ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7640/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7640/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul C.T. a chemat în judecată pârâții Baroul Harghita, prin Consiliul

Baroului Harghita și U.N.B.R., prin C.U.N.B.R., solicitând anularea Deciziei nr.

248 din 3 decembrie 2011 a C.U.N.B.R. și a Hotărârii nr. 6 din 24 noiembrie 2010

a Consiliului Baroului Harghita; obligarea Baroului Harghita la emiterea unei

hotărâri de primire/admitere în profesia de avocat, cu scutire de examen, ca

avocat definitiv, precum și emiterea unei decizii de primire în Barou și

înscrierea acestuia în tabloul avocaților definitivi în Baroul Harghita.

În susținerea

cererii, reclamantul a arătat că, la data de 14 octombrie 2010, s-a adresat

Baroului Harghita cu o cerere de primire în profesia de avocat, cu scutire de

examen, în temeiul art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 51/1995, motivat de

faptul că deține titlul de doctor în drept.

Cererea reclamantului

a fost respinsă prin Hotărârea nr. 6 din 24 octombrie 2010 a Baroului Harghita,

iar prin Decizia nr. 248/3 decembrie 2011 a C.U.N.B.R. a fost respinsă

contestația formulată împotriva acestei hotărârii.

Reclamantul a

apreciat că actele administrative contestate au fost emise cu încălcarea

dispozițiilor Legii nr. 51/1995, în forma aflată în vigoare la data formulării

cererii.

Baroul Harghita a

formulat întâmpinare prin care invocat, în principal, excepția tardivității

acțiunii, în raport de dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004,

și a inadmisibilității acțiunii, având în vedere că a fost atacată în cauză

doar Hotărârea nr. 6/2010 a Consiliului Baroului Harghita, fără ca reclamantul

să epuizeze calea administrativ - jurisdicțională. Pe fondul cauzei, a

solicitat respingerea acțiunii.

U.N.B.R. a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității acțiunii, în raport de

dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004; excepția

necompetenței materiale a instanței, având în vedere că, în raport de capătul

de cerere privind anularea Hotărârii nr. 6/2010 a Consiliului Baroului

Harghita, competentă să soluționeze acțiunea este Tribunalul Harghita. Cu

privire la fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

de Apel

Curtea de Apel Târgu

Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr. 92 din 15 mai 2012, a admis acțiunea formulată și precizată de

reclamantul C.T. și a anulat Decizia nr. 248 din 23 decembrie 2011 a C.U.N.B.R.

și Hotărârea nr. 6 din 24 noiembrie 2010 a Consiliului Baroului Harghita.

Totodată, a obligat

pârâtul Baroul Harghita să emită o hotărâre de primire în profesia de avocat,

cu scutire de examen, și, de asemenea, să emită o decizie de primire în barou,

pentru reclamantul C.T.; a dispus înscrierea reclamantului în Tabloul

avocaților definitivi la Baroul Harghita și a obligat pârâții la plata, în

solidar, a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 106,60 lei, către reclamant.

Pentru a pronunța

această soluție, instanță de fond a reținut că reclamantul, prin apartenența la

Baroul B., anterior cererii depuse la Baroul Harghita, nu lezează nici

demnitatea și independenței profesiei de avocat, nici bunele moravuri, aceasta

putând fi, eventual, doar o ocupație ce ar putea reprezenta o concurență la

profesia de avocat, prin îndeplinirea acelorași atribuții.

De asemenea, instanța

de fond a constatat că reclamantul îndeplinește cerințele prevăzute de art. 16 alin.

(2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, potrivit cărora, la cerere, poate fi primit

în profesie, cu scutire de examen, cel care până la data primirii în profesia

de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier

juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat

activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de

avocat.

În acest sens, a avut

în vedere și Decizia nr. 2218 din 13 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care a statuat că prin

afirmarea principiului nediscriminării, organul de conducere al U.A.R.

recunoaște inexistența oricăror restricții la primirea în profesia de avocat,

cu scutire de examen, a reprezentanților celorlalte profesii juridice, inclusiv

a polițiștilor ce au o vechime de cel puțin 10 ani în oricare dintre profesiile

arătate și, desigur, experiență profesională.

Baroul Harghita

Sentința menționată a

fost atacată cu recurs de Baroul Harghita, care a criticat-o pentru

nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 7,8 și 9 C. proc. civ.

O primă critică

vizează soluția de respingere a excepției tardivității acțiunii, dispusă prin

încheierea din data de 8 mai 2012, pe care recurentul - pârât a consideră

eronată și motivată succint în raport cu prevederile legale și cu succesiunea actelor

și operațiunilor administrative derulate în cauză.

În ceea ce privește respingerea

excepției inadmisibilității sub aspectul obligării Baroului Harghita la

emiterea hotărârii de primire în profesie cu scutire de examen și înscrierea în

tabloul avocaților definitivi, recurentul - pârât a arătat că motivarea soluției

este străină de natura pricinii, pentru că, în ipoteza în care instanța

consideră nelegală Hotărârea nr. 6/2010, soluția ce ar fi putut fi dispusă în

cauză era anularea actului și obligarea la continuarea procedurii de primire în

profesie, cu respectarea dreptului său de a verifica cunoștințele reclamantului

privind profesia de avocat.

Cu privire la soluția

pronunțată asupra fondului cauzei, recurentul - pârât a arătat că instanța s-a

raportat la dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, cu

toate că reclamantul a solicitat primirea în profesie în temeiul art. 16 alin. (2)

lit. a), și a constatat eronat inexistența oricăror restricții la primirea în

profesia de avocat, cu scutire de examen, a reprezentanților celorlalte

profesii juridice, cu toate că problema litigioasă viza aplicarea dispozițiilor

art. 14 lit. b) din Legea nr. 51/1995, privind incompatibilitatea exercitării

profesiei de avocat cu ocupațiile care lezează demnitatea și independența

profesiei de avocat sau bunele moravuri.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimatul - reclamant a solicitat respingerea recursului, ca

nefondat, răspunzând fiecăruia dintre motivele invocate.

Astfel, intimatul -

reclamant a arătat că soluția de respingere a tardivității acțiunii este corectă,

pentru că în speță, prin precizarea cererii de chemare în judecată, a fost

respectat termenul prevăzut alin art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004,

iar admisibilitatea acțiunii decurge din interpretarea corectă a prevederilor

art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 51/1995, care constituie o excepție de

la regula primirii în profesie pe bază de examen, statuată prin alin. (1), fără

a prevedea condiția ca titularul diplomei de doctor în drept să fie supus verificării

asupra cunoștințelor privind organizarea și executarea profesiei de avocat.

Referitor la fondul

cauzei, intimatul - reclamant a arătat că îndeplinește toate condițiile pentru

primirea în profesie cu scutire de examen și că motivarea Curții de Apel Târgu

Mureș, în sensul că apartenența anterioară la Baroul B. nu lezează demnitatea

profesiei și nici bunele moravuri, este absolut corectă și legală, precizând că

prin conduita sa, ulterioară părăsirii entității B., s-a delimitat de

activitatea pe care o desfășoară aceasta și a demonstrat respectul față de

formele „tradiționale” de exercitare a profesiei.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurentul - pârât și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama, totodată, de apărările intimatului, Înalta Curte constată

că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

și de drept

Intimatul - reclamant

a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004, Hotărârea nr. 6 din 22 noiembrie 2010,

prin care Baroul Harghita i-a respins cererea de primire în profesia de avocat cu

scutire de examen, formulată în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995,

în vigoare la data formulării cererii, și Decizia nr. 248 din 3 decembrie 2011,

prin care U.N.B.R. a respins, ca neîntemeiată, contestația împotriva hotărârii Baroului

Harghita.

Refuzul rezolvării cererii

de primire în profesia de avocat a fost motivat prin faptul că petentul a avut

calitatea de membru și decan al „Baroului B.”, fapt ce lezează profund

demnitatea și independența profesiei de avocat, prin discreditarea acesteia,

atrăgând incidența prevederilor art. 14 lit. b) din Legea nr. 51/1995.

În motivarea

hotărârii sale, Consiliul Baroului Harghita a făcut referire la opoziția

formulată de unul dintre membrii săi, în temeiul art. 18 alin (3) din Statutul

profesiei de avocat, și la opinia exprimată de avocatul raportor desemnat în

cadrul procedurii de soluționare a cererii, conform art. 19 - 20 din Statut, în

forma în vigoare la data respectivă.

La rândul său, U.N.B.R.

a reținut că apartenența la „aripa B.” determină, fără echivoc, incidența

prevederilor art. 14 lit. b) din Legea nr. 51/1995 (în prezent art. 15 lit. b),

care dispun că exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu ocupațiile

care lezează demnitatea și independența profesiei de avocat sau bunele

moravuri.

În ceea ce privește

excepția tardivității acțiunii, instanța de control judiciar constată că soluția

Curții de apel este legală, pentru că art. 21 alin. (4) din Statutul profesiei

de avocat, în forma aplicabilă în cauză, prevedea o cale de contestare

administrativă derogatorie de la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004,

care exclude aplicarea termenelor prevăzute de legea - cadru a materiei

contenciosului administrativ, iar intimatul - reclamant a fost în situația de a

face demersuri repetate pentru a obține soluționarea contestației. În aceste

condiții, prima instanță s-a raportat corect, în analiza excepției, la data

precizării și modificării obiectul acțiunii, după comunicarea Deciziei nr. 248

din 3 decembrie 2011 a Consiliului U.N.B.R.

De asemenea, Înalta

Curte reține că, prin modul în care a fost motivată, inadmisibilitatea

acțiunii, invocată de recurentul - pârât Baroul Harghita, nu vizează

regularitatea învestirii instanței, pentru a fi analizată cu prioritate, ci

soluțiile pe care le-ar putea pronunța aceasta în raport cu prevederile art. 18

din Legea nr. 554/2004, ținând seama de obiectul fiecărui capăt de cerere și de

cadrul normativ aplicabil cererii de primire în profesie cu scutire de examen.

În ceea ce privește

fondul cauzei, prima instanță a reținut inexistența motivului de

incompatibilitate prevăzut în art. 14 lit. b) din Legea nr. 51/1995 și

îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 16 alin. (2) lit. a) și b) din

aceeași lege (cu observația că în speță se pune problema incidenței literei a),

în considerarea calității de doctor în drept a intimatului - reclamant,

calitate dovedită cu înscrisuri și invocată în cererea de primire în profesie).

Soluția de admitere a

acțiunii, pronunțată de judecătorul fondului, pornește de la interpretarea

potrivit căreia art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 atrage de drept

admiterea tuturor cererilor de intrare în profesie formulate de persoanele care

îndeplinesc condițiile de vechime și experiență profesională prevăzute de lege,

fără a recunoaște structurilor profesiei nicio marjă de apreciere în evaluarea

lor.

În acest sens, în

considerentele sentinței este citată Decizia nr. 2218 din 13 iunie 2006 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în

care s-a reținut că „prin afirmarea principiului nediscriminării, organul de

conducere al U.A.R. recunoaște, așadar, inexistența oricăror restricții la

primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, a reprezentanților

celorlalte profesii juridice, inclusiv a polițiștilor ce au o vechime de cel

puțin 10 ani în oricare dintre profesiile arătate și desigur, experiență

profesională.”

Considerentul

respectiv nu este însă aplicabil în cauza de față, pentru că nu se pune

problema unei discriminări între persoanele care au exercitat diferite

activități juridice în accepțiunea art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995,

de vreme ce, după cum s-a menționat mai sus, intimatul reclamant a indicat, în

cererea de primire în profesie înregistrată la 14 octombrie 2010, calitatea sa

de doctor în drept, care atrage încadrarea în ipoteza reglementată prin art. 16

alin. (2) lit. a) din lege.

Exercitând propria

evaluare asupra fondului cauzei, Înalta Curte constată că, utilizând expresia „(…)

poate fi primit în profesie (…)”, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu

conține o normă de competență legată, ci o normă permisivă, care lasă la

dispoziția autorității competente o marjă de apreciere, în cadrul căreia

aceasta își poate exercita puterea discreționară.

Esențial este ca

exercitarea dreptului de apreciere să nu fie abuzivă, arbitrară, să nu încalce

nejustificat echilibrul rezonabil ce trebuie asigurat între interesul public și

drepturile fundamentale ori interesele legitime private. De aceea, în evaluarea

modului de exercitare a dreptului de apreciere, instanța de contencios

administrativ trebuie să aibă în vedere, pe de o parte, împrejurarea că în raporturile

de drept administrativ primează interesul public, ce vizează ordinea de drept

și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor

fundamentate ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare și realizarea competențelor

autorităților publice.

Pe de altă parte,

raportul de drept administrativ este supus principiului proporționalității

între măsurile individuale dispuse și interesul public ocrotit, principiu care

impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat

și necesar pentru a atinge scopul urmărit, evitând producerea unor efecte excesiv

de împovărătoare pentru particular, disproporționate în raport cu scopurile vizate.

Acestea erau coordonatele

în care instanța de fond trebuia să examineze legalitatea actelor administrative

deduse judecății, în condițiile în care respingerea cererii intimatului -

reclamant nu a fost motivată prin neîndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 16

alin. (2) din Legea nr. 51/1995, ci prin aplicarea art. 14 lit. b) din aceeași

lege (în forma în vigoare în perioada de referință), urmare a desfășurării unor

activități care, în aprecierea autorității emitente, au lezat demnitatea și

independența profesiei.

În speță,

împrejurările reținute și dovedite cu înscrisuri constau în deținerea calității

de avocat și chiar de decan în „Baroul B.”, semnarea unor acte de primire a

unor persoane în profesia de avocat și de înscriere în tabloul avocaților în

cadrul acestei structuri, demersuri efectuate către instanțe judecătorești și

către „Baroul tradițional Harghita” pentru recunoașterea avocaților înscriși în

„Baroul Harghita, înființat prin hotărârea (…) Filialei Bălești a Asociației

F.P. Alba Iulia”

Intimatul - reclamant

nu a contestat faptele invocate de recurentul - pârât, dar a susținut că

acestea nu lezează demnitatea profesiei de avocat. Având însă în vedere cadrul

normativ în care se desfășoară profesia de avocat în România, constând în Legea

nr. 51/1995 și în actele administrative cu caracter normativ adoptate în

aplicarea acesteia, așa cum au fost interpretate în jurisprudența Curții

Constituționale, precum și jurisprudența în materie a C.E.D.O. (cauzele Bota c.

României, Le Compte, Van Leuven și De Meyere c. Belgiei), Înalta Curte constată

că faptele prezentate sunt de natură să creeze confuzii și distorsionări ale cadrului

legal în care se exercită profesia, neputând fi caracterizate ca fiind „doar o

ocupație ce ar putea reprezenta o concurență la profesia de avocat”, fără

efecte juridice în planul evaluării cererii de primire în profesie, așa cum s-a

reținut în sentință.

Această apreciere a

primei instanțe contravine interpretării constante identificate în

jurisprudența Curții Constituționale, care, cu titlu de exemplu, în Decizia nr.

200 din 2 martie 2006, publicată în M. Of. nr. 299 din 3 aprilie 2006, referindu-se

si la jurisprudența sa anterioară în materie, a statuat că “avocatura

constituie, în concepția legiuitorului, un serviciu public, care este organizat

și funcționează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi

exercitată de un corp profesional selectat și funcționând după reguli stabilite

de lege. Această opțiune a legiuitorului nu poate fi considerată ca

neconstituțională, având în vedere că scopul ei este asigurarea unei asistențe

juridice calificate, iar normele în baza cărora funcționează nu contravin

principiilor constituționale, cei care doresc să practice această profesie

fiind datori sa respecte condițiile legii.”

În raport cu toate împrejurările

de fapt și de drept expuse mai sus și având în vedere interesul public pe care U.N.B.R.

și barourile componente au obligația să îl îndeplinească, prin exercitarea atribuțiilor

legate de reglementarea și organizarea avocaturii, ca serviciu public, conform

Legii nr. 51/1995 și Statutului profesiei, Înalta Curte constată că refuzul primirii

intimatului - reclamant în profesia de avocat cu scutire de examen nu are caracter

nejustificat în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004.

În consecință, fiind pronunțată

cu aplicarea greșită a art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 și cu încălcarea

art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004, sentința atacată urmează

a fi reformată, împrejurare ce face de prisos analiza motivului privind obligarea

Baroului Harghita la emiterea deciziei de primire în profesie și înscrierea pe

tabloul avocaților, motiv care privește măsuri subsecvente anulării actelor

administrative atacate.

în recurs și temeiul legal al acesteia

Ținând seama de

considerentele prezentate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

și al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și

va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca

nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Baroul Harghita împotriva sentinței civile nr. 92 din 15 mai 2012 a

Curții de Apel Tg. Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată,

în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul C.T., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 decembrie 2013.