ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 40/2016

Să constate că voința reală a testatorului A.H. a fost aceea de a lăsa întreaga sa avere, constituită din imobilul situat în București și locul de concesiune situat în Cimitirul B. fig. 97 loc. 81, fiicei sale, reclamanta M.I.;

Să constate că Decretul nr. 223/1974 a fost un act abuziv, care nu putea conferi statului vreun drept de preluare în proprietate a unor bunuri imobile în raport cu Constituția din 1965 în vigoare Sa data emiterii acestuia și tratatele internaționale la care România a aderat;

Să constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor din 1981 emis de Notariatul de Stat sector 1, prin care pârâta A.A. a fost considerată drept moștenitoarea lui A.H. ca efect al simulației întocmit Ia data de 17 decembrie 1981 și pentru cauză ilicită și imorală;

Să constate că reclamanta a acceptat tacit succesiunea rămasă după defunctul său tată A.H., decedat;

Să constate calitatea reclamantei de moștenitoare legală în calitate de fiică a defunctului Ângelescu Haralambie și a defunctei, A.A.;

Să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 11 octombrie 1995 la Notariatul de Stat Sector 6, încheiat între pârâtele A.A. și B.G. cu privire la imobilul situat în București, sector 1, pentru cauză ilicită și imorală,

Să oblige pârâta B.G. să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București sector 1, înscris în C.F. constituit dintr-un apartament sistem duplex cu scară interioară având îa parter hol, o cameră și bucătărie iar la etaj: două camere și baie împreună cu o suprafață de 198 mp, precum și garajul, imobil a cărui valoare a estirnat-o la suma de 68.000 euro conform prețului consemnat prin contractul de vânzare-cumpărare din 11 octombrie 1995. Prin sentința nr. 247 din 25 februarie 2014, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta B.G. și a admis excepția lipsei de interes, invocată din oficiu de instanță, cu privire îa primul și al patrulea petit al cererii de chemare în judecată, având ca obiect constatarea intervenirii simulației la încheierea testamentului olograf datat 23 ianuarie 1979 și constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor din 1981 ca efect al simulației testamentului și pentru cauză ilicită și imorală. A admis, în raport de dispozițiile art. 35 C. proc. civ., excepția înadmisibilității celui de al doilea petit al cererii de chemare în judecata, privind constatarea voinței reale a autorului reclamantei, în sensul de a se constata că voința acestuia a fost de a lăsa întreaga sa avere reclamantei. A admis excepția lipsei de interes a celui de al treilea petit al cererii de chemare în judecată, privind constatarea caracterului abuziv al Decretului nr. 223/1974. A admis excepția autorității de lucru judecat cu privire lapetitele 5 și 6 ale cererii de chemare în judecată având ca obiect constatarea acceptării tacite a succesiunii defunctului A.H. de către reclamanta V.I. și a calității acesteia de unic moștenitor ai defunctului său tată. A admis excepția lipsei de interes a celui de al șaptelea petit al cererii de chemare în judecată, privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cum parare autentificat din 11 octombrie 2995. A admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pe capătul de cerere (petitul 8 al cererii de chemare în judecată), privind obligarea pârâtei B.G. să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, sector 1. A respins în consecință cererea formulată de reclamanta M.I. în contradictoriu cu pârâtele A.A. și B.G., a obligat reclamanta la 3.000 lei cheltuieli de judecată către pârâta B.G. Prin Decizia nr. 165/A din 23 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta M.I. împotriva sentinței nr. 247 din 25 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 16943/3/2013 de Tribunalul București, secția a V-a civilă. Împotriva Deciziei nr. 165/A din 23 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta M.I., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 30 iulie 2015. Recurenta a solicitat, raportat la dispozițiile art. 497 C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., casarea deciziei instanței de apel și a sentinței tribunalului, cu trimiterea cauzei la instanța de fond, având în vedere că nu s-a pronunțat asupra fondului capetelor de cerere cu care a fost investită. Recurenta critică hotărârea instanței de apel sub următoarele aspecte: - instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - art. 488 pct. 5 C. proc. civ.; - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii; - hotărârea a fost dată cuîncălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 pct. 8 C. proc. civ.; - jurisprudența C.E.D.O. cu privire la declararea ca admisibile a cererilor formulate de petenți în situația în care instanțele au soluționat litigiul pe excepții, fără cercetarea fondului. Investită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 21 octombrie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 26 octombrie 2015, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Potrivit dovezilor aflate la filele 114-117 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat recurentei și intimatelor. Recurenta M.I. a depus, la data de 09 noiembrie 2015, punct de vedere asupra raportului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., prin care a arătat că cererea de recurs este admisibilă. Analizând recursul formulat; în raport de excepția de inadmîsîhilitate, invocată din oficiu., înalta Curte constată următoarele: Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Dreptul de a exercita o cale de atac este unic și se epuizează prin chiar exercițiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiași hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac. Recursul este o caîe extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept. Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind N.C.P.C., publicată în M. Of. din data de 12 februarie 2013, în procesele pornite începând cu data mirării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel in cazurile in care legea prevede ca hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". În cauza de față, reclamanta a investit instanța cu o acțiune în sirnulație, solicitând să se constate simulația testamentului olograf prin care tatăl său, A.H., decedat la data de 24 mai 1981, a lăsat pârâtei A.A. toate bunurile mobile și imobile ce se vor găsi In masa partajabilă la data decesului, testament de care pârâta s-a prevalat pentru obținerea certificatului de moștenitor din 1981, prin care a dobândit imobilul situat în București, sector 1 și dreptul de concesiune asupra unui loc pentru înhumare la cimitirul B. din fig. 97, loc. 81. Ca efect al constatării simuiației, reclamanta a solicitat și să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 11 octombrie 1995 la Notariatul de Stat sector 6, încheiat între pârâteie A.A. și B.G. cu privire la imobilul în litigiu, pentru cauză ilicită și imorală, precum și să fie obligată pârâta B.G. să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul, imobil a cărui valoare a estimat-o la suma de 68.000 euro, conform prețului consemnat prin contractul de vânzare-cumpărare din 11 octombrie 1995. În Dosarul de fond nr. 16943/3/2013 ai Tribunalului București, secția a V-a civilă, fila 271 - se află certificatul de atestare fiscală eliberat de D.G.I.T. a sectorului l în care se arată că valoarea de impunere a imobilului în litigiu este de 600.416,16 lei, valoare reținută și de prima instanță în încheierea d'm data de 17 februarie 2013 (fila 272 - dosar de fond). Față de cele de mai sus, se constată că, în prezenta cauză, fiind vorba despre un litigiu evaluabil în bani, cu o valoare mai mică de 1.000.000 lei {valoare totală de 600.416,16 lei - valoarea de impunere a imobilului - filete 271-272 dosar fond), început după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, în temeiul art. 18 alin. (2) din actul normativ amintit, Decizia nr. 165/A din 23 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, nu este supusă căii de atac a recursului. Prin urmare, instanța urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta M.I.