ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 50/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrata pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 28 ianuarie 2014 sub nr. 1655/1/2014 contestatorul D.A. a solicitat anularea Deciziei nr. 1235 din 10 aprilie 2014 a acestei instanțe. Cererea nu a fost încadrată în drept și nici motivată. Analizând cauza, Înalta Curte, constată următoarele: Contestația în anulare formulată de contestatorul D.A. împotriva Deciziei nr. 1235 din 10 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28 ianuarie 2014, judecata cauzei fiind suspendată la data de 1 octombrie 2014, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., dată de Ia care nici una din părți nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. la data de 16 noiembrie 2015, părțile fiind legal citate pentru termenul din 20 ianuarie 2016. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în neluerare din vina părții mai mult de un an". Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absoluta, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților dar șî în interesul unei bune administrări a actului de justiție, Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în neluerare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege. În speță, de la data când a intervenit suspendarea, respectiv 1 octombrie 2014 și până la data repunerii pe rol din oficiu, și anume, 16 noiembrie 2015, rsiciima din părți nu a întrerupt cursul suspendării, lăsând în nelucrare recursul.

Față de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în neluerare se datorează culpei părții, în baza art. 248 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată perimarea contestației în anulare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Constată perimată contestația în anulare formulată de eontestatorul D.A. împotriva Deciziei nr. 1235 din 10 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2016.