ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5894/2019

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2019

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 15 octombrie 2013, reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.601.029,68 RON, cu titlu de dobândă fiscală calculată asupra sumei totale de 1.773.844 RON, reținută nelegal din TVA de rambursat aferentă lunilor aprilie și mai 2008, în baza raportului de inspecție fiscală nr. x/28.05.2008 și a deciziei de impunere nr. x/03.06.2008, acte administrative anulate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Reclamanta a precizat prin Nota de ședință depusă la dosar fond, că înțelege să se judece doar cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, instanța de fond luând act prin încheierea de ședință din data de 20.02.2014.

În ședința publică din data de 02.07.2015 reclamanta a micșorat cuantumul pretențiilor sale, de la suma de 1.601.029,68 RON la suma de 1.442.113,57 RON, precizare de care s-a luat act prin încheierea de ședință de la aceeași dată .

Prin sentința civilă nr. 75/F/2015 din data de 17 iulie 2015, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., a obligat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală la plata către reclamantă a sumei de 1.442.113,57 RON, cu titlu de dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a excedentului taxei pe valoare adăugată aferent lunilor aprilie și mai 2008, și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 23.676 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru (300 de RON), onorariu expert (8.376 RON) și onorariu avocațial redus potrivit art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. (15.000 RON).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Prin decizia nr. 1390 din 28 martie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 75/F/2015 din 17 iulie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și, rejudecând, a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că fundamentul cererii de acordare a dobânzilor de întârziere în cauză nu există, nefiind formulată nicio cerere de restituire a sumelor rezultate din anularea parțială a deciziei de impunere nr. x/3.06.2008, apreciind că nu este suficientă, simpla existență a celor două deconturi de TVA soluționate favorabil Societății A. S.R.L., care ar fi devenit executorii ca efect al anulării actului de impunere fiscală inițial, cerințele art. 117 din O.G. nr. 92/2003 fiind clare în sensul necesității existenței unei cereri de restituire a sumelor reținute nelegal de către administrația fiscală.

Repunerea părților în situația anterioară nu putea fi dispusă din oficiu de către organul fiscal, cât timp legalitatea celor două note de compensare nu fusese contestată conform legii, iar restituirea sumelor de care a fost exonerată societatea în cadrul dosarului nr. x/2008 înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov nu a fost solicitată.

Împotriva deciziei nr. 1390 din data de 28 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a formulat contestație în anulare intimata reclamantă A. S.R.L, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea căii extraordinare de atac, s-a arătat, în esență, că:

- în speță este incident motivul de contestație în anulare reglementat la art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., respectiv "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

- instanța de recurs a admis recursul pe motiv că societatea nu a formulat cerere de restituire în sensul Ordinului MFP nr. 1899/2004, ceea ce constituie o eroare materială, instanța de recurs neobservând că reclamanta avea TVA de rambursat, ea bifând opțiunea de rambursare, aspect ce rezultă din actele de la dosar;

- s-a făcut confuzie între modalitatea de solicitare la rambursare TVA din deconturile lunare cu opțiune de rambursare și solicitarea de restituire a obligațiilor nedatorate, achitate sau compensate de organele fiscale;

- instanța de recurs a constatat eronat că există o notă de compensare prin care dreptul de creanței al societății să fie compensat cu obligațiile fiscale ale acesteia, datorate în perioada următoare anulării deciziei de impunere nr. x/2008;

- dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, eroare rezultată din neverificarea amănunțită a înscrisurilor aflate la dosar și a temeiurilor de drept care reglementează rambursarea de TVA din deconturile cu sold negativ, pentru care s-a bifat opțiunea de rambursare, și restituirea sumelor nedatorate, achitate sau compensate din drepturi de creanță, precum și procedura de compensare a obligațiilor de plată din drepturile de creanță reglementate de dispozițiile art. 116 alin. (6) și (7) din O.G. nr. 92/2003.

Intimata Direcția Generală de Administrare Fiscală a Marilor Contribuabili a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă și a arătat că greșeala materială, fiind legată de aspectele formale ale judecății recursului, nu este de natură să conducă la o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Contestatoarea A. S.R.L a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Examinând contestația în anulare, în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare, este o cale de atac extraordinară, de retractare, care nu poate fi exercitată decât pentru motivele prevăzute limitativ de legiuitor, aceste motive neputând fi extinse prin analogie la alte situații decât cele prevăzute în cuprinsul art. 503 C. proc. civ.

Contestația în anulare îmbracă două forme: contestația în anulare obișnuită sau de drept comun (art. 503 alin. (1) C. proc. civ.) și contestația în anulare specială (art. 503 alin. (2) C. proc. civ.).

Art. 503 alin. (2) C. proc. civ. prevede patru motive pentru exercitarea contestației în anulare specială, respectiv: 1.hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză. Prezenta contestație este întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., contestatorul susținând că instanța de recurs a fost într-o eroare materială atunci când a reținut că nu a depus cerere de rambursare TVA și nu ar fi contestat note de compensare.

Motivul de contestație în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează comiterea unor greșeli de natură formală, evidente, involuntare, realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei. În jurisprudență au fost considerate greșeli materiale, în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., respingerea greșită a unui recurs ca tardiv formulat în condițiile în care la dosar exista dovada expedierii acestuia în termenul legal, ori anularea acestuia ca netimbrat, în situația în care la dosar exista chitanța ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru.

Deși aceste situații sunt menționate cu titlu exemplificativ, se impune a sublinia că această cale extraordinară de atac nu poate fi formulată pentru remedierea unor greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții de drept material sau procedural.

Totodată, pentru a fi incident acest caz de contestație în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestația să fie pronunțată în soluționarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existența unor erori materiale, săvârșite de instanța de control judiciar, care au influențat soluția astfel pronunțată.

Prin decizia nr. 1390 din 28 martie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 75/F/2015 din 17 iulie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și, rejudecând a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată.

În prezenta cauză este întrunit doar unul dintre elementele de admisibilitate anterior arătate, respectiv contestația în anulare a fost declarată împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat calea de atac a recursului.

Înalta Curte constată că nu este îndeplinită cea de a doua condiție, respectiv existența erorii materiale în motivarea recursului, întrucât motivele invocate în susținerea contestației în anulare nu privesc eventuale erori materiale, ci o pretinsă eroare ce provine "din neverificarea amănunțită a înscrisurilor aflate la dosar și a temeiurilor de drept care reglementează rambursarea de TVA din deconturile cu sold negativ, pentru care s-a bifat opțiunea de rambursare, și restituirea sumelor nedatorate, achitate sau compensate din drepturi de creanță, precum și procedura de compensare a obligațiilor de plată din drepturile de creanță reglementate de dispozițiile art. 116 alin. (6) și (7) din O.G. nr. 92/2003", ipoteză care nu se înscrie în textul de lege anterior citat.

Trebuie precizat că eroarea materială trebuie să vizeze incidente procedurale, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor și care au determinat soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

Pentru a putea fi întemeiată o contestație în anulare îndreptată împotriva unei decizii pronunțate de o instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială invocată de o parte să privească greșeli comise prin confundarea unor date materiale esențiale ale cauzei, a unor aspecte formale ale judecății în recurs.

De asemenea, contrar alegațiilor contestatoarei, în cadrul acestei căi extraordinare de atac nu este permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate sau a textelor de lege invocate în motivarea hotărârii.

În realitate, contestatoarea tinde la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reținute și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

Prin urmare, aspectele invocate de contestatoare reprezintă critici de legalitate, vizând pretinse erori de judecată, care nu pot fi analizate pe calea contestației în anulare. Dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicare și trebuie să fie interpretate în toate cazurile în mod restrictiv pentru a nu deschide calea unui veritabil recurs la recurs.

Pentru aceste considerente, întrucât aspectele deduse judecății prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac nu se circumscriu dispozițiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1390 din 28 martie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2019.