ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 208/2016

Decizia

nr. 208/2016

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

La

data de 26 octombrie 2015, sub numărul de mai sus. s-a înregistrat la Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, recursul declarat de reclamanta A.

împotriva Deciziei nr. 361 din 2 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/120/2014/aI.1.1.

al Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Prin rezoluția din 13 noiembrie 2015

s-a dispus întocmirea râposului asupra admisibilității în principiu a

recursului.

Prin raportul întocmit la data de 3

decembrie 2015 s-a apreciat că recursul declarat de reclamanta A. este

inadmisibil.

Raportul a fost comunicat părților, pentru

a formula puncte de vedere, conform dispozițiilor art 493 alin. (4) C. proc.

civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, așa cum rezultă din filele 16-26 din

dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu privire la raport recurenta și-a

exprimai opinia atât personal, solicitând admiterea recursului cât și prin

curator, avocat B., care a arătat că hotărârea recurată fiind definitivă nu

este supusă căii de atac a recursului.

Intimata-pârâtă C. Dâmbovița nu și-a

exprimat opinia cu privire la raport.

Față de excepția inadmisibilității recursului

declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 361, pronunțată de Curtea de

Apei Ploiești, secția I civilă, la data de 2 aprilie 2015, Înalta Curte de

Casație și Justiție reține următoarele:

Prin Decizia nr. 131 din 11 februarie

2015 Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca inadmisibile,

recursurile formulate de A. împotriva încheierii din 17 septembrie 2014, având

ca obiect reexaminare taxă judiciară de timbru și împotriva încheierii din 23

septembrie 2014, având ca obiect îndreptare eroare materială, pronunțate în Dosarul

nr. x/120/2014/aI.1.1. de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă.

În considerente s-a reținut că în

dreptul procesual român inadmisihllitatea unei căi de atac poate fi analizată

din perspectiva faptului că mjlocul procesual ales de părți pentru

valorificarea drepturilor și apărarea nr. cresetor lor, fie nu este prevăzut de

dispozițiile legale a fi exercitat în anumite situații, fie deși este

reglementat din punct de vedere juridic, trebuie îndeplinite anumite condiții

privind momentul la care acesta poate fi declanșat, condiții care nu se

regăsesc în speță.

În pricina de față, din cuprinsul

actelor și lucrărilor dosarului rezultă că recurenta, după intrarea în vigoare

a N.C.P.C., a învestit instanța cu o cerere în materie de asigurări sociale.

Întrucât la termenul de judecată din

data de 4 septembrie 2014 aceasta a formulat cerere de recuzare a membrilor

completului de judecată învestit cu soluționarea pricinii, i s-a pus în vedere

obligația de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 500 lei, în

vederea soluționării acesteia.

Împotriva încheierii de ședință prin

care s-a stabilit obligația de plată a laxei de timbru petenta a formulat

cerere de reexaminare, care a fost respinsă prin încheierea din data de 17

septembrie 2014, atacată pe calea prezentului recurs.

În ceea ce privește admisibilitatea

formulării unei cereri de recurs împotriva încheierii de respingerea a cererii

de reexaminare a taxei de timbru, s-a reținut, în raport de dispozițiile art.

39 din O.U.G. nr. 80/2013, că dacă panca este nemulțumită de modalitatea de

determinare a taxei judiciare de timbru de către instanță, inclusiv de

stabilirea caracterului evaluabil în bani al cererii, are posibilitatea de a

formula reexaminare, cale de atac exclusivă pentru soluționarea incidentelor

privind timbrajul, întrucât asemenea critici nu pot fi susținute prin

intermediul altor căi de atac, de vreme ce legea specială pune ia îndemâna

părții interesate o cale de atac clară, precisă și previzibilă,

Prin urmare, reexaminarea este singura

cale de atac prin intermediul căreia poate i) cenzurată existența și întinderea

obligației de plată a uixei judiciare de timbru, sub aceste aspecte neexistând

un drept de opțiune intre formularea unei cereri de reexaminare și exercitarea

unei alte cu cie reformare. Ca atare, măsura privind taxa judiciară de timbru

devine definitivă prin soluționarea reexaminării sau prin expirarea termenului

de exercitare a acestei cai de atac. după caz.

S-a mai reținut că, împotriva

încheierii din 17 septembrie 2014, petenta a formulai cerere de îndreptare a

erorii materiale, iar Tribunalul Dâmbovița. prin încheierea din 23 septembrie

2014, a admis-o în parte și a dispus îndreptarea erorii materiale, fiind

incidente dispozițiile art. 442 C. proc. civ.

În art. 446 C. proc. civ. se

menționează că încheierile pronunțate în temeiul art. 442 și 443 Cod procedură

civil, precum șî hotărârea pronunțată potrivit art. 444 C. proc. civ. sunt

supuse acelorași cai de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a

solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor

contradictorii ori completarea.

În condițiile în care încheierea de

reexaminare nu este supusă câți de atac a recursului, rezultă că nici

încheierea de îndreptare a erorii materiale o acesteia nu este supusă acestei

căî de atac.

Prin Decizia nr. 361 din 2 aprilie

2015 pronunțată în Dosarul nr. x/120/2014/al.1.1. al Curții de Apel Ploiești, secția

I civilă, s-a respins contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei

nr. 131 din 11 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apei Ploiești în Dosarul nr.

x/120/2014/aI.1.1.

Pentru a se pronunța astfel instanța a

reținut că potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile

definitive pot fi atacaie cu contestație în anulare atunci când contestatorul

nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc

judecata. S-a constatat că o asemenea ipoteză nu se verifică.

S-a mai reținut că prin dispozițiile

art. 503 alin. (2) C. proc. civ., legiuitorul român a prevăzut expres că

hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate eu contestație în anulare

atunci când: hotărârea a fost pronunțată de o instanță necompetentă, deși se

invocase excepția; dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori

materiale; instanța de recurs, respingând recursul sau admițandu-1 în parte, a

omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în

termen; instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile

declarate în cauză.

Față de ipotezele descrise de textul

de lege evocat, s-a constatat că nu sunt incidente motivele prevăzute de art.

503 alin. (2) pct. 1-4 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunțată de instanța competentă

să analizeze calea de atac a recursului.

Prezenta cerere de recurs este

îndreptată împotriva Deciziei nr. 361 din 2 aprilie 2015 pronunțată în Dosarul

nr. x/120/2014/aI.1.1. al Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, decizie

definitivă.

Criticile aduse hotărârii vizează interpretarea

greșită a legii, fără a se îndica vreun motiv de casare prevăzute de art. 488

C. proc. civ.

Înalta Curte reține că art. 508 alin.

(4) C. proc. civ. statuează că „Hotărârea dată în contestație în anulare este

supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată’’.

În speță a fost atacată cu recurs

decizia nr. 361 din 2 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

secția I civilă, în Dosarul nr. x/120/2014/aI.1.1., prin care a fost respinsă

contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 131 din 11

februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/120/2014/aI.1.1.

Cum decizia atacată cu recurs a fost

pronunțată într-o contestație în anulare, iar Decizia nr. 131 din 11 februarie 2015

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/120/2014/al.1.1. este

definitivă, rezultă că recursul esle inadmisibil.

Regula privind legalitatea căilor de

atac presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de

atac prevăzute de lege. în afara căilor de atac prevăzute de lege nu se poî

folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau

retractarea unei hotărâri judecătorești.

Dispozițiile art. 129 din Constituția

României consacră principiul constituțional constând în faptul că mijloacele

procesuale de mac privind o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de

lege, iar exercitarea acestora se regizează în condițiile legii.

În acest context, excepția inadmisibilității

recursului rezultă și din principiile ce guvernează exercițiul căilor de atac,

respectiv cel al unicității dreptului de a folosi o cale de atac.

Așa fiind, având în vedere

dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de reclamanta A. cu domiciliul în municipiul Târgoviște, județul

Dâmbovița prin curator special - avocat B. Baroul de avocați Dâmbovița -

municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița împotriva Deciziei nr. 361 din 2

aprilie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, în contradictoriu cu

intimata C. Dâmbovița - cu sediul în municipiul Târgoviște, jud. Dâmbovița.

Decizia nu este supusă niciunei căi de

atac și se comunică părților.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

29 ianuarie 2016.