ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4448/2014

Decizia nr. 4448/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (în prezent, Ministerul Economiei) și SC B. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 31 ianuarie 2003 de către Ministerul Industriei și Resurselor, pe numele SC C. SA pentru suprafața de 7.200 m.p., teren situat în Turceni, jud. Gorj.

În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Economiei a invocat excepția autorității de lucru judecat și excepția de tardivitate a acțiunii.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 120 din 13 martie 2013, a respins acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Actul administrativ contestat a fost înscris în cartea funciară din 16 ianuarie 2004, dată la care a devenit opozabil erga omnes și a intrat în circuitul civil. De la acest moment curge termenul de un decădere de 1 an în care acesta ar fi putut fi contestat înaintea instanței de contencios administrativ competentă.

Reclamantul a introdus acțiunea la data de 16 ianuarie 2013, cu mult după împlinirea termenului de un an, calculat de la data de 16 ianuarie 2004, motiv pentru care aceasta este tardiv formulată, excepția invocată în acest sens de către pârât fiind întemeiată.

În recursul său, reclamantul a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., recurentul a arătat că a aflat de existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de către Ministerul Industriei și Resurselor la data de 31 ianuarie 2003, la termenul de judecată din data de 19 martie 2012 când pârâta D. Turceni (în prezent SC B. SA) a depus aceast act la Dosarul nr. x/318/2011 aflat pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu.

Intimații Ministerul Economiei și SC B. SA au formulat întâmpinări în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurentul nu a formulat acțiunea în contencios administrativ în termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor cuprinse în întâmpinări, dar și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 31 ianuarie 2003 de către Ministerul Industriei și Resurselor, pe numele SC C. SA, pentru suprafața de 7200 m.p., teren situat în Turceni, jud. Gorj.

Prima instanță a respins acțiunea ca tardiv formulată pentru argumentele prezentate în prezenta decizie.

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză și răspunzând la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, stabilește ca regulă necesitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile, statuând asupra termenelor în care aceasta trebuie îndeplinită în funcție de tipul actului administrativ aflat în discuție.

Astfel, în alin. (1) al articolului comentat se prevede că persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Desigur, această ipoteză normativă are în vedere situația beneficiarului actului administrativ, întrucât textul legal anterior citat se referă la comunicarea actului, obligație ce incumbă autorității administrative care stabilește drepturi și obligații pentru o anumită persoană. Pe cale de consecință, aceasta din urmă trebuie să ia cunoștință de conținutul actului.

În alin. (3) al art. 7 se arată că este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni, prevăzut la alin. (7).

De menționat că alin. (7) din aceeași reglementare statuează că plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului; termenul de 6 luni este termen de prescripție.

Ca atare, în ceea ce privește situația terțului, art. 7 alin. (3) din legea analizată arată că acesta are posibilitatea să introducă plângere prealabilă în limitele termenului de 6 luni - prevăzut la alin. (7) - din momentul la care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența actului administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept care îl vatămă într-un drept al său ori intr-un interes legitim.

De precizat faptul că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 797 din 27 septembrie 2007, instanța constituțională a stabilit că art. 7 alin. (7) din legea aflată în discuție este neconstituțional, în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată vatămă într-un drept al său ori intr-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept.

Pe cale de consecință, terțul este îndreptățit să formuleze plângerea administrativă prealabilă la autoritatea administrativă în termen de 6 luni de la data la care a luat cunoștință de existența actului considerat vătămător.

Din interpretarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată, în corelație cu cele ale art. 109 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că depășirea, fără motive întemeiate, a termenelor prevăzute de lege pentru formularea plângerii administrative prealabile are ca efect însăși inadmisibilitatea acțiunii, nefiind vorba despre termene de recomandare, fără efecte juridice.

În speța de față, Înalta Curte constată că recurentul a luat cunoștință de existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 31 ianuarie 2003 de către Ministerul Industriei și Resurselor, cel mai târziu la data de 10 ianuarie 2012, când a formulat cerere reconvențională având ca obiect anularea acestui act administrativ în cadrul Dosarului nr. x/318/2011 aflat pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu. Această mențiune apare în considerentele sentinței nr. 947 din 16 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/54/2012.

Recurentul s-a adresat cu plângere prealabilă intimatului Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri la data 19 septembrie 2012, peste termenul de 6 luni reglementat de norma anterior citată.

Ca atare, fiind vorba despre o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, cererea recurentului-reclamant urmează să fie respinsă pentru acest considerent.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 120 din 13 martie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2014.