ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 467/2016

HOTĂRÂRE

25.02.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 467/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 467

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. x/93/2015 la 2 iunie 2015 contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC B. SA pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Deciziei de sancționare disciplinară nr. 66 din 30 aprilie 2015, reîncadrarea în funcția anterior deținută, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi ce i s-ar fi cuvenit (incluzând dar fără a se limita la prima anuală variabilă la nivel de grup, plata chiriei pentru locuința de serviciu, plata a 50% din taxa anuală de școlarizare a copiilor) pentru perioada cuprinsă între data emiterii deciziei de sancționare și data reintegrării efective.

Prin sentința civilă nr. 3127 din 9 decembrie 2015, Tribunalul Ilfov a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a decide astfel, instanța Tribunalul Ilfov a reținut următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 269 C. muncii competența de soluționare a conflictelor de muncă revine tribunalului în raza căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul contestatorul.

Potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 competența de soluționare a conflictelor de muncă revine tribunalului în a cărui rază teritorială își are domiciliul sau locul de muncă contestatorul.

În cauză, contestatorul își are domiciliul în orașul Craiova, jud. Dolj.

Împrejurarea că, pentru soluționarea acestei cauze, contestatorul și-a ales un domiciliu procesual, în vederea comunicării actelor de procedură, la societatea de avocați ce îi reprezintă interesele și care are sediul în Ploiești nu este de natură, așa cum susține intimata, să atragă competența Tribunalului București, câtă vreme prevederile legale incidente în materie de competență sunt de strictă interpretare și aplicare.

Nici împrejurarea că intimata își are sediul pe raza județului Ilfov nu este de natură să atragă competența Tribunalului Ilfov câtă vreme în materia litigiilor de muncă au fost edictate reguli speciale de competență teritorială, reguli ce se aplică cu prioritate față de dispozițiile dreptului comun și instituie o competență absolută, de la care părțile nu pot deroga.

În fine, în ce privește teza referitoare la locul de muncă al contestatorului, prevăzută de art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalul reține că aceasta nu își găsește aplicabilitatea în cauza de față câtă vreme la momentul formulării acțiunii contestatorul nu avea un loc de muncă pe raza județului Ilfov. De altfel chiar rațiunea formulării acțiunii de față a fost aceea că, urmare a Deciziei nr. 66 din 30 aprilie 2015 contestate, raporturile de muncă ale contestatorului cu SC B. SA au încetat.

Astfel învestit, Tribunalul Dolj,

prin sentința civilă nr. 138 din 20 ianuarie 2016, la rândul său, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov și, în temeiul art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din N.C.P.C., constatând ivit conflictul negativ de competență, l-a înaintat, spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a decide astfel, Tribunalul Dolj a reținut că,

potrivit dispozițiilor art. 269 C. muncii "c

ererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Așadar în materia litigiilor de muncă este prevăzută o competență teritorială alternativă, între instanța de la domiciliul contestatorului, cea de la reședința contestatorului și cea de la locul de muncă al acestuia.

Dreptul de a alege între instanțele deopotrivă competente aparține contestatorului în conformitate cu prevederile art. 116 C. proc. civ., iar în cauza de față acesta a ales deja Tribunalul Ilfov, instanța de la locul de muncă și de la reședința sa.

Din actele dosarului rezultă că locul de muncă al contestatorului se afla la sediul central al societății angajatoare, respectiv în județul Ilfov, Voluntari, în raza de competență a Tribunalului Ilfov.

Conflictul negativ de competență a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 8 februarie 2016, fiind fixat termen pentru soluționare la 25 februarie 2016.

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, pentru considerentele care succed.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant face parte din categoria conflictelor de muncă, iar potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, competența teritorială în cazul conflictelor de muncă aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.

Potrivit normei de competență teritorială absolută prevăzută de art. 284 alin. (2) C. muncii (în forma în vigoare la data introducerii acțiunii), astfel de litigii de natura celui din cauză sunt date în competența tribunalului în circumscripția căruia își are domiciliul reclamantul, înțelegând prin domiciliu locul unde persoana își are locuința statornică sau principală, astfel cum prevăd dispozițiile art. 87 din N.C.C.

În ceea ce privește domiciliul părții, se reține că interesează care este situația de fapt concretă și că fiind vorba despre o chestiune de fapt, dovada domiciliului se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă.

În acest context al analizei, de regulă, dovada ultimului domiciliu se face cu mențiunile din actul de identitate, dar nimic nu se opune, însă, ca prin orice alt mijloc de dovadă, să se probeze că domiciliul persoanei este într-o altă localitate decât aceea unde a fost înregistrată.

Noțiunea de domiciliu trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică și principală a reclamantului, ci adresa unde locuiește efectiv.

Din punct de vedere procesual, dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește și muncește deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului lor la apărare.

Mai mult decât atât, normele C. muncii care reglementează competența teritorială, potrivit cărora instanța competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun, derogare prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al acestuia.

Pe de altă parte, art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că “Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”. Art. 216 din același act normativ stipulează că: ” Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele C. proc. civ.”

Astfel, potrivit art. 12 C. proc. civ., “Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente”.

Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 12 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este una alternativă, (fie cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În speță, reclamantul a făcut dovada că reședința (locuința efectivă) se află în localitatea Voluntari, județul Ilfov, la sediul central al societății intimate, astfel cum rezultă din contractul de închiriere aflat la fila 57, dosar Tribunalul Ilfov, vol.I, unde acesta locuiește împreună cu familia, soția contestatorului fiind de asemenea angajata intimatei.

Față de considerentele expuse, având în vedere că reclamantul locuiește efectiv în localitatea Voluntari, Județul Ilfov, instanța competentă teritorial este Tribunalul Ilfov.