ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3162/2014

Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrata la 10 februarie 2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.M.R. a chemat in judecata pe pârâtul C.S.M., solicitând anularea, în tot, a Hotărârii nr. 1408 din 10 decembrie 2013 emisă de Plenul C.S.M., iar, pe fond, reanalizarea cererii înregistrată sub nr. 27590/1154 din 20 noiembrie 2013 formulată de procurorul L.D.B., în calitate de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție, cu consecința respingerii acesteia S-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat contestatoarea că este persoană interesată, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, interesul acesteia rezultând din conținutul art. 5 din Statutul A.M.R., potrivit căruia Asociația are drept scop: ,,reprezentarea intereselor magistraților în raporturile cu celelalte subiecte de drept pe plan intern și internațional" și potrivit art. 6 pct. 4 din Statut, potrivit căruia asociația are ca obiectiv apărarea libertății, demnității și statutului profesional al magistraților, sens în care A.M.R. își exprimă poziția față de deciziile luate de organele de justiție, astfel cum sunt prevăzute în legea de organizare judiciară, în ceea ce privește profesia de magistrat și cei ce o exercită.

În calitate de organizație profesională națională, de interes public, a judecătorilor, procurorilor și magistraților - asistenți, A.M.R. a invocat încălcarea unui interes legitim, fiind mandatată să apere drepturile și interesele magistraților atunci când ele sunt vătămate prin acte sau demersuri ce se înscriu în afara cadrului legal, iar in speță, atacarea recunoașterii unui grad profesional realizat într-o procedură administrativă care nu are la bază o dispoziție legală și nicio hotărâre judecătorească irevocabilă, se încadrează in scopul acesteia. A arătat contestatoarea că, din argumentarea soluției adoptate, nu rezultă că magistratul ar fi susținut vreun concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta fiind singura modalitate de promovare într-un grad profesional superior.

Mai mult decât atât, s-a arătat că această formă de promovare s-a realizat și cu eludarea principiului valabil pentru toți ceilalți magistrați și anume, de promovare „din treaptă în treaptă", procurorul L.D.B. primind recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din calitatea de procuror cu gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal, aspect confirmat de mențiunile existente în hotărârea ce face obiectul prezentei cereri de chemare în judecată. Împrejurarea că legiuitorul nu a înțeles să facă o excepție de la regula promovării, prin concurs, în funcții de execuție, pentru procurorii care ocupă, temporar, diferite funcții de conducere în cadrul Parchetultu de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori pentru cei care au fost numiți în cadrul structurilor speciale, a precizat că rezultă și din dispozițiile art. 30 din O.U.G.

nr. 43/2002 și art. 26 din Legea nr. 508/2004, ce stabilesc, în mod expres, că dispozițiile Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Legilor nr. 303/2004, nr. 304/2004 și nr. 317/2004, se aplică în mod corespunzător. Ca atare, s-a susținut că prevederile din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, atunci când se referă la promovare, doar prin concurs, valabile și în cazul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se aplică tuturor procurorilor, fără nicio discriminare.

În concluzie, s-a arătat că „numirea" într-o funcție de conducere, chiar și în cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, numire ce presupune mai mult exercitarea unor atribuții manageriale, pentru o perioadă limitată (întrucât aceasta poate dura numai 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singură dată), nu poate deschide calea dobândirii unei funcții de execuție (așa cum s-a întâmplat prin recunoașterea dată în baza Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 1408 din 10 decembrie 2013), recunoaștere ce are un efect definitiv. La data de 20 martie 2014, paratul a depus întâmpinare, invocând excepția necompetenței materiale a curții de apel, privind acțiunea formulată de reclamanta A.M.R., precum și excepția lipsei de interes.

S-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (7) și (5) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările ulterioare, lege specială în domeniu, hotărârile Plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în termen de 15 zile de la publicare sau comunicare. S-a invocat și excepția lipsei de interes a reclamantei, raportat la împrejurarea că aceasta nu justifică nicio o vătămare prin actul atacat, invocând jurisprudența in materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art. 52-56 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, care reglementează o procedură specială, derogatorie de la procedura concursului reglementat de dispozițiile art. 43 din aceeași lege. Prin sentința nr. 1537 din data de 16 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în baza art. 29 alin. (7) și (5) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările ulterioare s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A.M.R., în contradictoriu cu pârâtul C.S.M., la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța a fost investită, prin declinare de la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu o acțiune formulată in temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M. republicată, de către A.M.R. A fost contestată Hotărârea nr. 1408 din 10 decembrie 2013 emisă de Plenul C.S.M., prin care a fost recunoscut pentru Licu Dimitrie Bogdan, prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a numirii sale în funcția de conducere menționată. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc.

civ. Înalta Curte urmează a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, respectiv asupra excepției lipsei de interes invocată de către intimată. Astfel, se constată că reclamanta este o asociație profesională a judecătorilor și procurorilor, aceasta susținând prin acțiune că are legitimare in promovarea acestei acțiuni, interesul rezidând din obiectul de activitate menționat in Statut, respectiv art. 5, art. 6 pct. 2 și 4. S-a susținut că asociația este împuternicită prin actul constitutiv să acționeze in apărarea intereselor tuturor magistraților pe care ii reprezintă, iar contestarea recunoașterii unui grad profesional printr-o procedură pe care o apreciază nelegală, reprezintă o astfel de acțiune pentru apărarea independenței justiției.

Constată Înalta Curte, însă, că în cadrul secției de contencios administrativ și fiscal, a instanței supreme s-a conturat o jurisprudență constată in sensul că, raportat la prevederile art. 2 alin. (1) cu referire la art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, interesul invocat de contestatoare nu întrunește cerințele impuse de legea specială în sensul anulării, chiar prin procedura derogatorie reglementată de Legea nr. 317/2004, a unui act administrativ individual, cum este cazul hotărârii Plenului C.S.M. nr. 1408 din 10 decembrie 2013. Astfel, in acord cu jurisprudența instanței (Decizia nr. 2538/2010; Decizia nr. 2493/2010), se constată că nu poate fi reținut un interes direct și personal al contestatoarei în a ataca un act administrativ individual ce vizează exclusiv un alt subiect de drept.

Nu este suficient, raportat la cerința vătămării, consacrată prin art. 1 raportat la art. 2 lit. a) din Legea nr. 554/2004 ca A.M.R. să invoce un drept general de „reprezentare a intereselor magistraților in raporturile cu celelalte subiecte de drept pe plan intern și internațional” (art. 5 din Statut) sau obiectivul apărării și promovării libertății și demnității profesiei de magistrat (art. 6 din Statut). Contestatoarea, cu excepția acestor afirmații de ordin general, nu a precizat conținutul interesului legitim public pretins a fi fost vătămat prin actul atacat, astfel că nu justifică niciun interes legitim colectiv, derivând din calitatea acesteia de asociație profesională, fără scop patrimonial.

Or, raportat la hotărârea atacată, prin care se stabilesc drepturi cu privire la un magistrat, nu poate fi constatată o legitimitate a contestatoarei prin prisma obiectului de activitate. S-a reținut prin jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție că, potrivit principiului specialității capacității de folosință, persoana juridică nu poate întreprinde decât activitățile pentru care s-a constituit și tocmai de aceea exercitarea unor acțiuni conexe obiectului de activitate nu poate interveni decât în măsura în care acestea corespund în mod firesc cerințelor statutare, cerință care însă nu este întrunită in speță. Față de toate cele mai sus arătate, apreciind așadar că excepția invocată de intimatul C.S.M.

este întemeiată întrucât interesul contestatoarei în promovarea acțiunii de față nu întrunește cerințele legale în condițiile contenciosului administrativ, Înalta Curte o va admite și va respinge, pe acest temei, contestația declarată de A.M.R. împotriva Hotărârii nr. 1408 din 10 decembrie 2013 pronunțată de Plenul C.S.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția lipsei de interes invocată de intimatul C.S.M. Respinge contestația declarată de A.M.R. împotriva Hotărârii nr. 1408 din 10 decembrie 2013 pronunțată de Plenul C.S.M., ca lipsită de interes. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2014.