ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3876/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2012, pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, desființarea Hotărârii de expropriere nr. 66 din 30 septembrie 2011 în ceea ce privește suprafața expropriată de 18.182 mp din lotul de 10.80 ha, obligarea pârâtului la exproprierea zonelor de protecție aferente autostrăzii, stabilirea și plata despăgubirilor pentru exproprierea întregii suprafețe de teren în cuantum de 80 euro/mp situat în intravilanul localității Agigea, jud. Constanța, parcela A 432/15/2/2, având nr. cadastral x, CF nr. x, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanții au arătat că despăgubirea a fost stabilită la un nivel mai mic decât valoarea reală a terenului și fără a se acorda și daunele cauzate ca urmare a exproprierii, având în vedere că terenul rămas devine inutilizabil prin imposibilitatea construirii în vecinătatea autostrăzii. De asemenea, se solicită exproprierea zonelor de protecție aferente autostrăzii, stabilită în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 43/1997.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 8, art. 22 din Legea nr. 255/2010, Legea nr. 33/1994, H.G. nr. 53/2011 și Constituția României.

Prin întâmpinare petentul a solicitat respingerea acțiuni, arătând că terenul a fost evaluat în conformitate cu standardele internaționale de evaluare și reflectă valoarea acestuia.

Prin Sentința civilă nr. 328 din 19 mai 2015, Tribunalul Constanța a admis acțiunea reclamanților A. și B., a anulat în parte Hotărârea nr. 66/2011 emisă de C.N.A.D.N.R. SA în privința cuantumului despăgubirilor și a stabilit că valoarea acestora pentru exproprierea terenului de 18.182 mp, parcela A432/15/2/2 este de 4.087.760 RON, respingând solicitarea de expropriere a restului de teren de 10.359, 81 mp.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că expertiza administrată în cauză, întocmită potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, a stabilit că valoarea de circulație a parcelei expropriate, în suprafață de 18.182 mp, este de 2.604.909 RON, iar prejudiciul cauzat prin expropriere este de 1.483.670 RON. Cererea de expropriere a suprafeței de teren de 10.359,81 mp a fost respinsă cu motivarea că nicio dispoziție din Legea nr. 33/1994 nu permite instanței să se substituie autorității executive, iar în materie de expropriere competențele instanței sunt limitate exclusiv la cenzurarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru imobilul expropriat.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârât Statul Român, prin care a criticat hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie, solicitând efectuarea unei noi expertize, care să țină seama de criticile/obiecțiunile formulate, cu consecința desființării sentinței apelate și respingerii pe fond a contestației.

Prin Decizia civilă nr. 26/C din 9 martie 2016, Curtea de Apel Constanța a admis apelul pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a schimbat sentința apelată în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată.

În considerentele deciziei instanța de apel a reținut, în esență, că terenul expropriat este situat în extravilanul localității Agigea, că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv tranzacții certe, despăgubirile acordate reclamanților de Comisia de analiză a titularilor de drepturi reale asupra imobilelor expropriate de pe lângă Consiliul Local Agigea au fost cu mult mai mari decât valoarea menționată în aceste contracte, validând în final opinia separată a expertului C.

Împotriva deciziei sus menționate și a încheierii din 1 octombrie 2014 pronunțate de Curtea de Apel Constanța au declarat recurs reclamanții A. și B., criticându-le pentru nelegalitate.

Prin Decizia civilă nr. 604 din 30 martie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat încheierea și decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

În considerentele deciziei de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că Statul Român este un dominus litis, în persoana sa verificându-se calitatea de expropriator, iar calitatea procesuală se verifică în persoana reprezentantului acestuia, care a fost stabilită prin dispoziții speciale, în speță fiind justificată legitimarea procesuală a Statului Român reprezentat prin Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și drumuri Naționale din România SA.

În ceea ce privește categoria de încadrare a terenului expropriat, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că stabilirea de către expropriator (la momentul exproprierii), prin H.G. nr. 177 din 23 februarie 2011 a regimului juridic al terenului litigios ca fiind intravilan reprezintă recunoașterea făcută de instituția competentă și abilitată în acest sens de lege a dreptului persoanelor expropriate la o despăgubire determinată inclusiv în baza acestui criteriu definitoriu, respectiv categoria de folosință a imobilului expropriat. De asemenea, obiect al contestației Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 66 din 30 septembrie 2011 nu poate fi decât cuantumul despăgubirii, nu și cele stabilite prin hotărârea de guvern adoptată pentru declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică, astfel încât a conchis, sub acest aspect, că instanța de apel a stabilit printr-un raționament greșit că terenul expropriat este situat în extravilanul localității Agigea, apreciind eronat, în raport de acest element, asupra cuantumului despăgubirilor ce se cuvin recurenților reclamanți raportat la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Sub aspectul cuantumului despăgubirii, instanța de recurs a constatat că instanța de apel a validat în mod greșit opinia separată a expertului C. în condițiile în care la un termen de judecată anterior, urmare a admiterii obiecțiunilor formulate de intimații reclamanți, a invalidat lucrarea aceluiași expert și a dispus refacerea raportului de expertiză. De asemenea, s-a stabilit că expertiza nu putea fi reținută în condițiile în care a avut drept obiectiv stabilirea valorii de circulație a terenului expropriat și a prejudiciului creat prin exproprierea parțială la data întocmirii raportului de expertiză tehnică, iar nu la momentul exproprierii, și în condițiile în care concluziile expertului minoritar C. nu erau rezultatul unor date, raționamente precise și verificabile, ci doar al unei simple aprecieri din partea acestuia.

Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat astfel că instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală cu privire la despăgubirile ce se cuvin recurenților reclamanți, soluție care nu a ținut cont de criteriile instituite de Legea nr. 33/1994 și Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curții Constituționale, situație în care a stabilit că se impune casarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unei noi expertize tehnice de specialitate cu privire la imobilul - teren expropriat situat în intravilanul localității Agigea, cu respectarea strictă a cerințelor imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994.

În rejudecare după casare, Curtea de Apel Constanța a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice de evaluare având ca obiectiv stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru porțiunea de teren care a făcut obiectul exproprierii, în raport de data exproprierii, respectiv septembrie 2011, experții urmând să stabilească valoarea ținând seama de contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada în care a avut loc exproprierea și de categoria intravilan agricol din care face parte terenul expropriat. De asemenea, instanța a încuviințat ca experții să răspundă solicitării reclamantelor privind evaluarea prejudiciului cauzat prin expropriere ca urmare a imposibilității de acces la lotul rămas în proprietatea reclamantelor, experții urmând a ține seama de eventualele limitări ale folosinței terenului rămas neexpropriat, în măsura în care această porțiune de teren este folosită ca zonă de siguranță a autostrăzii.

Raportul de expertiză a fost efectuat de comisia de experți compusă din ing. D., ing. E. și evaluator C., fiind depus la dosar la data de 6 decembrie 2017 și apoi completat, urmare a obiecțiunilor formulate de intimatele reclamante și încuviințate de instanță, prin răspunsul la obiecțiuni depus la dosar la 19 februarie 2018.

Prin Decizia nr. 53/C din data de 22 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a fost admis apelul formulat de Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Investiții Rutiere S.A. prin mandatar SC F. SA; a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că s-a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru terenul expropriat în suprafață de 18.182 mp situat în intravilanul localității Agigea, județul Constanța, parcela A432/15/2/2, având nr. cadastral x, CF nr. x, la suma de 1.448.476 RON. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente:

Criticile din apelul pârâtului se structurează pe două elemente, ele referindu-se atât la valoarea despăgubirii stabilită de instanța de fond pentru suprafața de teren care a făcut obiectul exproprierii, cât și la stabilirea prejudiciului pentru terenul rămas în proprietatea reclamantelor afectat de construcția autostrăzii din cauza situării lui, potrivit susținerilor, în zona de protecție a autostrăzii.

În ceea ce privește prima critică referitoare la despăgubirea stabilită pentru terenul expropriat, instanța de apel a reținut că, în cazul exproprierii, despăgubirea reprezintă o compensație pentru pierderea suferită de proprietar ori, eventual, de ceilalți titulari de drepturi reale, ca urmare a pierderii dreptului de proprietate sau a altui drept real principal asupra bunului expropriat. Potrivit Constituției și prevederilor C. civ., dar și reglementărilor internaționale, această compensație trebuie să fie dreaptă, adică să acopere pierderea suferită de persoana afectată de măsura exproprierii.

Art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 - dispoziție legală aplicabilă și în cazul exproprierii reglementată de Legea nr. 255/2010, așa cum rezultă din prevederile art. 22 alin. (3) ale acestui act normativ - stabilește că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar în alin. (2) al textului se prevede că la calcularea despăgubirilor, experții și instanța de judecată vor avea în vedere prețul de vânzare al imobilelor de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Conform normelor legale menționate despăgubirea cuvenită proprietarului bunului expropriat cuprinde, două componente ce vizează valoarea reală a imobilului - care este intrinsec legată de caracterul echitabil al despăgubirii acordate, ceea ce presupune ca aceasta să fie cât mai apropiată de valoarea bunului expropriat, și respectiv prejudiciul cauzat proprietarului (sau unor terți) prin expropriere - care vizează consecințele generate prin expropriere asupra beneficiilor certe, previzibile, actuale sau viitoare, de care titularul dreptului nu se mai poate bucura.

Prima componentă a despăgubirii, respectiv valoarea reală a bunului expropriat, este definită de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 ca fiind prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Acest preț reprezintă, de fapt, valoarea de piață a imobilului, definită în Standardele internaționale de evaluare IVS 1 ca suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv.

În consecință, valoarea de piață a terenului expropriat trebuie stabilită în raport de circumstanțele pieței imobiliare și de elementele ce impun conduita în cazul unui transfer al dreptului de proprietate, respectiv afectațiunea bunului imobil, amplasamentul acestuia, utilitățile și sarcinile care îl grevează, etc., toate apreciate doar în raport cu momentul evaluării, iar nu cu unul anterior sau ulterior, favorabil vânzării ori cumpărării în funcție de evoluția prețului pe piața liberă, de utilitatea dată prin schimbarea regimului juridic ori de prezumtivele beneficii viitoare aduse prin exploatare.

Pentru determinarea prețului de piață raportarea se face, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, în primul rând la tranzacțiile efective, realizate pentru imobile de același fel din unitatea administrativ-teritorială în care se află și imobilul expropriat, iar numai în cazul în care nu există astfel de tranzacții, raportarea se poate face și la ofertele de vânzare sau de cumpărare publicate în mass-media, în acest sens fiind și practica ÎCCJ care, prin Decizia nr. 5881 din 8 iulie 2011 a arătat că "la stabilirea cuantumului despăgubirii trebuie să se țină seama de criteriul prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele", iar această sintagmă "are semnificația de preț plătit efectiv, respectiv prețul de tranzacționale a bunului, consemnat ca atare în contractele de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de vânzare ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile de mica publicitate sau de pe internet. Numai în măsura în care informațiile culese în urma acestor verificări, indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experții puteau apela la alte elemente decât prețul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii".

Cu referire la data la care se impune stabilirea cuantumului despăgubirii, instanța de apel a reținut faptul că aceasta este data la care a avut loc transferul de proprietate asupra terenurilor expropriate, soluție statuată prin Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015 și respectiv prin Decizia Curții Constituționale nr. 380/2015 publicată în Monitorul Oficial al României partea I nr. 527 din 15 iulie 2015.

Prin deciziile menționate, instanța de contencios constituțional a statuat că "stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsură conexă și indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naște între expropriator și expropriat, iar nu de vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu".

Admițând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin(2) din Legea nr. 255/2010 raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în art. 26 din Legea nr. 33/1994 Curtea Constituțională a reținut că la calcularea cuantumului despăgubirilor solicitate potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, "experții și instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la momentul transferului dreptului de proprietate".

Raportându-se la aceste repere legale și temporare pentru evaluarea terenului expropriat de la reclamanți, instanța de apel a constatat că expertiza efectuată în fața primei instanțe, care a concluzionat că valoarea de circulație a terenului expropriat în suprafață de 18.182 mp, identificat în parcela A 432/15/2/2, este de 2.604.909 RON (32,9 euro/mp), nu poate fi păstrată și considerată o probă concludentă pentru că la stabilirea acestei valori nu s-a ținut seama de criteriile enunțate în art. 26 din Legea nr. 33/1994, valoarea de circulație a terenului expropriat nefiind determinată prin utilizarea metodei comparațiilor directe neavându-se în vedere tranzacții efective realizate pentru imobile de același fel din unitatea administrativ-teritorială comuna Agigea, la data întocmirii raportului de expertiză, ci la determinarea acestei valori experții au avut în vedere oferte de vânzare de pe internet, deși în perioada în care a avut loc exproprierea imobilului în litigiu astfel de tranzacții erau încheiate, așa cum s-a dovedit ulterior prin depunerea la dosar a unor contracte de vânzare-cumpărare.

S-a reținut că la stabilirea valorii de circulație a imobilului expropriat instanța nu poate avea în vedere nici concluziile expertizei de evaluare efectuate în primul ciclu procesual, la 26 mai 2015, pentru că deși expertiza s-a raportat la data realizării transferului dreptului de proprietate, deci la data exproprierii, valoarea de circulație 1.583.034 RON, respectiv 20 euro/mp nu a fost determinată prin metoda comparației valorilor, ci pe baza valorii din grila notarială, experții stabilind valoarea prin raportare la această grilă ca urmare a excluderii elementelor de comparație puse la dispoziție din cauza amplasamentului diferit al terenurilor analizate ca elemente de comparație față de terenul analizat.

De altfel, necesitatea efectuării altei probe tehnice, care să stabilească valoarea de circulație a imobilului expropriat, pornindu-se de la tranzacții efective realizate la momentul la care a avut loc exproprierea, respectiv la momentul emiterii hotărârii de expropriere contestate, septembrie 2011, a fost stabilită prin decizia de casare pronunțată în cauză de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În rejudecare a fost administrată proba cu expertiza tehnică imobiliară, un prim raport de expertiză efectuat de comisia de experți compusă din ing. D., ing. E. și expert C. a fost depus la 6 decembrie 2017. Concluziile raportului au fost în sensul stabilirii unei valori de piață a terenului expropriat de 68.374 RON (18.602,7 euro, respectiv 0,8 euro/mp), valoare corectată de expert C. la 63.323 RON (adică 14.546 euro, respectiv 0,8 euro/mp - dosar apel), la determinarea acestei valori comisia de experți folosind ca și comparabile tranzacțiile realizate prin: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 17 noiembrie 2011 BNP G. pentru teren comuna Agigea, sat Lazu, sola 4, parcela A 504/45-A 504/44, lot x; Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 4 noiembrie 2011 BNP G. pentru teren extravilan arabil din comuna Agigea, parcela A 486/50/1; Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 31 ianuarie 2011 BNP G. pentru teren extravilan neproductiv situat în sat Agigea, comuna Agigea parcela x, lot x; Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 3 noiembrie 2011 BNP G. pentru teren extravilan arabil situat în sat Agigea, parcela A 420/18, comuna Agigea.

În urma încuviințării obiecțiunilor formulate de către intimatele reclamante comisia de experți a evaluat imobilul expropriat prin raportul depus la 19 februarie 2018, valoarea de circulație fiind stabilită la 1.448.476 RON (332.731 euro, 18,3 euro/mp), determinată prin compararea caracteristicilor de amplasament și destinație ale terenului evaluat cu terenuri comparabile din: Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 5 decembrie 2011 BNP G. pentru teren sat Lazu, comuna Agigea, parcela A488/43, lot x; Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 17 noiembrie 2011 BNP G. pentru teren sat Lazu, comuna Agigea, parcela A504/145-A, lot x; Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 24 noiembrie 2011 BNP G. pentru teren sat Agigea, comuna Agigea, sola 80, parcela A347/5/3/8; Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 4 noiembrie 2011 BNP G. pentru teren comuna Agigea, parcela A210/120; Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 13 octombrie 2011 BNP G. pentru teren sat Agigea, comuna Agigea, parcela A326/25 lot x; Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 31 martie 2011 BNP H. pentru teren comuna Agigea, parcela A457/1/1/2; Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19 decembrie 2011 BNP G. pentru teren comuna Agigea, sat Lazu, sola 12, parcela A428/3/1/31.

Examinând concluziile expertizei efectuate în rejudecare după casare, instanța de apel a reținut valoarea de piață a imobilului expropriat în suprafață de 18.182 mp așa cum a fost determinată prin răspunsul la obiecțiuni, la valoarea de 1.448.476 RON, având în vedere faptul că alegerea comparabilei C, respectiv stabilirea valorii prin raportare la Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19 decembrie 2011 BNP G. pentru teren comuna Agigea, sat Lazu, sola 12, parcela A428/3/1/31 s-a făcut având în vedere că alegerea acestei comparabile respectă criteriile legale și statuările instanței constituționale, terenul ce a făcut obiectul acestui contract fiind amplasat în vecinătatea imediată, în partea de vest a terenului expropriat, a avut cele mai puține corecții, celelalte comparabile studiate fiind amplasate la distanțe mari sau foarte mari de terenul în litigiu. Instanța de apel a reținut și că alegerea comparabilei identificată comparabila C în raportul de expertiză îndeplinește și criteriul categoriei de teren din care face parte lotul expropriat, respectiv teren intravilan agricol, criteriul respectând statuările instanței de recurs din decizia de casare.

Constatând că prima instanță a stabilit prin hotărârea atacată o valoare diferită a imobilului expropriat, critica din apelul pârâtului a fost apreciată ca întemeiată, fiind schimbată soluția sub acest aspect în sensul stabilirii despăgubirii pentru terenul expropriat, la suma de 1.448.476 RON

S-a reținut a fi întemeiată și critica din apelul pârâtului referitoare la greșita stabilire a prejudiciului cauzat prin afectarea terenului rămas în proprietatea reclamantelor, respectiv din cauza situării unei părți a terenului neexpropriat în zona de protecție a autostrăzii.

Astfel, instanța de apel a constatat că reclamantele au solicitat instanței exproprierea porțiunilor de teren afectate de zona de protecție a autostrăzii și stabilirea despăgubirii pentru aceste terenuri la aceeași valoare cu terenul supus procedurilor de expropriere, ca urmare a împiedicării legale a reclamanților de a mai utiliza terenul afectat potrivit destinației sale.

În ceea ce privește solicitarea de expropriere a acestor porțiuni de teren, s-a constatat că soluția de respingere a cererii reclamanților pronunțată de prima instanță a devenit definitivă, reclamantele neînțelegând să formuleze apel, fapt pentru care această soluție are autoritate de lucru judecat. Prin urmare, transferul dreptului de proprietate de la reclamanți la Statul Român pentru aceste porțiuni de teren nu s-a realizat nici prin hotărârea de expropriere și nici în vreo altă modalitate prevăzută de lege. Consecința este că reclamanții sunt titularii dreptului de proprietate și ar fi fost îndreptățiți la despăgubiri pentru aceste porțiuni de teren numai în măsura în care asigurarea zonei de protecție a autostrăzii ar fi avut ca efect lipsirea lor de atributul folosinței imobilului potrivit destinației sale.

Așa cum s-a reținut în jurisprudență, noțiunea de daune, pentru a fi susceptibilă de reparație, trebuie să corespundă unui prejudiciu sigur, cert, căruia nu i se asimilează prejudiciul eventual, adică o posibilă pagubă ce s-ar fi putut produce; se poate ține seama și de prejudiciile viitoare, dar numai dacă sunt certe la momentul exproprierii.

Așa cum s-a stabilit și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Lallement contra Franței, 2002), prejudiciul impus a fi acoperit în cazul unei exproprieri - pentru ca această sarcină să nu devină excesivă prin lipsa echilibrului între interesele generale ale comunității și cele private ale proprietarului deposedat - se referă la pierderea unor beneficii economice certe, de care acesta nu se mai poate bucura, care au caracter previzibil și pot fi dovedite prin situații (economico-financiare, fiscale) concrete anterioare.

Instanța de fond, fără a analiza în considerente îndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea acestei componente a despăgubirii, a stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți la plata unei despăgubiri de 1.483.670 RON pentru suprafața de teren de 10.359,81 mp pe care experții au determinat-o în expertiza din martie 2013 ca fiind zona ce trebuia expropriată pentru a se asigura și zona de protecție a autostrăzii, stabilită în expertiză prin raportare la prevederile art. 14 din O.G. nr. 43/1997.

Expertiza din apel, identificând în fapt terenul proprietatea reclamanților, a constatat că pe porțiunea de teren ce ar fi trebuit să constituie zona de protecție a autostrăzii "nu există împrejmuiri care să delimiteze zonele de protecție a acestei zone de autostradă, atât la S cât și la N unde se află restul de teren neexpropriat a reclamanților", terenurile rămase în proprietatea reclamanților având atât de jure, cât și de facto o utilizare strict agricolă.

Încadrarea prin expertiză a suprafeței de teren de 10.359,81 mp în zona de protecție a autostrăzii nu a fost contestată de către reclamanți sau de către pârâtul apelant, reclamanții susținând numai că această zonă de protecție face parte integrantă din "drum", astfel cum rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 2 alin. (5) pct. 6 și art. 14 din O.G. nr. 43/1997, iar drumurile de interes național aparțin proprietății publice a statului potrivit art. 6 alin. (1) din aceeași ordonanță. S-a mai susținut că potrivit art. 16 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997 este interzisă realizarea de culturi agricole sau forestiere pe zonele de siguranță, situație față de care terenul nu mai poate fi folosit de reclamante pentru nicio activitate agricolă și nici pentru edificarea de construcții, reclamantele rămânând cu un teren pe care nu îl mai pot exploata în nici un fel, situație care în opinia intimatelor reclamante reprezintă un prejudiciu cert adus proprietarului ce se impune a fi reparat.

S-a mai reținut că limitările și interdicțiile legale invocate de către reclamante pentru a justifica solicitarea de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin restrângerea folosinței asupra dreptului de proprietate pentru terenul neexpropriat în suprafață de 10.359,81 mp sunt consecința interpretării greșite a dispozițiilor normative incidente.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 43/1997, în forma în vigoare la data exproprierii, "fac parte integrantă din drum: ampriza și zonele de siguranță, podurile, podețele, viaductele, pasajele denivelate, zonele de sub pasajele rutiere, tunelurile, construcțiile de apărare și consolidare, trotuarele, pistele pentru cicliști, locurile de parcare, oprire și staționare, bretelele de acces, indicatoarele de semnalizare rutieră și alte dotări pentru siguranța circulației, spațiile de serviciu sau control, spațiile cuprinse în triunghiul de vizibilitate din intersecții, spațiile cuprinse între autostradă și/sau drum și bretelele de acces, terenurile și plantațiile din zona drumului, mai puțin zonele de protecție", iar potrivit alin. (5). "Fac parte din elementele infrastructurii autostrăzilor și drumurilor naționale aparținând domeniului public al statului: 1. suprastructura și infrastructura drumului, situate în cadrul amprizei, și terenul aferent; 2. podurile, tunelurile, viaductele, pasajele denivelate și alte lucrări de artă, cu terenul aferent; 3. locurile de parcare, oprire și staționare, precum și terenurile aferente care aparțin domeniului public al statului; 4. lucrările de consolidare, de protecție și de apărare și terenul aferent; 5. plantațiile rutiere și terenul aferent; 6. suprafețele de teren situate de o parte și de cealaltă a drumului, care formează zonele de siguranță, în limitele prevăzute de prezenta ordonanță".

De asemenea, potrivit art. 14 din O.G. nr. 43/1997 în zona drumului public sunt cuprinse ampriza, zonele de siguranță și zonele de protecție, fiecare dintre elementele componente ale acestei zone fiind definită prin art. 15, art. 16 și art. 17 din același act normativ.

S-a constatat că din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale citate rezultă că, deși fac parte din "zona drumului public", ampriza, zonele de siguranță și zonele de protecție constituie elemente componente distincte ale acestei zone care însă nu fac toate parte și din noțiunea de "drum", așa cum este definită de art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 43/1997, în aceasta din urmă fiind incluse numai ampriza și zonele de siguranță. Doar cele două elemente incluse în noțiunea de drum, respectiv ampriza și zona de siguranță, sunt considerate elemente ale infrastructurii autostrăzilor și drumurilor naționale care aparțin domeniului public al statului potrivit art. 2 alin. (5) din ordonanță, astfel că cel de al treilea element menționat ca fiind inclus în zona drumului public, respectiv zona de protecție, nu aparține acestui domeniu, așa cum susțin reclamantele intimate, zona de protecție fiind exclusă domeniului public și considerată domeniu privat al persoanelor fizice sau juridice proprietare ale terenurilor din această zonă.

De altfel, excluderea zonelor de protecție din domeniul public al statului și regimul juridic distinct al acestora, inclusiv limitările exercițiului dreptului asupra terenurilor afectate de zonele de protecție, sunt în mod expres reglementate, art. 17 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997 dispunând că "zonele de protecție rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate, cu obligația ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului prin: a) neasigurarea scurgerii apelor în mod corespunzător; b) executarea de construcții, împrejmuiri sau plantații care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum; c) executarea unor lucrări care periclitează stabilitatea drumului, siguranța circulației sau modifică regimul apelor subterane sau de suprafață; d) practicarea comerțului ambulant în zona drumului, în alte locuri decât cele destinate acestui scop".

Limitările impuse exercițiului dreptului de proprietate pentru imobilele aflate în zonele de protecție a drumurilor sunt în mod clar diferite de cele prevăzute pentru zonele de siguranță, art. 16 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997 stabilind că "realizarea de culturi agricole sau forestiere pe zonele de siguranță este interzisă".

Interpretarea coroborată a acestor norme conduce la concluzia că interdicția realizării de culturi agricole se aplică exclusiv zonelor de siguranță, iar nu și zonelor de protecție a drumurilor.

Cum terenul în suprafață de 10.359,14 mp, care nu a fost supus exproprierii, a rămas în proprietatea reclamanților și el face parte, potrivit expertizei, din zona de protecție a autostrăzii, iar nu din zona de siguranță, rezultă că este neîntemeiată susținerea acestora potrivit căreia această suprafață de teren nu mai poate fi utilizată potrivit destinației sale anterioare exproprierii, respectiv pentru exploatare agricolă. De altfel, chiar expertiza a constatat, referindu-se la terenurile aflate în zona de protecție, că utilizarea acestor terenuri a rămas strict agricolă .

Prin urmare, având în vedere că utilizarea acestor porțiuni de teren din terenul rămas neexpropriat din proprietatea reclamanților nu a fost afectată ori limitată în nici un fel de construcția autostrăzii, instanța de apel a constatat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că reclamanții au suferit un prejudiciu, fiind stabilită în mod nejustificat îndreptățirea lor la acordarea despăgubirilor în valoare de 1.483.670 RON cu titlu de prejudiciu cauzat prin măsura exproprierii.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ. instanța a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul celor mai sus menționate, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la anularea Hotărârii de expropriere nr. 66/2011, respingerea cererii privind obligarea pârâtului la exproprierea suprafeței de teren de 10.359,81 mp, rămasă neexpropriată, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B., A. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin mandatar F. S.A..

Astfel, recurenții-reclamanți B., A. au solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate, potrivit art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul acordării de despăgubiri și pentru suprafața de 10.359,14 mp.

Criticile recurenților se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și privesc modalitatea eronată prin care instanța de apel a interpretat dispozițiile legale referitoare la art. 26 din Legea nr. 33/1994 în ce privește neacordarea unei despăgubirii pentru suprafața de teren de 10.359.14 mp ce nu mai poate fi folosită de către proprietari, conform destinației sale inițiale și la care nu mai există cale de acces.

În ceea ce privește decizia instanței de apel de a respinge pretențiile cu privire la acordarea unei despăgubiri pentru suprafața de 10.359,14 mp, se susține că hotărârea instanței de apel cuprinde rațiuni nelegale, care nu se circumscriu dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, apreciindu-se faptul că nu se datorează despăgubiri pentru această suprafață. Această decizie este în contradicție cu limitele de casare impuse de către Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorii pentru instanța de apel, potrivit cu care instanța de apel trebuie să aibă în vedere la pronunțarea hotărârii întregul prejudiciu cauzat proprietarului prin expropriere, deci atât valoarea despăgubirii pentru suprafața expropriată cât și consecințele generate prin expropriere asupra beneficiilor certe, previzibile, actuale sau viitoare, de care titularul dreptului nu se mai poate bucura pentru suprafața de teren de 10.359,14 mp.

Reclamanții au arătat că fac parte din elementele infrastructurii autostrăzilor și drumurilor naționale aparținând domeniului public al statului: suprastructura și infrastructura drumului, situate în cadrul amprizei, și terenul aferent; podurile, tunelurile, viaductele, pasajele denivelate și alte lucrări de artă, cu terenul aferent; locurile de parcare, oprire și staționare, precum și terenurile aferente care aparțin domeniului public al statului; lucrările de consolidare, de protecție și de apărare și terenul aferent; plantațiile rutiere și terenul aferent; suprafețele de teren situate de o parte și de cealaltă a drumului, care formează zonele de siguranță, în limitele prevăzute de prezenta ordonanță.

Cum zona drumului public cuprinde ampriza, zonele de siguranță și zonele de protecție s-a arătat că ampriza drumului este suprafața de teren ocupată de elementele constructive ale drumului: parte carosabilă, trotuare, piste pentru cicliști, acostamente, șanțuri, rigole, taluzuri, șanțuri de gardă, ziduri de sprijin și alte lucrări de artă.

În același sens s-a mai învederat că dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 43/1997 reglementează zonele de siguranță care sunt definite ca fiind suprafețele de teren situate de o parte și de cealaltă a amprizei drumului, destinate exclusiv semnalizării rutiere, plantației rutiere sau altor scopuri legate de întreținerea și exploatarea drumului, siguranței circulației ori protecției proprietăților situate în vecinătatea drumului. Din zonele de siguranță fac parte și suprafețele de teren destinate asigurării vizibilității în curbe și intersecții, precum și suprafețele ocupate de lucrări de consolidare a terenului drumului și altele asemenea. Limitele zonelor de siguranță a drumurilor, podurilor și viaductelor, la calea curentă și aliniament, sunt prevăzute în anexa nr. 1, iar realizarea de culturi agricole sau forestiere pe zonele de siguranță este interzisă.

În aceeași idee s-a mai arătat că zonele de siguranță ale drumurilor sunt cuprinse de la limita exterioară a amprizei drumului pana la: - 1,50 m de la marginea exterioară a șanțurilor, pentru drumurile situate la nivelul terenului; 2,00 m de la piciorul taluzului. pentru drumurile în rambleu: 3,00 m de la marginea de sus a taluzului, pentru drumurile în debleu cu înălțimea până la 5,00 m inclusiv; 5,00 m de la marginea de sus a taluzului, pentru drumurile în debleu cu înălțimea mai mare de 5,00 m, că potrivit art. 17 din ordonanță, zonele de protecție sunt suprafețele de teren situate de o parte și de alta a zonelor de siguranță, necesare protecției și dezvoltării viitoare a drumului, limitele zonelor de protecție fiind prevăzute în anexa nr. 1.

Zonele de protecție sunt cuprinse între marginile exterioare ale zonelor de siguranța și marginile zonei drumului, delimitate conform tabelului din anexa nr. 1 la ordonanță: pentru categoria autostrăzi distanță de la axul drumului până la marginea exterioară a zonei drumului este de 50 m.

S-a arătat, totodată, art. 18 din O.G. nr. 43/1997 prevede că "deținătorii terenurilor din vecinătatea drumurilor publice sunt obligați să permită instalarea pe aceste terenuri a panourilor de apărare a drumului contra înzăpezirii, fără a percepe vreo chirie, cu condiția ca această operațiune să nu împiedice executarea lucrărilor agricole și să nu producă degradări culturilor de pe aceste terenuri."

Astfel, proprietarii terenurilor aflate în zonele de protecție au obligația ca, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului prin executarea de construcții, plantații, care să provoace înzăpezirea drumului, sau să pericliteze stabilitatea drumului și alte asemenea (art. 17 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997).

S-a arătat că, privarea de dreptul de folosință și, indirect, de dreptul de dispoziție asupra restului de proprietate rămas neexpropriat (având în vedere restricțiile menționate, imposibilitatea de a-i găsi o utilizare cu respectarea acestora și, evident, imposibilitatea de a o vinde) dă naștere, în sarcina expropriatorului, la obligația de plată a despăgubirilor și pentru această suprafață de teren, motiv pentru care se solicită ca, la evaluarea prejudiciului să se țină cont și de imposibilitatea de folosire a terenului în suprafață de 10.359,14 mp.

Reclamanții au mai evidențiat și alte elemente de fapt care nu au fost analizate de instanța de apel ce privesc configurația terenului în suprafață de 10.359,14 mp - în sensul că pe acesta se află rambleurile autostrăzii pe care este interzisă înființarea de culturi agricole la mai puțin de 2 metri de la piciorul taluzului, imposibilitatea înființării de culturi agricole care să se încadreze în limitele impuse de O.G. nr. 43/1997 pe suprafața rămasă după diminuarea cu suprafețele afectate de rambleu și interdicțiile legale (minim 2 m de la piciorul taluzului), întrucât nu există acces, elemente ce probează prejudiciul și care atrag incidența art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Se solicită a se avea în vedere concluziile rapoartelor de expertiză efectuate și depuse la Tribunalul Constanța pentru termenul din data de 20 martie 2013 (concluzii la obiectivul 7) și pentru termenul din data de 28 ianuarie 2015 (concluziile de la pag. 13) în care experții în unanimitate au menționat:

"de asemenea este de luat în seamă și prejudiciul creat prin creșterea costurilor necesare exploatării agricole a terenului rămas neexpropriat de la S de centura ocolitoare a Municipiului Constanța, parcela Lot x A432/15/2/3 la care nu mai există acces direct și care se cuantifică de un expert agricol și unul auto".

S-a arătat că situația de fapt prezentată de către experți și de care instanța nu a ținut cont, vizează faptul că "aceste zone de autostradă sunt apărate de rambleul pe care sunt construite".

Se mai arată că, potrivit tuturor rapoartelor de expertiză întocmite în cauză și necontestate de către niciuna dintre părți, Statul Român a expropriat numai suprafața aferentă carosabilului, or rambleul face parte din ampriza drumului definită de art. 15 din O.G. nr. 43/1997, și este construit pe suprafața care nu a fost expropriată. Dacă se au în vedere și dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 43/1997 care, prin Anexa 1 instituie Limitele zonelor de protecție (2,00 m de la piciorul taluzului, pentru drumurile în rambleu) și dacă se are în vedere faptul că aceasta trebuie aplicată atât de o parte și de cealaltă a rambleului rezultă că întreaga suprafață de 10.359.81 mp nu poate fi utilizată de către proprietari. Se susține că, întreaga situație de fapt și imposibilitatea folosirii acestei suprafețe putea fi constatată de către instanță printr-o simplă cercetare la față locului fără a mai fi necesară administrarea unei probe cu expertiză de specialitate, situație ce rezultă și din planurile de situație depuse de către experți la dosarul cauzei.

Astfel, se arată că în fapt întreaga zonă de siguranță și protecție aferentă autostrăzii este un teren inutilizabil întrucât nu pot fi înființate culturi pe taluzuri, chiar dacă legislația ar permite acest fapt. În aceeași idee se învederează că, în interiorul zonei de protecție nu va putea fi modificată categoria de folosință a terenului și nu vor putea fi edificate alte construcții, întrucât acestea ar putea afecta vizibilitatea și ar putea provoca înzăpezirea drumului, acest caz fiind evident chiar din formularea folosită de legiuitor în cadrul art. 18 din O.G. nr. 43/1997, unde este instituită o prezumție a destinației de folosință agricolă a terenurilor aflate în zona de protecție a drumurilor publice.

Având în vedere întreaga argumentație expusă anterior, reclamanții susțin că în mod eronat instanța de apel a constatat că se poate folosi în continuare terenul conform destinației sale agricole, fără să existe vreo restricție sau limitare în acest sens, precum și faptul că suprafața de protecție a autostrăzii afectează în mod evident atributul folosinței, aferent dreptului de proprietate asupra terenurilor, că există un prejudiciu în acest sens și, pe cale de consecință se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul acordării despăgubirilor cuvenite și pentru suprafața de teren de 10.359,14 mp.

În același sens se arată că în ce privește criticile care vizează cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenurile neexpropriate reprezintă un motiv de ordine publică, finalitatea procedurii de expropriere fiind aceea de a stabili o dreaptă și justă despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică. Aceste limitări legale ale exercițiului dreptului de proprietate pentru titularul dreptului conturează elementele unui prejudiciu pentru suprafața de în suprafața de 10.359,14 mp rămasă neexpropriată.

În concluzie, se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul acordării de despăgubiri, în valoare de 189.584,52 euro și pentru suprafața de teren de 10.359,14 mp.

Recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin mandatar F. SA, vizează critici de nelegalitate legate de greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale ce reglementează calculul despăgubirii cuvenite în urma exproprierii, cu referire la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/199 și Standardele internaționale de evaluare IVS 1 privind determinarea valorii de piață a imobilului, ca și prima componentă a despăgubirii (valoarea reală a bunului expropriat).

Astfel, se susține că în mod greșit s-a înlăturat raportul de expertiză depus pentru termenul din 20 decembrie 2017, în care s-a stabilit că valoarea de piață a imobilului expropriat este de 68 374 RON (0,8 EUR/mp), întrucât trebuia observat că raportul a ajuns la această valoare fructificând comparabila C, situată în Parcela 434/1/6, adică "foarte aproape", respectiv la numai 2 parcele distanță de terenul expropriat (Parcela 432) și având caracteristica de teren intravilan construibil, fiind nevoie a-i aplica o singură corecție.

S-a susținut că, în mod greșit s-a folosit comparabila C din Contractual de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19 decembrie 2011 la BNP G. întrucât, obiectul vânzării-cumpărării nu l-a constituit numai suprafața de 217 mp, ci "suprafața totală de 297,00 mp, compus din teren curți construcții 80 mp și teren intravilan în suprafață de 217,00 mp ..., împreună cu cota indiviză de 1/62 din Lotul x - alee acces ..." prețul de 3000 Euro este aferent întregului imobil descris în contract și expus supra; în atare situație, prețul de 13,8 euro/mp (3000/217) folosit de expertiză este eronat, cuantumul prețului de 3000 euro fiind echivalentul întregului imobil, respectiv a suprafeței de teren de 297 mp: și pe cale de consecință, respectivei comparabile trebuiau să-i fie aplicate următoarele corecții negative: privind prețul (pct. 1 tabel corecții) - corecție negativă din cauza faptului că prețul de 13,80 euro/mp este aferent întregului imobil și nu numai S = 217 mp; privind dreptul de proprietate (pct. 2 tabel corecții) - corecție negativă din cauza componentei suprafeței indivize; utilități (pct. 6 tabel corecții) - corecție negativă întrucât acestea sunt "la gard" în raport cu imobilul expropriat (200 m); suprafața (pct. 7 tabel corecții) - corecție negativă și nu pozitivă (cum a aplicat-o expertul) întrucât C3 are S = 217 (și nu cum din eroare a fost trecută în tabelul comparabilelor de 1.000 mp), iar terenul expropriat S = 18.182 mp, fiind de notorietate că în intravilan loturile parcelabile pentru curți-construcții sunt mai scumpe decât loturile mari neparcelate; caracteristici (pct. 9 tabel corecții) - corecție negativă întrucât în component imobilului, o parte din teren reprezintă curți-construcții, fapt ce majorează foarte mult prețul în ansamblu; utilizare (pct. 10 tabel corecții) - corecție negativă întrucât C 3 este destinat construcției de "locuință modestă" (potrivit raport exp. - fila x: Comparabila C: CMUB - locuință modestă), iar terenul expropriat este arabil; Pe cale de consecință, se susține că întrucât nr. corecțiilor ce ar fi trebuit aplicate era de 6 și nu 2, valoarea de piață trebuia/trebuie reținută ca fiind cea a comparabilei nr. 2 (numai 4 corecții).

Față de aceste critici, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pârâtul solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru a se pronunța asupra cererilor formulate, iar în subsidiar, raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, schimbări în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii.

Prin întâmpinarea depusă la filele x reclamanții A. și B. a invocat excepția nulității recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin mandatar F. SA în condițiile în care acestea vizează greșita interpretare a probelor administrate, elemente ce nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a examina cu prioritate excepția nulității recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin mandatar F. SA, excepție ridicată de reclamanți.

Art. *302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., prevede că cererea de recurs trebuie să cuprinsă, sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, și dezvoltarea lor.

Din aceste prevederi legale, conjugate cu cele ale art. 304 C. proc. civ. privitoare la sfera motivelor de recurs, rezultă că pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică acele argumente de natură juridică pentru care recurentul înțelege a critica hotărârea atacată.

Potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

Raportând cele expuse la recursul formulat de pârâtul Statul Român, Înalta Curte constată că recursul acestuia nu îndeplinește cerințele legale prevăzute de art. *302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în condițiile în care în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei recurate, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și, la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

În speță, deși pârâtul a făcut referire la dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., acesta nu a structurat și nici nu a dezvoltat motivul invocat conform cerințelor art. *302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., criticând doar comparabila C din raportul de expertiză prin prisma unor aspecte ce nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astfel că în temeiul dispozițiilor legale enunțate, Înalta Curte urmează a constata nul recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin mandatar F. SA împotriva Deciziei civile nr. 53/C din 2