ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 376/2015

Decizia nr. 376/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. x/85/2012, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C. a B., anularea Deciziei nr. 92927/2012 prin care a fost revizuita pensia sa, în baza prevederilor O.U.G. nr. 1/2011.

În cadrul acestui dosar, reclamantul a formulat excepția de nelegalitate a dispozițiilor Ordinului Șefului Statului Major al B. nr. 17 din 10 februarie 2011 și a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art. 2 lit. a) din H.G. nr. 233/2011 și a Ordinelor ministrului Apărării emise în baza art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 233/2011, pe cale de consecință și a Deciziei nr. 92927 din 14 martie 2012 de revizuire a pensiei.

Prin sentința civilă nr. 3378 din 01 Iulie 2013, Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu de instanță, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând că excepția invocată se referă la acte administrative emise de autorități centrale.

Prin sentința nr. 297 din 14 noiembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității și a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art. 2 lit. a) din H.G. nr. 233/2011, a Ordinului Șefului Statului Major al B. nr. 17/2011 și a Deciziei nr. 92927 din 14 martie 2012 de revizuire a pensiei în temeiul O.U.G. nr. 1/2011, formulata de reclamantul A.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, mai întâi, în ceea ce privește excepția inadmisibilității, că procesul inițiat de reclamant în anularea deciziei de revizuire a pensiei a fost început la data la care erau în vigoare dispozițiile Legii contenciosului administrativ în forma nemodificată prin Legea nr. 76/2012, dată la care era posibila invocarea excepției pentru actele administrative atât individuale, cât și normative.

Pe de alta parte, Ordinul Șefului Statului Major al B. nr. 17/2011 are natura unui act administrativ cu caracter individual, în sensul art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ, iar față de domeniul și categoria limitată cărora se adresează nu este necesară publicarea în M. Of. pentru a produce efecte juridice, fiind suficienta aducerea la cunoștința persoanelor cărora se adresează.

Actul administrativ a fost emis cu scopul de a stabili măsurile și activitățile ce urmau sa fie desfășurate de către structurile B. pentru finalizarea procesului de revizuire a pensiilor militare. Actul atacat este un ordin intern prin care Șeful Statului Major General a dispus structurilor aflate în subordinea sa desfășurarea anumitor activități, ceea ce nu contravine dispozițiilor art. 8 din O.U.G. nr. 1/2011 care stabilește actele ce pot fi emise de ministrul apărării în activitatea de revizuire a pensiilor.

A mai constatat că H.G. nr. 23/2011 reglementează structura organizatorică a casei de pensii sectoriale, stabilind numărul de posturi care se înființează, modalitatea de înființare, organigrama, fiind elaborată chiar în aplicarea dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 263/2010.

Este adevărat că prin art. 135 din Lege se prevede că atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale se stabilesc prin hotărâre de guvern la propunerea Ministerului Muncii și B., dar analizând actul se constată că acesta a fost contrasemnat atât de ministrul apărării naționale, cât și de către ministrul muncii.

În condițiile în care casa de pensii sectorială a fost înființată în cadrul B. și se ocupă de stabilirea pensiilor militare, reglementarea nu prezintă un aspect de nelegalitate, în sensul că ar fi trebuit ca aceasta să fie înființată în subordinea Ministerului Muncii.

Întrucât reclamantul a formulat cerere în anularea deciziei de revizuire a pensiei, este inadmisibilă excepția de nelegalitate a deciziei, deoarece nu poate sa fie aleasă decât o singura cale juridică în constatarea nevalabilității unui act.

Împotriva sentinței nr. 297 din 14 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., solicitând rejudecarea cauzei și constatarea nelegalității actelor administrative criticate, argumentând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că cele două acte normative supuse controlului judiciar pe calea excepției de nelegalitate, în speță Ordinul Statului Major General nr. 17 din 10 februarie 2011 și H.G. nr. 23/2011, nu au fost adoptate cu respectarea normelor de tehnică legislativă și a procedurii de adoptare a actelor administrative reglementată la nivelul emitenților.

A mai argumentat că pârâta C. din B. nu deține nici un act administrativ, adoptat conform dispozițiilor art. 134 și art. 135 din Legea nr. 263/2010 care să reglementeze organizarea și funcționarea proprie. Art. 8 din H.G. nr. 23/2011 stabilește atribuțiile caselor de pensii sectoriale, dar nu stabilește și organizarea și funcționarea acestora. Dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 23/2011 sunt nelegale, întrucât competența guvernului de a reglementa, prin hotărâre, organizarea și funcționarea casei sectoriale de pensii, nu poate fi transmisă unui membru al guvernului.

În concepția Legii nr. 263/2010, casele de pensii sectoriale sunt entități autonome, coordonate de D., aflate sub autoritatea funcțională a ministerului muncii, iar organizarea casei de pensii sectoriale ca structură centrală în organigrama B. transformă această entitate dintr-o entitate autonomă într-o entitate subordonată ierarhic și funcțional ministrului. Din această perspectivă, actele criticate sunt atât nelegale, cât și inoportune.

În ipotezele în care instanța admite criticile de nelegalitate formulate cu privire la Ordinul Statului Major General nr. 17 din 10 februarie 2011 și H.G. nr. 23/2011, rezultă, pe cale de consecință, că autoritatea emitentă a Deciziei nr. 92927 din 14 martie 2012 funcționează pe baza unor acte lovite de nulitate, ceea ce are drept consecință nulitatea acestei decizii.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în tot a hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, argumentând că nu pot fi reținute criticile formulate de către recurent în ceea ce privește nerespectarea normelor de tehnică legislativă și a procedurii de adoptare a actelor administrative, că atribuțiile, organizarea și funcționarea casei de pensii sectoriale au fost stabilite prin Hotărâre de Guvern, semnată de primul ministru și contrasemnată de către ministrul apărării naționale, iar înființarea acesteia a fost dispusă prin lege organică, anume art. 132 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

La rândul său, intimatul Guvernul României a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că recurentul nu a indicat nici un motiv concret și nici nu a dezvoltat critici privind hotărârea recurată, iar, pe de altă parte, prima instanță a analizat toate susținerile părților și actele prezentate, pronunțând o soluție legală și temeinică printr-o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente.

Analizând criticile aduse hotărârii instanței de fond de recurent, actele și lucrările dosarului ca și prevederile legale aplicabile, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a antrena fie modificarea, fie casarea hotărârii primei instanțe astfel că urmează a fi respins recursul declarat, pe temeiurile și pentru considerentele în continuare arătate.

Astfel, recurentul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ legalitatea dispozițiilor Ordinului Șefului Statului Major al B. nr. 17 din 10 februarie 2011, a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art. 2 lit. a) din H.G. nr. 233/2011, a ordinelor ministrului Apărării emise în baza art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 233/2011 și a Deciziei nr. 92927 din 14 martie 2012 de revizuire a pensiei recurentului.

Mai întâi, Înalta Curte reține, în acord cu prima instanță, că este inadmisibilă contestarea unui act administrativ, în speță Decizia nr. 92927 din 14 martie 2012, atât pe calea unei acțiuni în anulare, cât și pe calea excepției de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, exercitate în cadrul acțiunii în anulare.

Ca natură juridică, excepția de nelegalitate este o apărare de fond pe care partea interesată o formulează în cadrul unui proces, în condițiile în care una din părți își fundamentează pretențiile pe un act administrativ, considerat nelegal și vătămător de autorul excepției.

În speța de față, criticile de nelegalitate în privința actului administrativ sunt prezente și în cadrul acțiunii directe în anulare. Reclamantul a ales prima dată calea cererii în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel că este incident principiul „electa una via (…)”.

În consecință, examinarea actului administrativ pe cale directă exclude controlul judecătoresc și pe calea indirectă a excepției de nelegalitate, la cererea aceleiași persoane interesate.

În continuare, Înalta Curte mai reține, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, că legalitatea unui act administrativ nelegal cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

Odată cu instituționalizarea excepției de nelegalitate, prin Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ stabilește, în baza principiilor legalității, ierarhiei și forței juridice a actelor normative, legalitatea unui act administrativ pe calea acestei excepții.

Prin urmare, excepția de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare strict la legea în a cărei executare au fost emise.

Cu alte cuvinte, avem de-a face cu consonanța unui act juridic care produce efecte cu o forță juridică inferioară față de actul juridic care produce efecte cu forță juridică superioară, fundamentul constituțional fiind reprezentat de art. 1 alin. (5), coroborat cu art. 16 alin. (2) și, respectiv, cu art. 108 alin. (2) din Constituție.

În cauză, se constată că recurentul-reclamant nu a formulat critici de nelegalitate pertinente, raportat la dispozițiile art. 132, respectiv art. 135 din Legea nr. 263/2010, în a căror aplicare au fost adoptate actele administrative contestate, neputând fi reținute argumentele privind pretinse neconcordanțe la nivelul legislației sectoriale, unele aspecte legate de organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale sau oportunitatea actelor contestate.

În fine, examinând conținutul dispozițiilor contestate, prin raportare la actele normative cu forța juridică superioară, relevante pentru domeniul reglementat, în temeiul și executarea cărora au fost emise, conform principiului ierarhiei și forței juridice actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, fără a mai relua argumentele instanței de fond referitoare la acest aspect, la care Înalta Curte achiesează, nu se pot reține elemente de nelegalitate a acestora.

În consecință, față de toate considerentele expuse, neexistând motive pentru reformarea hotărârii instanței de fond, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), teza a II-a, alin. (3) C. proc. civ. și ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 297 din 14 noiembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 februarie 2015.