului de infracțiuni, condamnatul ar avea de executat o pedeapsă rezultantă mai mare decât cea stabilită potrivit legii vechi - Codul penal din 1969 - respectiv o pedeapsă de 24 de ani și 6 luni închisoare (20 de ani la care se adaugă 1/3 din restul celorlalte pedepse de 8 ani și 3 ani = 23 de ani 8 luni închisoare, la care se adaugă 10 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 433/2001 a Judecătoriei Răducăneni).

S-a reținut că alăturat pedepsei principale, persoanei condamnate M.L. i-a fost aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., timp de 10 ani. Potrivit C. pen.

(art. 66 alin. (1), privind conținutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi), pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României; d) dreptul de a alege; e) drepturile părintești; f) dreptul de a fi tutore sau curator; g) dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii; h) dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme; i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță; j) dreptul de a părăsi teritoriul României; k) dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public; l) dreptul de a se afla în anumite localități stabilite de instanță; m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță; n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane,

stabilite de instanță, ori de a se apropia de acestea; o) dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale, în condițiile stabilite de instanța de judecată. Instanța a constatat, pe de o parte, că, în lumina noilor reglementări, durata minimă și maximă a pedepsei complementare este prevăzută expres de la unu la 5 ani, limita maximă de 10 ani, prevăzută de C. pen. anterior, fiind redusă la 5 ani, potrivit C. pen. Pe de altă parte, a constatat că interdicția exercitării dreptului de a alege se regăsește și în noul C. pen. lit. d), art. 66 alin. (1), însă legiuitorul a ales reglementarea sa separată de interdicția exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice lit. a), art. 66 alin. (1), noua reglementare deosebindu-se și sub acest aspect față de cea anterioară care prevedea cele două drepturi la aceeași literă (art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen.

anterior). A reținut că, potrivit art. 6 alin. (6) C. pen., privind aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă. Întrucât pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, potrivit dispozițiilor art. 66 alin. (1) C. pen., nu poate depăși 5 ani, instanța trebuie să reducă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior, aplicată condamnatului M.L., de la 10 ani, la 5 ani, conform dispozițiilor art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen.

În consecință, având în vedere că pedeapsa aplicată persoanei condamnate M.L., de 21 de ani și 10 luni închisoare, pe care aceasta o execută în prezent potrivit legii vechi, nu depășește maximul special la care se poate ajunge potrivit legii noi (de 24 de ani și 6 luni închisoare), în baza art. 595 C. proc. pen., art. 23 alin. (8) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, cu referire la art. 6 alin. (6) din noul C. pen., a admis sesizarea comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, din cadrul Penitenciarului Iași, prevăzută de H.G. nr. 836/2013, numai cu privire la pedeapsa complementară, pentru persoana condamnată M.L., în prezent deținut în Penitenciarul Iași.

Prin Decizia penală nr. 221 din 26 iunie 2014, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca tardivă contestația formulată de contestatorul M.L., deținut în Penitenciarul Iași împotriva Sentinței penale nr. 520/NCPP din 13 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, pe care a menținut-o și a obligat contestatorul să achite suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei decizii a formulat contestație condamnatul M.L., prin care a solicitat să i se reducă pedeapsa în a cărei executare se află în prezent și a arătat, în esență, că nu se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa.

Analizând excepția ridicată de Ministerul Public, Înalta Curte apreciază că aceasta este fondată, urmând a respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul M.L., pentru motivele ce se vor arăta: Conform art. 16 (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, "Hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale." Se reține că prin Decizia penală nr. 221 din 26 iunie 2014, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca tardivă, contestația formulată de contestatorul M.L., în baza art. 425 ind. 1 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 23 din Legea nr. 255/2013.

Art. 425 ind. 1 alin. (7) C. proc. pen., prevede expres că decizia pronunțată în calea de atac a contestației, nu este supusă nici unei căi de atac. Prin urmare, condamnatul M.L. a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, cale de atac ce nu este prevăzută de lege. În consecință, având în vedere toate aspectele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 425 ind. 1 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul M.L. împotriva Deciziei penale nr. 221 din 26 iunie 2014 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul M.L. împotriva Deciziei penale nr. 221 din 26 iunie 2014 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 iulie 2014. Procesat de GGC - CL