ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7640/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.T. a chemat în judecată pârâții Baroul Harghita, prin Consiliul Baroului Harghita și U.N.B.R., prin C.U.N.B.R., solicitând anularea Deciziei nr. 248 din 3 decembrie 2011 a C.U.N.B.R. și a Hotărârii nr. 6 din 24 noiembrie 2010 a Consiliului Baroului Harghita; obligarea Baroului Harghita la emiterea unei hotărâri de primire/admitere în profesia de avocat, cu scutire de examen, ca avocat definitiv, precum și emiterea unei decizii de primire în Barou și înscrierea acestuia în tabloul avocaților definitivi în Baroul Harghita.

În susținerea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 14 octombrie 2010, s-a adresat Baroului Harghita cu o cerere de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, în temeiul art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 51/1995, motivat de faptul că deține titlul de doctor în drept. Cererea reclamantului a fost respinsă prin Hotărârea nr. 6 din 24 octombrie 2010 a Baroului Harghita, iar prin Decizia nr. 248/3 decembrie 2011 a C.U.N.B.R. a fost respinsă contestația formulată împotriva acestei hotărârii. Reclamantul a apreciat că actele administrative contestate au fost emise cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 51/1995, în forma aflată în vigoare la data formulării cererii.

Baroul Harghita a formulat întâmpinare prin care invocat, în principal, excepția tardivității acțiunii, în raport de dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, și a inadmisibilității acțiunii, având în vedere că a fost atacată în cauză doar Hotărârea nr. 6/2010 a Consiliului Baroului Harghita, fără ca reclamantul să epuizeze calea administrativ - jurisdicțională. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii. U.N.B.R. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității acțiunii, în raport de dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004; excepția necompetenței materiale a instanței, având în vedere că, în raport de capătul de cerere privind anularea Hotărârii nr. 6/2010 a Consiliului Baroului Harghita, competentă să soluționeze acțiunea este Tribunalul Harghita.

Cu privire la fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată. 2. Hotărârea Curții de Apel Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 92 din 15 mai 2012, a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul C.T. și a anulat Decizia nr. 248 din 23 decembrie 2011 a C.U.N.B.R. și Hotărârea nr. 6 din 24 noiembrie 2010 a Consiliului Baroului Harghita. Totodată, a obligat pârâtul Baroul Harghita să emită o hotărâre de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, și, de asemenea, să emită o decizie de primire în barou, pentru reclamantul C.T.; a dispus înscrierea reclamantului în Tabloul avocaților definitivi la Baroul Harghita și a obligat pârâții la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 106,60 lei, către reclamant.

Pentru a pronunța această soluție, instanță de fond a reținut că reclamantul, prin apartenența la Baroul B., anterior cererii depuse la Baroul Harghita, nu lezează nici demnitatea și independenței profesiei de avocat, nici bunele moravuri, aceasta putând fi, eventual, doar o ocupație ce ar putea reprezenta o concurență la profesia de avocat, prin îndeplinirea acelorași atribuții. De asemenea, instanța de fond a constatat că reclamantul îndeplinește cerințele prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, potrivit cărora, la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.

În acest sens, a avut în vedere și Decizia nr. 2218 din 13 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care a statuat că prin afirmarea principiului nediscriminării, organul de conducere al U.A.R. recunoaște inexistența oricăror restricții la primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, a reprezentanților celorlalte profesii juridice, inclusiv a polițiștilor ce au o vechime de cel puțin 10 ani în oricare dintre profesiile arătate și, desigur, experiență profesională. 2. Recursul pârâtului Baroul Harghita Sentința menționată a fost atacată cu recurs de Baroul Harghita, care a criticat-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 7,8 și 9 C. proc.

civ. O primă critică vizează soluția de respingere a excepției tardivității acțiunii, dispusă prin încheierea din data de 8 mai 2012, pe care recurentul - pârât a consideră eronată și motivată succint în raport cu prevederile legale și cu succesiunea actelor și operațiunilor administrative derulate în cauză. În ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilității sub aspectul obligării Baroului Harghita la emiterea hotărârii de primire în profesie cu scutire de examen și înscrierea în tabloul avocaților definitivi, recurentul - pârât a arătat că motivarea soluției este străină de natura pricinii, pentru că, în ipoteza în care instanța consideră nelegală Hotărârea nr. 6/2010, soluția ce ar fi putut fi dispusă în cauză era anularea actului și obligarea la continuarea procedurii de primire în profesie, cu respectarea dreptului său de a verifica cunoștințele reclamantului privind profesia de avocat.

Cu privire la soluția pronunțată asupra fondului cauzei, recurentul - pârât a arătat că instanța s-a raportat la dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, cu toate că reclamantul a solicitat primirea în profesie în temeiul art. 16 alin. (2) lit. a), și a constatat eronat inexistența oricăror restricții la primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, a reprezentanților celorlalte profesii juridice, cu toate că problema litigioasă viza aplicarea dispozițiilor art. 14 lit. b) din Legea nr. 51/1995, privind incompatibilitatea exercitării profesiei de avocat cu ocupațiile care lezează demnitatea și independența profesiei de avocat sau bunele moravuri. 4. Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul - reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând fiecăruia dintre motivele invocate.

Astfel, intimatul - reclamant a arătat că soluția de respingere a tardivității acțiunii este corectă, pentru că în speță, prin precizarea cererii de chemare în judecată, a fost respectat termenul prevăzut alin art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, iar admisibilitatea acțiunii decurge din interpretarea corectă a prevederilor art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 51/1995, care constituie o excepție de la regula primirii în profesie pe bază de examen, statuată prin alin. (1), fără a prevedea condiția ca titularul diplomei de doctor în drept să fie supus verificării asupra cunoștințelor privind organizarea și executarea profesiei de avocat.

Referitor la fondul cauzei, intimatul - reclamant a arătat că îndeplinește toate condițiile pentru primirea în profesie cu scutire de examen și că motivarea Curții de Apel Târgu Mureș, în sensul că apartenența anterioară la Baroul B. nu lezează demnitatea profesiei și nici bunele moravuri, este absolut corectă și legală, precizând că prin conduita sa, ulterioară părăsirii entității B., s-a delimitat de activitatea pe care o desfășoară aceasta și a demonstrat respectul față de formele „tradiționale” de exercitare a profesiei. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul - pârât și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama, totodată, de apărările intimatului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept Intimatul - reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004, Hotărârea nr. 6 din 22 noiembrie 2010, prin care Baroul Harghita i-a respins cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, formulată în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în vigoare la data formulării cererii, și Decizia nr. 248 din 3 decembrie 2011, prin care U.N.B.R. a respins, ca neîntemeiată, contestația împotriva hotărârii Baroului Harghita. Refuzul rezolvării cererii de primire în profesia de avocat a fost motivat prin faptul că petentul a avut calitatea de membru și decan al „Baroului B.”, fapt ce lezează profund demnitatea și independența profesiei de avocat, prin discreditarea acesteia, atrăgând incidența prevederilor art. 14 lit. b) din Legea nr. 51/1995.

În motivarea hotărârii sale, Consiliul Baroului Harghita a făcut referire la opoziția formulată de unul dintre membrii săi, în temeiul art. 18 alin (3) din Statutul profesiei de avocat, și la opinia exprimată de avocatul raportor desemnat în cadrul procedurii de soluționare a cererii, conform art. 19 - 20 din Statut, în forma în vigoare la data respectivă. La rândul său, U.N.B.R. a reținut că apartenența la „aripa B.” determină, fără echivoc, incidența prevederilor art. 14 lit. b) din Legea nr. 51/1995 (în prezent art. 15 lit. b), care dispun că exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu ocupațiile care lezează demnitatea și independența profesiei de avocat sau bunele moravuri.

În ceea ce privește excepția tardivității acțiunii, instanța de control judiciar constată că soluția Curții de apel este legală, pentru că art. 21 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, în forma aplicabilă în cauză, prevedea o cale de contestare administrativă derogatorie de la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, care exclude aplicarea termenelor prevăzute de legea - cadru a materiei contenciosului administrativ, iar intimatul - reclamant a fost în situația de a face demersuri repetate pentru a obține soluționarea contestației. În aceste condiții, prima instanță s-a raportat corect, în analiza excepției, la data precizării și modificării obiectul acțiunii, după comunicarea Deciziei nr. 248 din 3 decembrie 2011 a Consiliului U.N.B.R.

De asemenea, Înalta Curte reține că, prin modul în care a fost motivată, inadmisibilitatea acțiunii, invocată de recurentul - pârât Baroul Harghita, nu vizează regularitatea învestirii instanței, pentru a fi analizată cu prioritate, ci soluțiile pe care le-ar putea pronunța aceasta în raport cu prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, ținând seama de obiectul fiecărui capăt de cerere și de cadrul normativ aplicabil cererii de primire în profesie cu scutire de examen. În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut inexistența motivului de incompatibilitate prevăzut în art. 14 lit. b) din Legea nr. 51/1995 și îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 16 alin. (2) lit. a) și b) din aceeași lege (cu observația că în speță se pune problema incidenței literei a), în considerarea calității de doctor în drept a intimatului - reclamant, calitate dovedită cu înscrisuri și invocată în cererea de primire în profesie).

Soluția de admitere a acțiunii, pronunțată de judecătorul fondului, pornește de la interpretarea potrivit căreia art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 atrage de drept admiterea tuturor cererilor de intrare în profesie formulate de persoanele care îndeplinesc condițiile de vechime și experiență profesională prevăzute de lege, fără a recunoaște structurilor profesiei nicio marjă de apreciere în evaluarea lor. În acest sens, în considerentele sentinței este citată Decizia nr. 2218 din 13 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în care s-a reținut că „prin afirmarea principiului nediscriminării, organul de conducere al U.A.R.

recunoaște, așadar, inexistența oricăror restricții la primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, a reprezentanților celorlalte profesii juridice, inclusiv a polițiștilor ce au o vechime de cel puțin 10 ani în oricare dintre profesiile arătate și desigur, experiență profesională.” Considerentul respectiv nu este însă aplicabil în cauza de față, pentru că nu se pune problema unei discriminări între persoanele care au exercitat diferite activități juridice în accepțiunea art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, de vreme ce, după cum s-a menționat mai sus, intimatul reclamant a indicat, în cererea de primire în profesie înregistrată la 14 octombrie 2010, calitatea sa de doctor în drept, care atrage încadrarea în ipoteza reglementată prin art. 16 alin. (2) lit. a) din lege.

Exercitând propria evaluare asupra fondului cauzei, Înalta Curte constată că, utilizând expresia „(…) poate fi primit în profesie (…)”, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu conține o normă de competență legată, ci o normă permisivă, care lasă la dispoziția autorității competente o marjă de apreciere, în cadrul căreia aceasta își poate exercita puterea discreționară. Esențial este ca exercitarea dreptului de apreciere să nu fie abuzivă, arbitrară, să nu încalce nejustificat echilibrul rezonabil ce trebuie asigurat între interesul public și drepturile fundamentale ori interesele legitime private.

De aceea, în evaluarea modului de exercitare a dreptului de apreciere, instanța de contencios administrativ trebuie să aibă în vedere, pe de o parte, împrejurarea că în raporturile de drept administrativ primează interesul public, ce vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentate ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare și realizarea competențelor autorităților publice. Pe de altă parte, raportul de drept administrativ este supus principiului proporționalității între măsurile individuale dispuse și interesul public ocrotit, principiu care impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, evitând producerea unor efecte excesiv de împovărătoare pentru particular, disproporționate în raport cu scopurile vizate.

Acestea erau coordonatele în care instanța de fond trebuia să examineze legalitatea actelor administrative deduse judecății, în condițiile în care respingerea cererii intimatului - reclamant nu a fost motivată prin neîndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, ci prin aplicarea art. 14 lit. b) din aceeași lege (în forma în vigoare în perioada de referință), urmare a desfășurării unor activități care, în aprecierea autorității emitente, au lezat demnitatea și independența profesiei.

În speță, împrejurările reținute și dovedite cu înscrisuri constau în deținerea calității de avocat și chiar de decan în „Baroul B.”, semnarea unor acte de primire a unor persoane în profesia de avocat și de înscriere în tabloul avocaților în cadrul acestei structuri, demersuri efectuate către instanțe judecătorești și către „Baroul tradițional Harghita” pentru recunoașterea avocaților înscriși în „Baroul Harghita, înființat prin hotărârea (…) Filialei Bălești a Asociației F.P. Alba Iulia” Intimatul - reclamant nu a contestat faptele invocate de recurentul - pârât, dar a susținut că acestea nu lezează demnitatea profesiei de avocat. Având însă în vedere cadrul normativ în care se desfășoară profesia de avocat în România, constând în Legea nr. 51/1995 și în actele administrative cu caracter normativ adoptate în aplicarea acesteia, așa cum au fost interpretate în jurisprudența Curții Constituționale, precum și jurisprudența în materie a C.E.D.O.

(cauzele Bota c. României, Le Compte, Van Leuven și De Meyere c. Belgiei), Înalta Curte constată că faptele prezentate sunt de natură să creeze confuzii și distorsionări ale cadrului legal în care se exercită profesia, neputând fi caracterizate ca fiind „doar o ocupație ce ar putea reprezenta o concurență la profesia de avocat”, fără efecte juridice în planul evaluării cererii de primire în profesie, așa cum s-a reținut în sentință. Această apreciere a primei instanțe contravine interpretării constante identificate în jurisprudența Curții Constituționale, care, cu titlu de exemplu, în Decizia nr. 200 din 2 martie 2006, publicată în M. Of.

nr. 299 din 3 aprilie 2006, referindu-se si la jurisprudența sa anterioară în materie, a statuat că “avocatura constituie, în concepția legiuitorului, un serviciu public, care este organizat și funcționează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat și funcționând după reguli stabilite de lege. Această opțiune a legiuitorului nu poate fi considerată ca neconstituțională, având în vedere că scopul ei este asigurarea unei asistențe juridice calificate, iar normele în baza cărora funcționează nu contravin principiilor constituționale, cei care doresc să practice această profesie fiind datori sa respecte condițiile legii.” În raport cu toate împrejurările de fapt și de drept expuse mai sus și având în vedere interesul public pe care U.N.B.R.

și barourile componente au obligația să îl îndeplinească, prin exercitarea atribuțiilor legate de reglementarea și organizarea avocaturii, ca serviciu public, conform Legii nr. 51/1995 și Statutului profesiei, Înalta Curte constată că refuzul primirii intimatului - reclamant în profesia de avocat cu scutire de examen nu are caracter nejustificat în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004. În consecință, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 și cu încălcarea art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004, sentința atacată urmează a fi reformată, împrejurare ce face de prisos analiza motivului privind obligarea Baroului Harghita la emiterea deciziei de primire în profesie și înscrierea pe tabloul avocaților, motiv care privește măsuri subsecvente anulării actelor administrative atacate.

2. Soluția adoptată în recurs și temeiul legal al acesteia Ținând seama de considerentele prezentate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Baroul Harghita împotriva sentinței civile nr. 92 din 15 mai 2012 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul C.T., ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2013.