ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1019/2016

Decizia nr. 1019/2016 Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 11 octombrie 2010, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții com. Agigea, prin primar, Consiliul Local Agigea și Statul Român, prin C., prin CN D. SA, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Hotărârii nr. 42 din 15 iunie 2010, sub aspectul stabilirii despăgubirilor, pentru exproprierea terenului situat în Agigea, jud. Constanța, parcela A428/1/2, în suprafață de 6.511 mp, și obligarea pârâților la plata unor despăgubiri în sumă de 1.797.036 lei. În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat că despăgubirea a fost stabilită la un nivel mai mic decât valoarea reală a terenului, respectiv la 16 euro/mp în loc de 69 euro/mp cu cât se vinde un asemenea teren în mod obișnuit.

Prin încheierea din 22 martie 2011, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților com. Agigea, prin primar și Consiliul Local Agigea, pentru motivele arătate în încheiere, având în vedere că acești pârâți sunt străini de raportul juridic dedus judecății, calitatea de expropriator revenind Statului Român. Prin sentința civilă nr. 6049 din 13 noiembrie 2012, Tribunalul Constanța a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâții com. Agigea prin primar și Consiliul Local al com. Agigea, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C. prin CN D. SA, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că pentru exproprierea terenului în suprafață de 6.511 mp, situat în parcela A428/1/2, s-au acordat despăgubiri în sumă de 440.039 lei. La solicitarea reclamanților, s-a efectuat o expertiză tehnică imobiliară care a stabilit despăgubiri în sumă de 1.019.000 lei, conform opiniei experților E. și F., care au luat în considerare un preț de 36,57 euro, stabilind că terenul se afla în extravilan la data exproprierii, comparativ cu expertul G. care a precizat că, deși acest teren a fost extravilan agricol la data exproprierii, ulterior fiind transformat în intravilan, acesta și-a păstrat categoria de agricol, iar nu teren „curți construcții”.

Apelul reclamanților A. și B. a fost respins prin Decizia civilă nr. 27/C din 18 martie 2013 a Curții de Apel Constanța care a reținut, în esență, că în mod corect au fost stabilite despăgubirile de către instanța de fond prin raportare la expertiza efectuată de experții E. și F., potrivit cărora, terenul expropriat se afla în extravilan la data exproprierii. Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții. Prin Decizia civilă nr. 5521 din 27 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și, casând Decizia civilă nr. 27/C din 18 martie 2013 a Curții de Apel Constanța, a trimis cauza, spre rejudecare, acestei instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut că instanțele de fond și de apel și-au întemeiat soluțiile pronunțate atât pe raportul de expertiză efectuat în cadrul comisiei de evaluare, cât și în faza de judecată a fondului de către expertul desemnat de pârât, fără să se stabilească, pe deplin, situația de fapt cu privire la caracteristicile terenului în litigiu, respectiv amplasamentul și destinația acestuia la momentul exproprierii, astfel că, deși existau neconcordanțe cu privire la amplasamentul și destinația terenului în litigiu la data exproprierii, nu s-a administrat probatoriul necesar în vederea lămuririi acestor aspecte.

Înalta Curte de Casație și Justiție a mai constatat că s-a efectuat un raport de expertiză în primă instanță, care, în toate variantele, nu a respectat criteriile de evaluare prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor ofertele de preț din anunțuri de publicitate, și nu prețurile cu care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, iar instanța de apel a respins cererea reclamanților de efectuare a unei noi expertize prin care să se stabilească cuantumul despăgubirilor pentru terenul în litigiu, prin încheierea din 25 februarie 2013, fără nicio motivare.

În aceste condiții, constatându-se că, prin hotărârea atacată nu s-a stabilit pe deplin, situația de fapt a cauzei pendinte, cu privire la caracteristicile terenului în litigiu, respectiv la amplasamentul și destinația acestuia și că raportul de expertiză judiciară întocmit la prima instanță de către comisia de experți a nesocotit cu evidență dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Constanța.

Înalta Curte a mai impus Curții de Apel Constanța ca, cu ocazia rejudecării, să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, în condițiile procedurale și de substanță ale Legii nr. 33/1994, ținând seama de valoarea reală a imobilului expropriat, de prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite și de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, luând în considerare prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare - cumpărare, urmând ca, în funcție de situația de fapt stabilită în baza probatoriului administrat, să facă aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/118/2010*. Prin încheierea din 30 aprilie 2014, s-a dispus completarea probatoriului cu efectuarea unui raport de expertiză având ca obiectiv determinarea despăgubirilor cuvenite prin exproprierea terenului, în raport de prețul efectiv plătit și consemnat în contractele autentice de vânzare-cumpărare privind imobile de același fel cu cel în litigiu, la data întocmirii raportului de expertiză; de asemenea, prin încheierea din 23 iunie 2014 s-a constatat că regimul juridic al imobilului expropriat intabulat în C.F., parcela A 428/1, este acela de teren agricol extravilan; ulterior, a fost suplimentată proba cu înscrisuri, respectiv tranzacții cu privire la terenuri asemănătoare celui expropriat în prezenta cauză, în vederea întocmirii raportului de expertiză.

Prin Decizia civilă nr. 123/C din 30 octombrie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de reclamanți. În motivarea soluției, instanța de apel a reținut următoarele: Prealabil, Curtea a constatat că, pentru imobilul - teren extravilan în suprafață totală de 6.511 mp, număr cadastral, înscris în C.F. parcela A 428/1/2, prin Hotărârea nr. 42 din 15 iunie 2010, s-a stabilit dreptul reclamanților la o despăgubire în sumă de 440.039 lei, iar documentația întocmită în vederea dezmembrării proprietății înregistrată la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța în data de 15 iunie 2010 (filele 54-65 Dosar nr. x/118/2010 al Tribunalului Constanța) relevă caracterul de teren extravilan al bunului expropriat.

Raportul de evaluare întocmit în faza administrativă (pentru comuna Agigea, filele 102-113, Dosar nr. x/118/2010 al Tribunalului Constanța) a relevat o valoare de 16 euro/mp, conform metodei comparației directe, valoare identică cu aceea rezultată prin utilizarea metodei capitalizării rentei funciare și a metodei comparației prin bonitate. În fața primei instanțe, s-a administrat proba cu expertiză tehnică pentru stabilirea valorii terenului expropriat, dar, în care, pentru stabilirea valorii de circulație, s-au folosit numai oferte de vânzare „luate din ziarele locale”, vizând terenuri „pentru construcții, vile, spații de depozitare și producție” din intravilanul construibil.

Această manieră este greșită deoarece, așa cum s-a stabilit în etapa apelului, terenul expropriat are, în continuare, regimul unui teren situat în extravilan; în plus, așa-zisele comparabile au anumite caracteristici pe care terenul expropriat nu le are, apă și electricitate cu privire la care nu s-a făcut dovada că ar exista pentru teren (în sine, constatarea este evident absurdă, pentru că un teren cu destinație agricolă nu poate avea „electricitate”, iar afirmația că pentru 15.000 mp există „apă și energie electrică” este, prin simpla enunțare, greșită).

Tot la caracteristicile imobilului expropriat trebuie subliniat că, astfel cum reiese din anexa 1 a expertizei administrate de Tribunalul Constanța (fila 130), terenul nu are „front stradal”, ci, pe întreaga lungime de aproximativ 500 m a parcelei A 428/1, lotul este paralel cu DN39, de care este despărțit de o lizieră de pădure/vegetație forestieră, la o distanță de 50-100 m, fiind, deci, exclusă posibilitatea existenței vreunei deschideri la un drum, fie el și de exploatare agricolă.

Această constatare este întărită de planșa anexă a expertizei administrate în apel (fila 18 Dosar x/118/2010*, vol. II), în care se evidențiază existența unei „perdele de protecție” proprietatea Romsilva, paralelă cu DN39; în plus, deși nu există în realitate, fiind doar simple proiecte rămase în stadiul de idee, s-au evidențiat străzi și lotizări care nu corespund realității în teren, fiind realizată șoseaua de centură peste ceea ce se intenționa a fi o lotizare pentru construcția de locuințe (lotizare situată, oricum, la depărtare de terenul expropriat/și de „șoseaua” care limita complexul Dedeman). În plus, niciuna dintre constatările experților privind identificarea terenului nu este bazată pe vreo probă și nu se referă la situația bunurilor de la momentul exproprierii.

Astfel, nu există vreo construcție în apropierea terenului expropriat - trebuie subliniat acest aspect, față de împrejurarea că terenul are o configurație aproximativă de 30 m lățime și 500 m lungime, iar parcela trecută în proprietatea statului se află undeva la mijloc; de aceea, nici presupusele deschideri la DE 428/IS spre S sau apropierea de Stația Peco nu sunt reale, edificatoare fiind în acest sens planșa - foto din momentul realizării lucrărilor (fila 130, dosar Tribunal) din care reiese că, în mod evident, întreg terenul avea destinație agricolă, și nu una pentru construcții.

De aceea, afirmația experților conform căreia „terenul este parcelabil fără pierderi, construibil … etc.” (fila 6, vol. II, dosar apel) este una fantezistă, fără suport probator și contrară mențiunilor din certificatul de urbanism din 25 ianuarie 2010, în care se arată, expres, că terenul expropriat are categoria de folosință arabil, destinația agricol iar ca destinație „admise” (corect ar fi fost „admisibile”, ceea ce înseamnă „posibile în viitor”) se indică „curți, construcții numai în baza unui Plan urbanistic zonal avizat și aprobat” - plan care nu există și nu a existat niciodată. La fel de nepertinentă este afirmația s-a „constatat” că pe teren existau apă și energie electrică din 2011 (afirmație pe care nici măcar reclamanții nu au făcut-o în acțiunea introductivă, apelul sau recursul lor).

În plus, deși au existat la dosar suficiente înscrisuri comparabile ca situare cu parcela expropriată A/428/1/2, respectiv din parcela A/428/4 și A/428/5, preț 1,55 euro/mp sau contracte de vânzare-cumpărare din epoca exproprierii, inițial, experții au refuzat realizarea unei lucrări care să aibă în vedere tranzacții reale, iar nu oferte ipotetice de la mica publicitate imobiliară, cu argumentul impropriu că aceste contracte cu prețuri între 0,25 lei/mp și 56,7 lei/mp nu sunt reale, iar cele care conțin un preț de 128,3 lei/mp (28 euro/mp), nu sunt decât excepții.

După impunerea obligației ca lucrarea să se realizeze conform contractelor de vânzare-cumpărare privind tranzacții similare la momentul transferului dreptului de proprietate (existând 9 astfel de contracte cu prețuri cuprinse între 0,07 și 1,86 euro/ mp) s-a stabilit că prin raportare la tranzacțiile efective, prin metoda comparației directe, valoarea imobilului expropriat este de 1,895 euro/mp, respectiv 52.218 lei, iar conform grilei notarilor - deși această metodă de evaluare nu a fost cerută de instanță - a reieșit că valoarea terenului este de 110.223 lei (4 euro/mp). Față de probele administrate în rejudecarea apelului a rezultat că valoarea stabilită în etapa administrativă de 16 euro/mp este superioară celor prezentate instanței de control judiciar, în raport de care soluția primei instanțe de respingere a acțiunii de către Tribunalul Constanța, apare ca fiind una temeinică și legală, considerente pentru care apelul reclamanților a fost respins.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, care au formulat următoarele critici: Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții susțin că instanța de apel a ignorat dispozițiile legale in materie de expropriere, respectiv dispozițiile art. 26-27 din Legea nr. 33/1994, care au fost interpretate greșit și a nesocotit dovezile prezentate de reclamanți. Susțin recurenții că instanța și-a întemeiat soluția de respingere a apelului pe raportul de expertiză efectuat în faza de rejudecare, după casare, fără să stabilească pe deplin situația de fapt cu privire la caracteristicile terenului în litigiu, respectiv, amplasamentul și destinația acestuia la momentul exproprierii.

Astfel, instanța de apel a stabilit că la data întocmirii raportului de evaluare de către expropriator în cadrul comisiei de evaluare, terenul in litigiu era situat in extravilan. Susțin recurenții că, deși au făcut dovada cu înscrisuri că, la data exproprierii, terenul făcea parte din intravilanul com. Agigea, jud. Constanta, prin încheierea din data de 23 iunie 2014, instanța de apel a constatat că regimul juridic al imobilului expropriat este acela de teren agricol extravilan. În acest sens, recurenții susțin că din raportul de expertiză întocmit la prima instanță de experții E. și F., s-a reținut că terenul este situat in intravilan, conform Hotărârii Consiliului Local Agigea nr. 151 din 03 iulie 2009, hotărâre anterioară emiterii hotărârii contestate.

De asemeni, potrivit certificatului de urbanism din 25 ianuarie 2010 emis de Primăria comunei Agigea, anterior hotărârii contestate, terenul în litigiu este situat în intravilan, are destinația agricol si destinații admise curți, construcții. Consideră recurenții că în mod greșit instanța de apel a reținut ca niciuna dintre constatările experților privind identificarea terenului nu este bazată pe vreo proba si nu se refera la situația bunului de la momentul exproprierii.

Referitor la valoarea imobilului expropriat, stabilită la 1,895 euro/mp, respectiv 52.218 lei pentru suprafața de 6.511 mp, valoare stabilită de experți prin raportul de expertiză realizat conform contractelor de vânzare-cumpărare privind tranzacții similare la momentul transferului dreptului de proprietate, recurenții susțin că au formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză, prin care au arătat că experții nu au avut in vedere toate contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar, contracte din aceeași perioadă (iunie 2010), din care rezultă că valoarea de circulație a terenului, la data exproprierii, era intre 36 - 68 euro/mp. Aceste obiecțiuni au fost respinse de instanța de apel. Așa fiind, recurenții susțin că prin hotărârea atacată, nu s-a stabilit corect destinația terenul expropriat, care este teren intravilan, si nu teren agricol extravilan, cum, în mod greșit a reținut instanța de apel.

De asemenea, nu s-au avut in vedere caracteristicele acestui teren, respectiv amplasamentul si destinația acestuia. Nelegalitatea deciziei atacate rezultă și din aceea că prin Decizia de casare nr. 5521 din 27 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casație si Justiție a dispus ca, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială, precum si de daunele aduse proprietarului, luând in considerare și dovezile prezentate de aceștia. Având în vedere prețul cu care se vând in mod obișnuit imobilele de același fel în com. Agigea, jud. Constanta precum și daunele aduse prin expropriere, recurenții consideră că despăgubirea acordată de comisie in cuantum de 440.039 lei este foarte mică comparativ cu valoarea reală a imobilului expropriat.

Înalta Curte, analizând criticile formulate, reține caracterul nefondat al recursului, pentru argumentele ce succed: Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat ca temei al cererii de recurs, se poate cere modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs o încălcare expresă și reală a legii, anume ca soluția pronunțată să fie în contradicție cu legea, iar înlăturarea unei astfel de contradicții să nu fie cu putință, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de judecătorii fondului.

În analiza acestui motiv, instanța de recurs nu poate verifica modul în care instanțele de fond au analizat și apreciat probatoriile administrate, cu consecința statuării cu privire la săvârșirea de către acestea a unei greșeli de fapt, întrucât o astfel de verificare era permisă numai în cadrul motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care însă au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. Calitatea probatoriilor administrate de părți în susținerea criteriilor legale de evaluare a despăgubirii și, respectiv, aprecierea dată de judecători valorii probatoriilor administrate în acest scop pun în discuție o problemă de temeinicie a hotărârii care, pentru considerentele de drept mai sus arătate, scapă controlului instanței de recurs.

Numai criticile vizând criteriile de stabilire a despăgubirilor și momentul la care se stabilesc aceste despăgubiri se încadrează în motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vor fi analizate de instanța de recurs. Astfel, criticile privind modalitatea de efectuare a expertizei tehnice, înscrisurile care au fundamentat concluziile experților, respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză reprezintă chestiuni de apreciere și interpretare a probatoriilor administrate, ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, întrucât sunt aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, care exced cadrului verificărilor pe care le presupune soluționarea recursului, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. Cu privire la chestiunile de nelegalitate invocate prin memoriul de recurs, Înalta Curte reține următoarele: Stabilirea valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44 din Constituție). Reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”.

Legea prevede care sunt criteriile în raport cu care instanțele au a stabili cuantumul despăgubirii în caz de expropriere. Anume, dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în M. Of. nr. 152 din 3 martie 2015, s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză”, cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Se constată că din dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel cum au fost interpretate prin decizia Curții Constituționale, rezultă cele două aspecte esențiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experții desemnați de către instanța de judecată, respectiv prețul de piață al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă și, eventual, din oferte de tranzacționare, iar în al doilea rând, momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al exproprierii.

Sintagma „ prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială” definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

În consecință, cât timp legiuitorul a reglementat criterii de evaluare a despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor expropriate, iar curtea de apel a aplicat si respectat aceste criterii, stabilind o despăgubire proporțională, ca urmare a măsurii exproprierii suportată de reclamanți, hotărârea astfel pronunțată satisface, în opinia instanței de recurs, exigențele art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului si ale legislației interne și nu poate reprezenta o încălcare a normelor naționale sau convenționale. Este de observat că jurisprudența contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Cu alte cuvinte, măsura trebuie să fie, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim și nedisproporționată față de acesta (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 21 februarie 1986, cazul James și alții vs. Regatul Unit). Din dispozițiile legale enunțate rezultă cu evidență că nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri care să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea reală a bunului expropriat. Contrar celor susținute de recurenți, instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experții ținând seama de prețul cu care s-au vândut, în mod obișnuit, terenurile de același fel, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială, astfel cum prevăd aceste dispoziții legale.

În ce privește criteriile avute în vedere de instanță pentru stabilirea despăgubirilor ca urmare a exproprierii terenului în litigiu, prin încheierea din 23 iunie 2014 (filele 146-148, dosar apel, vol. I) instanța de apel a stabilit argumentat, pe baza probelor aflate la dosar, categoria de folosință a imobilului expropriat, respectiv aceea de „teren extravilan”. Această încheiere nu a fost contestată în recurs pentru motive de nelegalitate și, ca atare, instanța de recurs nu o poate analiza și, eventual, modifica. Critica vizând categoria de folosință a terenului se referă la situația de fapt care, pentru considerentele expuse anterior, nu poate fi reanalizată de instanța de recurs.

Este nefondată și susținerea privind nerespectarea de către instanța de apel a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât, pentru stabilirea cuantumului despăgubirii, instanța a dispus efectuarea unei expertize care a ținut seama de toate criteriile de evaluare menționate în această dispoziție legală, precum și în decizia de casare, stabilind valoarea despăgubirii în raport de tranzacțiile efectiv realizate în perioada de referință. Expertiza realizată în apel a stabilit o valoare a terenului expropriat de 1,895 euro/mp, respectiv 52.218 lei, în raport de tranzacții similare efectuate la momentul transferului dreptului de proprietate. Astfel, instanța a avut în vedere prețul de vânzare al unor terenuri similare, rezultat din 9 astfel de contracte, ce varia între 0,07 și 1,86 euro/ mp, reținând și că, potrivit grilei notarilor, valoarea terenului este de 110.223 lei (4 euro/mp).

În susținerea acestei critici, recurenții susțin că experții nu au avut in vedere contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar, din aceeași perioadă (iunie 2010), din care rezultă că valoarea de circulație a terenului, la data exproprierii, era intre 36 - 68 euro/mp. O asemenea susținere nu poate fi reținută, întrucât la dosar nu au fost identificate contractele de vânzare-cumpărare la care recurenții fac referire. Așa fiind, având în vedere că expropriatorul a oferit reclamanților pentru terenul expropriat o despăgubire cu valoare net superioară celei stabilite de către experți, și cum, potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât aceea oferită de expropriator, în mod corect s-a reținut că acțiunea reclamanților nu poate fi primită.

Recurenții au mai susținut că instanța de apel nu a stabilit prejudiciul la care erau îndreptățiți urmare exproprierii, însă nu au arătat în ce constă acest prejudiciu și nici nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză sub acest aspect. Pentru aceste argumente, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei nr. 123/C din 30 octombrie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2016.