ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1019/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1019/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1019/2016

Asupra

cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului Constanța la 11 octombrie 2010, reclamanții A.

și B. au chemat în judecată pe pârâții com. Agigea, prin primar,

Consiliul Local Agigea și Statul Român, prin C., prin CN D. SA, pentru ca,

prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Hotărârii

nr. 42 din 15 iunie 2010, sub aspectul stabilirii despăgubirilor, pentru

exproprierea terenului situat în Agigea, jud. Constanța, parcela A428/1/2,

în suprafață de 6.511 mp, și obligarea pârâților la plata

unor despăgubiri în sumă de 1.797.036 lei.

În motivarea

cererii lor, reclamanții au arătat că despăgubirea a fost

stabilită la un nivel mai mic decât valoarea reală a terenului,

respectiv la 16 euro/mp în loc de 69 euro/mp cu cât se vinde un asemenea teren

în mod obișnuit.

Prin

încheierea din 22 martie 2011, instanța de fond a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților com. Agigea, prin primar

și Consiliul Local Agigea, pentru motivele arătate în încheiere,

având în vedere că acești pârâți sunt străini de raportul

juridic dedus judecății, calitatea de expropriator revenind Statului

Român.

Prin

sentința civilă nr. 6049 din 13 noiembrie 2012, Tribunalul

Constanța a respins cererea formulată în contradictoriu cu

pârâții com. Agigea prin primar și Consiliul Local al com. Agigea, ca

fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate

procesuală pasivă și a respins cererea formulată în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C. prin CN D. SA, ca

neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a

reținut că pentru exproprierea terenului în suprafață de

6.511 mp, situat în parcela A428/1/2, s-au acordat despăgubiri în

sumă de 440.039 lei.

La

solicitarea reclamanților, s-a efectuat o expertiză tehnică

imobiliară care a stabilit despăgubiri în sumă de 1.019.000 lei,

conform opiniei experților E. și F., care au luat în considerare un

preț de 36,57 euro, stabilind că terenul se afla în extravilan la

data exproprierii, comparativ cu expertul G. care a precizat că, deși

acest teren a fost extravilan agricol la data exproprierii, ulterior fiind

transformat în intravilan, acesta și-a păstrat categoria de agricol,

iar nu teren „curți construcții”.

Apelul

reclamanților A. și B. a fost respins prin Decizia civilă nr.

27/C din 18 martie 2013 a Curții de Apel Constanța care a

reținut, în esență, că în mod corect au fost stabilite

despăgubirile de către instanța de fond prin raportare la

expertiza efectuată de experții E. și F., potrivit cărora,

terenul expropriat se afla în extravilan la data exproprierii.

Împotriva

acestei decizii au formulat recurs reclamanții.

Prin Decizia civilă

nr. 5521 din 27 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casație și

Justiție a admis recursul și, casând Decizia civilă nr. 27/C din

18 martie 2013 a Curții de Apel Constanța, a trimis cauza, spre

rejudecare, acestei instanțe.

Pentru a

pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut că

instanțele de fond și de apel și-au întemeiat soluțiile

pronunțate atât pe raportul de expertiză efectuat în cadrul comisiei

de evaluare, cât și în faza de judecată a fondului de către

expertul desemnat de pârât, fără să se stabilească, pe

deplin, situația de fapt cu privire la caracteristicile terenului în

litigiu, respectiv amplasamentul și destinația acestuia la momentul

exproprierii, astfel că, deși existau neconcordanțe cu privire la

amplasamentul și destinația terenului în litigiu la data

exproprierii, nu s-a administrat probatoriul necesar în vederea lămuririi

acestor aspecte.

Înalta Curte

de Casație și Justiție a mai constatat că s-a efectuat un

raport de expertiză în primă instanță, care, în toate

variantele, nu a respectat criteriile de evaluare prevăzute de art. 26 din

Legea nr. 33/1994, întrucât a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor

ofertele de preț din anunțuri de publicitate, și nu

prețurile cu care se vând imobilele de același fel în unitatea

administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză, iar instanța de apel a respins cererea reclamanților

de efectuare a unei noi expertize prin care să se stabilească

cuantumul despăgubirilor pentru terenul în litigiu, prin încheierea din 25

februarie 2013, fără nicio motivare.

În aceste

condiții, constatându-se că, prin hotărârea atacată nu s-a

stabilit pe deplin, situația de fapt a cauzei pendinte, cu privire la

caracteristicile terenului în litigiu, respectiv la amplasamentul și

destinația acestuia și că raportul de expertiză

judiciară întocmit la prima instanță de către comisia de

experți a nesocotit cu evidență dispozițiile art. 26 din

Legea nr. 33/1994, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat

decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare Curții de

Apel Constanța.

Înalta Curte

a mai impus Curții de Apel Constanța ca, cu ocazia rejudecării,

să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, în

condițiile procedurale și de substanță ale Legii nr. 33/1994,

ținând seama de valoarea reală a imobilului expropriat, de

prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite

și de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, luând în considerare prețul plătit

efectiv și consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare

- cumpărare, urmând ca, în funcție de situația de fapt

stabilită în baza probatoriului administrat, să facă aplicarea

corespunzătoare a dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/118/2010*.

Prin

încheierea din 30 aprilie 2014, s-a dispus completarea probatoriului cu

efectuarea unui raport de expertiză având ca obiectiv determinarea

despăgubirilor cuvenite prin exproprierea terenului, în raport de

prețul efectiv plătit și consemnat în contractele autentice de

vânzare-cumpărare privind imobile de același fel cu cel în litigiu,

la data întocmirii raportului de expertiză; de asemenea, prin încheierea

din 23 iunie 2014 s-a constatat că regimul juridic al imobilului

expropriat intabulat în C.F., parcela A 428/1, este acela de teren agricol

extravilan; ulterior, a fost suplimentată proba cu înscrisuri, respectiv

tranzacții cu privire la terenuri asemănătoare celui expropriat

în prezenta cauză, în vederea întocmirii raportului de expertiză.

Prin Decizia civilă

nr. 123/C din 30 octombrie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția I

civilă, a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de reclamanți.

În motivarea

soluției, instanța de apel a reținut următoarele:

Prealabil,

Curtea a constatat că, pentru imobilul - teren extravilan în

suprafață totală de 6.511 mp, număr cadastral, înscris în C.F.

parcela A 428/1/2, prin Hotărârea nr. 42 din 15 iunie 2010, s-a stabilit

dreptul reclamanților la o despăgubire în sumă de 440.039 lei,

iar documentația întocmită în vederea dezmembrării

proprietății înregistrată la Oficiul de Cadastru și Publicitate

Imobiliară Constanța în data de 15 iunie 2010 (filele 54-65 Dosar nr.

x/118/2010 al Tribunalului Constanța) relevă caracterul de teren

extravilan al bunului expropriat.

Raportul

de evaluare întocmit în faza administrativă (pentru comuna Agigea, filele

102-113, Dosar nr. x/118/2010 al Tribunalului Constanța) a relevat o

valoare de 16 euro/mp, conform metodei comparației directe, valoare

identică cu aceea rezultată prin utilizarea metodei

capitalizării rentei funciare și a metodei comparației prin

bonitate.

În fața

primei instanțe, s-a administrat proba cu expertiză tehnică

pentru stabilirea valorii terenului expropriat, dar, în care, pentru stabilirea

valorii de circulație, s-au folosit numai oferte de vânzare „luate din

ziarele locale”, vizând terenuri „pentru construcții, vile, spații de

depozitare și producție” din intravilanul construibil.

Această

manieră este greșită deoarece, așa cum s-a stabilit în

etapa apelului, terenul expropriat are, în continuare, regimul unui teren

situat în extravilan; în plus, așa-zisele comparabile au anumite

caracteristici pe care terenul expropriat nu le are, apă și

electricitate cu privire la care nu s-a făcut dovada că ar exista

pentru teren (în sine, constatarea este evident absurdă, pentru că un

teren cu destinație agricolă nu poate avea „electricitate”, iar

afirmația că pentru 15.000 mp există „apă și energie

electrică” este, prin simpla enunțare, greșită).

Tot la

caracteristicile imobilului expropriat trebuie subliniat că, astfel cum

reiese din anexa 1 a expertizei administrate de Tribunalul Constanța (fila

130), terenul nu are „front stradal”, ci, pe întreaga lungime de aproximativ

500 m a parcelei A 428/1, lotul este paralel cu DN39, de care este

despărțit de o lizieră de pădure/vegetație

forestieră, la o distanță de 50-100 m, fiind, deci, exclusă

posibilitatea existenței vreunei deschideri la un drum, fie el și de

exploatare agricolă.

Această

constatare este întărită de planșa anexă a expertizei

administrate în apel (fila 18 Dosar x/118/2010*, vol. II), în care se

evidențiază existența unei „perdele de protecție”

proprietatea Romsilva, paralelă cu DN39; în plus, deși nu există

în realitate, fiind doar simple proiecte rămase în stadiul de idee, s-au

evidențiat străzi și lotizări care nu corespund

realității în teren, fiind realizată șoseaua de

centură peste ceea ce se intenționa a fi o lotizare pentru

construcția de locuințe (lotizare situată, oricum, la

depărtare de terenul expropriat/și de „șoseaua” care limita

complexul Dedeman).

În plus,

niciuna dintre constatările experților privind identificarea

terenului nu este bazată pe vreo probă și nu se referă la

situația bunurilor de la momentul exproprierii. Astfel, nu există

vreo construcție în apropierea terenului expropriat - trebuie subliniat

acest aspect, față de împrejurarea că terenul are o

configurație aproximativă de 30 m lățime și 500 m

lungime, iar parcela trecută în proprietatea statului se află undeva

la mijloc; de aceea, nici presupusele deschideri la DE 428/IS spre S sau

apropierea de Stația Peco nu sunt reale, edificatoare fiind în acest sens

planșa - foto din momentul realizării lucrărilor (fila 130,

dosar Tribunal) din care reiese că, în mod evident, întreg terenul avea

destinație agricolă, și nu una pentru construcții.

De aceea,

afirmația experților conform căreia „terenul este parcelabil

fără pierderi, construibil … etc.” (fila 6, vol. II, dosar apel) este

una fantezistă, fără suport probator și contrară

mențiunilor din certificatul de urbanism din 25 ianuarie 2010, în care se

arată, expres, că terenul expropriat are categoria de

folosință arabil, destinația agricol iar ca destinație

„admise” (corect ar fi fost „admisibile”, ceea ce înseamnă „posibile în

viitor”) se indică „curți, construcții numai în baza unui Plan

urbanistic zonal avizat și aprobat” - plan care nu există și nu

a existat niciodată.

La fel de

nepertinentă este afirmația s-a „constatat” că pe teren existau

apă și energie electrică din 2011 (afirmație pe care nici

măcar reclamanții nu au făcut-o în acțiunea

introductivă, apelul sau recursul lor).

În plus,

deși au existat la dosar suficiente înscrisuri comparabile ca situare cu

parcela expropriată A/428/1/2, respectiv din parcela A/428/4 și A/428/5,

preț 1,55 euro/mp sau contracte de vânzare-cumpărare din epoca

exproprierii, inițial, experții au refuzat realizarea unei

lucrări care să aibă în vedere tranzacții reale, iar nu

oferte ipotetice de la mica publicitate imobiliară, cu argumentul

impropriu că aceste contracte cu prețuri între 0,25 lei/mp și

56,7 lei/mp nu sunt reale, iar cele care conțin un preț de 128,3 lei/mp

(28 euro/mp), nu sunt decât excepții.

După

impunerea obligației ca lucrarea să se realizeze conform contractelor

de vânzare-cumpărare privind tranzacții similare la momentul

transferului dreptului de proprietate (existând 9 astfel de contracte cu

prețuri cuprinse între 0,07 și 1,86 euro/ mp) s-a stabilit că

prin raportare la tranzacțiile efective, prin metoda comparației

directe, valoarea imobilului expropriat este de 1,895 euro/mp, respectiv 52.218

lei, iar conform grilei notarilor - deși această metodă de

evaluare nu a fost cerută de instanță - a reieșit că

valoarea terenului este de 110.223 lei (4 euro/mp).

Față

de probele administrate în rejudecarea apelului a rezultat că valoarea

stabilită în etapa administrativă de 16 euro/mp este superioară

celor prezentate instanței de control judiciar, în raport de care

soluția primei instanțe de respingere a acțiunii de către

Tribunalul Constanța, apare ca fiind una temeinică și

legală, considerente pentru care apelul reclamanților a fost respins.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții, care au formulat

următoarele critici:

Invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții susțin

că instanța de apel a ignorat dispozițiile legale in materie de

expropriere, respectiv dispozițiile art. 26-27 din Legea nr. 33/1994, care

au fost interpretate greșit și a nesocotit dovezile prezentate de

reclamanți.

Susțin

recurenții că instanța și-a întemeiat soluția de

respingere a apelului pe raportul de expertiză efectuat în faza de

rejudecare, după casare, fără să stabilească pe deplin

situația de fapt cu privire la caracteristicile terenului în litigiu,

respectiv, amplasamentul și destinația acestuia la momentul

exproprierii.

Astfel,

instanța de apel a stabilit că la data întocmirii raportului de evaluare

de către expropriator în cadrul comisiei de evaluare, terenul in litigiu

era situat in extravilan.

Susțin

recurenții că, deși au făcut dovada cu înscrisuri că,

la data exproprierii, terenul făcea parte din intravilanul com. Agigea,

jud. Constanta, prin încheierea din data de 23 iunie 2014, instanța de

apel a constatat că regimul juridic al imobilului expropriat este acela de

teren agricol extravilan.

În acest sens, recurenții susțin că din raportul

de expertiză întocmit la prima instanță de experții E. și

F., s-a reținut că terenul este situat in intravilan, conform

Hotărârii Consiliului Local Agigea nr. 151 din 03 iulie 2009,

hotărâre anterioară emiterii hotărârii contestate.

De asemeni, potrivit certificatului de urbanism din 25

ianuarie 2010 emis de Primăria comunei Agigea, anterior hotărârii contestate,

terenul în litigiu este situat în intravilan, are destinația agricol si

destinații admise curți, construcții.

Consideră recurenții că în mod greșit

instanța de apel a reținut ca niciuna dintre constatările

experților privind identificarea terenului nu este bazată pe vreo

proba si nu se refera la situația bunului de la momentul exproprierii.

Referitor la

valoarea imobilului expropriat, stabilită la 1,895 euro/mp, respectiv

52.218 lei pentru suprafața de 6.511 mp, valoare stabilită de experți

prin raportul de expertiză realizat conform contractelor de vânzare-cumpărare

privind tranzacții similare la momentul transferului dreptului de

proprietate, recurenții susțin că au formulat obiecțiuni la

acest raport de expertiză, prin care au arătat că experții

nu au avut in vedere toate contractele de vânzare-cumpărare depuse la

dosar, contracte din aceeași perioadă (iunie 2010), din care rezultă

că valoarea de circulație a terenului, la data exproprierii, era

intre 36 - 68 euro/mp. Aceste obiecțiuni au fost respinse de instanța

de apel.

Așa

fiind, recurenții susțin că prin hotărârea atacată, nu

s-a stabilit corect destinația terenul expropriat, care este teren

intravilan, si nu teren agricol extravilan, cum, în mod greșit a

reținut instanța de apel. De asemenea, nu s-au avut in vedere

caracteristicele acestui teren, respectiv amplasamentul si destinația

acestuia.

Nelegalitatea deciziei atacate rezultă și din

aceea că prin Decizia de casare nr. 5521 din 27 noiembrie 2013, Înalta

Curte de Casație si Justiție a dispus ca, la calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța, să

țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit

imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială,

precum si de daunele aduse proprietarului, luând in considerare și

dovezile prezentate de aceștia.

Având

în vedere prețul cu care se vând in mod obișnuit imobilele de

același fel în com. Agigea, jud. Constanta precum și daunele aduse

prin expropriere, recurenții consideră că despăgubirea

acordată de comisie in cuantum de 440.039 lei este foarte mică

comparativ cu valoarea reală a imobilului expropriat.

Înalta

Curte, analizând criticile formulate, reține caracterul nefondat al

recursului, pentru argumentele ce succed:

Potrivit

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat ca temei al cererii de recurs, se poate

cere modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii.

Pentru

a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea

recurată să se fi produs o încălcare expresă și

reală a legii, anume ca soluția pronunțată să fie în

contradicție cu legea, iar înlăturarea unei astfel de

contradicții să nu fie cu putință, în raport de fapte,

astfel cum acestea au fost stabilite de judecătorii fondului.

În

analiza acestui motiv, instanța de recurs nu poate verifica modul în care

instanțele de fond au analizat și apreciat probatoriile administrate,

cu consecința statuării cu privire la săvârșirea de

către acestea a unei greșeli de fapt, întrucât o astfel de verificare

era permisă numai în cadrul motivului de recurs prevăzut de

dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care însă au fost

abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

Calitatea

probatoriilor administrate de părți în susținerea criteriilor

legale de evaluare a despăgubirii și, respectiv,

aprecierea

dată de judecători valorii probatoriilor administrate în acest scop

pun în discuție o problemă de temeinicie a hotărârii care,

pentru considerentele de drept mai sus arătate, scapă controlului

instanței de recurs.

Numai

criticile vizând criteriile de stabilire a despăgubirilor și momentul

la care se stabilesc aceste despăgubiri se încadrează în motivele de

nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vor fi

analizate de instanța de recurs.

Astfel,

criticile privind modalitatea de efectuare a expertizei tehnice, înscrisurile

care au fundamentat concluziile experților, respingerea obiecțiunilor

la raportul de expertiză reprezintă chestiuni de apreciere și

interpretare a probatoriilor administrate, ce nu pot fi analizate în calea de

atac a recursului, întrucât sunt aspecte de netemeinicie, iar nu de

nelegalitate, care exced cadrului verificărilor pe care le presupune

soluționarea recursului, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ.

Cu

privire la chestiunile de nelegalitate invocate prin memoriul de recurs, Înalta

Curte reține următoarele:

Stabilirea

valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul

element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și

echitabile în accepțiunea legii generale în materie, dar și a

normelor constituționale (art. 44 din Constituție).

Reținându-se

caracterul excepțional al cedării proprietății prin

expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline

și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția

menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare

în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând

că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai

pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și

prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”.

Legea

prevede care sunt criteriile în raport cu care instanțele au a stabili

cuantumul despăgubirii în caz de expropriere.

Anume,

dispozițiile

art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd că

„despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite iar

la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după

caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și

dovezile prezentate de aceștia”.

Prin Decizia

nr. 12 din 15 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea

Constituțională și publicată în M. Of. nr. 152 din 3 martie

2015, s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.

9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile

lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale,

în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008

pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004, raportate la

sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză”, cuprinsă în

dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică.

Se

constată că din dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

astfel cum au fost interpretate prin decizia Curții Constituționale,

rezultă cele două aspecte esențiale ce interesează

obiectivele la care trebuie să răspundă experții

desemnați de către instanța de judecată, respectiv

prețul de piață al imobilelor, astfel cum rezultă din

tranzacții încheiate în perioada relevantă și, eventual, din

oferte de tranzacționare, iar în al doilea rând, momentul de

referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care

este cel al exproprierii.

Sintagma „

prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială” definește prețul de

piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită

dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate

asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură

rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt

întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care

cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în

cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând

că nici unul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri

exagerate.

În

consecință, cât timp legiuitorul a reglementat criterii de evaluare a

despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor expropriate, iar curtea de

apel a aplicat si respectat aceste criterii, stabilind o despăgubire

proporțională, ca urmare a măsurii exproprierii suportată

de reclamanți, hotărârea astfel pronunțată satisface, în

opinia instanței de recurs, exigențele art. 1 din Primul Protocol

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului si ale

legislației interne și nu poate reprezenta o încălcare a

normelor naționale sau convenționale.

Este de

observat că jurisprudența contenciosului european a statuat, în

virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă

de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între

exigențele interesului general al comunității și

imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Cu

alte cuvinte, măsura trebuie să fie, în același timp,

convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim și

nedisproporționată față de acesta (Curtea Europeană a Drepturilor

Omului, Hotărârea din 21 februarie 1986, cazul James și alții

vs. Regatul Unit).

Din

dispozițiile legale enunțate rezultă cu evidență

că nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei

despăgubiri care să fie dreaptă, adică să reprezinte

valoarea reală a bunului expropriat.

Contrar

celor susținute de recurenți, instanța de apel a stabilit

cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză efectuat cu

respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

experții ținând seama de prețul cu care s-au vândut, în mod

obișnuit, terenurile de același fel, situate în aceeași unitate

administrativ-teritorială, astfel cum prevăd aceste dispoziții

legale.

În ce

privește criteriile avute în vedere de instanță pentru

stabilirea despăgubirilor ca urmare a exproprierii terenului în litigiu, prin

încheierea din 23 iunie 2014 (filele 146-148, dosar apel, vol. I) instanța

de apel a stabilit argumentat, pe baza probelor aflate la dosar, categoria de

folosință a imobilului expropriat, respectiv aceea de „teren

extravilan”.

Această

încheiere nu a fost contestată în recurs pentru motive de nelegalitate și,

ca atare, instanța de recurs nu o poate analiza și, eventual,

modifica.

Critica

vizând categoria de folosință a terenului se referă la

situația de fapt care, pentru considerentele expuse anterior, nu poate fi

reanalizată de instanța de recurs.

Este

nefondată și susținerea privind nerespectarea de către

instanța de apel a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât,

pentru stabilirea cuantumului despăgubirii, instanța a dispus

efectuarea unei expertize care a ținut seama de toate criteriile de

evaluare menționate în această dispoziție legală, precum

și în decizia de casare, stabilind valoarea despăgubirii în raport de

tranzacțiile efectiv realizate în perioada de referință.

Expertiza

realizată în apel a stabilit o valoare a terenului expropriat de 1,895

euro/mp, respectiv 52.218 lei, în raport de tranzacții similare efectuate

la momentul transferului dreptului de proprietate. Astfel, instanța a avut

în vedere prețul de vânzare al unor terenuri similare, rezultat din 9

astfel de contracte, ce varia între 0,07 și 1,86 euro/ mp, reținând

și că, potrivit grilei notarilor, valoarea terenului este de 110.223

lei (4 euro/mp).

În

susținerea acestei critici, recurenții susțin că

experții nu au avut in vedere contractele de vânzare-cumpărare depuse

la dosar, din aceeași perioadă (iunie 2010), din care rezultă

că valoarea de circulație a terenului, la data exproprierii, era

intre 36 - 68 euro/mp.

O asemenea

susținere nu poate fi reținută, întrucât la dosar nu au fost

identificate contractele de vânzare-cumpărare la care recurenții fac

referire.

Așa

fiind, având în vedere că expropriatorul a oferit reclamanților

pentru terenul expropriat o despăgubire cu valoare net superioară celei

stabilite de către experți, și cum, potrivit art. 27 din Legea nr.

33/1994, despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi

mai mică decât aceea oferită de expropriator, în mod corect s-a

reținut că acțiunea reclamanților nu poate fi primită.

Recurenții

au mai susținut că instanța de apel nu a stabilit prejudiciul la

care erau îndreptățiți urmare exproprierii, însă nu au

arătat în ce constă acest prejudiciu și nici nu au formulat

obiecțiuni la raportul de expertiză sub acest aspect.

Pentru aceste

argumente, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în

cauză, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei

nr. 123/C din 30 octombrie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția

I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 mai 2016.