ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3084/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea

înregistrată la data de 28 octombrie 2010 pe rolul Tribunalului Argeș,

reclamanții D.M.E. și D.A.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.

Argeș anularea deciziilor din 11 iunie 2010, precum și a deciziilor de impunere

din 29 iunie 2010 și din 29 iunie 2010, prin care le-au fost stabilite

obligații fiscale în sumă totală de 512.723 RON.

Prin sentința nr. 324

din 1 aprilie 2011 a Tribunalului Argeș a fost admisă excepția de necompetență materială

și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

Pitești, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, în conformitate cu care litigiile care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează

în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

2.Hotărârea Curții de

Apel

Prin sentința nr. 305

din 1 iunie 2011 a Curții de Apel Pitești a fost admisă acțiunea formulată de contestatorii

D.M.E. și D.A.M. în contradictoriu cu Intimata D.G.F.P. Argeș, în sensul că a fost

obligată pârâta să soluționeze fondul contestației reclamanților.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că prin Raportul de inspecție fiscală nr. 70661

din 26 noiembrie 2009, încheiat în urma verificării unor tranzacții imobiliare realizate

de cei doi reclamanți în perioada 2006-2009, s-a stabilit că reclamanții datorează

bugetului de stat suma de 512.723 RON, cu titlu de T.V.A. și accesorii.

La data de 26

noiembrie 2009, s-a emis decizia de impunere din 26 noiembrie 2009, numai pe numele

reclamantului, iar în urma formulării contestației de către acesta, s-a emis decizia

din 06 noiembrie 2009, care în loc să verifice susținerile părții, a condus la emiterea

a două decizii de impunere pentru fiecare dintre părți, respectiv din 15

aprilie 2010 și din 15 aprilie 2010, motivându-se în drept pe dispozițiile prevăzute

de art. 11 din O.M.F. nr. 1415/2009.

Cele două decizii de impunere

au fost contestate de părți și au fost soluționate prin deciziile din 11 iunie 2010,

prin care s-a stabilit emiterea unor noi decizii din 29 iunie 2010 și din 29

iunie 2010.

Suma stabilită prin raportul

de inspecție fiscală s-a menținut în toate aceste acte fiscale.

Analizând actele dosarului,

instanța de primă jurisdicție a reținut din modalitatea în care s-a derulat această

procedură că, pârâta nu a soluționat contestația formulată de reclamanți, limitându-se

doar să-și corecteze propriile greșeli, deși putea să rezolve ambele aspecte.

Procedând în acest mod,

pârâta i-a vătămat pe reclamanți prin nesoluționarea contestației, prin aceea că

a emis mai multe decizii de impunere, încercând să facă o executare silită, fără

a ține cont de apărările părților și de achitarea parțială a sumei. I-a determinat

să promoveze contestație la executare, fără a respecta cele stabilite, cu titlu

irevocabil (sentința civilă nr. 6168 din 23 iulie 2010, pronunțată de Judecătoria

Pitești).

Instanța a reținut că

au fost încălcate dispozițiile art. 213 C. proc. fisc., care o obligă să soluționeze

contestația depusă de părți în limitele sesizării, fără a le crea o situație mai

grea în calea de atac. Câtă vreme pârâta nu a soluționat contestația părții, nu

putea să emită noi decizii de impunere.

Instanța a constatat că

pârâta nu putea să emită decât prima decizie de impunere, din moment ce nu s-a modificat

baza de impunere, însă pârâta a susținut că nu mai sunt în ființă deciziile supuse

anulării în prezenta cauză, deși actele intraseră în circuitul civil, iar pârâta

a susținut că le-a revocat.

În recursul declarat de

recurenta-pârâtă D.G.F.P. Argeș se invocă două motive motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. în sensul existenței unei motivări contradictorii

în ceea ce privește soluția dispusă prin sentința atacată și motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. aplicarea greșită a legii.

Se arată că în mod eronat

și fără temei legal, instanța de fond a admis contestația intimaților și a obligat

recurenta să soluționeze pe fond contestația formulată, în condițiile în care contestația

a fost prin emiterea celor două decizii a căror anulare s-a solicitat în prezenta

cauză.

Se constată că motivele

reținute de instanța de fond sunt contradictorii și nu justifică soluția pronunțată,

care nu poate fi adusă la îndeplinire deoarece nu poate fi emisă a doua decizie

de soluționare a contestației în condițiile în care contestația a fost soluționată,

deciziile de impunere anulate și au fost emise alte decizii de impunere, împotriva

cărora nu s-a formulat plângere prealabilă.

Se arată că în cauză au

fost aplicate greșit dispozițiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 – normă

cu caracter general, în condițiile în care actele contestate au fost emise în baza

Legii nr. 571/2003 rep. privind cadrul fiscal și O.G. nr. 92/2003 privind C.

proc. fisc., care se aplică cu prioritate.

Se arată că instanța de

fond nu a aplicat dispozițiilor speciale și pe cale de consecință a pronunțat o

hotărâre lipsită de temei legal, care nu poate fi pusă în executare.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.

Analizând recursul declarat,

în raport de motivele, Curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză urmând a se face

aplicarea art. 304 alin. (5) C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. – aplicarea greșită a legii și nepronunțarea pe fondul cererii

de chemare în judecată.

În fapt prin deciziile

nr. 97 din 11 iunie 2010 și nr. 98 din 11 iunie 2010 D.G.F.P. Argeș prin Biroul

soluționare contestații a desființat actele administrative emise, respectiv deciziile

de impunere întocmite de către organele de control fiscal întrucât nu îndeplineau

condițiile de procedură instituite de lege în ceea ce privește emiterea deciziilor

de impunere.

Astfel, cu ocazia soluționării

contestației pe cale administrativă, s-a constatat că organele de inspecție fiscală

au procedat la emiterea deciziei de impunere nr. 32457 din 15 aprilie 2010 și deciziei

de impunere nr. 32458 din 15 aprilie 2010 fără înscrierea tuturor elementelor obligatorii

prevăzute de lege, respectiv numele și prenumele persoanei împuternicite ale organului

fiscal, încălcând astfel prevederile art. 43 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind

C. proc. fisc., republicată.

Astfel, în condițiile

în care organele de inspecție fiscală au procedat la emiterea celor două decizii

de impunere fără a ține seama de prevederile legale de mai sus, în soluționarea

contestației administrative s-a făcut aplicarea prevederilor ari. 213 alin. (5)

din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările și completările

ulterioare care precizează:

Art. 213 alin. (5) Organul

de soluționare competent se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură

și asupra celor de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se

va mai proceda la analiza pe fond a cauzei",

procedându-se la aplicarea

prevederilor art. 216 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată

conform căruia:

Art. 216 alin. (3) Prin

decizie se poate desființa total sau parțial actul administrativ atacat, situație

în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere

strict considerentele deciziei de soluționare... "

Ca urmare a emiterii deciziilor

din 11 iunie 2010 prin care a fost soluționată contestația, s-au emis de organele

fiscale noi decizi de impunere respectiv decizia nr. 55697 și decizia nr. 55701

din 29 iunie 2010 care nu au fost comunicate intimaților la data de 12 iulie 2010

și care nu au fost contestate.

În mod greșit și nelegal

prima instanță a admis contestația și a obligat recurenta să soluționeze pe fond

contestația formulată în condițiile în care nu au fost anulate ultimele decizii

prin care a fost soluționată contestația. În concret instanța de fond nu s-a pronunțat

pe fondul cererii, iar soluția dispusă nu poate fi pusă în executare nefiind posibilă

emiterea unei a doua decizii de soluționare a contestației, fiind dată cu interpretarea

greșită a legii și cu neaplicarea dispozițiilor speciale respectiv a dispozițiilor

Legii nr. 571/2003 și a O.G. nr. 92/2003.

Față de cele expuse mai

sus, Curtea apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile motivului de recurs

prevăzut de art. 312 alin. (5) C. proc. civ. în ipoteza nepronunțarea pe fondul

cererii și în consecință Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

va admite recursul și va casa sentința atacată trimițând cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe pentru a se pronunța pe cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost

formulată în raport de dispozițiile C. fisc. și ale C. proc. fisc.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de D.G.F.P. Argeș împotriva sentinței civile nr. 305 / F-CONT din 01 iunie 2011

a Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie

2012.