ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 878/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 878/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 878/2017

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 25 octombrie 2011 pe rolul Tribunalului Constanța, secția de

contencios administrativ, sub nr. x/118/2011, reclamanții A. și B. au

solicitat, în temeiul Legii nr. 255/2010, în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român prin C. - CN D. SA, desființarea Hotărârii nr. 59 din 09 iunie 2011,

obligarea pârâtului la exproprierea și a zonelor de protecție

aferente autostrăzii sau variantei de ocolire și obligarea pârâtului

la plata unor despăgubiri în cuantum de 80 euro/mp pentru întreaga

suprafață expropriată și a zonelor de protecție,

precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

cererii de chemare în judecată, s-a susținut, în esență,

că valoarea de 12.301 lei cât a oferit expropriatorul pentru

suprafața expropriată de 723 mp teren situat în localitatea Agigea nu

reprezintă o justă și echitabilă despăgubire, fiind cu

mult inferioară celor oferite de expropriator ori obținute în urma

contestărilor în justiție pentru parcele de teren învecinate.

În plus,

așa cum rezultă din adeverința din 13 aprilie 2011 a

Primăriei Agigea, parcela de teren expropriată face parte din

intravilanul localității Agigea, aspect neavut în vedere de

expropriator și care aduce un plus de valoare terenului. Evaluarea lotului

de teren expropriat trebuie să țină cont de faptul că

restul de proprietate devine inutilizabil pentru proprietar, astfel că

trebuie să fie acordată o despăgubire și pentru

îmbucătățirea, izolarea și scăderea

atractivității restului de teren rămas neexpropriat. În plus,

date fiind restricțiile legale impuse pentru zonele de protecție a

autostrăzii - cum ar fi interdicția de a executa construcții,

împrejmuiri sau plantații - care fac ca porțiunea de teren

afectată acestor zone să fie inutilizabilă, în temeiul art. 24

din Legea nr. 33/1994, solicită exproprierea și a porțiunilor de

teren din proprietatea lor afectată acestor zone.

Prin

încheierea din 07 decembrie 2011 s-a constatat natura civilă a litigiului

și s-a înaintat cauza spre competentă soluționare, secției I

civilă, a Tribunalului Constanța, unde dosarul a fost înregistrat sub

nr. x/118/2011*.

Prin

sentința nr. 4216 din 13 noiembrie 2013, Tribunalul Constanța,

secția I civilă, a admis în parte contestația și a obligat

pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 300 lei, reprezentând

despăgubiri suplimentare celor stabilite prin Hotărârea nr. 59 din 09

iunie 2011, respingând celelalte cereri, ca nefondate.

În adoptarea

soluției, prima instanță a reținut, pe baza probelor

administrate, că suprafața de teren expropriată face parte

dintr-o suprafață mai mare, de 4.815 mp, din care doar suprafața

de 2.500 mp se află în intravilan, la limita cu extravilanul com. Agigea,

iar porțiunea expropriată constituie teren intravilan, cu

destinația și utilizarea la data exproprierii de teren arabil atât

pentru suprafețele de teren extravilane, cât și pentru cele

intravilane.

Făcând

aplicare dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994,

tribunalul a validat opinia minoritară a comisiei de experți

desemnată să realizeze expertiza judiciară de evaluare a

terenului expropriat și a eventualelor prejudicii aduse proprietarilor, ca

fiind singura care răspunde cerințelor legale prin utilizarea de

comparabile constând în tranzacții efective; aceasta, în opoziție cu

opinia majoritară care au stabilit valoarea terenului expropriat ca fiind

superioară celei oferite de expropriator, însă pe baza ofertelor de

vânzări obținute din publicații locale ori de pe internet.

Prima

instanță a înlăturat, ca nefiind corespunzătoare analizei,

și comparabilele propuse de reclamanți, respectiv o promisiune de

vânzare-cumpărare privind un teren învecinat referitoare la o

suprafață compactă de teren de 4,4 ha, care a fost

încheiată cu trei ani în urmă de emiterea hotărârii de

expropriere și care nu reprezintă o tranzacție efectiv

încheiată sau sumele stabilite ca despăgubiri într-un alt dosar de

instanță, nesoluționat însă irevocabil.

În ceea ce

privește prejudiciul cauzat prin expropriere, s-a observat că

raportul de evaluare administrativă nu l-a avut în vedere și că

acesta constă, potrivit opiniei majoritare a experților judiciari, în

consecințele decurgând din secționarea proprietății

reclamanților, respectiv în îngreunarea accesului la restul de teren

rămas, prejudiciu care a fost evaluat la suma de 300 de lei și despre

care s-a apreciat că se cuvine a fi acordat reclamanților.

Întrucât zonele

de protecție, potrivit legii, rămân în afara coridorului de

expropriere, s-a apreciat că expropriatorul nu ar putea fi obligat,

după cum au pretins reclamanții, la exproprierea acestora.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții, cât și

pârâtul

Statul Român prin C. - CN D. SA.

Prin Decizia nr.

89 din 23 septembrie 2015 Curtea de Apel Constanța, secția I

civilă, a admis apelul pârâtului Statul Român prin C. - CN D. SA, a

schimbat sentința apelată și a respins acțiunea în

întregime.

În

esență, la adoptarea acestei soluții, curtea de apel a avut în

vedere că expertiza judiciară administrată în apel nu a putut fi

valorificată în proces deoarece experții s-au raportat exclusiv la

comparabile vizând terenuri situate în intravilanul com. Lazu cu

destinația construcții, deși instanța de apel a apreciat

că nu sunt argumente de a reține că exact porțiunea de

teren expropriată ar face parte din intravilan și că, oricum,

destinația acesteia era de teren agricol. Comparând ea însăși cu

valori din tranzacții efective pentru terenuri din extravilan, a

concluzionat că valoarea despăgubirii oferită de expropriator

este cu mult superioară rezultatului ce se obține pe această

cale.

Nu

există niciun prejudiciu cauzat prin parcelarea sau îngreunarea accesului,

ci ambele loturi de teren rămase reclamanților au ieșire la câte

un drum de exploatare, astfel că apelul pârâtului este întemeiat.

De asemenea,

s-a apreciat că prima instanță a dat o dezlegare corectă în

privința cererii reclamanților referitoare la solicitarea de obligare

a pârâtului la exproprierea și a terenului destinat zonelor de

protecție a autostrăzii, care trebuie să rămână în

proprietatea aparținătorilor; în plus, în cazul concret dedus

judecății, aceștia (reclamanții) nu suferă nicio

limitare a dreptului lor dată fiind destinația agricolă a

terenului (limitările vizând posibilitățile de exploatare prin

construire și plantare).

Această

decizie a fost completată ulterior prin Decizia civilă nr. 124 din 30

octombrie 2015 pronunțată de aceeași instanță, în

privința dispozitivului, doar sub aspectul recunoașterii dreptului

experților de a încasa onorariul de expertiză în valoare de 1.500

lei.

Prin Decizia nr.

591 din 17 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul

reclamanților declarat împotriva Deciziei

nr. 89 din 23

septembrie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția I

civilă,

care a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Instanța

de recurs a constatat că soluția casării se impune ca urmare a

existenței unui motiv de ordine publică, anume nepronunțarea

instanței de apel asupra apelului formulat de reclamanți - astfel cum

rezultă din minuta și dispozitivul deciziei curții de apel. În

acest mod, statuarea nu răspunde tuturor criticilor aduse soluției

primei instanțe, pentru reclamanți fiind nesocotit principiul

dublului grad de jurisdicție - ceea ce a pus instanța supremă în

imposibilitate de a evalua, la rândul său, în controlul de legalitate,

decizia recurată.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/118/2011**.

Prin Decizia nr.

139/C din 7 noiembrie 2016 pronunțată în rejudecare de Curtea de Apel

Constanța, secția I civilă, a fost admis apelul pârâtului, cu consecința

respingerii acțiunii și a fost respins, ca neîntemeiat, apelul

reclamanților.

În

rejudecarea cauzei în apel s-a reamintit obiectul litigiului și

conținutul solicitărilor reclamanților din cererea de chemare în

judecată, dar și conținutul criticilor formulate în apel de

toate părțile.

Statuând, cu

prioritate, asupra posibilității persoanei expropriate de a solicita

majorarea/micșorarea porțiunii afectate obiectivului de interes

public al exproprierii, instanța de apel a reținut că o atare

solicitare trebuie evaluată în cadrul legal incident speței, respectiv

Legea nr. 255/2010 prin ale cărei dispoziții (art. 5 în forma în

vigoare la data emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirii) se

arată explicit că expropriatorul are obligația de a aproba prin

hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a autorității

administrației publice locale sau județene indicatorii

tehnico-economici ai lucrării, pe baza documentației

tehnico-economice aferente, amplasamentul lucrărilor, conform variantei

finale a studiului de prefezabilitate, respectiv a variantei finale a studiului

de fezabilitate, după caz, sursa de finanțare, precum și

declanșarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor care constituie

coridorul de expropriere.

Spre

deosebire de prevederile art. 24 alin. ultim din Legea nr. 33/1994, în cadrul

căreia instanța putea lua în discuție și solicitarea celui

supus exproprierii de a se proceda la preluarea integrală a imobilului

său, stabilind în mod corespunzător și despăgubirea, în

procedura instituită prin Legea nr. 255/2010, elaborarea documentației

tehnice și calcularea despăgubirilor datorate pentru imobilele

afectate coridorului de expropriere constituie atributul exclusiv al

expropriatorului.

S-a apreciat,

în consecință, că este corectă opinia primei instanțe

în sensul că zonele legale de protejare a drumului public (și care

sunt necesare bunei funcționări și administrări a acestuia)

nu sunt incluse în coridorul de expropriere, în raport de care se

stabilește valoarea despăgubirii, dar că acest lucru permite

evaluarea celei de-a doua componente a prejudiciului - anume daunele acordate

reclamanților pentru limitarea exercițiului dreptului real asupra

terenului rămas și afectat acestei destinații - dar nu justifică

solicitarea, exprimată și în apel, de obligare a pârâtului de a

modifica, prin extindere, indicatorii tehnici și de a include aceste

suprafețe în coridorul de expropriere.

Astfel fiind,

critica din apelul reclamanților, vizând necesitatea preluării

integrale a terenului deținut din cauza pierderii valorice semnificative

ori a dificultății aservirii lui unui scop imobiliar, a fost

respinsă, ca nefondată.

Pentru a

aprecia asupra corectei evaluări a terenului supus exproprierii,

instanța de apel a procedat la clarificarea regimului său juridic, sub

aspectul categoriei sale de folosință, date fiind, mai ales,

solicitările făcute de reclamanți în rejudecarea cauzei, după

casarea cu trimitere, de suplimentare a probatoriului, ca și de faptul

că motivația hotărârii de primă instanță nu

punctează explicit aceste elemente, care în realitate au conturat

soluția.

S-a constatat

că la momentul întocmirii tabelului privind pe proprietarii

expropriați și a raportului de evaluare prevăzut de art. 11 alin.

(7) și (8) din Legea nr. 255/2010, parcela aflată în Unitatea Administrativ

Teritorială Agigea, proprietatea reclamanților A. și B. a fost

evaluată ca teren intravilan, cu toate că în documentația

cadastrală imobilul figurează ca extravilan Agigea, sat Lazu,

categoria de folosință A arabil.

Și în Hotărârea

nr. 59 din 09 iunie 2011 a CN D. SA - Comisia de analiză se reține

categoria extravilan pentru terenul în litigiu, în timp ce în întâmpinarea Statului

român se afirmă că terenul supus exproprierii a făcut parte din

intravilanul localității Agigea.

Pe baza

analizei și observării probelor, curtea de apel a stabilit că

situația imobilului fusese clarificată încă din fața

instanței de fond, experții desemnați utilizând comparabilele

apreciate ca similare categoriei de folosință a imobilului în

litigiu, respectiv aceea de teren intravilan, astfel că niciuna dintre

criticile dezvoltate în apel de părți nu s-a referit la acest aspect,

singurele solicitări ale reclamanților fiind ca instanța să

își însușească cea mai mare valoare de circulație

generată de lucrările depuse în primă instanță

(,,obligarea expropriatorului la plata de despăgubiri de 7,7 euro/mp’’).

Aplicând

regula tantum devolutum quantum appelantum, cu privire la judecarea apelul

reclamanților, și reținând că unicul motiv de reevaluare a

probei cu expertiza judiciară solicitată de aceștia în apel l-a

constituit jurisprudența creată în cauze apreciate ca similare,

curtea de apel a apreciat că nu se impune efectuarea unei noi expertize în

apel prin care să se determine categoria de folosință a ternului

expropriat.

În ceea ce o

privește, instanța de apel a reținut că, în cauză, a

operat exproprierea unui teren intravilan, aflat însă în vecinătatea

celui extravilan, pentru care nu a fost adoptat decât preliminar un Plan

Urbanistic General prin Hotărârea Consiliului Local Agigea nr. 151/2009,

nefiind făcută dovada existenței unui plan urbanistic zonal din

care să rezulte potențialul de afectare pentru construcții cu

caracter rezidențial. Opinia concordantă a experților

desemnați de tribunal a fost aceea că singura destinație ce ar

putut fi dată acestui teren este cea agricolă și in extremis cea

de locație pentru o fermă agricolă, ceea ce impunea

identificarea, în evaluare, a unor terenuri similare, iar nu a celor care

beneficiau de utilități ori se constituiau deja în proximitatea celor

rezidențiale și a căror valoare (inclusiv în raportul

cerere-ofertă) era superioară terenului în litigiu.

Expertiza

efectuată în fața instanței de apel la 22 iunie 2015 de

către experții E. și F. a avut în vedere aceeași

situație a imobilului, de teren aflat la limita intravilanului,

fără utilități.

Susținerile

apelanților reclamanți cu privire la obținerea, în alte litigii,

de către proprietari învecinați, a unor valori mai mari pentru

terenurile afectate de aceeași expropriere, au fost apreciate ca

nefondate, întrucât evaluarea presupune luarea în calcul a unor factori

individuali, care caracterizează fiecare proprietate; recunoașterea

unei despăgubiri de 80 euro/mp în favoarea unei persoane juridice într-o

altă speță s-a realizat pentru parcelă, deci nu a uneia

limitrofe celei în litigiu și pentru rațiuni care vizau în mod

particular afectarea unor spații ale entității expropriate;

datele

reieșite dintr-o promisiune de vânzare-cumpărare din septembrie 2008,

încheiate între persoane fizice și o societate comercială nu au nici

o relevanță față de exproprierea intervenită în iunie

2011, antecontractul având în principiu același regim ca și ofertele

de vânzare, el însuși neputând fi privit ca o tranzacție fermă

și fără a avea în vedere elementele de ordin subiectiv care au

generat înțelegerea (,,în scopul dezvoltării unui proiect

industrial’’).

S-a

arătat că nu este suficient să se probeze că alte imobile

asupra cărora s-au purtat, de asemenea, litigii generate de procedura

exproprierii au fost evaluate la despăgubiri mai mari, întrucât acest

raționament ar înlătura teza expertizării valorii bunului

conform standardelor internaționale de evaluare în fiecare caz în parte,

conform Legii nr. 33/1994. Ceea ce au de stabilit instanțele nu se

rezumă la determinarea unei echipolențe între despăgubirile

acordate unora dintre proprietarii expropriați și cele aflate

încă în litigiu. A fost înlăturată ca nejustificată acuza

unui tratament inegal aplicat unor persoane aflate în aceeași

situație juridică întrucât legea permite și chiar obligă la

determinarea valorii fiecărui teren expropriat în raport de elemente

obiective și adecvate.

Apreciind că,

între probele administrate în toate etapele judecării litigiului, singura

lucrare care răspunde obiectivelor impuse de lege a fost cea depusă

în primul ciclu procesual, în apel, de către experții E. și F. -

care și-au întemeiat concluziile pe tranzacții efective realizate în

etapa exproprierii și care, deși au pornit de la premisa că

imobilul este extravilan, au procedat la compararea datelor terenului în litigiu

cu cele regăsite pentru imobile apreciate ca similare(intravilane),

identificate în aceste contracte - curtea de apel a înlăturat expertiza ce

conține opinia expertului (din apel) Aragea Isabela, ca și pe cele

efectuate în cursul judecății de fond, întrucât au luat în calcul

oferte aflate pe piață, iar nu tranzacții efective.

În pofida

acestei aprecieri, instanța de apel a înlăturat și această

probă ca neconcludentă, arătând că, deși ajunge la

concluzia corpului de experți evaluatori care și-au prezentat

lucrarea cu opinie majoritară în fața instanței de fond și

care s-a bazat pe oferte din piață, ea nu reflectă o evaluare în

acord cu regimul juridic avut la data preluării bunului.

Reținând

că probele administrate nu au fost în măsură să

contrazică evaluarea făcută la data exproprierii, cererea

reclamanților de acordare a sumei corespondente unei valori de

circulație de 7,7 euro/mp se impune a fi respinsă ca nefondată.

Cât

privește apelul formulat de stat, prin CN D. SA, singurele sale critici au

vizat acordarea suplimentară a sumei de 300 lei cu titlu de daune

reieșite din punerea în dificultate a celui expropriat în a-și

utiliza loturile rămase (ca urmare a secționării terenului).

Critica a

fost găsită întemeiată întrucât instanța de fond nu a

clarificat prin argumentele sale cum a fost calculată această

sumă adițională, iar în apel expertiza Aragea a calculat aceste

daune prin raportare la prețul mediu la grâu pe anul 2011, fără

a se stabili dacă acest lot era afectat producției agricole.

Daunele

cerute ar fi trebuit însă probate în raport de aspecte obiective,

cuantificabile, iar nu prezumate, simpla împrejurare că parte din acest

imobil se mai află în proprietatea reclamanților neputând presupune

că această secționare creează pierderi însemnate pentru reclamanți.

De asemenea,

s-a avut în vedere că în cuprinsul contestației formulate,

reclamanții nu au invocat un prejudiciu generat prin punerea în

imposibilitate de a se deplasa între loturile rămase ori pin pierderea

financiară adusă de recolta nerealizată, ci doar au cerut

exproprierea totală, pentru maximizarea valorii despăgubirii ce ar fi

putut fi obținută în acest mod.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ., reclamanții A. și B., formulând

următoarele critici de nelegalitate a hotărârii de apel, critici ce

au vizat exclusiv dezlegările date în privința cuantumului

despăgubirii acordate:

- Soluția

instanței de apel nu a ținut cont de valoarea terenului expropriat,

determinată în mod corect prin expertiza administrată la 12 iunie 2013,

de 7,7 euro/mp, expertiză ce a utilizat metoda comparației directe,

la momentul la care a operat transferul dreptului de proprietate.

Valoarea

superioară a terenului expropriat față de cuantumul

despăgubirii oferită de expropriator a fost demonstrată,

potrivit recurenților-reclamanți, cu o serie de înscrisuri existente

la dosarul cauzei, care atestau despăgubiri mult mai mari acordate în

situații similare, și pe care instanța de apel le-a

înlăturat nejustificat. În acest sens, recurenții evocă Hotărârea

nr. 3953/2013 pronunțată de către Tribunalul Constanța (pentru

un teren similar din aceeași zonă, în aceeași unitate

administrativ-teritorială, prin care s-a stabilit o despăgubire de

51,68 euro/mp la un curs de 4,35 lei/euro), promisiunea de

vânzare-cumpărare autentificată din 25 septembrie 2008 de către

B.N.P., G. (încheiată între H. și I. și SC J. GmbH, în care era

prevăzut un preț de vânzare mediu de cca 67 euro/mp, în

condițiile în care terenul era situat în extravilan la momentul încheierii

promisiunii), încheierea din 03 februarie 2011 pronunțată de

Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/118/2010 (prin care instanța a

stabilit că valoarea justă a despăgubirii pentru parcela

situată în apropierea terenului reclamanților, este de 80 euro/mp), Decizia

nr. 44/C din 11 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța în Dosarul nr. x/118/2011 (cu o valoare a despăgubirii de

20 euro/mp), hotărârea irevocabilă pronunțată în Dosarul nr.

x/118/2012 (prin care vecinilor reclamanților, pentru un lot fără

acces direct la drum, cu o formă și o poziție mai

defavorabilă decât a reclamanților, s-a acordat o despăgubire de

20 euro/mp), contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 22 noiembrie

2010 de către B.N.P.A., K. (prin care Statul Român, prin C. a

achiziționat suprafața de 1.108 mp la prețul de 152.167 lei,

adică 32,9 euro/mp), contractul de vânzare-cumpărare autentificat din

31 martie 2011 de către același birou notarial, prin care

aceeași parte a achiziționat suprafața de 5013 mp la prețul

de 688.457,70 lei, adică 32,9 euro/mp, centralizatorul rapoartelor de

evaluare întocmite la data de iunie 2010 pentru toate cele 15 terenuri

achiziționate de către Statul Român, prin C. (în care se

menționează ca cel mai mic preț determinat de evaluatorii

numiți de Statul Român ca fiind suma de 32,9 euro/mp), grila notarilor

publici pentru anul 2011 pentru localitățile Cumpăna, Lazu

și Agigea ( ce indică valorile minime pentru terenurile intravilane

din localitatea Lazu, respectiv, pentru zona B-20 euro/mp, iar pentru zona C-25

euro/mp).

În plus,

susțin recurenții, parcela face parte din intravilanul

localității Agigea, după cum rezultă din adeverința din

13 februarie 2011 emisă de Primăria Agigea (probă, de asemenea,

înlăturată nejustificat de instanța de apel) aspect de

natură să aducă un spor de valoare substanțial terenului.

Procedând

astfel, instanța de apel a lipsit de conținut principiul

despăgubirii fostului proprietar cu valoarea reală a imobilului

și a încălcat dispozițiile art. 44 alin. (3) din

Constituția României, art. 1 din Primul Protocol adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin

aplicarea unui tratament juridic diferit unor persoane aflate în situații

identice și respingerea cererii de probatorii formulate de către

reclamanți după casarea cu trimitere spre rejudecare, instanța

de apel a încălcat, de asemenea, art. 14 din Convenție.

Instanța

de apel nu a luat în considerare faptul că atât terenul expropriat, cât

și terenul rămas în proprietate sunt situate în intravilanul

localității, conform art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010,

neacordând eficiență juridică adeverinței din 13 aprilie 2011

emisă de Primăria Agigea și pct. 70 din Anexa H.G. nr. 177/2011,

înscrisuri din care rezultă categoria de folosință a terenurilor

în discuție, ca fiind aceea de terenuri intravilane.

Afirmând

și faptul că statul, în calitate de expropriator, ar fi trebuit

să asigure o legislație și proceduri legale predictibile,

ușor de aplicat și interpretat atât în ceea ce privește

modalitatea de expropriere, cât și determinarea categoriei de

folosință a terenurilor expropriate, recurenții au cerut

aplicarea principiului in dubio pro reo, în raport de care au susținut

că instanța de apel era obligată să administreze toate probatoriile

necesare pentru determinarea corectă a situației juridice a terenului

și pentru acordarea unei despăgubiri juste și echitabile.

-

prin

hotărârea adoptată, instanța de apel nu a ținut cont de

faptul că terenul expropriat face parte dintr-o suprafața mai mare,

întregul lot fiind expropriat parțial, operațiune care face

ineficientă exploatarea acestuia, cu diminuarea valorii reale, având în

vedere imposibilitatea construirii în vecinătatea autostrăzii sau în

cazul construcțiilor edificate în apropierea autostrăzii, având în

vedere distanța mică față de autostradă, ce va

determina o slăbire a structurii de rezistenta a clădirilor amplasate

pe terenul rămas în proprietate, astfel încât, avându-se în vedere

amplasarea în zonă, utilitatea prezentă și posibilitățile

de investiții viitoare prețul oferit de către expropriator este

derizoriu.

Recurenții

consideră că în evaluarea despăgubirii trebuie luat în calcul

și faptul că, în urma exproprierii, restul lotului rămas devine

inutilizabil pentru proprietar, atât ca poziționare, cât și ca

posibilități de investiție, astfel încât nu mai are nicio

valoare pentru proprietar, astfel că se impunea admiterea acțiunii

și obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri de 7,7 euro/

mp, astfel cum se stabilise inițial prin raportul de expertiză

efectuat în fața primei instanțe.

Prețul

oferit de expropriator nu poate fi luat în considerare întrucât a fost

determinat printr-un raport de evaluare la întocmirea căruia nu au fost

respectate dispozițiile legale, respectiv art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004,

potrivit cu care raportul de evaluare trebuia întocmit în baza expertizei

actualizate de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 771 alin. (5) din C. fisc.

or deși aceasta reprezintă o norma imperativa evaluatorul nu a

ținut cont de aceste dispoziții legale și a întocmit un raport

de evaluare pe baza unor preturi solicitate de diverse persoane prin

anunțurile din ziare.

Instanța

de fond și cea de apel au ignorant prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994,

sub aspectul neacordării unei despăgubiri pentru prejudiciul cauzat în

cazul exproprierii parțiale, prejudiciu relevat și estimat, de

asemenea, prin expertiza depusă la prima instanță, în opinie

majoritară, ale cărei concluzii au fost înlăturate în mod

netemeinic și nelegal atât de instanța de fond, cât și de

instanța de apel.

În drept, au

fost invocate prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., art. 274 C. proc.

civ. recurenții solicitând obligarea intimatului la plata cheltuielilor de

judecată.

La data de 27

aprilie 2017, intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat și judecarea cauzei în lipsă.

În recurs nu

au fost administrate probe suplimentare.

Analizând

recursul formulat în raport de criticile de nelegalitate regăsite în

cuprinsul acestuia, Înalta Curte apreciază asupra caracterului lor

parțial întemeiat.

Examinând

conținutul recursului în ordinea impusă de relevanța

dezlegării elementelor litigioase ale litigiului, Înalta Curte reține

caracterul nefondat al criticilor prin care s-a invocat ignorarea de către

instanța de apel a regimului juridic al terenului expropriat, ca

aparținând categoriei intravilan, neîncuviințarea probelor care ar fi

permis reclamanților demonstrarea categoriei de folosință reale

a acestuia ori cele prin care recurenții au tins să demonstreze

apartenența terenului la intravilanul localității Agigea.

Este

adevărat că, prin încheierea din 10 octombrie 2016, instanța de

apel a respins reclamanților cererea de probatorii cu efectuarea unui nou

raport de expertiză care să lămurească poziționarea

administrativă a terenului în extravilanul sau intravilanul

localității Agigea.

Însă

instanța de apel și-a justificat măsura, pe de o parte

reținând că situația categoriei de folosință a

imobilului fusese clarificată încă din fața primei instanțe

(în sensul că acesta este intravilan, fiind evaluat ca atare), iar, pe de

altă parte reținând că judecata sa este guvernată de

„principiul tantum devolutum quantum appellantum” și că

apelanții-reclamanți nu au formulat nicio critică de apel

privitoare la categoria de folosință a bunului. În plus, probele

administrate la solicitarea reclamanților în cea dintâi judecată de

apel, anterior casării dispuse în recurs, constând în efectuarea unei noi

expertize evaluatorii, au fost administrate, fără ca reclamanții

să formuleze obiecțiuni la raport.

Dar, ceea ce

demonstrează caracterul nefondat al actualelor critici ale

reclamanților legat de categoria de folosință a terenului

litigios este chiar modul în care instanța de apel a evaluat acest element

disputat al litigiului.

Subsecvent

argumentării măsurii de respingere a probelor solicitate de

reclamanți pentru clarificarea categoriei de folosință a

terenului expropriat, se constată că instanța de apel a procedat

ea însăși la evaluarea regimului juridic al acestuia pe baza probelor

administrate, concluzionând că în cauză a operat exproprierea unui

teren intravilan, aflat în vecinătatea celui extravilan, pentru care nu a

fost adoptat decât preliminar un Plan Urbanistic General prin Hotărârea Consiliului

Local Agigea nr. 151/2009.

De altfel,

tocmai în considerarea categoriei de folosință de teren intravilan a

imobilului expropriat instanța de apel a înlăturat concluziile

expertizei judiciare administrate în cea dintâi etapă de judecare a cauzei

în apel, în opinia majoritară, apreciind că aceasta ar fi

neconcludentă pentru că nu ar reflecta o evaluare în acord cu regimul

juridic al bunului de la data preluării prin expropriere (acela de teren

intravilan) în condițiile în care s-a observat că cei doi

experți au pornit de la premisa că terenul este extravilan.

Astfel fiind,

se dovedesc străine judecății înfăptuite în apel criticile

recurenților prin care aceștia au susținut fie că

instanța ce a pronunțat hotărârea atacată a nesocotit

categoria de folosință a terenului expropriat, fie că nu le-a

permis clarificarea acestui aspect disputat al cauzei, respingând cererea de

efectuare a unei noi expertize cu acest obiectiv.

Se dovedesc,

totodată, lipsite de interes toate argumentele recurenților prin care

aceștia au tins să demonstreze apartenența terenului expropriat,

ca și a celui rămas în proprietate, la categoria de

folosință intravilan, de vreme ce, în analiza elementelor de fapt ale

cauzei, însăși instanța de apel a reținut ca atare

această caracteristică a bunului expropriat.

În ceea ce

privește analiza destinată determinării valorii de

circulație a terenului expropriat, instanța de apel a statuat corect

că judecata prezentei cauze nu poate fi rezumată la probarea

situației altor imobile care, chiar situate în proximitatea celui în

litigiu și asupra cărora s-au purtat, de asemenea, litigii generate

de procedura exproprierii, au fost evaluate la valori mai mari, un atare

raționament înlăturând teza expertizării valorii bunului conform

standardelor internaționale de evaluare în fiecare caz în parte, conform

dispozițiilor Legii nr. 33/1994. Curtea de apel a înlăturat, în mod

justificat, din analiza sa, valorile indicate de reclamanți ale altor

terenuri, reținând pertinent că evaluarea presupune luarea în calcul

a unor factori individuali care caracterizează fiecare proprietate în

raport de elemente obiective și adecvate și că judecata în

litigiile de natura celui dedus judecății nu se rezumă la stabilirea

unei echivalențe între despăgubirile acordate altor proprietari

expropriați și cele aflate încă în litigiu.

Înalta Curte reține

însă că, în cauza dedusă spre soluționare, instanța de

apel chiar a dispus de o astfel de evaluare în raport de factori individuali,

obiectivi și adecvați ce caracterizează proprietatea

reclamanților supusă exproprierii, evaluare reprezentată de

opinia majoritară a experților ce au efectuat expertiza în apel, în

primul ciclu procesual al judecății, probă ce a fost

apreciată de curtea de apel ca fiind singura lucrare care răspunde

obiectivelor impuse de lege.

În pofida

acestei evaluări pozitive a probei de către instanța de apel, ce

a avut ca bază observația că cei doi experți (E. și F.)

și-au întemeiat concluziile pe tranzacții efective realizate la data

exproprierii (iar nu pe oferte, cum s-a întâmplat în cazul opiniei minoritare

ce aparține expertului Aragea Isabela și care, pentru acest motiv, a

fost înlăturată) și că, deși au pornit de la premisa

că terenul este extravilan, au utilizat totuși comparabile similare -

respectiv tranzacții cu terenuri intravilane - aceasta a fost

înlăturată ca neconcludentă pentru motivul contradictoriu cum

că nu reflectă o evaluare în acord cu regimul juridic avut la data

preluării bunului.

Or, un astfel

de argument este reținut în total dezacord cu propria apreciere a

instanței de apel realizată anterior, în sensul că evaluarea

celor doi experți constituie singura lucrare care răspunde

obiectivelor legale și că, în pofida premisei greșite avute în

vedere de aceștia, a categoriei de teren extravilan pentru subiectul de

evaluat, comparabilele utilizate au fost similare din punct de vedere al

categoriei reale de folosință a terenului expropriat, respectiv

tranzacții cu terenuri intravilane.

Înlăturând,

sub acest considerent contradictoriu, singura lucrare ce corespundea

exigențelor legale, potrivit propriei aprecieri, instanța de apel a

considerat, similar tribunalului, că reclamanții nu ar fi contrazis

evaluarea terenului expropriat realizată în etapa administrativă a

exproprierii, menținând soluția de respingere a cererii de chemare în

judecată pe acest aspect.

Or, în

circumstanțele arătate, se vădesc a fi întemeiate acele critici

prin care recurenții au invocat nesocotirea de către instanța de

apel a categoriei de folosință a terenului cu ocazia evaluării

și a faptului demonstrării unei valori superioare a acestuia în

raport cu despăgubirea oferită de expropriator.

Doar sub

pretextul „protejării” evaluării terenului în raport de

caracteristicile sale obiective reale, printre care și acela al categoriei

de teren intravilan, instanța de apel a înlăturat ca

neconcludentă evaluarea din opinia majoritară a experților din

apel deși, prin utilizarea de comparabile similare - exclusiv terenuri

intravilane, dar cărora le-au aplicat mai multe corecții - lucrarea

realizată asigura conformitatea cu categoria de folosință a

bunului, stabilită ca fiind aceea de teren intravilan, astfel după

cum, de altfel, considerase și instanța de apel într-o primă

teză.

Măsura

adoptată de instanța de apel, menită să protejeze

totuși interesele reclamanților în proces - care au susținut în

permanență apartenența terenului expropriat la categoria

intravilan și, de aici, a unei valori mai mari a despăgubirii - a afectat

chiar drepturile acestora.

Astfel,

concluzia ce a stat la baza adoptării soluției din apel a fost aceea

a nedemonstrării unei valori superioare a terenului expropriat în raport

cu despăgubirea oferită de expropriator, în condițiile în care

acest aspect fusese demonstrat totuși printr-o lucrare științifică

ce a utilizat comparabile de aceeași categorie de folosință cu a

terenului subiect (intravilane) și care a stabilit o valoare a

despăgubirii de 7,7 euro/mp (atât cât solicitaseră chiar

reclamanții prin cererea de apel), în pofida aplicării unor corecții

totale brute de 63% din prețul comparabilelor utilizate. Cel mult,

instanța de apel putea înlătura corecțiile aplicate pentru

categoria extravilan a terenului subiectiv, însă nu avea nicio justificare

legală de a înlătura proba în întregul ei ca fiind neconcludentă,

astfel după cum a procedat.

Deși

reține că valoarea astfel determinată este identică cu cea

din expertiza primei instanțe pentru validarea căreia pledaseră

reclamanții în apel, instanța a înlăturat-o cu argumentul

că nu reflectă regimul juridic al bunului de la data preluării

sale, cu toate că, în fapt, corespundea acestei cerințe (dată

fiind utilizarea comparabilelor intravilane) ori că, și astfel fiind,

se dovedea a fi superioară celei oferite în faza administrativă a

exproprierii, în care terenul fusese evaluat ca intravilan (potrivit celor

stabilite tot de instanța de apel) și, în orice caz, în acord cu

pretențiile reclamanților din apel.

Astfel fiind,

sunt întemeiate criticile recurenților prin care au susținut că

justa despăgubire care li se cuvenea pentru terenul expropriat este aceea

de 7,7 euro/mp, respectiv de 23.225 lei, valoare ce a fost determinată

prin raportul de expertiză, opinia majoritară, în faza

judecății de apel, și care urmează a fi acordată acestora

subsecvent admiterii recursului și modificării hotărârilor

instanțelor de fond, fiind nerelevantă împrejurarea că, în

solicitările lor, reclamanții s-au referit la această sumă

ca fiind rezultată din raportul de expertiză din prima

instanță, opinia majoritară (neavut în vedere de instanțe

ca fiind realizat pe bază de oferte și nu de tranzacții

efective).

Nu sunt

însă întemeiate criticile recurenților relative la nesocotirea de

către instanța de apel a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1995

sub aspectul acordării prejudiciului, care - așa cum s-a reținut

în considerentele deciziei atacate - a rămas doar unul afirmat de

către reclamanți, acesta neputând fi demonstrat efectiv ori

justificat în mod pertinent și verosimil, simpla împrejurare a

diminuării proprietății celui expropriat ori a

fracționării restului de proprietate rămas neprezumând

producerea unui prejudiciu, care este exclus când este asigurat accesul spre

teren.

Producerea

unui prejudiciu decurgând din pretinsa servitute de a nu construi/planta în

aproprierea autostrăzii nu poate fi luată în discuție cât timp

instanțele de fond au reținut că, deși terenul este

intravilan, are destinația „arabil”, fără utilități.

În

considerarea celor expuse anterior, reținând incidența motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul declarat și va modifica în parte decizia atacată, în sensul

că va admite și apelul declarat de reclamanți, va schimba în

parte sentința nr. 4216 din 13 noiembrie 2013 a Tribunalului

Constanța, secția civilă, prin aceea că îl va obliga pe

pârât să plătească reclamanților suma de 23.225 lei

reprezentând despăgubiri pentru terenul expropriat.

Vor fi

menținute celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.

Deși

prin cererea de recurs au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată,

reclamanții nu au făcut nici un fel de dovezi în privința

acestora, motiv pentru care solicitarea lor nu a putut fi

încuviințată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei nr. 139/C

din 7 noiembrie 2016 a Curții de Apel Constanța,

secția I

civilă

.

Modifică

în parte decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de

reclamanți și schimbă în parte sentința nr. 4216 din 13

noiembrie 2013 a Tribunalului Constanța, secția civilă.

Obligă

pârâtul să plătească reclamanților suma de 23.225 lei

reprezentând despăgubiri pentru terenul expropriat.

Menține

celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 24 mai 2017.