ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1750/2016

Decizia nr. 1750

Asupra conflictului negativ de competență,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Hotărârea pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă

Prin cererea înregistrată sub nr. x/3/2015 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 17 martie 2015, contestatorii A. și B. au solicitat instanței obligarea intimatei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să înregistreze pe lista dosarelor de soluționat și să insereze în lista sa de pe internet dosarul format ca urmare a notificării formulate de autorii contestatorilor în baza Legii nr. 10/2001.

Prin Sentința nr. 1362 din 13 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București; s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut calitatea de autoritate publică centrală a intimatei, astfel că în temeiul art. 131 și art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea pronunțata de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința nr. 737 din 7 martie 2016, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei și a constatat ivit conflictul negativ de competență.

Instanța a reținut, în esență, că dispozițiile Legii nr. 165/2013 prevăd procedura de urmat și competența de soluționare a cererilor prin care se urmărește obținerea de despăgubiri, prin art. 50 alin. (1) lit. c) din acest act normativ, fiind abrogate dispozițiile contrare din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel încât, după data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, orice cerere urmează procedura de soluționare prevăzută de acest act normativ.

Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul acțiunii îl constituie obligarea intimatei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să înregistreze pe lista dosarelor de soluționat și să insereze în lista sa de pe internet dosarul format ca urmare a notificării formulate de autorii contestatorilor în baza Legii nr. 10/2001.

În raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată, se constată că, în cauză, sunt incidente prevederile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Conform dispozițiilor art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, precum și a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a celor transmise Secretariatului Comisiei Naționale, se face în anumite termene și în funcție de diferite criterii, expres prevăzute de dispozițiile legale respective.

Art. 35 din același act normativ, prevede:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. [...]"

În raport cu obiectul acțiunii, Înalta Curte reține că cererea de chemare în judecată se circumscrie prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, iar instanța competentă să soluționeze cauza în fond este secția civilă a tribunalului, potrivit dispozițiilor alin. (1) al aceluiași articol.

Așa fiind, în lipsa unei dispoziții exprese care să atribuie competența instanțelor de contencios administrativ, art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, rămâne pe deplin aplicabil pentru orice litigiu care izvorăște din aplicabilitatea Legii anterior menționate.

Temeiul legal al regulatorului de competența

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalul București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în favoarea Tribunalului București, secția a IV a civilă.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 iunie 2016.

Procesat de GGC - GV