ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 185/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 22 iulie 2013, sub nr. 5135/2/2013, reclamanta SN T.F.C.C.F.R.C. SA în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C. a formulat o cerere de suspendare a executării actelor administrative emise de A.N.A.F. - D.G.A.M.C., respectiv Decizia de impunere nr. F/MC nr. 519 din 25 iunie 2013 și a R.I.F.

nr. F/MC nr. 123 din 25 iunie 2013, în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată de plată în sumă de 16.349.003 lei și 14.689.232 lei accesorii aferente, din care penalități în sumă de 6.072 lei, calculate până la data de 31 martie 2013, solicitând suspendarea executării actelor administrative mai sus menționate în ceea ce privește obligarea la plata taxei pe valoarea adăugată în sumă de 16.349.003 lei și a accesoriilor aferente, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii în anularea acestor acte administrativ fiscale. 1.2. Soluția instanței de fond. Prin sentința nr. 2332 din 19 august 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de către reclamanta SN T.F.C.C.F.R.C.

SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C., și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F/MC nr. 519 din 25 iunie 2013 și a R.I.F. nr. F/MC nr. 123 din 25 iunie 2013 în ceea ce privește T.V.A. în valoare de 16.349.003 lei și accesoriile aferente de 14.689.232, până la pronunțarea instanței de fond. 1.3. Cererea de recurs Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs A.N.A.F. , criticând-o pentru motive de nelegalitate. În susținerea recursului, recurenta a arătat că în opinia sa hotărârea instanței de fond este nemotivată și cuprinde motive contradictorii. De asemenea, recurenta a susținut că cererea de chemare în judecată nu este motivată în fapt și în drept, în sensul că nu s-a arătat nici un argument în raport de care instanța de fond să constate îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin argumentele prezentate, recurenta a susținut că în cauză nu s-a făcut dovada unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ, atitudinea oscilantă a organului fiscal neputând conduce la concluzia că există caz bine justificat. Recurenta a mai susținut că nici condiția prevenirii unei pagube iminente nu fost demonstrată în cauză. 4. Procedura de soluționare a recursului. 4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în Completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 mai 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc.

civ. Prin încheierea din 10 iulie 2014, Completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. 4. Analiza motivului de casare invocat. Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reținând în acest sens, în dezacord cu recurenta, că analiza sumară a motivelor de nelegalitate invocate cu privire la actul administrativ-fiscal a cărui suspendare s-a dispus în cauză, oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul și fac verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

Astfel, Înalta Curte constată că instanța de fond, în raport de susținerile părților dar și de înscrisurile depuse la dosar, a realizat o examinare sumară a situației de fapt și de drept invocate de reclamantă pe care le-a considerat, în mod justificat, ca fiind de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ-fiscal în privința căruia s-a solicită suspendarea executării, așa încât, nu va fi primit argumentul recurentei referitor la nedovedirea îndeplinirii celor două condiții impuse de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

În acest sens, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de recurentă, că în mod corect instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat, în condițiile în care, fără a antama fondul, a observat atitudinea oscilantă a autorităților fiscale, pe fondul existenței unor opinii divergente soluționate tot pe cale judiciară, anterior, în privința permiselor de călătorie emise membrilor de familie ai salariaților, justifică reținerea unui dubiu în privința certitudinii obligației de reținere și plată a T.V.A. în sumă de 16.349.003 lei și 14.689.232 lei accesorii aferente, pentru perioada 01 ianuarie 2008 - 30 septembrie 2010, de la salariații SC C.F.R.C.

SA încadrați cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată care au beneficiat anual de autorizații de călătorie, pentru care societatea nu a colectat T.V.A., astfel că prin aceasta este realizată condiția cazului bine justificat. Concluzia existenței unor indicii de nelegalitate a fost de altfel confirmată și cu ocazia judecării cauzei pe fond și pronunțării sentinței nr. 3307 din 3 decembrie 2014 în Dosarul nr. 642/2/2014, prin care Curtea de Apel București a anulat parțial Decizia nr. 384 din 20 decembrie 2013 și Decizia de impunere F/MC nr. 519 din 25 iunie 2013 și raportul de inspecție fiscală, menținându-le numai în ceea ce privește suma de 935,97 lei T.V.A., 635,97 lei accesorii din care 633,33 lei majorări de întârziere și 11,13 lei penalități.

De asemenea, se impune a fi subliniat faptul că iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți. Așadar, aprecierea instanței de fond, în sensul că executarea deciziei de impunere constituie o sarcină serioasă pentru patrimoniul reclamantei, de natură a-i perturba ireversibil activitatea, reprezintă un argument suficient pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care vor fi înlăturate și criticile referitoare la neîndeplinirea condiției existența pagubei iminente, în sensul art. 2 lit. ș) din același act normativ.

P rin urmare, criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 2332 din 19 august 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2015.