ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 208/2016

Decizia nr. 208/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 26 octombrie 2015, sub numărul de mai sus. s-a înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 361 din 2 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/120/2014/aI.1.1. al Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Prin rezoluția din 13 noiembrie 2015 s-a dispus întocmirea râposului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin raportul întocmit la data de 3 decembrie 2015 s-a apreciat că recursul declarat de reclamanta A. este inadmisibil. Raportul a fost comunicat părților, pentru a formula puncte de vedere, conform dispozițiilor art 493 alin. (4) C. proc.

civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, așa cum rezultă din filele 16-26 din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cu privire la raport recurenta și-a exprimai opinia atât personal, solicitând admiterea recursului cât și prin curator, avocat B., care a arătat că hotărârea recurată fiind definitivă nu este supusă căii de atac a recursului. Intimata-pârâtă C. Dâmbovița nu și-a exprimat opinia cu privire la raport.

Față de excepția inadmisibilității recursului declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 361, pronunțată de Curtea de Apei Ploiești, secția I civilă, la data de 2 aprilie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Prin Decizia nr. 131 din 11 februarie 2015 Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca inadmisibile, recursurile formulate de A. împotriva încheierii din 17 septembrie 2014, având ca obiect reexaminare taxă judiciară de timbru și împotriva încheierii din 23 septembrie 2014, având ca obiect îndreptare eroare materială, pronunțate în Dosarul nr. x/120/2014/aI.1.1. de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă.

În considerente s-a reținut că în dreptul procesual român inadmisihllitatea unei căi de atac poate fi analizată din perspectiva faptului că mjlocul procesual ales de părți pentru valorificarea drepturilor și apărarea nr. cresetor lor, fie nu este prevăzut de dispozițiile legale a fi exercitat în anumite situații, fie deși este reglementat din punct de vedere juridic, trebuie îndeplinite anumite condiții privind momentul la care acesta poate fi declanșat, condiții care nu se regăsesc în speță. În pricina de față, din cuprinsul actelor și lucrărilor dosarului rezultă că recurenta, după intrarea în vigoare a N.C.P.C., a învestit instanța cu o cerere în materie de asigurări sociale.

Întrucât la termenul de judecată din data de 4 septembrie 2014 aceasta a formulat cerere de recuzare a membrilor completului de judecată învestit cu soluționarea pricinii, i s-a pus în vedere obligația de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 500 lei, în vederea soluționării acesteia. Împotriva încheierii de ședință prin care s-a stabilit obligația de plată a laxei de timbru petenta a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă prin încheierea din data de 17 septembrie 2014, atacată pe calea prezentului recurs. În ceea ce privește admisibilitatea formulării unei cereri de recurs împotriva încheierii de respingerea a cererii de reexaminare a taxei de timbru, s-a reținut, în raport de dispozițiile art. 39 din O.U.G.

nr. 80/2013, că dacă panca este nemulțumită de modalitatea de determinare a taxei judiciare de timbru de către instanță, inclusiv de stabilirea caracterului evaluabil în bani al cererii, are posibilitatea de a formula reexaminare, cale de atac exclusivă pentru soluționarea incidentelor privind timbrajul, întrucât asemenea critici nu pot fi susținute prin intermediul altor căi de atac, de vreme ce legea specială pune ia îndemâna părții interesate o cale de atac clară, precisă și previzibilă, Prin urmare, reexaminarea este singura cale de atac prin intermediul căreia poate i) cenzurată existența și întinderea obligației de plată a uixei judiciare de timbru, sub aceste aspecte neexistând un drept de opțiune intre formularea unei cereri de reexaminare și exercitarea unei alte cu cie reformare.

Ca atare, măsura privind taxa judiciară de timbru devine definitivă prin soluționarea reexaminării sau prin expirarea termenului de exercitare a acestei cai de atac. după caz. S-a mai reținut că, împotriva încheierii din 17 septembrie 2014, petenta a formulai cerere de îndreptare a erorii materiale, iar Tribunalul Dâmbovița. prin încheierea din 23 septembrie 2014, a admis-o în parte și a dispus îndreptarea erorii materiale, fiind incidente dispozițiile art. 442 C. proc. civ. În art. 446 C. proc. civ. se menționează că încheierile pronunțate în temeiul art. 442 și 443 Cod procedură civil, precum șî hotărârea pronunțată potrivit art. 444 C. proc. civ. sunt supuse acelorași cai de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea.

În condițiile în care încheierea de reexaminare nu este supusă câți de atac a recursului, rezultă că nici încheierea de îndreptare a erorii materiale o acesteia nu este supusă acestei căî de atac. Prin Decizia nr. 361 din 2 aprilie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/120/2014/al.1.1. al Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, s-a respins contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 131 din 11 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apei Ploiești în Dosarul nr. x/120/2014/aI.1.1. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile definitive pot fi atacaie cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

S-a constatat că o asemenea ipoteză nu se verifică. S-a mai reținut că prin dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., legiuitorul român a prevăzut expres că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate eu contestație în anulare atunci când: hotărârea a fost pronunțată de o instanță necompetentă, deși se invocase excepția; dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; instanța de recurs, respingând recursul sau admițandu-1 în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză. Față de ipotezele descrise de textul de lege evocat, s-a constatat că nu sunt incidente motivele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 1-4 C. proc.

civ., hotărârea fiind pronunțată de instanța competentă să analizeze calea de atac a recursului. Prezenta cerere de recurs este îndreptată împotriva Deciziei nr. 361 din 2 aprilie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/120/2014/aI.1.1. al Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, decizie definitivă. Criticile aduse hotărârii vizează interpretarea greșită a legii, fără a se îndica vreun motiv de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Înalta Curte reține că art. 508 alin. (4) C. proc. civ. statuează că „Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată’’. În speță a fost atacată cu recurs decizia nr. 361 din 2 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/120/2014/aI.1.1., prin care a fost respinsă contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 131 din 11 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/120/2014/aI.1.1.

Cum decizia atacată cu recurs a fost pronunțată într-o contestație în anulare, iar Decizia nr. 131 din 11 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/120/2014/al.1.1. este definitivă, rezultă că recursul esle inadmisibil. Regula privind legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. în afara căilor de atac prevăzute de lege nu se poî folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Dispozițiile art. 129 din Constituția României consacră principiul constituțional constând în faptul că mijloacele procesuale de mac privind o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se regizează în condițiile legii.

În acest context, excepția inadmisibilității recursului rezultă și din principiile ce guvernează exercițiul căilor de atac, respectiv cel al unicității dreptului de a folosi o cale de atac. Așa fiind, având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. cu domiciliul în municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița prin curator special - avocat B. Baroul de avocați Dâmbovița - municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița împotriva Deciziei nr. 361 din 2 aprilie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata C. Dâmbovița - cu sediul în municipiul Târgoviște, jud. Dâmbovița. Decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2016.