ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 190/2016

Decizia nr.

190/2016

Asupra conflictului de competență de

față, constată următoarele:

La

data de 20 august 2015 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmbovița, Dosarul

nr. xxx/120/2015, prin declinarea competenței Tribunalului București, având ca

obiect cererea reclamanților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M.,

N., O., P., R., S., Ș., T., Ț., U., V., W., X., Y., Z., A.A., B.B., C.C., D.D.,

E.E., F.F., G.G., H.H., I.I., J.J., K.K., L.L., M.M., N.N., O.O., P.P., R.R., S.S.,

Ș.Ș., T.T., Ț.Ț., U.U., formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Tribunalul Covasna

pentru acordarea dobânzilor legale aferente sumelor acordate cu titlu de

drepturi salariale restante, prin sentința civilă irevocabilă nr. 3799 din 06

mai 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția VIII-a conflict de muncă

și asigurări sociale.

În cuprinsul hotărârii de declinare a

competenței s-a tăcut trimitere la dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C.

proc. civ., ale art. 269 C. muncii și ale art. 208 și 210 din Legea dialogului

social nr. 62/2011, conciuzionându-se că avându-se în vedere funcțiile pe care

le ocupă reclamanții, precum și instanța la care își desfășoară activitatea,

este întemeiată excepția necompetenței teritoriale facultative și raportat la

manifestarea de voință a reclamanților, competența soluționării cauzei a fost

declinată în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

La termenul de judecată din 02

noiembrie 2015, Tribunalul Dâmbovița a invocat la rândul său excepția

necompetenței teritoriale în considerarea prevederilor art. 127 alin. (1) și (3)

C. proc. civ., iar prin sentința civilă nr. 1707 din 2 iunie 2015 admițând

excepția invocată din oficiu, a declinat la rândul său, competența de

soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul

Dâmbovița a reținut ca în conformitate cu aceste norme, dacă un judecător are

calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței ia care și

desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de

același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel

învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța Ia care

își desfășoară activitatea, dispozițiile aplicându-se corespunzător în cazul

procurorilor asistenților judiciari și grefierilor.

Cum din adeverința din 03 martie 2035

emisă de președintele Tribunalului București (filele 173 - 179 Dosar nr. xxx/4/2014)

niciunul dintre reclamanții din prezenta cauză nu se încadrează în dispozițiile

textului invocat pentru a face incidență alegerea altei instanțe aflate în

circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripție

se află instanța la care își desfășoară activitatea, pentru a atrage incidența

dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., s-a apreciat că Tribunalul

Dâmbovița nu este competent teritorial să soluționeze cauza, întrucât

competența aparține instanței inițial investite, sesizând Înalta Curte de

Casație și justiție pentru stabilirea competenței teritoriale.

Investită cu soluționarea conflictului

negativ de competență, Înalta Curte va constata că, în cauză, competența

soluționării cauzei revine Tribunalului București, pentru considerentele ce

succed:

Dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un

judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de

a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina

calității părții.

Textul de lege se aplică întocmai și

în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două

situații, respectiv, când una din aceste persoane are legitimare procesuală

activă (este reclamant) - cazul în speță - și când are legitimare procesuală

pasivă peste pârât).

În cea dintâi situație, potrivit

legii, reclamantul „va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același

grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu

curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța îa care își

desfășoară activitatea

”

.

Pentru a opera însă această competența

specială, obligatorie când este vorba despre legitimarea procesuală activă a

subiectelor vizate de text este necesar a fi îndeplinite două condiții: a)

reclamantul să aibă calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar sau

grefier la instanța competentă potrivit legii; b) sesizarea altei instanțe, de

același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate.

Din adeverința din 03 martie 2015

emisă de președintele Tribunalului București (filele 173 - 179 Dosar nr. xxx/4/2014)

rezultă că niciunul dintre reclamanții din prezenta cauză nu se încadrează în

dispozițiile textului invocat pentru a face incidență alegerea altei instanțe

aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripție

se află instanța la care își desfășoară activitatea, Niciunul dintre reclamanți

nu este salariatul Tribunalului București, cei mai mulți fiind grefieri la

Judecătoria sectorului 6 București, o parte activând la Judecătoria sectorului

5 București la Curtea de Apel București, la Tribunalul Ilfov, la Judecătoria

Motru, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, Înalta Curte de Casație și

Justiție, 8 încetând activitatea prin demisie, iar unul prin pensionare. Se mai

are în vedere că 5 dintre reclamanți (filele 178-179) fac parte din categoria

personalului conex, în sensul art. 3 și 4 din Legea nr. 567/2004 privind

statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și

al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în

cadrul I.N.E.C.

Sintagma folosită de legiuitor în art.

127 C. proc. civ. „competența instanței la care își desfășoară

activitatea" nu poate fi interpretată în sens larg, de curte de apel în a

cărui circumscripție își desfășoară activitatea judecătorul reclamant, ci are

înțelesul de instanța judecătorească la care acesta funcționează efectiv.

În speță, având în vedere că

reclamanții nu își desfășoară activitatea la Tribunalul București, nu sunt

întrunite cerințele art. 127 C. proc. civ., astfel încât, soluționarea cererii

este de competența Tribunalului București, ca instanță în a cărei

circumscripție teritorială își au domiciliul procesual ales - Judecătoria

sector 6 București, conform dispozițiilor art. 210 din Legea dialogului social nr.

62/2011.

Pentru toate aceste considerente,

având în vedere dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va

stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea

Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

28 ianuarie 2016.