ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3038/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3038/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Pitești, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Costești

(UAT) a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și

Turismului, în prezent Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației

Publice, solicitând instanței să dispună anularea adresei din 20 septembrie

2012, a Notei de aprobare a cheltuielilor eligibile emisă la 28 august 2012, a

adresei din 30 octombrie 2012 și a adresei din 28 noiembrie 2012, acte emise de

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (AM POR) și de

Direcția generală de autorizare și plăți programe (DGAPP), precum și să îl

oblige la emiterea unui nou înscris prin care să autorizeze integral cererea de

rambursare finală pentru suma totală de 914.328 lei și TVA aferentă în sumă de

219.438,72 lei.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

104/F-CONT din 10 aprilie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă de

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Costești, împotriva

pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice -

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2007 - 2013, a

anulat Adresa nr. 55865/2012, Nota de aprobare a cheltuielilor eligibile din 28

august 2012, Adresa nr. 80989/2012 și Adresa nr. 89426/2012 și a respins ca

neîntemeiat capătul de cerere privind emiterea unui nou înscris prin care să

fie autorizată integral cererea de rambursare nr. 2 pentru 914.328 lei și TVA

de 219.438,72 lei.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia

reclamanta UAT Costești și-a asumat realizarea unui proiect de realizare a unui

sistem de supraveghere video în oraș pentru creșterea siguranței cetățenilor și

prevenirea criminalității.

În acest sens a

încheiat cu pârâtul, în calitate de Autoritate de Management pentru POR 2007 -

2013, un contract de finanțare din fonduri europene în cadrul Programului

Operațional Regional 2007 - 2013 - Axa prioritară 1, Domeniul major de

intervenție 1.1.

Cererea de rambursare

nr. 2 finală a fost depusă de reclamantă la data de 30 mai 2012, dar pârâtul a

aplicat reclamantului o corecție de 25% din valoarea contractului, în temeiul

art. 6 alin. (3) și art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011 și al pct. 1.6 și pct. 1.7

din anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 66/2011, întrucât a constatat că reclamanta, cu

ocazia derulării procedurii de achiziție - inclusiv prin negociere în

condițiile art. 110 sus-citat - a aplicat criterii de atribuire nelegale și a

stabilit în documentația de atribuire și în anunțul de participare criterii de

calificare și selecție sau factori nelegali.

Cât privește faptul

că nici ANRMAP, nici UCVAP (structură din cadrul Ministerului Finanțelor

Publice), nici raportul de audit nu au relevat nereguli în procedura de

achiziție derulată de reclamantă, Curtea a constatat că acesta nu înlătură

competența pârâtului, în calitate de autoritatea de management, de a constata

abaterile/încălcările legislației comunitare sau naționale privind achizițiile

publice și de a stabili și aplica corecții financiare în condițiile O.U.G. nr.

66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în

obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice

naționale aferente acestora.

Ca atare, acest

argument de nelegalitate a actelor pârâtului nu a fost reținut.

Cât privește faptul

că răspunsul la plângerea prealabilă nu a fost semnat de o comisie de

soluționare, ci doar de reprezentantul legal al pârâtului, Curtea - văzând

dispozițiile art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011 și faptul că, anterior formulării

plângerii prealabile, între părți s-a derulat o procedură de conciliere - a

constatat că plângerea a fost soluționată corect din punct de vedere procedural

și formal.

S-a imputat

reclamantei că a aplicat factori de evaluare fără a preciza clar și detaliat în

documentația de atribuire metodologia concretă de punctare a avantajelor ce vor

rezulta din propunerile tehnice.

Din Anunțul de

participare, din Fișa de date a achiziției și din Nota justificativă pentru

stabilirea criteriului de atribuire rezultă atât factorii de evaluare pentru

determinarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, cât și

ponderea acestora și algoritmul de calcul.

Astfel, factorii de

evaluare au fost "prețul ofertei" cu o pondere de 40 puncte,

"termenul de execuție" cu o pondere de 40 puncte și "oferta

tehnică" cu o pondere de 20 puncte, pentru fiecare din factori fiind

stabilit un algoritm de calcul.

În privința

"ofertei tehnice" reclamanta a detaliat patru subfactori și

punctajele ce pot fi acordate pentru aceștia.

Or reclamanta,

stabilind algoritmul de calcul pentru fiecare factor de evaluare, inclusiv

pentru "oferta tehnică" pentru care a arătat și subfactorii și

ponderea acestora, a respectat dispozițiile legale de mai sus, arătând în

concret cum sunt punctate avantajele ce rezultă din propunerile tehnice.

Faptul că la

"oferta tehnică" nu a detaliat maniera în care se ajunge la acordarea

punctajului maxim pentru fiecare din subfactorii de evaluare nu constituie o

încălcare a obligației de prezentare a metodologiei de punctare a avantajelor,

întrucât cerințele propunerii tehnice în caietului de sarcini sunt multiple și

complexe. În această situație și în condițiile în care respectivele cerințe

erau doar unele minime, o detaliere a punctajului pentru fiecare cerință,

pentru a însuma în final punctajul total al subfactorului respectiv, este excesivă.

În concret, în speță,

stabilirea punctajului pentru fiecare subfactor de evaluare este realizată fără

echivoc, fiecare subfactor de evaluare fiind descris corespunzător.

De asemenea, s-a

imputat reclamantei că a stabilit cerințe minime de calificare și selecție

restrictive referitoare la capacitatea tehnică și/sau profesională prin

impunerea ca experții cheie 1, 2 și 3 să aibă cel puțin 5 ani experiență în

domeniul IT&C/în implementarea proiectelor IT&C.

Pârâtul nu a arătat

argumentele pentru care a apreciat că această cerință de experiență de 5 ani

este restrictivă pentru participarea la procedura de achiziție.

Instanța a constatat,

însă, că respectivele cerințe nu sunt restrictive, în condițiile în care

domeniul de tehnologie a informației este accesibil fără restricții, dar

presupune abilități și cunoștințe tehnice specifice. Prin urmare, instalarea

unor sisteme și echipamente video și de transmisie de date la nivelul unui oraș

impune ca profesioniștii să aibă cunoștințele pe care le dă o practică în

domeniu.

S-a imputat

reclamantei că prezentarea atestatului ARTS de către expertul cheie nr. 2

(consultant tehnic) poate fi restrictivă în condițiile în care nu se permite

prezentarea unui atestat echivalent. Pârâtul nu a negat că era necesar un

atestat pentru inginer de sisteme de securitate, dar a precizat că un astfel de

atestat se obține, potrivit legislației muncii (nespecificată în concret), în

condițiile art. 411 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, adică "prin

furnizori de formare profesională din sectorul public sau privat, autorizați în

condițiile legii", ceea ce înseamnă că ARTS (Asociația Română pentru

Tehnica de Securitate) nu este singura entitate care organizează cursuri de

formare profesională pentru personalul care execută activități de pază a

obiectivelor, bunurilor, valorilor și de gardă de corp de pe teritoriul țării.

În condițiile în care

nu s-a dovedit de către pârât că la momentul întocmirii documentației de

atribuire existau și alte entități care să emită atestate pentru ingineri de sisteme

de securitate, Curtea consideră că aprecierile ulterioare ale acestuia nu au

suport.

În ce privește

criteriul "neacceptarea subcontractării lucrărilor", acesta a fost

corectat de reclamantă prin nota de clarificări din 07 ianuarie 2011 publicată

în SEAP, astfel că nu mai putea fi considerat ulterior o cerință restrictivă.

În ce privește

posibilitatea acordată operatorilor economici de a completa documentația

referitoare la situația personală, capacitatea de exercitare a activității

profesionale, situația economică și financiară și capacitatea tehnică și/sau

profesională cu cel mult trei documente omise, pârâtul nu a argumentat de ce

acest aspect poate fi restrictiv pentru participarea la procedură, în

condițiile în care nu reprezintă o cerință de calificare și selecție.

În ce privește

cerința ca ofertanții să fi înregistrat profit în anul 2009, din nou pârâtul nu

a argumentat de ce acest aspect poate fi restrictiv pentru participarea la

procedură, în condițiile în care pentru autoritatea contractantă aceasta este

un indiciu al potențialului economic și financiar de care dispun operatorii

economici pentru realizarea investiției.

Este adevărat că prin

Ordinul ANRMAP nr. 509/2011 s-a prevăzut că este restrictivă cerința ca

"rezultatele exercițiilor financiare/bilanțul contabil pentru ultimii 3

ani trebuie să fie pozitive/pozitiv sau să indice profit", însă acesta -

așa cum s-a arătat mai sus - a intrat în vigoare după întocmirea documentației

de atribuire și derularea procedurii de achiziție prin licitație publică. Pe de

altă parte, cerința respectivă a fost impusă doar relativ la anul 2009, imediat

anterior întocmirii documentației de atribuire, nevizând deci o perioada mai

mare de timp ca astfel să reprezinte o restricție reală de participare la

procedură.

Pentru cele expuse,

văzând dispoz. art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că

actele pârâtului au produs o vătămare reclamantei prin aplicarea corecției de

25% din valoarea contractului de achiziție publică. Ca atare, a dispus anularea

acestora.

Curtea nu a dispus,

însă, obligarea pârâtului să emită un înscris prin care să autorizeze integral

cererea de rambursare nr. 2 finală, pentru că în speță s-a analizat doar

legalitatea aplicării corecției de 25%, iar refuzul de restituire a sumei

rezultate din corecție după anularea actelor nu poate fi prezumat mai înainte

de a fi exprimat. Pe de altă parte, realizarea plății sumei rezultate exclusiv

din corecția analizată în speță în baza unor acte noi de aprobare a rambursării

sau fără astfel de acte este un aspect care îl vizează strict pe pârâtul -

debitor al obligației de rambursare.

exercitată în cauză

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâtul Ministerul

Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Autoritatea de Management

pentru Programul Operațional Regional 2007 - 2013 a declarat recurs, invocând

în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, autoritatea recurentă critică punctual soluția instanței de fond,

susținând legalitatea actelor administrative atacate și solicitând admiterea

recursului, modificarea în tot a hotărârii primei instanțe și respingerea

acțiunii, ca neîntemeiată.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu

prioritate motivul de nelegalitate, de ordine publică, prevăzut de art. 304

pct. 3 C. proc. civ., vizând pronunțarea hotărârii cu încălcarea competenței

altei instanțe, motiv invocat din oficiu la termenul de astăzi, Înalta Curte

reține că acesta este întemeiat, raportat și la prevederile art. 304

1

și art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în considerarea celor în continuare

arătate.

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, obiectul cererii de chemare în

judecată îl reprezintă anularea adresei din 20 septembrie 2012, a notei de

aprobare a cheltuielilor eligibile emisă la 28 august 2012, a adresei din 30

octombrie 2012 și a adresei din 28 noiembrie 2012, acte emise de Autoritatea de

Management pentru Programul Operațional Regional (AM POR) și de Direcția

generală de autorizare și plăți programe (DGAPP), prin care au fost stabilite

în sarcina reclamantei creanțe bugetare în cuantum de 213.918,72 lei.

Actele contestate au

fost emise în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea,

constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea

fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora,

O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a

contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune

de servicii și ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul fiscal.

Potrivit

dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea

constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de

constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note

de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, ce

reprezintă titlu de creanță.

De altfel, din

întregul corpus al actului normativ rezultă faptul că sumele astfel imputate

reprezintă creanțe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de

rambursat de la bugetul de stat și sunt supuse executării silite conform

procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003.

Însuși actul de

constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind

creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și

costurile bancare, constituie titlu de creanță și înștiințare de plată și

cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de

procedură fiscală.

Creanțele bugetare

rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanțelor fiscale,

în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu

competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și

debitorilor.

În perspectiva

acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va

fi asimilat, în esență, contestării unui act administrativ de stabilire a unei

creanțe fiscale.

În acest context, în

temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc.

fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ

competentă să soluționeze acțiunile având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale

lato sensu, acțiunea reclamantei este de competența instanței de contencios

administrativ, determinată în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit

regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În conformitate cu

dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și

județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se

soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

În interpretarea și

aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Înaltei

Curți de Casație și Justiție s-a reținut, cu caracter unitar, că aceste

dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a

instanței de fond, după cum urmează:

poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității

centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;

stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei

vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă

litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite,

contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește

în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru

departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de

500.000 lei, fără a avea relevanță rangul autorității publice emitente a

actului contestat sau care este parte în contractul administrativ.

În cauză, fiind vorba

de un litigiu având ca obiect anularea unor acte administrative vizând creanțe

bugetare al căror cuantum se situează sub pragul valoric de 500.000 lei,

respectiv 213.918,72 lei, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în

funcție de criteriul valoric și revine, în speță, secției de contencios

administrativ și fiscal a Tribunalului.

Față de modalitatea

de soluționare a recursului de față nu se mai impune, evident și examinarea

celorlalte critici prezentate de către recurent, acestea urmând a fi avute în

vedere cu ocazia rejudecării cauzei în fața instanței competente, ca apărări de

fond.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și

art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa

sentința recurată și, pe cale de consecință, va trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul Argeș, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice -

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2007 - 2013

împotriva Sentinței nr. 104/F-cont din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel

Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Argeș,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 iunie 2014.

Procesat

de GGC - NN