ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1316/2015

HOTĂRÂRE

12.05.2015

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1316/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 1316/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea la data de 28 aprilie 2014, sub nr. de Dosar x/288/2014, contestatorul A., în contradictoriu cu intimații D.G.R.F.P. Craiova și A.J.F.P. Vâlcea, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună desființarea și ridicarea măsurii sechestrului asigurător și a popririi asigurătorii luate în baza Sentinței penale nr. 568 din 4 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București și încetarea executării silite a măsurilor asigurătorii luate față de contestator.

În motivare, contestatorul a arătat, în esență, faptul că prin Sentința penală nr. 568 din 4 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, s-a dispus luarea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător în vederea confiscării speciale a echivalentului în RON de la data punerii în executare a dispoziției de indisponibilizare a sumei de 7.860.651, 79 dolar SUA, asupra bunurilor mobile și imobile aparținând persoanei fizice A. în baza art. 353, 163 C. proc. pen. și art. 998 C. pen. Contestatorul a învederat că din coroborarea textelor de lege indicate de către instanța penală, respectiv art. 163 și 353 C. proc. pen., rezultă că măsura sechestrului nu a fost dispusă în vederea reparării pagubei, ci în vederea confiscării speciale, or, cum față de el nu s-a dispus măsura confiscării speciale, înseamnă că nu mai subzistă, la acest moment, condițiile pentru menținerea măsurii sechestrului, mai ales că aceste măsuri s-au dispus față de el, ca terț neparticipant la procesul penal.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 168, alin. (3) C. proc. pen., art. 250, alin. (8) și 600, alin. (3) Noul C. proc. pen.

La termenul din data de 21 mai 2014, la interpelarea instanței, contestatorul a învederat faptul că cererea sa este întemeiată pe dispozițiile art. 598, alin. (1), lit. b) și 600, alin. (3) Noul C. proc. pen.

Prin Încheierea pronunțată la data de 23 mai 2014, secția penală a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea a dispus transpunerea dosarului către secția civilă a aceleiași instanțe, în baza art. 99, alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești.

Prin Sentința civilă nr. 3773/2014, a fost admisă excepția necompetenței materiale a judecătoriei și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În motivare, instanța a reținut că, în raport de temeiul juridic invocat de către contestator, respectiv art. 600, alin. (1) C. proc. pen., care face trimitere la instanța de executare prevăzută de art. 597 C. proc. pen., rezultă că nu se poate interpreta că instanța din materia executării civile de drept comun ar avea competență în această materie, ci doar instanța care a pronunțat hotărârea penală. Judecătoria a apreciat că referirea din alin. (3) al art. 600 C. proc. pen. la soluționarea unei astfel de cauze de către instanța civilă, potrivit legii civile, vizează doar faptul că o asemenea contestație va fi soluționată de un complet al secției civile, dacă există și conform C. proc. civ., însă competența materială și teritorială de soluționare a fost apreciată ca reglementată doar de alin. (1).

Pe rolul Tribunalului București, cauza a fost înregistrată la data de 7 octombrie 2014, sub nr. de Dosar x/3/2014.

La primul termen de judecată, din data de 28 noiembrie 2014, tribunalul a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale, pe care o apreciat-o ca întemeiată, pentru următoarele considerente:

Conform art. 600, alin. (3) C. proc. pen., "contestația împotriva actelor de executare se soluționează de către instanța civilă potrivit legii civile".

Prin urmare, în conformitate cu trimiterea făcută prin textul de lege menționat, tribunalul constată că în cauză devin incidente dispozițiile art. 650 C. proc. civ., respectiv: "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul/sediul debitorului". Cum domiciliul debitorului, în speță contestatorul, se află în raza teritorială a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, rezultă că acesteia din urmă îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze.

Tribunalul mai subliniază în susținere, faptul că, la indicarea temeiului juridic al cererii sale, contestatorul a menționat și prevederile art. 373, 399 C. proc. civ., și art. 172 și 173 C. proc. fisc., texte de lege care stabilesc în mod expres competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de executare potrivit legii civile.

Prin urmare, tribunalul a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, și constatând ivit conflictul negativ de competență, în acord cu prevederile art. 133, pct. 2 C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. Conform art. 134 C. proc. civ., a dispus și suspendarea din oficiu a judecății.

Înalta Curte, sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență, analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) din C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri definitive, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza, prin urmare există conflict negativ de competență.

În cauză instanța a fost învestită cu o contestație la executare împotriva unor acte de executare derivând dintr-o hotărârea penală.

Înalta Curte, reține că în acest caz sunt aplicabile dispozițiile art. 600, alin. (3) C. proc. pen, în conformitate cu care, contestația împotriva actelor de executare se soluționează de către instanța civilă potrivit legii civile.

Potrivit art. 651 Noul C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor n care legea dispune altfel.

În atari condiții, Înalta Curte, constată că, în lipsă de dispoziții contrare, instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este judecătoria, în speță, Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea.