ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2366/2015

Decizia nr. 2366/2015

Asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7/2015, Tribunalul Brașov a respins cererea formulată de pârâtul A., în contradictoriu cu reclamanții B. și C. și cu pârâtul D., având ca obiect completarea sentinței civile nr. 111/S din 2 iunie 2014 a Tribunalului Brașov.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 4 iulie 2014, A., în contradictoriu cu reclamanții B. și C. și cu pârâtul D., a solicitat completarea sentinței civile nr. 111/S din 2 iunie 2014 a Tribunalului Brașov, în sensul ca instanța să se pronunțe asupra cererii sale privind obligarea reclamantei B. la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată.

S-a arătat că prin sentința civilă nr. 111/S din 2 iunie 2014 a Tribunalului Brașov s-a luat act că reclamanta B. a renunțat la judecata acțiunii civile formulate în contradictoriu cu pârâții D. și A.; a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul C. în contradictoriu cu pârâții D. și A., și în consecință s-a constatat desființarea antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâți, autentificate din 2 noiembrie 1999, din 15 noiembrie 1999, din 2 februarie 2000, din 24 aprilie 2000, din 13 iunie 2000 de notarul public E. din Snagov, jud. Ilfov, pentru neîndeplinirea condiției suspensive inserate în aceste acte, referitoare la dobândirea de către promitentul-vânzător D. a dreptului de proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul antecontractelor, s-a constatat desființarea convențiilor încheiate între pârâți și consemnate în înscrisurile încheiate la datele de 10 octombrie 2000 și 18 octombrie 2000, pentru neîndeplinirea condiției suspensive inserate în aceste acte, fiind obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 51.936 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Având în vedere și faptul că, inițial, acțiunea introductivă a fost formulată de reclamanții B. și C., împreună, în calitate de cotitulari în cote de câte 1/2 fiecare asupra drepturilor dobândite prin cumpărare de la pârâtul Codleanu loan, iar ulterior reclamanta B. a renunțat la judecată, potrivit actului autentic depus la fila 56 din dosar, procesul fiind continuat numai de reclamantul C., însă izvorul pretențiilor acestora este unul și același act juridic, Tribunalul a ținut seama, la stabilirea obligației de plată a cheltuielilor de judecată, de prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., respectiv de principiul potrivit căruia aceste cheltuieli trebuie suportate de partea aflată în culpă procesuală.

În consecință, instanța nu o putea obliga pe reclamanta B. la plata cheltuielilor de judecată față de pârâtul A., chiar dacă aceasta a renunțat la judecată, atâta vreme cât acțiunea continuată de coreclamantul C. a fost admisă, instanța apreciind pretențiile acestuia drept întemeiate.

Tribunalul a considerat necesar a se menționa că, chiar dacă în faza de apel sentința a fost schimbată în parte în sensul respingerii acțiunii, în soluționarea cererii tribunalul nu se poate raporta decât la momentul pronunțării propriei sentințe, întrucât numai la acest moment se poate aprecia dacă instanța a săvârșit o omisiune.

În speță, instanța a constatat că nu a săvârșit o omisiune în privința dispoziției de obligare a reclamantei B. la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul A., sentința civilă nr. 111/S/2014 a Tribunalului Brașov soluționând toate cererile deduse judecății, principale și accesorii, raportat la modul concret de soluționare a cauzei și de poziția procesuală a părților îndatorate la plata cheltuielilor de judecată, iar schimbarea dispoziției instanței de fond referitoare la aceste cheltuieli nu putea fi solicitată decât ca o consecință a admiterii apelului și a schimbării hotărârii atacate, în fața instanței de control judiciar.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen, motivat, intimatul A., criticând sentința pentru nelegalitate, sub aspectul interpretării și aplicării dispozițiilor art. 246 alin. (3) C. proc. civ.

Apelantul a invocat următoarele:

- instanța a înțeles greșit cererea de completare a dispozitivului. Petentul nu a cerut instanței să se pronunțe cu privire la cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată a reclamantului C., ci a cerut plata cheltuielilor de judecată de la reclamanta renunțătoare B., în temeiul art. 246 alin. (3) C. proc. civ.

- Decizia nr. 720 din 22 octombrie 2014 a Curții de Apel Brașov, la care face trimitere instanța de fond, nu are nici o relevanță în cauză.

În consecință, solicită admiterea cererii sale în sensul obligării reclamantei renunțătoare B. la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimat până la 3 martie 2014, respectiv la plata sumei de 3.737,64 lei onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare și cazare.

Prin Decizia civilă nr. 372/Ap din 12 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, s-a respins apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 7/26 ianuarie 2015 a Tribunalului Brașov.

Curtea de apel a reținut că, față de soluția pronunțată de Tribunalul Brașov prin sentința civilă nr. 111/2014, cererea de completare a dispozitivului pentru acordarea cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtului A. ca urmare a renunțării la judecată de către unul din reclamanții aflați în coparticipare procesuală, nu reprezintă o cerere ce poate fi soluționată conform procedurii art. 2811 C. proc. civ., deoarece motivele ei reprezintă mai degrabă aspecte de nelegalitate a sentinței cu privire la aplicarea art. 246 alin. (3) și 274 alin. (1) C. proc. civ.

în mod greșit apelantul a susținut că Decizia nr. 720/2014, aflată la fila 102 din dosarul Tribunalului Brașov, nu este relevantă.

Consecințele renunțării la judecată de către unul din reclamanții aflați în coparticipare procesuală, sub aspectul obligației de plată a cheltuielilor de judecată, nu pot fi stabilite pe calea prevăzută de art. 281

2

C. proc. civ., din moment ce soluția asupra fondului litigiului a fost schimbată în apelul exercitat chiar de pârâtul A.

Așadar, în cadrul apelului, acesta putea să invoce critica de nelegalitate a sentinței și cu privire la efectele juridice ale renunțării la judecată de către reclamanta B.

Pe de altă parte, s-a constatat că prin Decizia de apel 720/2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. x/62/2013/a2, instanța a dezlegat întinderea obligației de plată a cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, a dispune asupra prezentei cereri formulată în baza art. 2812 C. proc. civ. (completarea dispozitivului), s-ar aduce atingere dispozițiilor Deciziei nr. 720/2014, care vizează fondul litigiului.

De altfel, chiar concluziile orale ale apelantului A. în cadrul dezbaterilor pe fondul apelului în Dosarul nr. x/62/2013/a2, rezultă că s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată potrivit dovezilor.

Deci, în mod corect instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr. 7/2015, considerând că cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 111/2014, schimbată în parte prin decizia nr. 720/2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, nu este întemeiată. Pentru intimații reclamanți nu au fost acordate cheltuieli de judecată, deși s-a solicitat, deoarece nu s-a justificat cererea formulată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință obligarea intimatei-reclamante renunțătoare B. la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 4.817,41 lei, efectuate de recurent până la data renunțării acesteia la judecarea cererii sale de chemare în judecată, având în vedere că atât Decizia civilă recurată nr. 372/Ap din 12 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/62/2013 de Curtea de Apel Brașov, cât și sentința civilă nr. 7/S din 26 ianuarie 2015 pronunțată în același dosar de Tribunalul Brașov au fost pronunțate cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, conform dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

După prezentarea unui amplu istoric al situației de fapt și a soluțiilor pronunțate în cauză, recurentul - pârât a formulat, în esență, următoarele critici de nelegalitate a deciziei recurate:

Recurentul susține că instanța de apel în mod greșit i-a respins apelul și a reținut eronat faptul că lipsa pronunțării instanței de fond cu privire la obligarea intimatei-reclamante renunțătoare B. la plata cheltuielilor de judecată efectuate până la data renunțării acesteia la judecata cauzei nu se poate face pe cale procedurii prevăzute de art. 2811 C. proc. civ.

De asemenea, în mod greșit s-a apreciat de către instanța de apel faptul că nu are relevanță în judecarea cererii de completare a dispozitivului, Decizia civilă nr. 720/Ap din 22 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, deoarece această judecată se poate face doar raportat la momentul pronunțării sentinței civile nr. 111/S din 02 iunie 2014 de către instanța de fond, așa cum chiar Tribunalul Brașov a reținut prin sentința civilă nr. 7/S din 26 ianuarie 2015.

Recurentul consideră că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 246 al. (3) C. proc. civ., art. 48 alin. (1) C. proc. civ., precum și a principiului de drept „Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus". Astfel, arată că în mod greșit s-a respins cererea sa de obligare a intimatei-reclamante renunțătoare B. la plata cheltuielilor de judecată efectuate până la data renunțării la judecarea cererii sale de chemare în judecată, în condițiile în care renunțarea acesteia s-a făcut ulterior comunicării cererii de chemare în judecată, iar acțiunea reclamantului C. și soluția pronunțată de instanța de fond doar în contradictoriu cu acesta, respectiv sentința civilă nr. 111/S din 02 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Brașov nici nu folosește și nici nu păgubește intimatei-reclamante renunțătoare, aceasta fiind terț față de această hotărâre.

Un alt motiv de recurs îl reprezintă critica privind încălcarea și aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care recurentul nu a căzut în pretenții/nu este în culpă procesuală față de intimata-reclamantă renunțătoare având în vedere că aceasta, prin renunțarea sa la judecarea cererii sale de chemare în judecata, este străină de cauza Dosarului dedus judecații nr. x/62/2013 deschis pe rolul Tribunalului Brașov, iar soluția pronunțată în acest dosar de către Tribunalul Brașov, respectiv sentința civila nr. 111/S din 02 iunie 2014, nici nu-i folosește și nici nu-i păgubește, așa cum rezultă din chiar dispoziția instanței de fond, sentința civilă nr. 111/S din 02 iunie 2014, prin care se dispune că aceasta a fost emisă în contradictoriu doar cu reclamantul C. nu și cu intimata-reclamantă renunțătoare B..

Totodată, consideră că instanța de apel nu a invalidat reținerile tribunalului, deși acesta și-a infirmat propriul raționament juridic prin faptul că, deși a arătat că admiterea în faza de fond a acțiunii reclamantului C. și căderea recurentului în pretenții față de acesta profită și intimatei-reclamante renunțătoare B., totuși nu a obligat ambii pârâți la plata cheltuielilor de judecată și față de intimata-reclamantă renunțătoare.

Referitor la susținerea instanței de fond neinfirmată de către instanța de apel în sensul că: „în practica instanțelor în situația în care cererea formulată de partea reclamantă este admisă, iar partea pârâtă este obligată la plata cheltuielilor de judecată, este redundant ca instanța să se pronunțe în sensul respingerii cererii pârâtului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, soluția asupra acestei cererii accesorii decurgând în mod direct din soluția dată asupra cererii principale, cea vizând fondul cauzei", solicită să se constate următoarele:

- dizertația instanței de fond nu are nicio relevanță în cauza dedusă judecații având în vedere că recurentul, prin cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 111/S din 02 iunie 2014, nu a cerut instanței să se pronunțe cu privire la cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată a reclamantului C., ci a cerut să se pronunțe pe cererea de obligare a reclamantei renunțătoare B. la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurent până la data renunțării acesteia la judecarea cererii sale de chemare în judecata, în temeiul art. 246 al. (3) C. proc. civ.;

- instanța de fond face referire la practica instanțelor de judecată (jurisprudența) dar nu indica nici măcar o hotărâre judecătorească în acest sens; totodată, jurisprudența nu reprezintă izvor de drept, iar prin prisma principiului legalității au prioritate dispozițiile imperative ale art. 246 al. (3) C. proc. civ. ce stipulează că dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.

Cu referire tot la susținerile instanței de fond, neinfirmate în apel, recurentul - pârât mai susține și faptul că, nici în considerentele și nici în dispozitivul sentinței civile nr. 111/S din 02 iunie 2014, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererea sa, întemeiată pe dispozițiile art. 246 alin. (3) C. proc. civ., formulată atât prin cererea de acordare a cheltuielilor de judecată cât și prin concluziile scrise, de obligare a reclamantei renunțătoare B. la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurent până la data renunțării acesteia la cererea sa de chemare în judecată.

Recurentul arată că nu înțelege referirea instanței de apel la Decizia civilă nr. 720/Ap din 22 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, deși chiar el prin concluziile scrise a precizat că această decizie, prin care s-a admis apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 111/S din 02 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Brașov, și pe cale de consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamanții B. și C. împotriva sa, acțiune continuată doar de C., nu are nici o relevanță cu privire la cererea recurentului de obligare a fostei reclamante B. la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. nu este fondat, motiv pentru care acesta va fi respins, pentru următoarele considerente:

Cu privire la încadrarea în drept a recursului, este de observat că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat numai formal, nefiind dezvoltată nicio critică de natură a se subsuma ipotezei pe care acest motiv o reglementează - interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, înțeles ca operațiune juridică (negotiumjuris), iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii.

În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a reiterat motivele din apel, susținând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 246. alin. (3) C. proc. civ., art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și art. 48 alin. (1) C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentului, instanța de apel, a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a legii atunci când, verificând soluția pronunțată de tribunal în cadrul procedurii prevăzute de art. 2812 C. proc. civ., a respins apelul, menținând dispoziția de respingere a cererii de completare a dispozitivului referitoare la obligarea reclamantei renuntătoare B. la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte constată că prin sentința nr. 111/S din 02 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, al cărei dispozitiv s-a cerut a fi completat cu privire la cererea de cheltuieli de judecată, s-a luat act că reclamanta B. a renunțat la judecata acțiunii civile formulate în contradictoriu cu pârâții D. și A.; a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul C. în contradictoriu cu pârâții D. și A., și în consecință s-a constatat desființarea antecontracteior de vânzare-cumpărare încheiate între pârâți, autentificate din 2 noiembrie 1999, din 15 noiembrie 1999, din 2 februarie 2000, din n24 aprilie 2000, din 13 iunie 2000 de notarul public E. din Snagov, jud. Ilfov, pentru neîndeplinirea condiției suspensive inserate în aceste acte, referitoare la dobândirea de către promitentul-vânzător D. a dreptului de proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul antecontracteior, s-a constatat desființarea convențiilor încheiate între pârâți și consemnate în înscrisurile încheiate la datele de 10 octombrie 2000 și 18 octombrie 2000, pentru neîndeplinirea condiției suspensive inserate în aceste acte, fiind obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 51.936 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Recurentul - pârât A. a susținut că reclamanta B. trebuia obligată la plata cheltuielilor de judecată făcute de el, chiar dacă soluția pe fondul cauzei este în defavoarea sa, motivat de faptul că reclamanta B. a renunțat la judecată după comunicarea cererii de chemare în judecată.

În speță, contrar susținerilor recurentului, instanța de apel a apreciat în mod corect că, prin pronunțarea sentinței nr. 111/S/2014, Tribunalul Brașov a soluționat cererea privind cheltuielile de judecată prin raportare la soluția dată pe fondul pricinii.

În cazul coparticipării procesuale active, întrucât renunțarea la judecată este un act individual, renunțarea la judecată a unuia dintre reclamanți nu produce niciun efect față de ceilalți reclamanți, care doresc să continue judecata. Totodată, potrivit art. 48 alin. (2) C. proc. civ. dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților sau pârâților, actele de procedură făcute de părți folosesc și părților care nu au făcut acte de procedură.

Prin urmare, recurentul - pârât A. a pierdut procesul în fața Tribunalului Brașov, devenind în mod evident, aplicabile prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", iar această împrejurare nu-i dă dreptul să ceară cheltuieli de judecată de la un reclamant renunțător.

În acest context nu poate fi vorba de încălcarea principiului "Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus" (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă), întrucât interpretul trebuie să țină cont și de alte dispoziții legale susceptibile a deveni incidente speței respective, deci nu trebuie scăpată din vedere și o eventuală interpretare sistematică, sens în care a procedat în speță tribunalul.

Așa cum în mod judicios a reținut și instanța de apel, cererea de completare a dispozitivului formulată de pârâtul A., sub aspectul obligației reclamantei renunțătoare la plata cheltuielilor de judecată nu reprezintă o cerere care poate fi soluționată conform procedurii art. 2812 C. proc. civ., fiind de fapt o critică de nelegalitate a sentinței civile nr. 111/2014 cu privire la aplicarea art. 246 alin. (3) și art. 274 alin. (1) C. proc. civ., care putea fi invocată numai pe calea apelului.

De asemenea, contrar susținerii recurentului, instanța de apel a reținut în mod corect și faptul că pretenția recurentului - pârât de a fi despăgubit pentru cheltuielile de judecată efectuate în legătură cu litigiul și-a găsit rezolvarea în soluția pronunțată de Curtea de Apel Brașov, care prin Decizia nr. 720/Ap/2014 a schimbat soluția dată de tribunal, în favoarea pârâtului A. și l-a obligat pe reclamantul C. la plata cheltuielilor de judecată către pârât.

În consecință, raportat la soluția pronunțată de Tribunalul Brașov, la modul concret de soluționare a cauzei, precum și la poziția procesuală a părților îndatorate la plata cheltuielilor de judecată, în mod legal instanța de apel a respins apelul formulat de pârâtul A. și a menținut soluția de respingere a cererii de completare a dispozitivului privind obligarea reclamantei renuntătoare B. la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul A..

Soluția fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 2812 C. proc. civ., în speță nu sunt întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Așa fiind, recursul declarat de pârâtul A. împotriva Deciziei civile nr. 372/Ap din 12 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, apare ca nefondat și va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva Deciziei civile nr. 372/Ap din 12 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2015.