ÎCCJ, decizie (scj.ro #158808)

Executarea obligației de plată a despăgubirilor civile. Ridicarea sechestrului asigurător

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

executarea obligației de plată a despăgubirilor civile

-

ridicarea sechestrului asigurător

C. proc. pen.,

art. 581

În raport cu prevederile art. 581 C. proc. pen. - conform cărora dispozițiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile se execută potrivit legii civile -, în faza executării hotărârilor penale, competența de a constata executarea obligației de plată a despăgubirilor civile și de a soluționa cererea subsecventă de ridicare a sechestrului asigurător instituit în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracțiune îi revine instanței civile competente material și teritorial.

I.C.C.J., Secția penală, încheierea nr. 100 din 25 februarie 2020

Prin cererea formulată la data de 22 mai 2019 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, solicitând ridicarea sechestrului asigurător aplicat asupra terenului înscris în Cartea funciară nr. X. a localității B. și a imobilelor situate în București, Sector 5, motivat de împrejurarea că și-a executat integral obligațiile de plată instituite în sarcina sa, după cum reiese din certificatul de atestare fiscală din 22 ianuarie 2019 și din certificatul de atestare fiscală din 21 ianuarie 2019.

Prin sentința civilă nr. 7628 din 1 noiembrie 2019, Judecătoria Sectorului 5 București, Secția a II-a civilă a admis excepția necompetentei materiale invocată de pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, având ca obiect ridicarea sechestrului asigurător, în favoarea Tribunalului Gorj.

În esență, în considerentele hotărârii de declinare, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că dispozițiile art. 957 alin. (1) C. proc. civ. se coroborează în procedura civilă cu cele ale art. 954 alin. (1) din același cod, potrivit cu care cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care este competentă să judece procesul în primă instanță, respectiv aceeași instanță care l-a instituit.

A constatat că, în speță, reclamantul solicită ridicarea unui sechestru dispus prin sentința penală nr. 213 din 23 aprilie 2014 a Tribunalului Gorj, invocând îndeplinirea integrală a obligațiilor de plată instituite în sarcina sa, fără să critice acte întocmite ulterior de organele fiscale în scopul realizării măsurilor asigurătorii dispuse; prin urmare, nu formulează o contestație „asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii” și astfel competența nu aparține instanței civile, potrivit art. 250 alin. (8) C. proc. pen., ci Tribunalului Gorj, ca instanță ce a menținut sechestrul prin sentința penală nr. 213 din 23 aprilie 2014.

Prin sentința penală nr. 11 din 15 ianuarie 2020, Tribunalul Gorj, Secția penală, a admis excepția necompetentei materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestarea măsurii asigurătorii (art. 250 C. proc. pen.) - ridicarea sechestrului asigurător formulată de către petentul A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală pentru soluționarea acestuia.

Pentru a se pronunța în acest sens, a reținut, în esență, că, după pronunțarea hotărârii definitive în procesul penal, bunurile aflate sub puterea măsurii asigurătorii urmează a fi supuse dispozițiilor prevăzute în hotărârea penală, respectiv urmează a fi restituite proprietarului, confiscate sau valorificate în vederea executării obligațiilor civile. Codul de procedură penală reglementează modalitățile speciale de valorificare a bunurilor sechestrate înainte de rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, în cadrul procedurilor prevăzute în art. 252

1

C. proc. pen., proceduri care nu își găsesc aplicarea în cauza de față, întrucât hotărârea penală în cauză este definitivă.

A constatat că, potrivit art. 19 alin. (5) C. proc. pen., repararea prejudiciului material sau moral se face potrivit legii civile. În consecință, orice aspect privind repararea prejudiciului material sau moral în conformitate cu dispozițiile hotărârii penale definitive se face potrivit legii civile, inclusiv aspectele privind executarea silită a obligațiilor civile, implicit dispunerea asupra măsurilor asigurătorii instituite în cauză.

Având în vedere că prin sentința penală nr. 213 pronunțată la data de 23 aprilie 2014 de Tribunalul Gorj, Secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 1013 din 7 iulie 2015 a Curții de Apel Craiova, inculpatul A. a fost obligat la plata unor obligații civile, iar asupra bunurilor sale a fost dispusă o măsură asigurătorie, soluționarea oricăror aspecte privind plata obligațiilor civile, inclusiv eventuala constatare a stingerii acestor obligații, o eventuală ridicare a sechestrului instituit asupra bunurilor sau valorificarea bunurilor sechestrate urmează a fi soluționată de instanța civilă competentă, la sesizarea persoanei interesate, fie că această persoană este proprietarul bunului sechestrat, în speță inculpatul, părțile civile sau custodele bunului sechestrat care are interes să fie descărcat de custodia bunului.

Codul de procedură penală reglementează doar luarea și menținerea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal [art. 249 - 252; art. 397 alin. (2) și (5)], necuprinzând însă nicio dispoziție privind ridicarea măsurilor asigurătorii, astfel că sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă.

A concluzionat că atributul instanței penale privind măsurile asigurătorii instituite într-o cauză de această natură vizează, potrivit dispozițiilor art. 249 și art. 250 alin. (1) - (7) C. proc. pen., soluționarea eventualelor contestații privitoare la aceste măsuri până la rămânerea definitivă a hotărârii, după această dată competența în materie revenind instanței civile.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Gorj și Judecătoria Sectorului 5 București cu privire la competența materială de soluționare a cererii formulate de petentul A., constată următoarele:

Petentului A. a solicitat, în temeiul art. 957 alin. (1) C. proc. civ., ridicarea măsurii sechestrului asigurător care afectează anumite bunuri imobile proprietatea acestuia, menținută prin sentința penală nr. 213 pronunțată la data de 23 aprilie 2014 de Tribunalul Gorj, Secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 1013 din 7 iulie 2015 a Curții de Apel Craiova, în scopul garantării recuperării prejudiciului produs persoanelor vătămate constituite părți civile în procesul penal, urmare a admiterii unora dintre acțiunile civile promovate în procesul penal și obligării inculpatului A., în solidar cu alți coinculpați, la plata prejudiciilor reținute în sentința penală nr. 213 din 23 aprilie 2014 a Tribunalului Gorj, Secția penală. În motivarea cererii, petentul a susținut că și-a executat, în mod integral, obligațiile de plată instituite în sarcina sa.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în prezent, procesul penal în care a fost inculpat petentul A. se află în faza de executare a hotărârii, context în care constatarea executării obligației de plată a prejudiciului cauzat părților civile se face în conformitate cu dispozițiile art. 581 C. proc. pen., care prevăd: „Dispozițiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile și la cheltuielile judiciare cuvenite părților se execută potrivit legii civile.”

Pe cale de consecință, cererea de ridicare a sechestrului, măsură subsecventă constatării îndeplinirii obligațiilor civile, urmează același regim, indiferent dacă hotărârea definitivă a instanței penale a fost sau nu pusă în executare, neexistând nicio rațiune pentru care competența materială și funcțională de soluționare a cererii de ridicare a sechestrului să fie condiționată de începerea executării silite împotriva condamnatului-debitor.

Interpretarea sistematică a dispozițiilor normative privind măsurile asigurătorii în procesul penal (art. 249 și urm. C. proc. pen.) susține concluzia că în faza de executare a hotărârii competența cu privire la cererile privind despăgubirile civile este dată

de plano

instanței civile, cu excepția contestației la executare formulate în temeiul dispozițiilor art. 598 alin. (1)

lit. a)

,

b)

și c) C. proc. pen., expres prevăzută în art. 600 alin. (1) C. proc. pen., în condițiile în care este reglementată competența instanței penale în ceea ce privește luarea, ridicarea, modul de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii a sechestrului doar în fazele de urmărire penală și de judecată ale procesului penal. Odată cu pronunțarea hotărârii, prorogarea de competență a instanței penale cu privire la acțiunea civilă încetează. Astfel, conform dispozițiilor art. 250 alin. (8) și art. 252

4

alin. (4) C. proc. pen., în faza de executare a hotărârii penale, „asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii” sau „împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii sau a hotărârii judecătorești de valorificare a bunurilor mobile sechestrate”, „se poate face contestație potrivit legii civile.”

Și dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd competența exclusivă a instanței civile de a soluționa cererile de revizuire a hotărârilor judecătorești penale definitive cu privire la latura civilă, susțin prorogarea de competență a instanței penale cu privire la acțiunea civilă doar pentru faza de judecată a procesului penal, nu și pentru cea de executare.

Competența de ridicare a măsurii asigurătorii, în lipsa unei reglementări exprese, nu se poate stabili în aplicarea principiului simetriei juridice, așa cum solicită reprezentantul Ministerului Public, pentru că, pe de o parte, acesta nu este aplicabil în dreptul public, așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa (a se vedea Deciziile nr. 147/2007 și nr. 731/2012), iar, pe de altă parte, în baza acestui principiu, competența ar aparține organului care a instituit măsura asigurătorie, în speță procurorul, care nu mai poate dispune măsuri într-o cauză în care s-a dezînvestit prin întocmirea rechizitoriului și sesizarea instanței.

Prin urmare, după rămânerea definitivă a hotărârii, soluționarea cererii de ridicare a sechestrului asigurător revine instanței civile competente material și teritorial, în speță Judecătoriei Sectorului 5 București, Secția a II-a civilă.

În consecință, în baza art. 51 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, Secția a II-a civilă, instanță căreia i s-a trimis dosarul.