ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 185/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei

1.1. Cererea de

chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 22

iulie 2013, sub nr. 5135/2/2013, reclamanta SN T.F.C.C.F.R.C. SA

în

contradictoriu cu pârâta

A.N.A.F.

- D.G.A.M.C. a formulat o cerere de suspendare a executării actelor

administrative emise de A.N.A.F. - D.G.A.M.C., respectiv Decizia de impunere nr.

F/MC nr. 519 din 25 iunie 2013 și a R.I.F. nr. F/MC nr. 123 din 25 iunie 2013,

în

ceea ce privește

taxa pe valoarea

adăugată de plată în sumă de 16.349.003 lei și 14.689.232 lei accesorii

aferente, din care penalități în sumă de 6.072 lei, calculate până la data de

31 martie 2013, solicitând suspendarea executării actelor administrative mai

sus menționate în ceea ce privește obligarea la plata taxei pe valoarea

adăugată în sumă de 16.349.003 lei și a accesoriilor aferente, până la

pronunțarea instanței de fond asupra cererii în anularea acestor acte administrativ

fiscale.

1.2. Soluția

instanței de fond.

Prin sentința nr. 2332

din 19 august 2013, Curtea de Apel

București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a admis

cererea formulată de

către reclamanta

SN T.F.C.C.F.R.C. SA,

în

contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C., și

a dispus

suspendarea executării Deciziei de impunere nr.

F/MC nr. 519 din 25 iunie 2013 și a R.I.F. nr. F/MC nr. 123 din 25 iunie 2013

în ceea ce privește T.V.A. în valoare de 16.349.003 lei și accesoriile aferente

de 14.689.232, până la pronunțarea instanței de fond.

1.3. Cererea de

recurs

Împotriva sentinței pronunțată

de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a declarat recurs A.N.A.F.

,

criticând-o pentru motive de

nelegalitate.

În susținerea

recursului, recurenta a arătat că în opinia sa hotărârea instanței de fond

este nemotivată și cuprinde motive contradictorii.

De asemenea,

recurenta a susținut că cererea de chemare în judecată nu este motivată în

fapt și în drept, în sensul că nu s-a arătat nici un argument în raport de

care instanța de fond să constate îndeplinirea condițiilor prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin argumentele

prezentate, recurenta a susținut că în cauză nu s-a făcut dovada unor

motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalității

actului administrativ, atitudinea oscilantă a organului fiscal neputând conduce

la concluzia că există caz bine justificat.

Recurenta a mai

susținut că nici condiția prevenirii unei pagube iminente nu fost

demonstrată în cauză.

soluționare a recursului.

4.1 Cu privire la

examinarea recursului în completul de filtru.

Raportul întocmit în

cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost

analizat în Completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii

de ședință din data de 13 mai 2014, în conformitate cu

dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 10

iulie 2014, Completul de filtru a constatat, în raport de conținutul

raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește

condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat

recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C.

proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

de casare invocat.

Înalta Curte constată

că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivul de nelegalitate

prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.,

reținând în acest sens, în dezacord cu recurenta, că analiza sumară a

motivelor de nelegalitate invocate cu privire la actul administrativ-fiscal a

cărui suspendare s-a dispus în cauză, oferă indicii suficiente de răsturnare a

prezumției de legalitate de care se bucură actul și fac verosimilă iminența

producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus

evaluării.

Astfel, Înalta Curte

constată că instanța de fond, în raport de susținerile părților dar

și de înscrisurile depuse la dosar, a realizat o examinare sumară a

situației de fapt și de drept invocate de reclamantă pe care le-a considerat,

în mod justificat, ca fiind de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ-fiscal în privința căruia s-a solicită

suspendarea executării, așa încât, nu va fi primit argumentul recurentei

referitor la nedovedirea îndeplinirii celor două condiții impuse de

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine

justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și

t) din aceeași lege.

În acest sens, Înalta

Curte constată, contrar celor susținute de recurentă, că în mod corect

instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinită condiția existenței unui caz

bine justificat, în condițiile în care, fără a antama fondul, a observat atitudinea

oscilantă a autorităților fiscale, pe fondul existenței unor opinii divergente

soluționate tot pe cale judiciară, anterior, în privința permiselor de

călătorie emise membrilor de familie ai salariaților, justifică reținerea unui

dubiu în privința certitudinii obligației de reținere și plată a T.V.A. în sumă

de 16.349.003 lei și 14.689.232 lei accesorii aferente, pentru perioada 01

ianuarie 2008 - 30 septembrie 2010, de la salariații SC C.F.R.C. SA încadrați

cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată care au beneficiat

anual de autorizații de călătorie, pentru care societatea nu a colectat T.V.A.,

astfel că prin aceasta este realizată condiția cazului bine justificat.

Concluzia existenței unor

indicii de nelegalitate a fost de altfel confirmată și cu ocazia judecării

cauzei pe fond și pronunțării sentinței nr. 3307 din 3 decembrie

2014 în Dosarul nr. 642/2/2014, prin care Curtea de Apel București a anulat

parțial Decizia nr. 384 din 20 decembrie 2013 și Decizia de impunere F/MC nr.

519 din 25 iunie 2013 și raportul de inspecție fiscală, menținându-le numai în

ceea ce privește suma de 935,97 lei T.V.A., 635,97 lei accesorii din care 633,33

lei majorări de întârziere și 11,13 lei penalități.

De asemenea, se

impune a fi subliniat faptul că iminența prejudiciului nu trebuie dovedită

cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea

prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta

să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este

cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

Așadar,

aprecierea instanței de fond, în sensul că executarea deciziei de impunere

constituie o sarcină serioasă pentru patrimoniul reclamantei, de natură a-i

perturba ireversibil activitatea, reprezintă un argument suficient pentru a se

dispune măsura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care

vor fi înlăturate și criticile referitoare la neîndeplinirea condiției

existența pagubei iminente, în sensul art. 2 lit. ș) din același act

normativ.

P

rin urmare, criticile

recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită

prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a

prevederilor legale incidente.

adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte

va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 2332 din 19 august

2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 ianuarie 2015.