ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2324/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2324/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

contestației de față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 520/NCPP din 13 mai 2014,

Tribunalul Iași, în baza art. 595 C. proc. pen., art. 23 alin. (8) din Legea

nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de

procedură penală, modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, cu referire la art. 6

alin. (6) C. pen., a admis sesizarea comisiei de evaluare a incidenței

aplicării legii penale mai favorabile, din cadrul Penitenciarului Iași,

prevăzută de H.G. nr. 836/2013, numai cu privire la pedeapsa complementară,

pentru persoana condamnată M.L., în prezent deținut în Penitenciarul Iași, și,

pe cale de consecință:

În baza art. 6 alin.

(6) C. pen., a redus de la 10 ani, pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. (anterior), aplicată prin

Sentința penală nr. 252 din data de 16 iulie 2003 a Tribunalului Vaslui, rămasă

definitivă prin Decizia penală nr. 6011 din 18 decembrie 2003 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, la 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen., pe care o va

executa condamnatul după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 275

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în

sarcina acestuia.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de

drept:

"Prin sesizarea

înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 1638/99/2014, comisia de

evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, din cadrul

Penitenciarului Iași, prevăzută de H.G. nr. 836/2013, a solicitat aplicarea

legii mai favorabile, cu privire la pedeapsa rezultantă de 21 de ani și 10 luni

închisoare și pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev.

de art. 64 lit. a) teza a), lit. b) C. pen. (anterior), aplicată condamnatului

M.L., în prezent deținut în Penitenciarul Iași, prin Sentința penală nr. 252

din data de 16 iulie 2003 a Tribunalului Vaslui, rămasă definitivă prin Decizia

penală nr. 6011 din 18 decembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a arătat că,

persoana condamnată M.L. execută pedeapsa rezultantă de 21 de ani și 10 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav prev. de

art. 174, art. 176 lit. a) C. pen. anterior și art. 174, art. 176 lit. c) C.

pen. anterior și violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.

anterior și pedeapsa complementară cu durata de 10 ani.

S-a solicitat, în

conținutul sesizării, ca instanța să procedeze la reducerea pedepsei principale

pentru infracțiunea prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. anterior și la

reducerea pedepsei complementare, având în vedere disp. art. 224 alin. (1), (2)

C. pen., cât și disp. art. 66 alin. (1) C. pen.

S-au atașat sesizării

următoarele acte: fișa de evaluare, fotocopia mandatului de executare a pedepsei

închisorii nr. 403/2003 din data de 13 ianuarie 2004, fotocopia Sentinței

penale nr. 252 din data de 16 iulie 2003 a Tribunalului Vaslui, rămasă

definitivă prin Decizia penală nr. 6011 din 18 decembrie 2003 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, fotocopia Sentinței penale nr. 127 din 6 februarie 2003

a Judecătoriei Răducăneni, fotocopia Sentinței penale nr. 433 din 13 septembrie

2001 a Judecătoriei Răducăneni și fotocopia cazierului judiciar.

În drept, s-au

invocat dispozițiile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 255/2013, modificată prin

O.U.G. nr. 116/2013.

Instanța de fond a

reținut următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 252 din data de 16 iulie 2003 a Tribunalului Vaslui, rămasă definitivă prin

Decizia penală nr. 6011 din 18 decembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, a fost condamnat numitul M.L. la pedeapsa de 20 de ani închisoare și

10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior,

pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 - 176

lit. a) C. pen. anterior, la pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior, pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav prev. de art. 174 - 176 lit.

c) C. pen. anterior și la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C.

pen. anterior, toate cu aplic. art. 33 lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen.

anterior.

Au fost contopite

pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare și 10 ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior, sporită

cu 1 an închisoare, în total 21 de ani închisoare și 10 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior.

A fost revocată

suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare stabilită

prin Sentința penală nr. 433/2001 a Judecătoriei Răducăneni pe care a cumulat-o

aritmetic cu pedeapsa de 21 de ani închisoare și 10 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior, urmând ca inculpatul

să execute pedeapsa de 21 de ani și 10 luni ani închisoare și 10 ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior.

În aplicarea

dispozițiilor art. 6 C. pen., instanța a analizat global, unitar, aplicarea

legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă pentru

infracțiunile pentru care a fost condamnat contestatorul, dar și în ceea ce

privește tratamentul juridic sancționator privitor la recidivă și concursul de

infracțiuni.

Sub primul aspect,

instanța de fond a verificat dacă pedepsele aplicate sub legea veche depășesc

maximul special din noua normă de incriminare, reținând că infracțiunea de:

1) - "omor

deosebit de grav", prev. de art. 174 - 176 lit. a) C. pen. anterior este

incriminată în C. pen. la art. 189 alin. (1) lit. h), fiind sancționată în

ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, atât în C. pen. din 1969 cât și în

actualul C. pen., limitele pedepsei pentru forma consumată fiind prevăzute de

la 15 la 25 de ani.

Față de cele

reținute, instanța a constatat că pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de "omor deosebit de

grav", prev. de art. 174 - 176 lit. a) C. pen. nu depășește maximul

special prevăzut de legea nouă, care este de 25 de ani închisoare;

2) - "tentativă

de omor deosebit de grav", prev. de art. 20 C. pen. anterior rap. la art.

174 - 176 lit. c) C. pen. anterior este incriminată în C. pen. la art. 32 rap.

la art. 189 alin. (1) lit. e), fiind sancționată în ambele reglementări cu

pedeapsa închisorii, atât în C. pen. din 1969 cât și în actualul C. pen.,

limitele pedepsei pentru forma consumată fiind prevăzute de la 15 la 25 de ani.

Față de cele

reținute, instanța a constatat că pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de

grav", prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 176 lit. c) C. pen. nu

depășește maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 12 ani și 6 luni

închisoare, luând în considerare forma tentată a infracțiunii;

3) - "violare de

domiciliu", prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. anterior este incriminată

în C. pen. la art. 224 alin. (2), fiind sancționată în ambele reglementări cu

pedeapsa închisorii, în C. pen. din 1969 limitele pedepsei fiind prevăzute de

la 3 la 10 ani, iar în actualul C. pen. de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

Față de cele

reținute, instanța a constatat că pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare

aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de violare de

domiciliu", prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. depășește maximul special

prevăzut de legea nouă, care este de 3 ani închisoare.

Sub cel de-al doilea

aspect, în ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile referitoare la

tratamentul juridic sancționator privitor la recidiva postcondamnatorie și

concursul de infracțiuni, instanța a comparat pedeapsa rezultantă aplicată

condamnatului (sub legea veche - C. pen. din 1969), de 21 de ani și 10 luni

închisoare, cu limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 alin. (1)

lit. b) C. pen. și art. 43 alin. (2) C. pen., luându-se în calcul pedeapsa

redusă la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea de violare

de domiciliu.

Instanța a constatat

că, simulând mecanismul de aplicare a tratamentului sancționator al recidivei

postcondamnatorii și al concursului de infracțiuni prevăzut de Codul penal, în

aplicarea globală, unitară a legii penale mai favorabile, fără a putea combina

dispozițiile mai favorabile dintr-o lege, referitoare la limitele de pedeapsă,

cu dispozițiile mai favorabile dintr-o altă lege, referitoare la tratamentul

sancționator al recidivei postcondamnatorii și al concursului de infracțiuni,

condamnatul ar avea de executat o pedeapsă rezultantă mai mare decât cea

stabilită potrivit legii vechi - Codul penal din 1969 - respectiv o pedeapsă de

24 de ani și 6 luni închisoare (20 de ani la care se adaugă 1/3 din restul

celorlalte pedepse de 8 ani și 3 ani = 23 de ani 8 luni închisoare, la care se

adaugă 10 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 433/2001 a

Judecătoriei Răducăneni).

S-a reținut că

alăturat pedepsei principale, persoanei condamnate M.L. i-a fost aplicată și

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b)

C. pen., timp de 10 ani.

Potrivit C. pen.

(art. 66 alin. (1), privind conținutul pedepsei complementare a interzicerii

exercitării unor drepturi), pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5

ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi:

a) dreptul de a fi

ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;

b) dreptul de a ocupa

o funcție care implică exercițiul autorității de stat;

c) dreptul străinului

de a se afla pe teritoriul României;

d) dreptul de a

alege;

e) drepturile

părintești;

f) dreptul de a fi

tutore sau curator;

g) dreptul de a ocupa

funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de

care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii;

h) dreptul de a

deține, purta și folosi orice categorie de arme;

i) dreptul de a

conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță;

j) dreptul de a

părăsi teritoriul României;

k) dreptul de a ocupa

o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;

l) dreptul de a se

afla în anumite localități stabilite de instanță;

m) dreptul de a se

afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la

alte adunări publice, stabilite de instanță;

n) dreptul de a

comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care

a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori de a se

apropia de acestea;

o) dreptul de a se

apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima

desfășoară activități sociale, în condițiile stabilite de instanța de judecată.

Instanța a constatat,

pe de o parte, că, în lumina noilor reglementări, durata minimă și maximă a

pedepsei complementare este prevăzută expres de la unu la 5 ani, limita maximă

de 10 ani, prevăzută de C. pen. anterior, fiind redusă la 5 ani, potrivit C.

pen.

Pe de altă parte, a

constatat că interdicția exercitării dreptului de a alege se regăsește și în

noul C. pen. lit. d), art. 66 alin. (1), însă legiuitorul a ales reglementarea

sa separată de interdicția exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile

publice sau în orice alte funcții publice lit. a), art. 66 alin. (1), noua

reglementare deosebindu-se și sub acest aspect față de cea anterioară care

prevedea cele două drepturi la aceeași literă (art. 64 alin. (1) lit. a) C.

pen. anterior).

A reținut că,

potrivit art. 6 alin. (6) C. pen., privind aplicarea legii penale mai

favorabile după judecarea definitivă a cauzei, dacă legea nouă este mai

favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de

siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea

nouă.

Întrucât pedeapsa

complementară a interzicerii unor drepturi, potrivit dispozițiilor art. 66

alin. (1) C. pen., nu poate depăși 5 ani, instanța trebuie să reducă pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C.

pen. anterior, aplicată condamnatului M.L., de la 10 ani, la 5 ani, conform

dispozițiilor art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen.

În consecință, având

în vedere că pedeapsa aplicată persoanei condamnate M.L., de 21 de ani și 10

luni închisoare, pe care aceasta o execută în prezent potrivit legii vechi, nu

depășește maximul special la care se poate ajunge potrivit legii noi (de 24 de

ani și 6 luni închisoare), în baza art. 595 C. proc. pen., art. 23 alin. (8)

din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind

Codul de procedură penală, modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, cu referire la

art. 6 alin. (6) din noul C. pen., a admis sesizarea comisiei de evaluare a

incidenței aplicării legii penale mai favorabile, din cadrul Penitenciarului

Iași, prevăzută de H.G. nr. 836/2013, numai cu privire la pedeapsa

complementară, pentru persoana condamnată M.L., în prezent deținut în

Penitenciarul Iași.

Prin Decizia penală

nr. 221 din 26 iunie 2014, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori, a respins ca tardivă contestația formulată de contestatorul M.L.,

deținut în Penitenciarul Iași împotriva Sentinței penale nr. 520/NCPP din 13

mai 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, pe care a menținut-o și a obligat

contestatorul să achite suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație condamnatul M.L., prin care a solicitat să i se

reducă pedeapsa în a cărei executare se află în prezent și a arătat, în esență,

că nu se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa.

Analizând excepția

ridicată de Ministerul Public, Înalta Curte apreciază că aceasta este fondată,

urmând a respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul M.L.,

pentru motivele ce se vor arăta:

Conform art. 16 (2)

din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, "Hotărârile

judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac

prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale."

Se reține că prin

Decizia penală nr. 221 din 26 iunie 2014, Curtea de Apel Iași, secția penală și

pentru cauze cu minori a respins, ca tardivă, contestația formulată de

contestatorul M.L., în baza art. 425 ind. 1 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc.

pen. raportat la art. 23 din Legea nr. 255/2013.

Art. 425 ind. 1 alin.

(7) C. proc. pen., prevede expres că decizia pronunțată în calea de atac a

contestației, nu este supusă nici unei căi de atac.

Prin urmare,

condamnatul M.L. a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive,

cale de atac ce nu este prevăzută de lege.

În consecință, având

în vedere toate aspectele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 425

ind. 1 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă,

contestația formulată de condamnatul M.L. împotriva Deciziei penale nr. 221 din

26 iunie 2014 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

În conformitate cu

dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul M.L. împotriva Deciziei

penale nr. 221 din 26 iunie 2014 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Obligă contestatorul

condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei,

se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 30 iulie 2014.

Procesat de GGC - CL