ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1312/2015

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1992 din data de 2 iunie

2014, Tribunalului Ilfov, secția civilă, a admis excepția necompetentei materiale

și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București,

reținând, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, că

reclamanta a învestit instanța de judecată cu acțiunea în contencios administrativ

având ca obiect pretenții solicitate de la M.A.I., instituție care, potrivit

art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 24/2013, este autoritate publică centrală.

Învestită prin declinare,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 2997 din 7 noiembrie 2014 a admis excepția necompetenței materiale,

a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta F.M., în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul de Poliție

Ilfov, în favoarea Tribunalului Ilfov, secția civilă, complet specializat în contencios

administrativ, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea

cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării

acestuia.

Ivindu-se conflictul negativ

de competență a fost sesizată, în baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată

că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Ilfov,

secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Obiectul cauzei îl reprezintă

raportul de serviciu al reclamantei, privind obligarea pârâților la calcularea,

alocarea și plata premiului anual în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea

nr. 330/2009, O.U.G. nr. 1/2010 și art. 26 din O.G. nr. 38/2003 actualizată cu coeficientul

de inflație de la data nașterii dreptului până la data efectivă a plății.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului: „Polițistul este funcționar

public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită

atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată

a statului”.

Conform art. 109 din Legea

nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, astfel cum a fost modificată

prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C.

proc. civ.: „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public

sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului,

cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor

instanțe”.

Având în vedere că nu

există vreo dispoziție legală care să reglementeze o competență specială în privința

litigiilor având ca obiect raportul de serviciu al polițiștilor, Înalta Curte constată

că tribunalul este competent a soluționa cauza.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C.

proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Ilfov, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta F.M. în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul de Poliție Ilfov în favoarea Tribunalului

Ilfov, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 23 martie 2015.