ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1848/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19 februarie 2013 sub nr. 1418/2/2013 reclamanta Comuna V.C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și Direcția Generală Autoritatea de Management, Programul Operațional Regional a solicitat instanței să dispună următoarele: - Anularea deciziei din 20 noiembrie 2012 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Autoritatea de Management, Programul Operațional Regional; - Anularea adresei din 22 ianuarie 2013, prin care Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a respins plângerea prealabilă formulate de reclamantă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția VI-a civilă, sub nr. 7283/3/2013 reclamanta Comuna V.C. a chemat în judecată pe pârâtele Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Direcția Generală Autoritatea de Management, Programul Operațional Regional, solicitând instanței să dispună obligarea pârâților la plata sumei a 693656,49 RON reprezentând cheltuieli eligibile și rambursabile în baza contractului de finanțare din 22 martie 2011, precum și a dobânzii legale aferente sumei solicitate, începând cu data de 29 august 2012 și până la data plății efective.

Prin întâmpinarea formulată la data de 20 martie 2013, în Dosarul nr. 7283/3/2013 al Tribunalului București, pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului București în soluționarea cauzei, solicitând totodată trimiterea dosarului la Curtea de Apel București în vederea conexării cu Dosarul nr. 1418/2/2013, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 164 C. proc. civ. Prin sentința nr. 2858 din 5 aprilie 2013 a Tribunalului București pronunțat în Dosarul nr. 7283/3/2013, a fost admisă excepția de necompetență materială a Tribunalului București, cauza fiind trimisă spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având în vedere dispozițiile art. 8 alin. (2) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cauza având ca obiect pretenții, a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. 7283/3/2013, prin declinare de competență de la Tribunalul București, secția VI-a civilă. Ulterior, prin încheierea de ședință din data de 3 septembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 1418/2/2013 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanța a dispus în temeiul dispozițiilor art. 164 C. proc.

civ., conexarea Dosarului nr. 7283/3/2013 la Dosarul nr. 1418/2/2013, reținând că ambele dosare privesc aceleași părți, iar între obiectul celor două cauze există o strânsă legătură, având în vedere că premisa pretențiilor contractuale formulate în cadrul Dosarului nr. 7283/3/2013 o constituie nelegalitatea deciziei de reziliere a contractului de finanțare ce face obiectul Dosarului nr. 1418/2/2013 Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 2509 din 10 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1418/2/2013 au fost respinse ca nefondate acțiunile conexe formulate de reclamanta Comuna V.C. în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și Direcția Generală Autoritatea de Management, Programul Operațional Regional.

În motivarea sentinței, instanța a reținut că la data de 22 martie 2011, între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, în calitate de organism intermediar, pe de o parte, și Comuna V.C., în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul de finanțare din 8 noiembrie 2012, prin Programul Operațional Regional 2007-2013, având ca obiect „acordarea finanțării nerambursabile de către Autoritatea de Management, Programul Operațional Regional, pentru implementarea Proiectului intitulat: Promovarea activităților de marketing și a produselor turistice specifice zonei V.C., județul Botoșani”, valoarea totală eligibilă a proiectului fiind de 795.293,02 RON (fără TVA), iar perioada de implementare a proiectului a fost de 12 luni.

În ceea ce privește rambursarea cheltuielilor, convenția părților prevede că aceasta se va efectua de către Autoritatea de Management, Programul Operațional Regional în conformitate cu anexa nr. III, pe baza cererilor de rambursare ale beneficiarului înaintate de către Organismele Intermediare la Autoritatea de Management, Programul Operațional Regional. Totodată, art. 7 alin. (3) din convenția părților stabilește următoarele: „Dacă beneficiarul nu transmite Organismelor Intermediare o cerere de rambursare finală în termen de maxim 60 de zile calendaristice de la expirarea perioadei de implementare (…), acesta este considerat decăzut din dreptul de a solicita această rambursare, fără a fi necesară nicio notificare sau îndeplinirea oricăror alte formalități de către Organismele Intermediare la Autoritatea de Management, Programul Operațional Regional”.

Cazurile de încetare a contractului au fost reglementate la art. 20, unde, în alin. (4), se prevede că „În cazul nerespectării de către beneficiar a prevederilor prezentului contract, Autoritatea de Management, Programul Operațional Regional poate dispune rezilierea contractului”.

De asemenea, potrivit art. 20 alin. (3), „În situația în care beneficiarul nu transmite Organismelor Intermediare nicio cerere de prefinanțare/rambursare în termen de maxim 12 luni de la data semnării prezentului contract, Organismele Intermediare poate propune Autorității de Management, Programul Operațional Regional rezilierea contractului.” În speță, prin adresa din 6 iunie 2012, Organismele Intermediare au informat Autoritatea de Management, Programul Operațional Regional cu privire la faptul că beneficiarul nu a transmis nicio cerere de rambursare, iar prin adresa din 12 iunie 2012, Autoritatea de Management, Programul Operațional Regional a convocat beneficiarul la conciliere, în legătură cu rezilierea contractului de finanțare, motivat de faptul că în cele 12 luni de implementare solicitantul nu a transmis nicio cerere de rambursare a cheltuielilor.

Conform procesului-verbal de conciliere din 16 iulie 2012, reprezentantul beneficiarului nu a avut nimic de declarat cu privire la aspectele care au determinat convocarea. Cererea de rambursare a fost depusă la Organismele Intermediare la data de 13 iulie 2012, iar prin decizia Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului din 20 noiembrie 2012, s-a dispus încetarea, începând cu aceeași dată, a contractului de finanțare din 8 noiembrie 2012 având în vedere prevederile contractului încheiat de părți și faptul că beneficiarul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, în sensul că nu a transmis cererea de rambursare finală în termen de 60 de zile calendaristice de la expirarea perioadei de implementare.

Reclamanta a formulat plângere prealabilă împotriva acestei decizii, plângere ce a fost respinsă de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, conform răspunsului din 22 ianuarie 2013. Reclamanta a convocat pârâții la conciliere, solicitând plata sumei totale de 857.746,05 RON, reprezentând cheltuieli eligibile și TVA, conform cererii de rambursare formulate la data de 13 iulie 2012, iar Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului fără a da curs acestei convocări, prin adresa din 31 ianuarie 2013 a invocat rezilierea contractului, dispusă prin decizia din 20 noiembrie 2012. Având în vedere situația expusă și prevederile contractului de finanțare, Curtea de apel a constatat că decizia de încetare a contractului este legală și temeinică, pretențiile bănești formulate de reclamantă fiind lipsite de fundament, pentru următoarele considerente: Contractul de finanțare este un mijloc prin care administrația direcționează resurse financiare publice pentru realizarea unor proiecte de interes general, natura sa juridică fiind aceea de contract administrativ.

Sub aspectul legalității formale a deciziei Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului din 20 noiembrie 2012, de încetare a contractului, reclamanta a invocat, ca o cauză de nulitate, lipsa indicării temeiului de drept al măsurii dispuse, dar această susținere nu a fost reținută, în condițiile în care raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de clauzele contractuale, la care se face trimitere în preambulul actului contestat, invocându-se totodată neîndeplinirea obligațiilor asumate de către beneficiar. Contractele administrative, în general, și contractul de finanțare, în speță, nebeneficiind de o reglementare specială, temeiul de drept al încetării contractului pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor de către beneficiar nu se poate regăsi decât în clauzele convenite de părți și în dispozițiile generale C. civ.

privind contractele. Cât privește legalitatea intrinsecă a deciziei, reclamanta a susținut că în lipsa unui pact comisoriu de gradul IV, autoritatea publică nu avea dreptul de a rezilia unilateral contractul, competența în acest sens revenind exclusiv instanței de judecată. Potrivit teoriei generale a contractelor sinalagmatice, intervenția instanței de judecată este necesară doar în cazul pactului comisoriu de gradul I, în timp ce, în situația celorlalte pacte comisorii, rezoluțiunea/rezilierea operează fie pe baza declarației unilaterale a părții îndreptățite (pactul de gradul II), fie de drept (pactele de gradul III și IV). În speță, contractul de finanțare conține la art. 20 alin. (4) o clauză rezolutorie expresă de gradul II, potrivit căreia Autoritatea de Management, Programul Operațional Regional poate dispune rezilierea contractului, în cazul nerespectării de către beneficiar a prevederilor acestuia.

Prin urmare, rezilierea a operat pe baza declarației unilaterale a autorității, exprimată prin decizia din 20 noiembrie 2012, pentru neexecutarea de către reclamantă a obligației prevăzute de art. 7 alin. (3) din contract, de a transmite cererea de rambursare finală în termen de maxim 60 de zile calendaristice de la expirarea perioadei de implementare, respectiv de la 22 martie 2012. Împrejurarea că reclamanta a depus cererea de rambursare la Organismele Intermediare înainte de emiterea deciziei din 20 noiembrie 2012, respectiv la data de 13 iulie 2012, nu conduce la concluzia că rezilierea nu a avut loc, întrucât, potrivit aceluiași art. 7 alin. (3), nerespectarea termenului de 60 de zile atrage decăderea beneficiarului din dreptul de a solicita rambursarea, fără a fi necesară nicio notificare sau îndeplinirea oricăror alte formalități de către Organismele Intermediare la Autoritatea de Management, Programul Operațional Regional.

Ca o consecință a decăderii, reclamanta a pierdut însuși dreptul subiectiv la rambursare, astfel că cererea depusă tardiv nu produce efecte juridice și nu poate da naștere unei obligații corelative a autorității, de plată a cheltuielilor eligibile. Cât privește pretinsa neexecutare de către Organismele Intermediare și Autoritatea de Management, Programul Operațional Regional a propriilor obligații contractuale și legale, de monitorizare, informare și sprijinire a beneficiarului, Curtea a reținut că acestea vizează exclusiv implementarea proiectului, cu privire la care reclamanta nu a invocat dificultăți, și nu formularea și transmiterea cererii finale de rambursare, etapă ulterioară implementării.

Mai mult decât atât, informațiile și asistența se acordă la cererea beneficiarului, ceea ce nu a fost cazul în speță. Niciuna dintre clauzele contractuale nu impune autorităților obligația de a cere beneficiarului să transmită cererea de rambursare finală în termen sau de a-l avertiza cu privire la apropierea expirării termenului. Dimpotrivă, art. 7 alin. (3) din contract prevede că decăderea din dreptul de a solicita rambursarea intervine fără nicio notificare sau alte formalități în sarcina Organismelor Intermediare la Autoritatea de Management, Programul Operațional Regional, motiv pentru care nu sunt incidente nici prevederile art. 14 alin. (2) și alin. (3) privind obligația Organismelor Intermediare de a lua măsuri pentru remedierea neregulilor constatate și posibilitatea suspendării executării contractului până la implementarea măsurilor dispuse.

Concluzionând, instanța de fond a reținut că, reclamanta fiind decăzută din dreptul de a solicita rambursarea ca o consecință a neexecutării culpabile a obligației de a formula cererea într-un anumit termen, obligația corelativă a autorității de a plăti contravaloarea cheltuielilor eligibile a rămas fără cauză, astfel încât decizia unilaterală de reziliere, permisă de pactul comisoriu inserat în contract, este legală și temeinică.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 2509 din 10 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, reclamanta Comuna V.C., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii și anularea deciziei din 20 noiembrie 2012 emisă de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Autoritatea de Management, Programul Operațional Regional și a adresei din 22 ianuarie 2013 prin care Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a respins plângerea prealabilă, cu consecința obligării pârâtelor la plata sumei de 693.656,49 RON, reprezentând cheltuieli eligibile și rambursabile în baza contractului de finanțare din 22 martie 2011. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., recurenta a prezentat pe larg situația de fapt astfel cum a fost expusă și prin cererea de chemare în judecată, arătând prevederile contractului de finanțare respectiv: obiectul, durata, obligațiile părților contractante, valoarea contractului, încetarea contractului, condițiile transmiterii cererii finale de rambursare. În opinia recurentei, sentința pronunțată de prima instanță este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii din perspectiva dispozițiilor art. 1021 și art. 969 C. civ. Astfel, în mod greșit au fost respinse motivele de nelegalitate ale deciziei din 20 noiembrie 2012, având în vedere că această decizie nu este motivată în drept, în condițiile în care autoritatea emitentă indică două temeiuri de drept, urmând ca la final, să fie indicat și un al treilea temei, respectiv art. 13 alin. (7) din H.G.

nr. 163/2009, art. 1321 C. civ. și art. 11 din Legea nr. 554/2001. Fiind un act administrativ, emitentul avea obligația să indice în mod clar temeiul de drept care îi stabilește competența de a emite un asemenea act și temeiul de drept care justifică emiterea actului, raportat la situația de fapt. Motivarea actului administrativ este o condiție de legalitate a acestuia, fiind premisa la care se realizează controlul de legalitate de către instanța de judecată, obligativitatea motivării coerente, explicite și concretă, fiind reținută în practica instanței naționale și comunitare. În mod greșit Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a dispus rezilierea contractului de finanțare, prin raportare la dispozițiile noului C. civ., în condițiile în care contractul a fost încheiat înaintea intrării în vigoare a acestui act normativ.

Contractul de finanțare nu conține un pact comisoriu de gradul II, III, sau IV care să permită rezilierea fără intervenția instanței de judecată. În contractul de finanțare, la art. 20 sunt prevăzute expres cazurile de reziliere dar printre cazurile enumerate nu se regăsește motivul invocat de pârâtă, astfel că reținerea instanței în sensul că prin convenția părților a fost prevăzut cu pact comisoriu de gradul doi este total eronată, cu atât mai mult cu cât Comuna V.C. și-a executat obligațiile anterior transmiterii „declarației de reziliere”. În mod greșit a apreciat instanța că excepția de neexecutare este neîntemeiată, reținând că obligațiile nu sunt corelative, în cauză fiind interpretate greșit dispozițiile art. 969 C. civ.

, condițiile antrenării răspunderii civile contractuale fiind îndeplinite. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nu a respectat dispozițiile contractuale în sensul că nu a informat beneficiarul cu privire la decizia luată, nu a furnizat informațiile necesare pentru implementarea proiectului, fiind răspunzător de prejudiciile cauzate. În cadrul procesului de acordare a sprijinului financiar, organismele intermediare și autoritatea de management au obligația de a îndruma beneficiarul sub toate aspectele care țin de implementarea proiectului și de rambursarea cheltuielilor, raționamentul instanței de fond în sensul că aceste obligații sunt anterioare fazei finale, fiind greșit.

Intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că recurenta-reclamantă nu și-a respectat propriile obligații contractuale și legale, sentința pronunțată de prima instanță fiind legală și temeinică. Hotărârea instanței de recurs Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, probatoriul administrat și normele legale incidente, se constată că în cauză nu subzistă motive de nelegalitate sau netemeinicie care să ducă la modificarea sau casarea sentinței.

Raportul juridic dintre părțile litigante a fost generat de contractul de finanțare din 22 martie 2011 prin care Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului în calitate de Organism Intermediar pentru Turism în nume propriu și pentru Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2007-2013, a acordat finanțare nerambursabilă către beneficiara Unitatea administrativ teritorială Comuna V.C., pentru implementarea proiectului intitulat: Promovarea activităților de marketing și a produselor turistice specifice zonei V.C., județul Botoșani, perioada de implementare a proiectului fiind de 12 luni. Prin contractul menționat, părțile au prevăzut modul de rambursare a cheltuielilor, obligațiile ambelor părți dar și cauzele de încetare a contractului.

Având în vedere că recurenta-reclamantă nu a respectat clauzele contractuale, respectiv dispozițiile art. 7 pct. 4 din contract, intimata a emis la data de 12 iunie 2012, adresa prin care a notificat intenția de reziliere a contractului, iar la data de 20 noiembrie 2012 a fost emisă decizia prin care a adus la cunoștință reclamantei, în calitate de beneficiară a contractului de finanțare, încetarea acestuia, motivat de faptul că nu a transmis cerere de rambursare finală în termen de 60 de zile de la expirarea perioadei de implementare. Nu pot fi reținute criticile recurentei vizând interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969 și art. 1021 C. civ., având în vedere clauzele contractuale prin care părțile au prevăzut expres drepturile și obligațiile dar și modalitățile de încetare a contractului.

Pornind de la principiul obligativității contractului în raporturile dintre părțile contractante, prevăzut de art. 969 C. civ., se constată că potrivit art. 7 pct. 1 și pct. 3 din contractul de finanțare, rambursarea cheltuielilor către beneficiar se va face pe baza cererilor de rambursare, iar în cazul în care beneficiarul nu formulează o cerere de rambursare finală în termen de maxim 60 zile calendaristice de la expirarea perioadei de implementare este decăzut din dreptul de a solicita rambursarea „fără a fi necesară o notificare sau îndeplinirea oricăror alte formalități de către Organismele Intermediare la Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional”. Contractul de finanțare din 22 martie 2011 a avut o perioadă de implementare de 12 luni potrivit art. 2 alin. (4), a intrat în vigoare la data de 22 martie 2011, iar data începerii implementării a fost stabilită la 23 martie 2011, în raport de art. 2 pct. 1 și pct. 3 din contract.

De la data de 23 martie 2011, a început să curgă termenul de 12 luni, prevăzut de art. 2 pct. 4 din contract, iar de la data de 23 martie 2012 a început să curgă termenul de 60 zile prevăzut de art. 7 pct. 3 din contract, termen în care recurenta-reclamantă avea dreptul să formuleze cerere de rambursare finală a cheltuielilor. Prin nerespectarea termenului prevăzut de art. 7 pct. 3 din contractul care reprezintă legea părților în raport de dispozițiile art. 969 C. civ., recurenta-reclamantă a pierdut dreptul de a mai solicita rambursarea cheltuielilor, sancțiune prevăzută expres de părțile contractante. Excepția de neexecutare invocată de recurenta-reclamantă, în mod corect nu a fost reținută de instanța de fond, excepția de neexecutare putând fi invocată de partea care i se pretinde executarea obligației ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-și execute propriile obligații.

Obligațiile Organismelor Intermediare și Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional stabilite la art. 9 lit. B) și lit. C) din contract, vizează perioada de implementare a proiectului, aspect reținut corect de prima instanță, decăderea recurentei-reclamante din dreptul de a solicita rambursarea cheltuielilor operând în raport de dispozițiile art. 7 pct. 3 din contractul de finanțare, fără a se putea reține culpa intimatei. Cererea de rambursare a fost formulată de recurentă la data de 13 iulie 2012, cu depășirea termenului de 60 zile, termen ce a început să curgă la data de 23 martie 2012, astfel că sancțiunea a fost aplicată corect de intimata-pârâtă în raport de dispozițiile art. 7 pct. 3 din contractul de finanțare, încheiat în condițiile art. 969-art.

970 C. civ. Clauzele oricărui contract alcătuiesc un întreg ce trebuie aplicat împreună și nu pot fi desprinse din contextul în care se încadrează. Astfel, părțile au prevăzut la art. 20 din contract, cazurile de încetare a contractului, iar potrivit art. 20 alin. (4) în caz de neexecutare a clauzelor contractuale se poate dispune rezilierea . Această dispoziție contractuală este un pact comisoriu de gradul doi care se completează însă cu dispozițiile art. 7 pct. 3 prin care părțile au convenit asupra sancțiunii aplicabile, respectiv „decăderea din dreptul de a solicita rambursarea, fără a fi necesară nicio notificare sau îndeplinirea oricăror alte formalități”.

Este adevărat că recurenta-reclamantă a formulat cerere de rambursare înainte de emiterea deciziei din 20 noiembrie 2012, dar intenția de reziliere a fost comunicată recurentei prin adresa din 12 iunie 2012, înainte de formularea cererii de rambursare, astfel că apărarea recurentei în sensul că „obligația a fost executată anterior emiterii deciziei din 20 noiembrie 2012” nu poate fi reținută. Ca urmare, instanța de fond a interpretat corect dispozițiilor art. 969 și art. 1020-art. 1021 C. civ. în raport de clauzele contractuale, respectiv dispozițiile art. 7 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 4 din contractul de finanțare.

Celelalte critici formulate de recurentă vizează motive de nelegalitate formală a deciziei din 20 noiembrie 2012, respectiv faptul că decizia din 20 noiembrie 2012 emisă de pârât nu este motivată în drept, susținere inexactă având în vedere că decizia contestată are la bază contractul de finanțare încheiat de părți, respectiv clauzele contractuale pe care părțile le-au prevăzut expres și nu dispozițiile din noul C. civ. menționate în decizia contestată, instanța de fond arătând pe larg motivele pentru care nu au fost reținute argumentele reclamantei vizând aspectele de formă ale actului contestat, motivare pe care Înalta Curte o împărtășește. Și C.J.U.E. în cauza C-269/13 a stabilit că „cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate.

Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și drept pertinențe (…)”. În susținea recursului declarat, recurenta a invocat jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie, prezentând cu acest titlu decizia nr. 1580/2008, dar soluția adoptată în prezenta cauză nu intră în contradicție cu hotărârea menționată. Aspectele punctate de recurentă în decizia nr. 1580/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la motivarea oricărei decizii, au fost rupte de contextul mai amplu al considerentelor, care indică o altă situație de fapt. Față de considerentele expuse Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul declarat de reclamanta Comuna V.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Comuna V.C. împotriva sentinței civile nr. 2509 din 10 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2014.