ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3162/2014

Asupra contestației

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin cererea înregistrata la 10 februarie 2014

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta A.M.R. a chemat in judecata pe pârâtul C.S.M., solicitând anularea,

în tot, a Hotărârii nr. 1408 din 10 decembrie 2013 emisă de Plenul C.S.M., iar,

pe fond, reanalizarea cererii înregistrată sub nr. 27590/1154 din 20 noiembrie 2013

formulată de procurorul L.D.B., în calitate de prim-adjunct al procurorului

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de

recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Inalta Curte de Casație și Justiție, cu consecința respingerii acesteia

S-a solicitat

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat

contestatoarea că este persoană interesată, în sensul prevederilor art. 2 alin.

(1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, interesul acesteia rezultând din conținutul

art. 5 din Statutul A.M.R., potrivit căruia Asociația are drept scop: ,,reprezentarea

intereselor magistraților în raporturile cu celelalte subiecte de drept pe plan

intern și internațional" și potrivit art. 6 pct. 4 din Statut, potrivit

căruia asociația are ca obiectiv apărarea libertății, demnității și statutului

profesional al magistraților, sens în care A.M.R. își exprimă poziția față de

deciziile luate de organele de justiție, astfel cum sunt prevăzute în legea de

organizare judiciară, în ceea ce privește profesia de magistrat și cei ce o

exercită.

În calitate de

organizație profesională națională, de interes public, a judecătorilor,

procurorilor și magistraților - asistenți, A.M.R. a invocat încălcarea unui

interes legitim, fiind mandatată să apere drepturile și interesele

magistraților atunci când ele sunt vătămate prin acte sau demersuri ce se

înscriu în afara cadrului legal, iar in speță, atacarea recunoașterii unui

grad profesional realizat într-o procedură administrativă care nu are la bază o

dispoziție legală și nicio hotărâre judecătorească irevocabilă, se încadrează

in scopul acesteia.

A arătat

contestatoarea că, din argumentarea soluției adoptate, nu rezultă că

magistratul ar fi susținut vreun concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, aceasta fiind singura modalitate de promovare

într-un grad profesional superior.

Mai mult decât atât,

s-a arătat că această formă de promovare s-a realizat și cu eludarea

principiului valabil pentru toți ceilalți magistrați și anume, de promovare

„din treaptă în treaptă", procurorul L.D.B. primind recunoașterea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, din calitatea de procuror cu gradul profesional corespunzător

parchetului de pe lângă tribunal, aspect confirmat de mențiunile existente în

hotărârea ce face obiectul prezentei cereri de chemare în judecată.

Împrejurarea că

legiuitorul nu a înțeles să facă o excepție de la regula promovării, prin

concurs, în funcții de execuție, pentru procurorii care ocupă, temporar,

diferite funcții de conducere în cadrul Parchetultu de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție ori pentru cei care au fost numiți în cadrul

structurilor speciale, a precizat că rezultă și din dispozițiile art. 30 din

O.U.G. nr. 43/2002 și art. 26 din Legea nr. 508/2004, ce stabilesc, în mod

expres, că dispozițiile Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească,

republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Legilor nr. 303/2004,

nr. 304/2004 și nr. 317/2004, se aplică în mod corespunzător.

Ca atare, s-a susținut

că prevederile din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,

republicată, atunci când se referă la promovare, doar prin concurs, valabile și

în cazul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se aplică

tuturor procurorilor, fără nicio discriminare.

În concluzie, s-a

arătat că „numirea" într-o funcție de conducere, chiar și în cadrul

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

numire ce presupune mai mult exercitarea unor atribuții manageriale, pentru o

perioadă limitată (întrucât aceasta poate dura numai 3 ani, cu posibilitatea

reinvestirii o singură dată), nu poate deschide calea dobândirii unei funcții

de execuție (așa cum s-a întâmplat prin recunoașterea dată în baza Hotărârii

Plenului C.S.M. nr. 1408 din 10 decembrie 2013), recunoaștere ce are un efect

definitiv.

La data de 20 martie 2014,

paratul a depus întâmpinare, invocând excepția necompetenței materiale a curții

de apel, privind acțiunea formulată de reclamanta A.M.R., precum și excepția

lipsei de interes.

S-a arătat că, potrivit

dispozițiilor art. 29 alin. (7) și (5) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M.,

republicată, cu modificările ulterioare, lege specială în domeniu, hotărârile

Plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi

atacate cu contestație de orice persoană interesată la Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în termen de 15 zile

de la publicare sau comunicare.

S-a invocat și excepția

lipsei de interes a reclamantei, raportat la împrejurarea că aceasta nu

justifică nicio o vătămare prin actul atacat, invocând jurisprudența in materie

a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pe fondul cauzei, a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art.

52-56 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor,

republicată, cu modificările ulterioare, care reglementează o procedură

specială, derogatorie de la procedura concursului reglementat de dispozițiile art.

43 din aceeași lege.

Prin sentința nr. 1537

din data de 16 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, în baza art. 29 alin. (7) și (5) din Legea nr.

317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările ulterioare s-a admis excepția

necompetenței materiale și s-a declinat competența soluționării cauzei privind

pe reclamanta A.M.R., în contradictoriu cu pârâtul C.S.M., la Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Considerentele Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Instanța a fost

investită, prin declinare de la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, cu o acțiune formulată in temeiul art. 29 alin. (7)

din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M. republicată, de către A.M.R.

A fost contestată Hotărârea

nr. 1408 din 10 decembrie 2013 emisă de Plenul C.S.M., prin care a fost

recunoscut pentru Licu Dimitrie Bogdan, prim-adjunct al procurorului general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca

urmare a numirii sale în funcția de conducere menționată.

Potrivit

dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte urmează a se

pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de

fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după

caz, cercetarea în fond a cauzei, respectiv asupra excepției lipsei de interes

invocată de către intimată.

Astfel, se constată

că reclamanta este o asociație profesională a judecătorilor și procurorilor,

aceasta susținând prin acțiune că are legitimare in promovarea acestei acțiuni,

interesul rezidând din obiectul de activitate menționat in Statut, respectiv

art. 5, art. 6 pct. 2 și 4.

S-a susținut că

asociația este împuternicită prin actul constitutiv să acționeze in apărarea

intereselor tuturor magistraților pe care ii reprezintă, iar contestarea

recunoașterii unui grad profesional printr-o procedură pe care o apreciază

nelegală, reprezintă o astfel de acțiune pentru apărarea independenței

justiției.

Constată Înalta

Curte, însă, că în cadrul secției de contencios administrativ și fiscal, a

instanței supreme s-a conturat o jurisprudență constată in sensul că, raportat la

prevederile art. 2 alin. (1) cu referire la art. 1 din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, republicată, interesul invocat de contestatoare nu întrunește

cerințele impuse de legea specială în sensul anulării, chiar prin procedura

derogatorie reglementată de Legea nr. 317/2004, a unui act administrativ

individual, cum este cazul hotărârii Plenului C.S.M. nr. 1408 din 10 decembrie

2013.

Astfel, in acord cu

jurisprudența instanței (Decizia nr. 2538/2010; Decizia nr. 2493/2010),

se constată că nu

poate fi reținut un interes direct și personal al contestatoarei în a ataca un

act administrativ individual ce vizează exclusiv un alt subiect de drept.

Nu este suficient,

raportat la cerința vătămării, consacrată prin art. 1 raportat la art. 2 lit. a)

din Legea nr. 554/2004 ca A.M.R. să invoce un drept general de „reprezentare a

intereselor magistraților in raporturile cu celelalte subiecte de drept pe plan

intern și internațional” (art. 5 din Statut) sau obiectivul apărării și

promovării libertății și demnității profesiei de magistrat (art. 6 din Statut).

Contestatoarea, cu

excepția acestor afirmații de ordin general, nu a precizat conținutul interesului

legitim public pretins a fi fost vătămat prin actul atacat, astfel că nu

justifică niciun interes legitim colectiv, derivând din calitatea acesteia de

asociație profesională, fără scop patrimonial.

Or, raportat la

hotărârea atacată, prin care se stabilesc drepturi cu privire la un magistrat,

nu poate fi constatată o legitimitate a contestatoarei prin prisma obiectului

de activitate.

S-a reținut prin

jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție că, potrivit principiului specialității

capacității de folosință, persoana juridică nu poate întreprinde decât

activitățile pentru care s-a constituit și tocmai de aceea exercitarea unor

acțiuni conexe obiectului de activitate nu poate interveni decât în măsura în

care acestea corespund în mod firesc cerințelor statutare, cerință care însă nu

este întrunită in speță.

Față de toate cele

mai sus arătate, apreciind așadar că excepția invocată de intimatul C.S.M. este

întemeiată întrucât interesul contestatoarei în promovarea acțiunii de față nu întrunește

cerințele legale în condițiile contenciosului administrativ, Înalta Curte o va

admite și va respinge, pe acest temei, contestația declarată de A.M.R.

împotriva Hotărârii nr. 1408 din 10 decembrie 2013 pronunțată de Plenul C.S.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

lipsei de interes invocată de intimatul C.S.M.

Respinge contestația

declarată de A.M.R. împotriva Hotărârii nr. 1408 din 10 decembrie 2013

pronunțată de Plenul C.S.M., ca lipsită de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 septembrie 2014.