ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 672/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Naționala de Administrare Fiscala, a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța în cauza, să se dispună obligarea Agenției Naționale de Administrare Fiscala să soluționeze cererea nr. 2404/28.08.2012, înregistrată la aceasta instituție sub nr. x/29.08.2012, în sensul emiterii unei procedurii cu privire la modalitatea de înregistrare, din punct de vedere contabil și fiscal, în evidențele S.C. A. S.A., a taxei pe valoarea adăugată, aferenta facturii de executare silită în sumă de 1.119.316 RON, achitata cu O.P. nr. x/23.02.2005; obligarea acestei instituții la plata dobânzii legale calculata, de la data plații TVA-ului în suma de 1.119.316 RON, nedatorat, respectiv 23.02.2005, până la restituirea integrala, precum și obligarea ANAF București la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 712 din 13.03.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la capătul de cerere nr. 1 din acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și s-a respins, ca atare, acest capăt de cerere; s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii cu privire la capătul de cerere nr. 2 și, ca atare, l-a respins ca inadmisibil; s-a respins cererea de cheltuieli de judecată ca nefondată.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta S.C. A. S.A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru a se pronunța pe fondul pretențiilor solicitate.

Motivele de recurs invocate se încadrează în dispozițiile art. 488(1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 430 C. proc. civ. în sensul soluționării capătului principal al cererii de chemare în judecată prin admiterea excepției autorității de lucru judecat.

Recurenta-reclamantă critică ca nelegală această soluționare a primului capăt de apreciind că în cauză în mod eronat prima instanță a constatat că există putere de lucru judecat în contextul în care între cele două acțiuni formulate de reclamantă cea dedusă judecății și cea înregistrată sub nr. x/2013 nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 430 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 403/07.02.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2012, avută în vedere de instanța de fond la pronunțarea soluției de admitere a excepției puterii lucrului judecat, instanța de fond s-a pronunțat numai cu privire la aspectul emiterii unui răspuns la cererea formulată sub nr. x/29.08.2012 și nu s-a pronunțat asupra obligării ANAF la emiterea unei proceduri cu privire la modalitatea de înregistrare a taxei pe valoarea adăugată, ce face obiectul prezentei acțiuni.

Ca atare, nu există putere de lucru judecat în prezenta cauză, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 430 din C. proc. civ., întrucât prin sentința civilă referită nu a fost tranșată problema dedusă judecății, respectiv obligarea ANAF să emită o procedură cu privire la modalitatea de înregistrare, din punct de vedere contabil și fiscal, în evidențele S.C. A. S.A., a taxei pe valoarea adăugată aferente facturii de executare silită, ci problema soluționată a vizat numai capătul de cerere privind obligarea acestei instituții să răspundă unei petiții adresate de recurenta-reclamantă.

Un alt aspect de nelegalitate invocat privește faptul că în cauză nu există autoritate de lucru judecat deoarece nu poate fi reținută obligativitatea hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2013 în sensul că această hotărâre nu a fost executată de autoritatea intimată. Iar în contextul neexecutării recurenta-reclamantă este în continuare vătămată prin nesoluționarea cererii referitoare la un drept recunoscut de lege, deoarece în lipsa unei proceduri de exercitare a dreptului de deducere, recurenta-reclamantă este în imposibilitate de a obține restituirea unei sume achitate de două ori cu titlu de TVA.

În consecință se solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se soluționa acțiunea pe fond astfel cum a fost formulată.

La dosar intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare în care se solicită respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ.

Curtea apreciază că soluția de respingere pe excepția autorității de lucru judecat privind primul capăt al acțiunii și de respingere ca inadmisibil a celui de al doilea capăt este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 430 și 431 C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Prin acțiunea ce a fost soluționată prin sentința ce formează obiectul prezentului recurs recurenta-reclamantă a solicitat următoarele:

1-obligarea intimatei ANAF la soluționarea cererii nr. 2404/28.08.2012 în sensul emiterii unei proceduri cu privire la modalitatea de înregistrare, din punct de vedere contabil și fiscal în evidențele recurentei, a TVA aferentă facturii de executare silită în sumă de 1.119.316 RON achitată la data de 23.02.2005.

2-obligarea intimatei la plata dobânzii legale calculate de la data plății TVA în sumă de 1.119.316 RON respectiv de la data de 23.02.2005 și până la data restituirii integrale.

În cauza soluționată anterior, definitiv, prin sentința civilă nr. 403/7.02.2014 acțiunea reclamantei a avut ca obiect obligarea intimatei să soluționeze cererea nr. 2404/28.08.2012 în sensul emiterii unei proceduri cu privire la modalitatea de înregistrare din punct de vedere contabil și fiscal în evidențele recurentei a TVA aferentă facturii de executare silită achitată la data de 23.02.2005.

Prin sentința civilă nr. 403/7.02.2014 s-au respins excepțiile invocate de intimată a prescripției dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității și pe fond a fost admisă în parte acțiunea formulată și a fost obligată intimata să soluționeze cererea recurentei sub nr. x/29.08.2012.

În raport de această sentință în mod legal prima instanță a constatat autoritatea de lucru judecat în sensul dispozițiilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ. în ceea ce privește primul capăt al acțiunii.

Conform art. 430 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească ce soluționează în tot sau în parte fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are de la pronunțare autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată".

În raport de aceste dispoziții legale prin sentința recurată în mod corect s-a constatat că există autoritate de lucru judecat, existând în ceea ce privește primul capăt al acțiunii astfel cum a fost formulată identitate de părți, obiect și cauză.

Prin a doua cerere recurenta-reclamantă solicită pe primul capăt al acțiunii, în contradictoriu cu aceeași parte, obligarea la emiterea unei proceduri individuale de înregistrare în contabilitate a TVA-ului achitat la data de 23.02.2005, respectiv să-i soluționeze cererea înregistrată sub nr. x/28.08.2012.

Prin sentința civilă nr. 403/7.02.2014, definitivă, s-a rezolvat chestiunea litigioasă care formează obiectul primului capăt al acțiunii recurentei în sensul că a fost obligată intimata să soluționeze cererea înregistrată sub nr. 131819/29.08.2012 cerere identică primului petit al celei de-a doua acțiuni.

În mod corect prima instanță a făcut aplicarea art. 431 C. proc. civ. și a respins primul capăt constatând că definitiv soluționarea cererii înregistrare sub nr. x/29.08.2012 a fost tranșată în sensul dispozițiilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ.

Faptul că prin sentința civilă nr. 403/7.02.2014 nu a fost obligată intimata în concret la emiterea unei proceduri de înregistrare în contabilitate a unei sume cu titlu de TVA achitată la data de 23.02.2005 nu înlătură efectele autorității de lucru judecat deoarece intimata a fost obligată să soluționeze cererea reclamantei din 29.08.2012 cu acest obiect. Iar această hotărâre a rămas definitivă prin nerecurare, intimata având obligația să-i soluționeze cererea, respectiv să execute dispozitivul sentinței civile din 7.02.2014.

Iar în ceea ce privește executarea recurenta-reclamantă nu a probat în concret că a încercat punerea în executare a sentinței din 7.02.2014 și că ar fi uzat în acest sens de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

În lipsa acestui demers justificat pentru punerea în executare a unui titlu executoriu, formularea unei a doua acțiuni având același obiect este oprită prin dispozițiile art. 430 alin. (1) și respectiv 431 și 432 C. proc. civ., în mod legal prima instanță constatând că în ceea ce privește primul capăt al cererii recurentei există autoritate de lucru judecat în raport de o chestiune tranșată definitiv într-un litigiu anterior soluționat definitiv prin sentința civilă nr. 403/7.02.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2013.

Cu privire la cel de-al doilea capăt al acțiunii apreciat ca inadmisibil și respins ca atare recurenta-reclamantă nu formulează critici de nelegalitate, Curtea apreciind soluția ca fiind legală în raport de caracterul subsidiar al acestei cereri și de soluția corectă și legală dată primului capăt al acțiunii.

Curtea nu va reține aspectul de nelegalitate invocat în recurs de către recurentă în sensul că în cauză nu există autoritate de lucru judecat deoarece nu a fost executată sentința civilă nr. 403/7.02.2014 în sensul solicitat respectiv emiterea unei proceduri individuale de înregistrare în contabilitate a unei sume cu titlu de TVA achitată anterior.

Curtea apreciază că executarea sau nu a unei hotărâri care este definitivă și executorie nu înlătură aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 430 și 431 C. proc. civ. și respingerea acțiunii pentru autoritate de lucru judecat conform art. 432 C. proc. civ. în condițiile în care primul capăt al cererii recurentei din a doua cerere a fost definitiv soluționat printr-o sentință anterioară fiind o "chestiune tranșată" în sensul dispozițiilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ. care a fost invocată de intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, parte în primul dosar, și admisă în mod legal de prima instanță conform art. 431-432 C. proc. civ.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496(1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva sentinței nr. 712 din 13 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2018.