ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 591/2016

Decizia nr. 591/2016 Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 25 octombrie 2011 pe rolul secției de contencios administrativ a Tribunalului Constanța sub nr. x/118/2011,reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin C. - CN D. SA pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună desființarea Hotărârii nr. 59 din 9 iunie 2011, obligarea pârâtului la exproprierea și a zonelor de protecție aferente autostrăzii sau variantei de ocolire și obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în cuantum de 80 euro/mp pentru întreaga suprafață expropriată și a zonelor de protecție, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat că au formulat un răspuns la notificarea Comisiei de analiză a cererilor, prin care au solicitat exproprierea întregii suprafețe de teren și a fâșiei de protecție aferentă autostrăzii, precum și acordarea unei despăgubiri de 80 euro/mp. Ulterior, a fost emisă hotărârea contestată, prin care li se aducea la cunoștință că a fost expropriată suprafața de 723 mp pentru suma de 12.301 lei, deși zona în care este situată parcela care face parte din intravilanul localității Agigea și are un uriaș potențial economic, reprezentând locația ideală pentru orice mare proiect industrial, dată fiind amplasarea la o distanță mică față de Portul Constanța.De asemenea, nu a fost avut în vedere prejudiciul cauzat prin îmbucătățirea, izolarea și scăderea atractivității de tranzacționare a restului proprietății, care practic devine inutilizabil pentru proprietar, atât ca poziționare, cât și ca posibilități de investiție.

Reclamanții au mai susținut că, pentru o suprafață de teren vecină, din parcelă, s-a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare în anul 2008 în care era prevăzut un preț de 55 euro/mp, în condițiile în care terenul era situat în extravilan în momentul încheierii promisiunii, iar pentru parcela situată în apropiere, instanța de judecată a stabilit că valoarea justă a despăgubirii este de 80 euro/mp. În susținerea solicitării de expropriere și a zonelor de protecție aferente autostrăzii sau variantei de ocolire, reclamanții au precizat că, în conformitate cu art. 17 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997, în zona de protecție (50 m de o parte și de alta a axului drumului) sunt interzise executarea de construcții, împrejmuiri sau plantații care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum, precum și executarea unor lucrări care să pericliteze stabilitatea drumului, siguranța circulației sau să modifice regimul apelor subterane sau de suprafață.

Cum întreaga zonă de protecție a autostrăzii va deveni un teren inutilizabil, reclamanții au solicitat exproprierea întregii suprafețe ocupate de zona de protecție, în temeiul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994. La data de 30 noiembrie 2011, pârâtul Statul Român a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca nefondată, susținând că evaluarea terenului s-a realizat în deplină concordanță cu dispozițiile art. 11 alin. (7)-(9) din Legea nr. 255/2010 și art. 8 alin. (1)-(3) din H.G. nr. 53/2011, experții folosind metoda comparației directe, a capitalizării rentei funciare și a comparației prin bonitate, toate succedate de o reconciliere a valorii în urma analizei informațiilor de piață și a rezultatelor estimate prin cele trei metode menționate.

De asemenea, s-a avut în vedere caracterul de teren intravilan. Nu poate fi avută în vedere hotărârea pronunțată în Dosarul nr. x/118/2010, întrucât imobilele nu au aceleași caracteristici, în speța respectivă valoarea despăgubirii fiind majorată ca urmare a costurilor necesare relocării unor utilaje și infrastructuri ale SC E. SA și nu a valorii majorate a terenului. În apărare, s-a arătat că promisiunea de vânzare-cumpărare nu este concludentă și utilă în speță, aceasta fiind încheiată în anul 2008, înaintea declanșării crizei imobiliare, iar critica privind consecințele presupus negative rezultate din dezmembrarea terenului nu poate fi reținută câtă vreme acestea privesc în principal eventualele oportunități viitoare legate de dezvoltarea comercială, turistică și a lucrărilor de construcții.

S-a mai precizat că, la stabilirea coridorului de expropriere, s-au avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind zonele de protecție ale centurii, astfel încât s-a expropriat strict suprafața de 723 mp aflată în interiorul acesteia. Prin încheierea din 7 decembrie 2011 s-a constatat natura civilă a litigiuluiși s-a înaintat cauza spre competentă soluționare secției I civilă a Tribunalului Constanța, unde Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/118/2011*. Prin sentința civilă nr. 4216 din 13 noiembrie 2013, Tribunalul Constanța a admis în parte contestația și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 300 lei, reprezentând despăgubiri suplimentare celor stabilite prin Hotărârea nr. 59 din 09 iunie 2011, respingând celelalte cereri, ca nefondate.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât reclamanții cât și pârâtul.

Reclamanții au criticat hotărârea primei instanțe, arătând că nu au fost despăgubiți la valoarea reală a imobilului, raportul de expertiză tehnică pentru evaluare imobiliară depus la termenul de judecată din data de 12 iunie 2013, prin care a fost stabilită o valoare de 7,7 euro/mp și o valoare de circulație de 23.200 lei,fiind singurul relevant în cauză; parcela, face parte din intravilanul localității Agigea, aspect care aduce un spor substanțial de valoare terenului; exproprierea parțială a terenului proprietatea lor face ineficientă exploatarea lui, cu diminuarea valorii reale, având în vedere imposibilitatea construirii în vecinătatea autostrăzii sau în cazul construcțiilor edificate în apropierea autostrăzii; prețul oferit de către expropriator nu poate fi luat în considerare întrucât a fost determinat printr-un raport de evaluare la întocmirea căruia nu au respectate dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 raportul de evaluare nefiind întocmit in baza expertizei actualizate de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 771 alin. (5) din C. fisc.

Pârâtul a criticat hotărârea în partea privind majorarea despăgubirii cu suma de 300 lei, învederând că, prin exproprierea suprafeței de 723 mp din cei 4.815 mp, nu s-a creat nici un prejudiciu proprietarului întrucât contravaloarea documentației de dezmembrare și înscriere în C.F. a lotului rămas a fost suportată de Statul român, iar, prin expropriere, terenul rămas si-a păstrat întrutotul valoarea de utilizare conform destinației avută anterior exproprierii. Prin încheierea din 29 octombrie 2014, instanța a dispus efectuarea unei expertize având ca obiective stabilirea valorii de circulație a terenului expropriat, precum și prejudiciul cauzat reclamanților ca urmare a exproprierii parțiale, respingând obiectivul care vizează stabilirea valorii de circulație a părții de teren rămase neexpropriate, față de împrejurarea că obiectivul 3, prejudiciul astfel cum este văzut el de către experți, vizează pierderea valorii chiar a terenului rămas neexpropriat.

De asemenea, s-a pus în vedere comisiei de specialiști ca cele două valori - valoarea prejudiciului și valoarea terenului expropriat - să fie stabilite în funcție de contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar drept comparație, având în vedere destinația terenului expropriat de teren agricol, urmând ca valoarea să fie stabilită la data întocmirii lucrării. Prin încheierea din 25 martie 2015, având în vedere pronunțarea Deciziei nr. 12 din 15 ianuarie 2015 de către Curtea Constituțională a României, instanța a dispus reevaluarea obiectivelor expertizei, punându-li-se în vedere specialiștilor să stabilească valoarea terenului expropriat și valoarea prejudiciului la data transferului dreptului de proprietate, respectiv 09 iunie 2011. Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, prin Decizia nr. 89 din 23 septembrie 2015 a admis apelul pârâtului Statul Român prin C. - CN D. SA, a schimbat sentința apelată și a respins acțiunea în întregime.

În considerente, instanța de apel a reținut că apelul reclamanților este neîntemeiat și va fi respins ca atare, iar apelul pârâtului, fiind întemeiat, va fi admis cu consecința schimbării hotărârii în sensul respingerii acțiunii în întregime. Soluția de respingere a apelului reclamanților nu are corespondent în dispozitivul hotărârii instanței de apel, fiind omisă dezlegarea dată căii de atac formulate de reclamanți. Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs reclamanții A. și B., criticând-o, în principal, pe aspectul cuantumului despăgubirilor acordate. Au susținut că potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, acesta se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Au făcut dovada că într-o serie de hotărâri, respectiv Hotărârea nr. 3953/2013 pronunțata de către Tribunalului Constanța, pentru un teren similar (în ceea ce privește categoria de folosință) din aceeași zonă, in aceeași unitate administrativ teritoriala, li s-au stabilit despăgubiri de 224,82 lei, reprezentând cca. 51,68 euro/mp la un curs de 4,35 lei/ euro, apreciindu-se că acestea respectă dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994. În consecință, a se însuși punctul de vedere al expertului expropriatorului care a calculat un preț de cca 4€/mp, înseamnă a aplica fără justificare un tratament diferit pentru persoane aflate într-o situație similară, ceea ce, implicit, ar determina o încălcare a art. 14 din Convenție.

Orice altă interpretare ar lipsi de conținut principiul despăgubirii fostului proprietar cu valoarea reală a imobilului, ceea ce presupune despăgubirea acestuia cu valoarea de la momentul pierderii proprietății și ar reprezenta o încălcare a dispozițiilor art. 44 alin. (3) din Constituția României și a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Raportul de expertiză tehnică pentru evaluare imobiliară efectuat la instanța de fond și depus la termenul de judecată din data de 12 iunie 2013, prin care a fost stabilită o valoare de 7,7 euro/mp și o valoare de circulație de 23.200 lei este singurul relevant în cauză, valoarea terenului fiind stabilită în mod argumentat prin metoda comparației directe, la momentul la care a operat transferul dreptului de proprietate.

Înscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv, Promisiunea de vânzare, precum și hotărârea judecătoreasca pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/118/2010, prin care pentru un teren situat în vecinătatea terenului reclamanților despăgubirile au fost stabilite la nivelul sumei de 80 euro/mp atestă faptul că valoarea de 7,7 euro/mp este cu mult mai mică decât prețul care le-a fost oferit prin raportul de expertiză. Mai mult de atât in conformitate cu prevederile ari. 44 alin. (2) din Constituția României, nimeni nu poate fi expropriat pentru o cauza de utilitate publică, decât cu dreaptă și prealabilă despăgubire. Textul constituțional instituie caracterul prealabil al despăgubirii ceea ce presupune că stabilirea acesteia trebuie determinată la momentul la care are loc exproprierea și nu la o dată ulterioară, reprezentată de data întocmirii raportului de expertiză.

Au depus la dosarul cauzei înscrisuri care atestă preturile de pe piața liberă, respectiv un preț de vânzare mediu de cca 67 euro/mp, în condițiile în care terenul era situat în extravilan în momentul încheierii promisiunii. Pentru parcela, situată în apropierea terenului aflat în proprietatea recurenților, instanța judecătorească a stabilit că valoarea justă a despăgubirii este de 80 euro/mp, conform încheierii din 03 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/118/2010, înscris aflat la dosarul cauzei. De altfel, parcela, face parte din intravilanul localității Agigea, după cum rezultă din adeverința emisă de Primăria Agigea din 13 februarie 2011, aspect care aduce un spor substanțial de valoare terenului.

Din aceste motive, consideră că suma de 7,7 euro/mp, stabilită drept despăgubire, este derizorie și denotă o vădită încălcare a drepturilor lor constituționale. Susțin că terenul expropriat face parte dintr-o suprafață mai mare, întregul lot fiind expropriat parțial, operațiune care face ineficientă exploatarea acestuia, cu diminuarea valorii reale, având în vedere imposibilitatea construirii în vecinătatea autostrăzii sau în cazul construcțiilor edificate în apropierea autostrăzii. Nu s-a ținut cont că în urma exproprierii restul lotului rămas a devenit inutilizabil pentru proprietar, atât ca poziționare cât și ca posibilități de investiție. În opinia recurenților prețul oferit de către expropriator nu poate fi luat în considerare întrucât a fost determinat printr-un raport de evaluare la întocmirea căruia nu au respectate dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, nu a fost întocmit în baza expertizei actualizate de Camera Notarilor Publici.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte la termenul de judecată din data de 17 martie 2016 a invocat, din oficiu, ca motiv de recurs de ordine publică nepronunțarea instanței de apel pe apelul reclamanților și, luând act de solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, a rămas în pronunțare pe acest aspect. Faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat pe cererea de apel formulată de reclamanți, așa cum rezultă din minuta și dispozitivul deciziei atacate cu recurs,reprezintă o omisiune de a răspunde tuturor criticilor aduse hotărârii primei instanțe. Se constată astfel că, urmare a nepronunțării asupra unei căi de atac declarate, legea a fost greșit aplicată și nu a fost respectat principiul dublului grad de jurisdicție, văzut ca o garanție a respectării dreptului la apărare.

Întrucât instanța de apel nu a făcut o analiză propriu-zisă a criticilor conținute de apelul reclamanților, apel cu a cărei judecată a fost legal învestită, ceea ce implica un răspuns, în fapt și în drept, la fiecare din aceste critici, ea a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Această omisiune a instanței de apel determină instanța de recurs să nu poată proceda la un control judecătoresc efectiv pentru prima dată în calea extraordinară de atac, astfel încât vătămarea produsă recurenților nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin casarea deciziei recurate, ca o condiție necesarărespectării dreptului părților la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, sunt îndeplinite, în speță, cerințele cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Pentru argumentele prezentate, ce nu mai impun analizarea motivelor de recurs dezvoltate de recurenți, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., va admite recursul declarat împotriva acestei hotărâri, va casa decizia atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel, care urmează a se pronunța atât pe apelul reclamanților cât și pe cel al pârâților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei nr. 89/C din 23 septembrie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2016.