ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 507/2016

HOTĂRÂRE

08.03.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 507/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 507/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 25 mai 2015, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Inspectoratul școlar al Municipiului București, solicitând plata actualizată a drepturilor saiariale datorate de pârâtă .

Prin sentința civila nr. 1719 din 16 septembrie 2015, Tribunalul Sibiu, secția I-a civilă, a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta a indicat domiciliul său din Sibiu, dar a reieșit faptul că prestează activitate în cadrul unui minister, la București, astfel că în termenii art. 284 C. muncii, competentă să soluționeze contestația nu este această instanță, ci este Tribunalul București.

În motivare, s-a arătat că, noțiunea de domiciliu trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând atât locuința statornică și principală a reclamantului, cât și adresa unde locuiește efectiv. Din punct de vedere procesual, dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înțelege aceia pe care o persoană și I-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește și muncește, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu, așa cum rezultă din conținutul art. 85 și următoarele C. proc. civ., este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului lor la apărare.

Ca urmare, în temeiul art. 107 și următoarele C. proc. civ. și art. 284 C. muncii, raportat la art. 129 și următoarele C. proc. civ., a fost declinata competența de soluționare în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 13252 din 14 decembrie 20JS, Tribunalul București, secția a VIII-a pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

S-a considerat că din punct de vedere teritorial, competența este stabilită imperativ de dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii, în favoarea instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, precum și de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, în favoarea tribunalului în a cărui circumscripție se află locul de muncă al reclamantului.

Ambele prevederi sunt derogatorii de la regula generală instituită de art. 107 C. proc. civ., rațiunea legiuitorului fiind de a acorda un beneficiu salariatului și de a-i facilita, astfel, accesul la justiție.

Alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului conform prevederilor art. 116 C. proc. civ., însă odată opțiunea exprimată prin învestirea unei instanțe din cele competente, reclamantul nu mai poate reveni.

Prin

urmare

, reclamanta alegând instanța competentă de la domiciliul său, Tribunalul Sibiu, nu se poate răzgândi și investi o alta instanță.

În privința domiciliului, dispozițiile art. 87 C. civ. arată că în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală.

Față de faptul că reclamanta, atât în cererea de chemare în judecată, cât și prin răspunsul la întâmpinare a declarat că domiciliul său este în Sibiu, în raport de dispozițiile legale menționate, a fost declinată competența de soluționare în favoarea Tribunalului Sibiu.

Cu privire la conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Reclamanta a învestit instanța cu soluționarea unui conflict de munca privitor la executarea necorespunzătoare a contractului individual de munca din perspectiva plății drepturilor salarlale.

Instanța judecătorească competentă, potrivit art. 269 alin. (1) și (2) din C. muncii este tribunalul în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, iar potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 este tribunalul în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese că reclamanta are domiciliul în municipiul Sibiu, fapt confirmat de copia cărții de identitate depusă în dosarul Tribunalului Sibiu și de contractul încheiat între cele două părți (fila 16 din vol. I al dos. Tribunalului Sibiu).

Așadar, reclamanta și-a indicat domiciliul pe raza municipiului Sibiu, fiind atrasă competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, cu aplicarea art. 87 și art. 91 alin. (1) C. civ. Art. 87 C. civ. prevede că domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală, iar art. 91 alin. (1) C. civ. arată că dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate.

Mai mult, prin Legea dialogului social, reclamantul are drept de opțiune între două instanțe deopotrivă competente, iar alegerea făcută de reclamanta din prezenta cauză atrage incidența art. 116 C. proc. civ. și competența în favoarea aceleiași instanțe.

Ca urmare, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.