ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.09.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2938/2015

HOTĂRÂRE
30.09.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2938/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2938/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată la data de 12 iunie 2013 la Curtea de Apel București sub nr. 4212/2/2013, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna 23 August în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru POR, a solicitat instanței anularea actului administrativ reprezentat de adresa din 2 noiembrie 2012, cu consecința validării, în întregime, a cererii de rambursare nr. 5 și autorizării la plată sumei considerate neeligibilă în cuantum de 7.427,86 RON la care se adaugă TVA de 1.782,69 RON, cu motivarea că refuzul pârâtei de a aproba la plată suma solicitată este nelegală în condițiile în care necesitatea achiziționării lucrărilor suplimentare s-a datorat neregulilor constatate de comisia constituită în vederea verificării aspectelor semnalate de executant, nereguli ce nu puteau fi determinate înainte de realizarea proiectului tehnic, ci după începerea lucrărilor de decopertare la proiectul intitulat „Reabilitare și extindere școala clasele I - VIII localitatea Moșneni”.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 2997 din 8 octombrie 2013 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna 23 August în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru POR, adresa din 2 noiembrie 2012 emisă de pârât fiind anulată cu consecința obligării emitentului la plata cheltuielilor eligibile în sumă de 7.427,86 RON plus suma de 1782,69 RON TVA.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței nr. 2997 din 8 octombrie 2013 a Curții de Apel București, a formulat recurs recurentul - pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru POR, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând fondul cauzei să se respingă acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna 23 August, ca nefondată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea pronunțată de prima instanță este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, în calitate de Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional, prin adresa din 2 noiembrie 2012, reprezentând informarea reclamantei cu privire la situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. 5, s-a aplicat cu respectarea dispozițiilor art. 6 și art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011, o reducere procentuală de 25% din factura din 9 februarie 2012 emisă de SC A. SRL ce a fost transmisă spre decontare pentru lucrări efectuate în baza actului adițional din 28 decembrie 2011, întrucât din analiza documentației depuse, fundamentarea circumstanțelor neprevăzute ce au determinat apariția lucrărilor suplimentare nu a rezultat caracterul imprevizibil al acestora conform dispozițiilor art. 122 lit. l) din O.U.G. nr. 34/2006.

Instanța de fond în mod nejustificat, a constatat că situația de fapt prezentată de intimata - reclamantă prin actul depus la dosar, justifică aplicarea dispozițiilor art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2004, având în vedere că din documentația depusă pentru fundamentarea circumstanțelor imprevizibile ce au generat apariția lucrărilor suplimentare nu a rezultat caracterul lor de imprevizibilitate.

Intimata - reclamantă a încălcat normele legale în materia achizițiilor publice prin încheierea actului adițional din 28 decembrie 2011, prin nerespectarea prevederilor art. 12 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006, având în vedere folosirea procedurii de negociere directă fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în absența unei urgențe imperative.

Un argument suplimentar, în opinia recurentului, îl constituie și punctul de vedere al Comisiei Europene transmis prin Notificarea Directoratului General Piață Internă și Servicii din 21 mai 2012 adresată A.N.R.M.A.P. potrivit căreia: „cu privire la conduita particulară referitoare la circumstanțele imprevizibile, această cerință trebuie interpretată într-o manieră obiectivă, ca făcând referire la ceea ce o autoritate contractantă ar fi trebuie să prevadă. Modificările determinate de pregătirea determinată neadecvată a circumstanțelor tehnică - economice a proiectului tehnic nu pot fi considerate circumstanțe imprevizibile”.

De asemenea, trebuie avute în vedere prevederile contractului de finanțare din 29 octombrie 2010, respectiv dispozițiile art. 1 alin. (4), beneficiarul angajându-se să implementeze proiectul pe propria răspundere în conformitate cu prevederile contractuale, cu legislația națională și comunitară dar și dispozițiile art. 3 lit. A) alin. (1) în sensul că beneficiarul este singurul răspunzător în fața A.M.P.O.R. și O.I. pentru implementarea proiectului.

Mai mult, potrivit art. 5 alin. (1) din contractul de finanțare se arată că cheltuielile sunt eligibile dacă sunt în conformitate cu H.G. nr. 759/2007 și cu Ordinul comun nr. 607 din 25 iulie 2007 și 914 din 13 august 2007.

Toate dispozițiile legale menționate, vizează exigibilitatea sumei solicitate, dispoziții legale ce impun admiterea recursului, casarea sentinței cu consecința respingerii acțiunii ca nefondate.

Procedura derulată în recurs

În procedura filtru, reglementată de dispozițiile art. 493 Noul C. proc. civ. au fost verificate condițiile de admisibilitate a cererii de recurs, iar prin raportul de admisibilitate în principiu a recursului s-a stabilit că recursul îndeplinește condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității, că motivele de recurs invocate se încadrează pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., că nu există motiv de ordine publică ce pot fi invocate în condițiile art. 489 alin. (3) din Noul C. proc. civ. și că recursul nu este vădit nefondat.

Intimata Unitatea Administrativ Teritorială Comuna 23 August a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat invocând totodată excepția nulității recursului, având în vedere că motivele de recurs invocate de recurent nu pot fi încadrate pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., excepție ce a fost analizată în procedura admisibilității în principiu a recursului.

Pe fondul cauzei, intimata apreciază că instanța a interpretat corect dispozițiile legale incidente, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. nefiind incident în cauză.

Completul filtru a constatat că excepția nulității recursului nu poate fi reținută, susținerile intimatei nefiind confirmate de conținutul cererii de recurs în cuprinsul căreia sunt indicate expres normele legale incidente.

Prin urmare, având în vedere că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, sub aspectul cerințelor de formă și a încadrării motivelor de casare invocate pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Completul filtru a constatat că cererea de recurs nu poate fi soluționată potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul fiind admis în principiu în raport de dispozițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând sentința recurată în limitele criticilor formulate de recurentă, raportat și la apărările formulate de intimată, se constată că recursul este nefondat.

Astfel, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Autoritate de Management în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2007 - 2013 prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Est a încheiat cu Unitatea Administrativ Teritorială Comuna 23 August, în calitate de beneficiar, contractul de finanțare pentru Programul Operațional Regional 2007 - 2013 Axa prioritară 3, nr. 1170 din 20 decembrie 2010, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile de către A.M.P.O.R. pentru implementarea proiectului intitulat „Reabilitare și Extindere Școala cu clasele I - VIII” localitatea Moșneni.

În vederea realizării proiectului, intimata - reclamantă a încheiat contractul de lucrări din 8 iulie 2011 cu SC A. SRL, iar ulterior a fost încheiat actul adițional având ca obiect executarea unor lucrări suplimentare neprevăzute în raport de dispozițiile art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006.

Prin cererea de rambursare 5 s-a solicitat decontarea cheltuielilor aferente lucrărilor executate, iar prin adresa din 2 noiembrie 2011 recurenta a comunicat că a fost aprobată cererea de rambursare 5 în valoare de 572.392,20 RON, iar suma de 7.427,86 RON fără TVA este neeligibilă aplicând „reducerea procentuală de 25%”.

În raport de criticile formulate de recurentă ținând cont de dispozițiile legale incidente și probatoriul administrat în cauză, în acord cu opinia primei instanțe, Înalta Curte constată că abordarea și aplicarea normelor legale incidente de către recurentă este greșită.

Pentru stabilirea caracterului eligibil/neeligibil al lucrărilor suplimentare efectuate în cadrul proiectului de finanțare trebuie avute în vedere atât obligațiile contractuale cât și dispozițiile legale naționale și comunitare.

Potrivit art. 5 din Contractul de finanțare „cheltuielile sunt considerate eligibile dacă sunt în conformitate cu H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale și cu Ordinul comun al ministrului dezvoltării lucrărilor publice și locuinței nr. 185 din 18 februarie 2008 și al ministrului economiei și finanțelor nr. 161 din 3 martie 2008 (...)”.

Prin H.G. nr. 759/2007, la art. 2 sunt enumerate condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ ca o cheltuială efectuată de beneficiar, în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, să fie considerate eligibile.

Art. 13 din H.G. menționată, face trimitere la art. 34 alin. (2) din Regulamentul Consiliului 10832006; art. 7 alin. (3) și art. 8 din Regulamentul nr. 1086/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 3 alin. (7) și art. 11 alin. (4) din Regulamentul nr. 1081/2006.

La art. 11 din Regulamentul nr. CCE 1081/2006 și la art. 7 din Regulamentul nr. 1080/2006 sunt stabilite regulile de eligibilitate a cheltuielilor.

La art. 5 pct. 2 lit. a) și b) din Ordinul comun al ministrului economiei și finanțelor nr. 185 din 18 februarie 2008 sunt enumerate cheltuielile eligibile efectuate pentru lucrări de consolidare, modernizare și extindere pentru toate tipurile de infrastructură pentru învățământul obligatoriu, iar la art. 7 se arată că cheltuielile diverse și neprevăzute se consideră eligibile dacă sunt detaliate prin documente justificative în funcție de natura și complexitatea lucrării. În același sens sunt și dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. a) din Ordinul M.F. nr. 621 din 3 martie 2008.

Pornind de la obligațiile contractuale stabilite de părți prin contactul de finanțare, legislația comunicată și națională menționată, raportat la situația de fapt expusă corect și detaliat de instanța de fond, vizând lucrările suplimentare efectuate, se constată că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale, cheltuielile efectuate pentru lucrările suplimentare enumerate și în memoriul justificativ întocmit de proiectant fiind cheltuieli eligibile.

De asemenea, corect au fost interpretate și dispozițiile art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2004 ținând cont că din materialul probator administrat în cauză, respectiv nota de constatare nr. 2, dispoziții de șantier, memoriu - tehnic justificativ, notele justificative etc., rezultă că negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare a fost determinată de caracterul imprevizibil al lucrărilor necesare pentru îndeplinirea contractului, fiind îndeplinite cumulativ condițiile enumerate la art. 122 lit. i) alin. (2), (3), (4) din același act normativ.

Punctul de vedere al Comisiei Europene, invocat de recurentă este în acord cu dispozițiile legale menționate în sensul că referitor la „condiția particulară referitoare la circumstanțele imprevizibile, această cerință trebuie interpretată într-o manieră obiectivă (...)”.

Raportat la situația de fapt și drept expusă de prima instanță și însușită de instanța de recurs, se constată la lucrările suplimentare efectuate în cadrul proiectului au fost determinate de circumstanțe imprevizibile, imprevizibilitate ce rezultă din probatoriul administrat din care rezultă și caracterul obiectiv al circumstanțelor ce au determinat atât efectuarea lucrărilor cât și declanșarea procedurii prevăzute de art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006 privind procedura de negociere fără publicitate prealabilă a unui anunț de participare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva sentinței nr. 2997 din 08 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este nefondat, motiv pentru care va fi respins în condițiile art. 496 alin. (1) raportat la art. 496 din Noul C. proc. civ.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva sentinței nr. 2997 din 08 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-04-09
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1848/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19 februarie
ÎCCJ 2018-02-26
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 774/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 31 martie 2015, pe rolul Curții de Apel București
ÎCCJ 2019-01-31
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 365/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios adminis
ÎCCJ 2014-06-26
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3038/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Coste
ÎCCJ 2020-09-24
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4688/2020
Ședința publică din data de 24 septembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înr
Sursă