ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5263/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5263/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta S.M.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Baroul Maramureș și

Uniunea Națională a Barourilor din România, anularea Deciziei nr. 92 din 02

decembrie 2010 a Consiliului Baroului Maramureș și a tuturor actelor ce au stat

la baza emiterii acesteia, anularea Deciziei nr. 61 din 19 - 20 februarie 2011

a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, obligarea pârâtului

la înscrierea reclamantei pe tabelul avocaților definitiv din Baroul Maramureș,

cu scutire de examen, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că a absolvit și este licențiată a Facultății de

Științe Juridice din Oradea din iunie 1998 și a exercitat fără întrerupere

profesia de consilier juridic, având o vechime de peste 10 ani, îndeplinind

astfel condițiile prevăzute de textul Legii nr. 51/1995, republicată, la art. 16,

alin. (2), lit. b), în forma aflată în vigoare la data de 22 octombrie 2010.

Reclamanta a mai

arătat că a înregistrat la Baroul Maramureș, sub nr. 353, cererea de primire în

profesie cu scutire de examen, însoțită de toate documentele pretinse potrivit

Hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului UNBR, cerere respinsă

prin Decizia nr. 92 din 02 decembrie 2010 a Consiliului Baroului Maramureș, iar

contestația împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Decizia nr. 61 din

19 - 20 februarie 2011 a Consiliului UNBR.

În concluzie,

reclamanta a susținut că Decizia nr. 92 din 02 decembrie 2010 a Consiliului

Baroului Maramureș și Decizia nr. 61 din 19 - 20 februarie 2011 a Consiliului

UNBR sunt netemeinice și nelegale, întrucât procedura de soluționare a cererii

sale de primire în profesie fără examen este nelegală pentru că nu s-a stabilit

un regulament, nu s-a publicat bibliografia, nu a putut contesta baremul de

corectare, baremul a fost confuz; procedura în sine este nelegală, fiind o

adăugare la lege pentru că textul stabilește un drept, nu o posibilitate;

îndeplinea condițiile cerute de lege la data depunerii cererii și a acceptat

participarea la "examen" neavând altă variantă.

Prin întâmpinare,

pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România a solicitat respingerea

acțiunii, ca nefondată, susținând că verificarea cunoștințelor nu încalcă

dispozițiile art. 16 din Legea nr. 95/1995, statutul profesiei de avocat este

opozabil tuturor celor ce doresc a accede în această profesie, el nefiind de

altfel contestat, ghidul de bună practică nu a fost nici el contestat. Astfel

că cei ce au achiesat la normele stabilite prin aceste acte normative trebuie

să le respecte.

Pârâtul Baroul

Maramureș - Consiliul Baroului Maramureș a formulat întâmpinare prin care a

solicitat respingerea acțiunii sub aspectul tuturor capetelor de cerere, cu

cheltuieli de judecată, arătând, în esență, că toate criticile reclamantei

referitoare la respingerea cererii sale și ulterior a contestației formulate în

condițiile art. 38 alin. (2) din Statutului profesiei de avocat împotriva

actelor administrative atacate sunt lipsite de fundament, în condițiile în care

reclamanta nu a realizat punctajul stabilit la interviul organizat pentru

verificarea cunoștințelor referitor la organizarea și exercitarea profesiei de

avocat.

instanțe

Prin Sentința nr.

103 din 9 februarie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a

constatat, pe cale de excepție, nelegalitatea prevederilor art. 21 alin. (2)

din Statutul profesiei de avocat și nelegalitatea prevederilor inserate la pct.

5 din Anexa la Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului Uniunii Naționale a

Barourilor din România în ceea ce privește procedura verificării cunoștințelor

privind legislația specifică profesiei de avocat în cazul cererilor de primire

în profesia de avocat cu scutire de examen.

Prin aceeași

sentință, a anulat Decizia nr. 61 din 19 - 20 februarie 2011 emisă de Consiliul

Uniunii Naționale a Barourilor din România, a anulat Decizia nr. 92 din 2

decembrie 2010 a Consiliului Baroului Maramureș, a obligat pârâtul Baroul

Maramureș să procedeze la înscrierea reclamantei în tabloul avocaților

definitivi din Baroul Maramureș, precum și la plata cheltuieli de judecată în

sumă de 614,55 RON, către reclamantă.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Actele supuse

controlului de legalitate pe cale directă sunt Decizia nr. 61 din 19 - 20

februarie 2011 emisă de Consiliul UNBR, Decizia nr. 92 din 2 decembrie 2010 a

Consiliului Baroului Maramureș, iar cele supuse examenului de legalitate pe

calea excepției de nelegalitate sunt prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul

profesiei de avocat și respectiv Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului UNBR în

ceea ce privește procedura verificării cunoștințelor privind legislația

specifică profesiei de avocat în cazul cererilor de primire în profesia de

avocat cu scutire de examen.

Cu privire la

excepția de nelegalitate

Prima instanță a

reținut că reclamanta a invocat în susținerea excepției de nelegalitate faptul

că metodologia de examinare, instituită prin prevederile Statutului și

Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului UNBR, nu este în concordanță cu actul

normativ cu forță juridică superioară ce reglementează raporturile juridice

supuse judecății în litigiul de fond în cadrul căruia s-a invocat excepția.

Astfel, a reținut că

art. 16 alin. (2) instituie o excepție de la regula concursului și recunoaște

celor care îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 16 din Legea 51/1995 dreptul

de a fi primiți în profesia de avocat fără examen, aceștia fiind dispensați de

sarcina verificării cunoștințelor.

Prima instanță a

reținut că sensul voinței legiuitorului, exprimată în art. 16 alin. (2) din

Legea 51/1995, este acela că toți cei aflați în situația evocată de aceste

dispoziții au dreptul să fie primiți în profesie fără examen, fiind dispensați

de orice îndatorire legată de verificarea cunoștințelor.

Validând această

interpretare se poate ajunge la concluzia că actele administrative secundum

legem reste art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și Hotărârea nr.

902/2010 a Consiliului UNBR, în ceea ce privește procedura verificării

cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat în cazul

cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, conțin

reglementări care încalcă dispozițiile imperative ale art. 77 și art. 78 din

Legea nr. 24/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare întrucât

ele conțin dispoziții contrare Legii 51/1995, nu se subordonează legii și

intervin acolo unde aceasta a reglementat explicit.

Or, scutirea de

examen înseamnă a nu supune solicitantul la obligația de a participa într-o

procedură de verificare și apreciere a cunoștințelor. Recunoașterea prin

această normă a dreptului Consiliului baroului de a verifica cunoștințele

solicitantului cu privire la legislația specifică profesiei de avocat,

anihilează, amputează în mod grosier tocmai dreptul recunoscut de actul

normativ cu forță juridică superioară. Textul din statut introduce o distincție

pe care legea nu o conține.

În consecință, prima

instanță a reținut că prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de

avocat și Hotărârea 902/2010 a Consiliului UNBR nu sunt în concordanță cu art.

16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

Cu privire la

anularea actelor administrative deduse judecății, prima instanță a reținut că

accesul la profesia de avocat în cazul solicitanților care îndeplinesc

cerințele art. 16 alin. (2) din Legea 51/1995, nu se întemeiază nici pe ideea

de competiție, nici nu are în vedere modalitatea fără caracter competitiv a

examenului ori interviului.

Faptul că reclamanta

a consimțit să participe la forma de verificare a cunoștințelor și nu a atacat

regulamentul de concurs, nu obliterează accesul acesteia la prezenta procedură,

iar concursul, examenul, interviul sunt operațiuni administrative pregătitoare

pentru actul propriu-zis și cel care se consideră vătămat prin dispoziții,

criterii din regulamentul de examen pe care le consideră nelegale, trebuie să

atace cu acțiune directă doar refuzul autorității de a-i soluționa favorabil

cererea.

Prima instanță a

reținut că întreaga procedură de verificare a cunoștințelor privind legislația

specifică profesiei de avocat, în cazul cererii de primire în profesia de

avocat cu scutire de examen formulată de reclamant, este ilegală, iar

reclamanta a fost vătămată prin organizarea acestui examen, apreciind că

reținerea acestei cauze de ineficacitate face de prisos analiza celorlalte

apărări evocate de reclamantă privind criteriile netransparente, doza sporită

de subiectivism, diminuarea semnificativă a posibilității de control al

legalității, generate de un regulament de concurs deficitar sau chiar de

absența unui regulament ori de organizarea defectuoasă a examenului.

În concluzie, prima

instanță a reținut că reclamanta îndeplinea la data depunerii cererii cerințele

prevăzute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru a fi primit în

profesia de avocat cu scutire de examen, aplicând, în speță, și prevederilor

art. 274 C. proc. civ. în raport cu culpa procesuală a pârâtului Baroul

Maramureș.

formulate de pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul

Maramureș.

3.1. Recursul declarat

de pârâta U.N.B.R.

Motivele de recurs

sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

Reclamanta nu a

invocat excepția de nelegalitate a art. 21 alin. (1) din Statutul profesiei de

avocat și a Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R.

Reținerea instanței

de fond în sensul că reclamanta ar fi invocat și pe cale directă și pe cale de

excepție, nelegalitatea actelor administrative, nu are suport în conținutul

dosarului.

Astfel, discutarea

excepției de nelegalitate este neprocedurală.

Pe fondul excepției,

recurenta arată că judecătorul fondului, din definiția termenului "a

putea", a subliniat și a reținut doar sensul ce exprimă argumentarea

favorabilă dorită.

Au fost omise

celelalte sensuri cuprinse în Dicționarul explicativ al limbii române - să

existe posibilitatea/a fi în stare/a avea posibilitate, mijlocul/a avea

motive/a avea justificare.

Instanța de fond a

ajuns la concluzia greșită că art. 16 alin. (2) al Legii nr. 51/1995 a

reglementat un drept absolut al celor ce au practicat alte profesii juridice de

a intra în profesia de avocat fără examen.

Hotărârea atacată

este lipsită de temei legal, având în vedere că art. 16 alin. (2) din Legea nr.

51/1995 cuprinde o normă permisivă care lasă o marjă de apreciere la dispoziția

autorităților competente, în cadrul căreia acestea își pot exercita puterea

direcționară, fără să devină și abuzivă.

În aplicarea acestui

text, trebuie recunoscut organelor UNBR dreptul de reglementare, sub condiția

respectării proporționalității între interesul public și interesul individual.

Organele profesiei au

obligația de a reglementa și organiza profesia de avocat ca serviciu public,

astfel încât cei ce acced, să aibă cunoștințele necesare din legislația

specifică.

Verificarea nu

echivalează cu un examen, nu creează solicitantului o sarcină excesivă sau

disproporționată față de scopul urmărit.

Hotărârea de fond

este nelegală și pentru că dispune înscrierea în tabloul avocaților definitivi,

fără condiționarea prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

3.2. Recursul

declarat de pârâtul Baroul Maramureș

Motivele de recurs

sunt întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul solicită,

în principal, casarea hotărârii atacate, față de nerespectarea prevederilor

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanța de fond a

apreciat că, față de admiterea excepției de nelegalitate invocată din oficiu,

nu se mai impune cercetarea cauzei sub toate aspectele, cu toate că cerința

motivării cauzei în raport de toate chestiunile aduse în atenția instanței era

o cerință imperativă prevăzută de C. proc. civ., în concordanță cu

jurisprudența CEDO.

Casarea se impune și

în raport de reținerea eronată a faptului că reclamanta a solicitat atât pe

cale directă cât și pe cale incidentală, realizarea unui control de legalitate,

în condițiile în care prin notele de ședință depuse la dosar pentru termenul

din data de 2 februarie 2012, reclamanta a arătat expres că nu solicită

analizarea vreunei excepții de nelegalitate.

Hotărârea instanței

de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în privința modului de

analizare a excepției de nelegalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din

Statutul profesiei de avocat și a manierei de interpretare a prevederilor art.

16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

Raționamentul primei

instanțe este criticabil față de însăși interpretarea semantică a termenilor.

Interpretarea trebuie

să se raporteze la înțelesul contextual al termenului uzitat și nu la norma

generală definită de Dicționarul Explicativ al Limbii Române.

Instanța de fond a

confundat palierul morfo-sintactic cu cel fonetic, semantic, etc.

Analiza morfologică

ar fi presupus constatarea faptului că "poate" este un verb

predicativ, iar formularea "fi primit" reprezintă o construcție infinitivală

la timpul perfect, sens în care trimiterea ca raționament de interpretare la

DEX, cu precizarea termenului "a putea" se dovedește a fi eliptică.

Analiza gramaticală

ar fi presupus în mod obligatoriu interpretarea construcției gramaticale în

cazul noțiunii "poate fi primit în profesie", iar cea semantică ar fi

impus analizarea premiselor pentru care legiuitorul nu a utilizat verbul a fi

la timpul prezent, în forma sa simplă, aceea de "este primit în

profesie" și care a fost rațiunea folosirii unei construcții infinitivale

perfecte.

Instanța fondului nu

concluzionează în privința primei metode de interpretare a art. 16 alin. (2)

din Legea nr. 51/1995, ci doar pe baza principiilor logicii formale arată că

textul instituie o excepție de la regula concursului, a examinării candidaților

și recunoaște celor care îndeplinesc anumite condiții, dreptul de a fi primiți

în profesia de avocat fără examen.

Noțiunea de examen nu

poate fi extrasă din conținutul ce trebuie avut în vedere, ce trimite la

reglementarea și organizarea examenului de primire în profesie.

Nu se poate face

confuzie între procedura de verificare a cunoștințelor privind organizarea și

exercitarea profesiei de avocat organizată potrivit prevederilor art. 21 alin.

(2) din Statut și examenul de primire în profesie organizat pentru candidații

care nu se încadrau în prevederile art. 16 alin. (2) din lege.

Pornind de la

formularea legii, s-a prevăzut posibilitatea verificării cunoștințelor

candidatului de către Consiliul Baroului, textul Statutului neinterzicând

verificarea în scris a candidatului.

Nu se poate prezuma

însușirea cunoștințelor legate de organizarea și exercitarea profesiei de

avocat, deoarece niciuna din categoriile exceptate de la examenul de primire în

profesie, nu a exercitat anterior profesia de avocat.

formulate de intimata-reclamantă S.M.L.

Prin întâmpinare,

intimata solicită respingerea recursurilor ca nefondate, avându-se în vedere că

prin notele scrise depuse la dosar, a susținut admiterea excepției de

nelegalitate.

Cauza a fost

analizată sub toate aspectele, atât pe fond, în temeiul art. 8 din Legea nr.

554/2004, cât și pe calea excepției de nelegalitate, în temeiul art. 4 din

aceeași lege.

Pe fond, soluția este

în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza

Stefan și Stef împotriva României, dar și cu cea a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, Deciziile nr. 233/2011, nr. 4.777/2010, nr. 4.143/2011, etc.

Interpretarea

instanței de fond este corectă, persoanele care îndeplinesc cerințele art. 16

alin. (2) din Legea nr. 51/1995 au dreptul de a fi primiți în profesia de

avocat fără examen.

II. Considerentele

Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară

exercitată

fondate pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

1.1. Cu privire la

critica adusă modului de soluționare a excepției de nelegalitate a prevederilor

art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și a pct. 5 din Hotărârea

nr. 902/2010 a Consiliului UNBR.

1.1.1. Din punct de

vedere procedural, invocarea și discutarea excepției de nelegalitate s-a

desfășurat cu respectarea prevederilor legale.

Judecătorul fondului,

în baza principiului rolului activ, a pus în discuția părților excepția de

nelegalitate, iar mandatarul reclamantei a apreciat că "se impune

verificarea legalității normelor" (a se vedea Încheierea din 2 februarie

2012).

Astfel, cele

învederate de recurenți prin motivele de recurs nu se confirmă, critica urmând

să fie respinsă.

1.1.2. Cu privire la

soluționarea excepției de nelegalitate.

Prima instanță,

pentru a realiza examenul de nelegalitate a aplicat metoda de interpretare

gramaticală a cuvintelor "a putea", "examen", "a

scuti", conținute în alineatul al doilea al art. 16 din Legea nr. 51/1995

în forma în vigoare la data depunerii cererii reclamantei.

S-a ajuns la

concluzia că solicitantul are dreptul să fie primit în profesia de avocat,

fiind dispensat de îndatorirea de a parcurge o procedură de verificare și

apreciere a cunoștințelor.

Judecătorul fondului

s-a oprit la interpretarea gramaticală care nu este suficientă pentru a lămuri

întru totul legalitatea normelor din statut și regulament, dispoziții de drept

secundar.

Cuvintele au fost

analizate din punct de vedere gramatical, separat, iar nu în contextul întregii

norme.

Interpretarea

sistematică conduce spre lămurirea înțelesului dispozițiilor art. 16 alin. (2),

în raport de dispozițiile cuprinse în alin. (1) care prevăd ca modalitate de

accedere în profesia de avocat, examenul.

Se observă că,

potrivit art. (1) "primirea în profesie se obține pe baza unui examen

organizat de barou, conform prevederilor prezentei legi și ale statutului

profesiei".

Alin. 2 prevede o

modalitate de primire în profesie cu scutire de examen, norma referindu-se la

acel examen prevăzut în alin, 1 și organizat de fiecare barou, conform

prevederilor legii și ale statutului.

La cerere, persoanele

care îndeplinesc condițiile din art. 16 alin. (1) lit. a) și b) din lege, pot

fi primite în profesie fără a susține examenul organizat de barou, conform

regulilor stabilite în statut și alte acte secundare.

Barourile au

interdicția de a organiza un examen, astfel cum este prevăzut la alin. (1)

pentru persoanele care invocă prevederile art. 16 alin. (2) din lege.

Din acest motiv,

norma conținută de art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, în

vigoare la data depunerii cererii de către reclamantă, care prevede

posibilitatea ca barourile să verifice cunoștințele solicitantului cu privire

la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, nu este contrară normei

cuprinse în lege.

Este firesc ca orice

persoană care dorește să se înscrie într-un barou de avocați și să exercite

profesia de avocat, să cunoască modul de organizare și exercitare a profesiei.

Hotărârea nr. 902 din

11 septembrie 2010 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România,

adoptând ghidul de bună practică privind procedura soluționării transparente a

cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, a prevăzut la

art. 5 că barourile pot decide ca verificarea cunoștințelor specifice profesiei

să se facă și în formă scrisă.

Dispoziția cuprinsă

în hotărâre nu contravine prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995,

deoarece modalitatea formei scrise nu este transformată în examen prin

existența unui barem greșit de corectare, etc.

Fiecare barou are

însă obligația să organizeze desfășurarea verificării scrise, fără ca aceasta

să încalce dispozițiile art. 16 alin. (2) din lege.

Față de acestea,

Înalta Curte va constata că nu sunt îndeplinite prevederile art. 4 din Legea

nr. 554/2004, modificată și completată și a se modifica sentința recurată în

acest sens.

1.2. În ceea ce

privește criticile aduse modului de soluționare a capătului de cerere subsumat

anulării Deciziilor nr. 61/2011, nr. 92/2010 și a primirii reclamantei în

profesia de avocat cu scutire de examen, din perspectiva prevederilor art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Expresia "poate

fi primit în profesie" utilizată de art. 16 alin. (2) din Legea nr.

51/1995 conține o normă permisivă care permite autorității competente să aibă o

marjă de apreciere, în cadrul căreia aceasta își poate exercita puterea

discreționară.

Din actele dosarului

rezultă că reclamanta a îndeplinit condițiile formale de primire în profesie,

însă, în urma interviului organizat a fost declarată "respinsă".

Din conținutul

documentației ce a stat la baza emiterii hotărârilor atacate, reiese faptul că

recurentul-pârât Baroul Maramureș a încălcat dispozițiile legale cuprinse în

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, art. 21 alin. (2) din Statutul

profesiei de avocat și art. 5 din Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului UNBR și

a organizat un examen și nu un interviu de verificare a cunoștințelor privind

legislația specifică profesiei de avocat.

Existența unui barem

de corectare a lucrării este proprie unei verificări a cunoștințelor pe baza

unui examen, astfel încât actele administrative emise de recurente și

contestate de reclamantă sunt nelegale.

1.3. Capătul de

cerere referitor la înscrierea reclamantei pe tabloul avocaților definitivi a

fost în mod greșit admis de prima instanță, iar sentința va fi modificată în

sensul respingerii cererii.

Înscrierea pe tabloul

avocaților definitivi este condiționată de încetarea stării de

incompatibilitate.

Termenul pentru

încetarea stării de incompatibilitate curge de la data emiterii deciziei de

primire în profesie, conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995,

modificată și completată.

în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursurile

vor fi admise.

Se va modifica

sentința recurată în sensul respingerii excepției de nelegalitate și a

capătului de cerere privind obligarea recurentului-pârât Baroul Maramureș să

procedeze la înscrierea reclamantei în tabloul avocaților definitivi.

Se vor menține

celelalte dispoziții ale sentinței.

Văzând și

dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate;

Admite recursurile

declarate de Baroul Maramureș și Uniunea Națională a Barourilor din România

împotriva Sentinței nr. 103 din 9 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge excepția de nelegalitate a Hotărârii UNBR nr.

902/2010.

Respinge capătul de

cerere privind obligarea recurentului-pârât Baroul Maramureș să procedeze la

înscrierea reclamantului în Tabloul Avocaților Definitivi.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Obligă

intimata-reclamantă la plata sumei de 400 RON, către pârâta UNBR, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Cu opinia separată a

domnului judecător E.A., în sensul respingerii și a capătului de acțiune

privind anularea actelor administrative atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 mai 2013.

OPINIA SEPARATĂ

Redactată de

judecătorul E.A., în temeiul art. 258 și art. 264 alin. (2) C. proc. civ. -

1865

Contrar punctului de

vedere al majorității membrilor completului de judecată, materializat în

Decizia nr. 5.263 din 16 mai 2013, considerăm că pentru argumentele care vor fi

prezentate în continuare în mod succint, soluția legală și temeinică este aceea

de admitere a recursurilor și respingerea integrală a acțiunii, inclusiv a

excepțiilor de nelegalitate.

În ceea ce privește

excepțiile de nelegalitate, în opinia majoritară, a fost respinsă doar excepția

de nelegalitate a Hotărârii Uniunii Naționale a Barourilor din România nr.

902/2010, deși în considerentele deciziei se motivează în sensul că și

prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat sunt conforme cu

dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și

exercitarea profesiei de avocat, republicată - 1.

Într-adevăr, folosind

sintagma "poate fi primit în profesie", prin dispozițiile art. 16

alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată - 1, legiuitorul a conferit

autorității competente un drept de apreciere discreționar, care s-a

materializat în conținutul art. 21 alin. (2) din Statut (2005), potrivit căruia

"în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul

baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la

organizarea și exercitarea profesiei de avocat".

Deci, se impunea ca

ambele excepții de nelegalitate să fie respinse în mod expres, ca urmare a

admiterii recursurilor formulate în cauză, atât în ceea ce privește Hotărârea

nr. 902/2010, prin care a fost adoptat Ghidul de bună practică privind

procedura soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de

avocat cu scutire de examen, cât și în ceea ce privește dispozițiile art. 21

alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.

Reținând legalitatea

Hotărârii nr. 902/2010 și a dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Statut, în

forma în vigoare până la 15 septembrie 2011, se impunea menținerea ca legale a

actelor administrative atacate în cauză și respingerea integrală a acțiunii

formulate.

Astfel, în cauză,

Consiliul baroului pârât a organizat verificarea respectivă în conformitate cu

dispozițiile art. 21 alin. (2) din Statut și cu dispozițiile Hotărârii UNBR nr.

902/2010, care constituie suficiente temeiuri legale pentru realizarea

verificării cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de

avocat, în ceea ce o privește pe reclamantă.

Or, potrivit pct. 5

din Cap. III din Ghidul respectiv, verificarea cunoștințelor va consta dintr-o

evaluare, pe baza unei discuții libere în cadrul unui interviu sau în formă

scrisă, ceea ce s-a întâmplat și în cauza de față.

Deci, cu alte cuvinte,

Consiliul baroului pârât a avut temei legal și regulamentar să procedeze la

verificarea cunoștințelor pe care a realizat-o în formă scrisă, apreciindu-se

că reclamanta nu a probat că stăpânește/că are cunoștințele necesare privind

organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

În considerentele

opiniei majoritare s-a reținut, în esență, că verificarea cunoștințelor,

realizată de consiliul baroului, ar fi fost, în realitate, un veritabil examen,

deoarece a fost introdus un barem de corectare a lucrărilor scrise întocmite de

solicitanți, ceea ce reprezintă un argument insuficient și greșit, totodată.

Astfel, este

necontestat că verificarea realizată de consiliul baroului a avut ca obiect,

exclusiv, cunoștințele privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat,

în timp ce examenul la care se referă art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995

include, potrivit art. 33 alin. (3) din Statut, 5 materii de examen, pe baza a

cel puțin 3 probe scrise, în conformitate cu metodologia organizării examenului

de primire în profesie.

În ceea ce privește

așa-zisul barem real, specific examenului/concursului, de corectare, în

realitate este vorba de o modalitate de notare a lucrării realizate de

solicitanți.

Or, este de domeniul

evidenței că orice evaluare impune existența unei modalități de notare pe o

scară valorică, pe de o parte și, pe de altă parte, existența unui prag valoric

minim, care nu poate fi confundat cu un barem real.

Judecător

E.A.

Procesat de GGC - AM