Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.11.2015
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2688/2015

HOTĂRÂRE
26.11.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2688/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei constată următoarele: Prin decizia nr. 1817 din 24 septembrie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a constatat nul recursul declarat de revizuentul G.E. împotriva deciziei nr. 244A din 14 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Prin cererea înregistrată la data de 29 septembrie 2015 pe rolul acestei instanțe, recurentul a formulat contestație în anulare împotriva acestei decizii. În motivare, a arătat că soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, de nulitate a recursului, este rezultatul unei greșeli materiale, pentru că cererea de recurs îndeplinea toate condițiile legii.

A arătat contestatorul că recursul a fost declarat în termen de 15 zile de la comunicare, motivat în fapt și drept, semnat de recurent, s-au indicat părțile și hotărârea care se atacă, iar la termenul de judecată din 24 septembrie 2015 recurentul a depus cerere de amânare. Ulterior, la data de 5 octombrie 2015, recurentul a depus o completare a motivelor, prin care a arătat că greșeala materială constă și în împrejurarea că pe portalul CAB și în cererea de recurs a indicat nr. hotărârii atacate ca fiind 244, iar ulterior a constatat că este 244A. Apreciază că lipsa literei A din cererea de recurs a dus la nulitatea recursului. Analizând excepția inadmisibilității contestației în anulare, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 318 C. proc.

civ., „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunui dintre motivele de modificare sau de casare". În cuprinsul cererii sale, contestatorul a arătat că soluția pronunțată în recurs, de nulitate a recursului, este rezultatul unei greșeli materiale, pentru că cererea de recurs îndeplinea toate condițiile legii. Astfel, cererea a fost depusă în termenul de 15 zile de la comunicare, recursul a fost motivat în fapt și drept, semnat de recurent, s-au indicat părțile și hotărârea care se atacă. De asemenea, invocă în completare, că adăugarea literei A la numărul deciziei din apel a dus la nulitatea recursului său.

Analizând dacă aceste motive constituie greșeli materiale, în accepțiunea art. 318 teza 1 C. proc. civ., Înalta Curte a observat că textul menționat se referă la erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului și care au drept consecință pronunțarea unei soluții greșite. Greșeala pe care o comite instanța trebuie să se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunțarea soluției. Art. 318 teza I C. proc. civ. vizează greșeli de fapt involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural, deoarece nu este posibil ca instanței care a pronunțat hotărârea să i se solicite, ca instanță de retractare, să reanalizeze modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți.

Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte constată că, în speța de față, criticile formulate nu se încadrează motivelor contestației în anulare speciale, contestatorul criticând, în realitate, soluția instanței de recurs, ceea ce este inadmisibil. Prin urmare, față de aceste considerente, contestația în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorui G.E. împotriva deciziei civile nr. 1817 din 24 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2015 .

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-11-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2738/2015
Curte constată următoarele: Prin încheierea din 2 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze pentru minori și familie, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de
ÎCCJ 2015-06-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1589/2015
, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului". În cazul de față, Înalta Curte constată că reclamantul a declarat recurs împotriva înc
ÎCCJ 2015-03-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 783/2015
Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin Decizia nr. 230 din 23 ianuarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins contestația în anulare formulată de contestatorul P.G.C. împotriva Deciziei civile nr. 286
ÎCCJ 2015-09-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1794/2015
Asupra contestației în anulare constată următoarele: Prin Decizia nr. 1270 din 14 mai 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de contestatoarea A. (M.) R.R. împotriva Deciziei nr
ÎCCJ 2016-03-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 542/2016
atele D. și C. prin întâmpinare: Dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicționa
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă