ÎCCJ, Secția penală

Examinând conflictul de competență dintre Tribunalul Gorj și Judecătoria Sectorului 5;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 22.05.2019 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, solicitând ridicarea sechestrului asigurător aplicat asupra terenului înscris în Cartea funciară nr. x a localității Bragadiru și a imobilelor situate în București, și str. x, motivat de împrejurarea că și-a executat în integral obligațiile de plată instituite în sarcina sa, după cum reiese din Certificatul de atestare fiscală nr. x/22.01.2019 emis de D.I.T.L. Bragadiru și din Certificatul de atestare fiscală nr. x/21.01.2019 emisă de D.I.T.L. Sector 5.

Prin Sentința civilă nr. 7628 din data de 1 noiembrie 2019, Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetentei materiale invocată de pârâta D.I.I.C.O.T. și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta D.I.I.C.O.T., având ca obiect ridicare sechestru asigurator, în favoarea Tribunalului Gorj.

În esență, în considerentele hotărârii de declinare, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că dispozițiile art. 957 alin. (1) din C. proc. civ. se coroborează în procedura civilă cu cele ale art. 954 alin. (1) din același cod, potrivit cu care cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care este competentă să judece procesul în prima instanță, respectiv aceeași instanță care l-a instituit.

A constatat că, în speță, reclamantul solicită ridicarea unui sechestru dispus prin Sentința penală nr. 213 din 23 aprilie 2014 a Tribunalului Gorj, invocând îndeplinirea integrală a obligațiilor de plată instituite în sarcina sa, fără să critice acte întocmite ulterior de organele fiscale în scopul realizării măsurilor asigurătorii dispuse, prin urmare nu formulează o contestație "asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii" și astfel competența nu aparține instanței civile, potrivit 250 alin. (8) din C. proc. pen., respectiv Tribunalului Gorj, ca instanță ce a menținut sechestrul prin Sentința penală nr. 213 din 23 aprilie 2014.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 5.12.2019, sub nr. x/2019.

Prin Sentința penală nr. 11 din 15 ianuarie 2020, Tribunalul Gorj, secția penală, a admis excepția necompetentei materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestarea măsurii asigurătorii (art. 250 din C. proc. pen.) - ridicarea sechestrului asigurator formulată de către petentul A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, pentru soluționarea acestuia.

Cheltuielile judiciare au fost reținute în sarcina statului.

Pentru a se pronunța în acest sens, a reținut că, după pronunțarea hotărârii definitive în procesul penal, bunurile aflate sub puterea măsurii asiguratorii urmează a fi supuse dispozițiilor prevăzute în hotărârea penală, respectiv urmează a fi restituite proprietarului, confiscate sau valorificate în vederea executării obligațiilor civile. C. proc. pen. reglementează modalitățile speciale de valorificare a bunurilor sechestrate înainte de rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, în cadrul procedurilor prevăzute de art. 2521 din C. proc. pen., proceduri care nu își găsesc aplicarea în cauza de față întrucât hotărârea penală în cauză este definitivă.

A constatat că, potrivit art. 19 alin. (5) din C. proc. pen., repararea prejudiciului material sau moral se face potrivit legii civile. În consecință orice aspect privind repararea prejudiciului material sau moral în conformitate cu dispozițiile hotărârii penale definitive se face potrivit legii civile, inclusiv aspectele privind executarea silită a obligațiilor civile, implicit dispunerea asupra măsurilor asiguratorii instituite în cauză.

Cererea de ridicare a măsurilor asigurătorii dispuse în cursul procesului penal și menținute prin hotărâre definitivă nu poate fi acceptată în procedura ridicării sechestrului asigurător - art. 250 și următoarele din C. proc. pen., toate aspectele invocate de contestator în motivarea cererii sale reprezentând motive de exercitare a unei contestații la executare în materie civilă.

Așa cum s-a reținut în jurisprudența recentă a instanțelor de control judiciar, "indiferent ce ar fi cunoscut sau nu cumpărătorul, contestația este greșit îndreptată în fața instanței penale, deoarece potrivit art. 2524 alin. (4) din C. proc. pen., după soluționarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut contestație împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii sau a hotărârii judecătorești de valorificare a bunurilor sechestrate prevăzute la alin. (1), se poate face contestație potrivit legii civile."

Având în vedere că prin Sentința penală nr. 213 pronunțată la data de 23 aprilie 2014 de Tribunalul Gorj, secția penală, în Dosarul nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 1013 din data de 7 iulie 2015 a Curții de Apel Craiova, inculpatul A., a fost obligat la plata unor obligații civile, iar asupra bunurilor sale a fost dispusă o măsură asiguratorie, soluționarea oricăror aspecte privind plata obligațiilor civile, inclusiv eventuala constatare a stingerii acestor obligații, o eventuală ridicare a sechestrului instituit asupra bunurilor sau valorificarea bunurilor sechestrate din alte cauze urmează a fi soluționată de instanța civilă competentă, la sesizarea persoanei interesate, fie că această persoană este proprietarul bunului sechestrat, în speță inculpatul, părțile civile sau custodele bunului sechestrat care are interes să fie descărcat de custodia bunului.

C. proc. pen. reglementează doar luarea și menținerea măsurilor asiguratorii în cursul procesului penal (art. 249 - 252; art. 397 alin. (2) și (5), necuprinzând însă nicio dispoziție privind ridicarea măsurilor asiguratorii, astfel că sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., respectiv art. 956.

A concluzionat că atributul instanței penale privind măsurile asigurătorii instituite într-o cauză de această natură vizează, potrivit dispozițiilor art. 249 și art. 250 alin. (1) - (7) din C. proc. pen., soluționarea eventualelor contestații privitoare la aceste măsuri până la rămânerea definitivă a acelei cauze, după această dată competența în materie revenind instanței civile.

Înalta Curte, analizând conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Gorj și Judecătoria Sectorului 5 București cu privire la competența materială de soluționare a cererii formulate de petentul A., constată următoarele:

Petentul A. a solicitat, în temeiul art. 957 alin. (1) din C. proc. civ., ridicarea măsurii sechestrului asigurător care afectează anumite bunuri imobile proprietatea acestuia, menținută prin Sentința penală nr. 213 pronunțată la data de 23 aprilie 2014 de Tribunalul Gorj, secția penală, în Dosarul nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 1013 din data de 7 iulie 2015 a Curții de Apel Craiova, în scopul garantării recuperării prejudiciului produs persoanelor vătămate constituite părți civile în procesul penal, urmare a admiterii unora dintre acțiunile civile promovate în procesul penal și obligării inculpatului A., în solidar cu alți coinculpați, la plata prejudiciilor reținute la filele x din Sentința penală nr. 213 din data de 23 aprilie 2014 a Tribunalului Gorj, secția penală. În motivarea cererii, petentul a susținut că și-a executat, în mod integral, obligațiile de plată instituite în sarcina sa.

Înalta Curte reține că, în prezent, procesul penal în care a fost inculpat petentul A. se află în faza de executare a hotărârii, context în care constatarea executării obligației de plată a prejudiciului cauzat părților civile se face în conformitate cu dispozițiile art. 581 din C. proc. pen., care prevăd:

"Dispozițiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile și la cheltuielile judiciare cuvenite părților se execută potrivit legii civile."

Pe cale de consecință, cererea de ridicare a sechestrului, măsură subsecventă constatării îndeplinirii obligațiilor civile, urmează același regim, indiferent dacă hotărârea definitivă a instanței penale a fost sau nu pusă în executare, neexistând nicio rațiune pentru care competența materială și funcțională de soluționare a cererii de ridicare a sechestrului să fie condiționată de începerea executării silite împotriva condamnatului-debitor.

Interpretarea sistematică a dispozițiilor normative privind măsurile asiguratorii în procesul penal (art. 240 și următoarele din C. proc. pen.) susține concluzia că în faza de executare a hotărârii competența cu privire la cererile privind despăgubirile civile este dată de plano instanței civile, cu excepția contestației la executare formulate în temeiul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. a), b), și lit. c) din C. proc. pen., expres prevăzută de art. 600 alin. (1) din C. proc. pen., în condițiile în care este reglementată competența instanței penale în ceea ce privește luarea, ridicarea, modul de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii a sechestrului doar în fazele de urmărire penală și de judecată ale procesului penal. Odată cu pronunțarea hotărârii, prorogarea de competență a instanței penale cu privire la acțiunea civilă încetează. Astfel, conform dispozițiilor art. 250 alin. (8) și art. 2522 alin. (4) din C. proc. pen., în faza de executare a hotărârii penale "asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii" sau "împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii sau a hotărârii judecătorești de valorificare a bunurilor mobile sechestrate" "se poate face contestație potrivit legii civile".

Și dispozițiile art. 453 alin. (2) din C. proc. pen., care prevăd competența exclusivă a instanței civile de a soluționa cererile de revizuire a hotărârilor judecătorești penale definitive cu privire la latura civilă, susțin prorogarea de competență a instanței penale cu privire la acțiunea civilă doar pentru faza de judecată a procesului penal, nu și pentru cea de executare.

Competența de ridicare a măsurii asigurătorii, în lipsa unei reglementări exprese, nu se poate stabili în aplicarea principiului simetriei juridice, așa cum solicită reprezentantul Ministerului Public, pentru că, pe de o parte, acesta nu este aplicabil în dreptul public, așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa (a se vedea Deciziile nr. 147/2012 și nr. 731/2012), iar, pe de altă parte, în baza acestui principiu, competența ar aparține organului care a instituit măsura asigurătorie, în speță procurorul, care nu mai poate dispune măsuri într-o cauză în care s-a dezînvestit prin întocmirea rechizitoriului și sesizarea instanței.

Prin urmare, după rămânerea definitivă a hotărârii, soluționarea cererii de ridicare a sechestrului asigurător revine instanței civile competente material și teritorial, în speță Judecătoriei Sectorului 5, secția a II-a civilă.

În consecință, în baza art. 51 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 5, secția a II-a civilă, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 5, secția a II-a civilă, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru petentul A., în sumă de 313 RON, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 februarie 2020.

GGC - NN