ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1312/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1992 din data de 2 iunie 2014, Tribunalului Ilfov, secția civilă, a admis excepția necompetentei materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, că reclamanta a învestit instanța de judecată cu acțiunea în contencios administrativ având ca obiect pretenții solicitate de la M.A.I., instituție care, potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 24/2013, este autoritate publică centrală.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2997 din 7 noiembrie 2014 a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta F.M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul de Poliție Ilfov, în favoarea Tribunalului Ilfov, secția civilă, complet specializat în contencios administrativ, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia. Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Ilfov, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Obiectul cauzei îl reprezintă raportul de serviciu al reclamantei, privind obligarea pârâților la calcularea, alocarea și plata premiului anual în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea nr. 330/2009, O.U.G. nr. 1/2010 și art. 26 din O.G. nr. 38/2003 actualizată cu coeficientul de inflație de la data nașterii dreptului până la data efectivă a plății.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului: „Polițistul este funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului”. Conform art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.: „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.

Având în vedere că nu există vreo dispoziție legală care să reglementeze o competență specială în privința litigiilor având ca obiect raportul de serviciu al polițiștilor, Înalta Curte constată că tribunalul este competent a soluționa cauza. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta F.M. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul de Poliție Ilfov în favoarea Tribunalului Ilfov, secția contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 martie 2015.