ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2631/2015

Decizia nr. 2631/2015

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 536/A din 2 decembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2013, Curtea de Apel București, secția a Ill-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de reclamanta SC A. SA, societate în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar B., împotriva sentinței nr. 760 din 26 mai 2014 a Tribunalului București, secția a Ill-a civilă, a anulat hotărârea atacată și a trimis cauza, spre rejudeeare, la aceeași instanță de fond.

Împotriva acestei decizii, la data de 03 iulie 2015 (data poștei), a formulat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 iulie 2015, sub nr. x/3/2013, pârâtul Municipiul București, reprezentat prin primarul general.

În motivare, re cu ren tul-pârât a arătat, în esență, că, din perspectiva obiectului pricinii (acțiune în revendicare) și a cauzei juridice a acesteia, calitatea procesuală pasivă aparține persoanei care se prevalează de dreptul litigios. Prin urmare, a afirmat că Statul Român are calitate procesuală pasivă, fiind proprietarul tabular al terenului în discuție.

De asemenea, intimatul-pârât a arătat că hotărârea recurată conține motive străine de natura pricinii și că instanța de apei a încălcat dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. Acest aspect rezultă din faptul că obiectul acțiunii de fața nu constă în obligarea sa la emiterea titlului asupra bunului, procedură care ar fi fost de competența instanței de contencios administrativ, ei în constatarea existenței dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului situat în București, sector 3, în suprafață de 1.098 mp.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În condițiile reglementate de art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 15 septembrie 2015 s-a procedat la întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, prin raport conslatându-se că acesta nu este admisibil, față de dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsud pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin rezoluția din 16 septembrie 2015, completul 12 filtru a analizat conținutul raportului și, constatând că acesta întrunește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților litigante, pentru formularea, în scris, a unui punct de vedere, conform art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Din procesele-verbate de înmânare aflate la filele 30-33 în dosarul de recurs rezultă că raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La data de 30 septembrie 2015 (data poștei), intimata-reclamantă SC A. SA, societate în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar B., a formulat un punct de vedere la raport, în care a precizat că achiesează la concluziile raportului, în sensul că recursul declarat în cauză este inadmisibil.

Prin rezoluția din 26 octombrie 201.5, completul 12 filtru a stabilit termenul de judecată pentru soluționarea recursului la data de 20 noiembrie 2015, conform dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Examinând recursul din perspectiva admisibilității acestuia, m raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cefe ale art. 493 alin. (5) din același act normativ, Înalta Curte reține următoarele:

Prin acțiunea introductivă de instanța, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Ill-a civilă, la data de 03 iunie 2013, sub nr. x/3/2013, reclamanta SC A. SA, societate în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primarul general, să se constate că, prin efectul dispozițiilor art. 16-20 din Legea nr. 15/1990, este proprietara terenului situat în București, sector 3, în suprafață de 1.098 mp.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a evaluat bunul supus litigiului la suma de 500.000 lei. La data de 27 iunie 2013, reclamanta a precizat că valoarea acestuia este de 823.900 lei, conform raportului de evaluare depus la dosarul cauzei (fila 34 dosar fond), aspect reținut și de prima instanța în considerentele sentinței civile nr. 760 din 26 mai 2014 (fila 260 același dosar).

Având în vedere acest aspect, se constată că, în cauză, suni incidente dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele masuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., conform cărora în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată. în cele privind navigația civila și activitatea în porturi, conflictele de munca și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de prima instanță sunt supuse numai apelului.

Prin urmare, în raport de conținutul dispozițiilor legale mai sus evocate. precum și de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, care a fost precizată de reclamantă la suma de 823.900 lei, Înalta Curte reține că recursul este inadmisibil.

De asemenea, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, Iară drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Or, Decizia nr. 536/A din 2 decembrie 2034. pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie esie definitivă, în înțelesul textului legal menționat, motiv pentru care, împotriva acesteia nu mai poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Instanța are în vedere și principiul legalității căilor de atac consacrat de dispozițiile art. 129 din Constituția României, care stipulează că mijloacele procesuale de atac ale unei hotărâri judecătorești, precum și exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Pentru considerentele arătate în precedent, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat în cauză de recurentul-pârât Municipiul București, prin primarul general.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul București, prin primarul general, împotriva Deciziei nr. 53/A din 2 decembrie 2014. pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IIl-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2015.