ÎCCJ, decizie (scj.ro #153028)

Măsuri asigurătorii. Ridicarea sechestrului asigurător

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive și alte măsuri procesuale

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

măsuri asigurătorii

-

ridicarea sechestrului asigurător

C. proc. pen.,

art. 250

C. proc. civ.,

art. 2, art. 957

Cererea de ridicare a sechestrului asigurător are ca temei legal prevederile art. 2 alin. (2) C. proc. civ. - potrivit cărora dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare -, coroborate cu prevederile art. 957 alin. (1) C. proc. civ. - în baza cărora, „dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanție îndestulătoare, instanța va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător.” În consecință, cererea de ridicare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanța procurorului nu are ca temei legal dispozițiile art. 250 C. proc. pen., nefiindu-i aplicabil termenul de 3 zile prevăzut pentru introducerea contestației împotriva măsurii asigurătorii sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 252 din 10 mai 2019

Prin încheierea din data de 12 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, în baza art. 2 alin. (2) C. proc. civ. cu referire la art. 957 alin. (1) C. proc. civ., a fost admisă, în parte, cererea formulată de contestatorul inculpat A.

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța nr. X. emisă la 29 decembrie 2015 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, pus în aplicare prin procesul-verbal din 30 decembrie 2015 încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție asupra următoarelor imobile:

- teren extravilan în suprafață de 2.200 mp, dobândit prin sentința civilă nr. 3249 din 25 noiembrie 2003 pronunțată de Tribunalul București;

- teren extravilan în suprafață de 723 mp, dobândit prin sentința civilă nr. 3249 din 25 noiembrie 2003 pronunțată de Tribunalul București;

- teren extravilan în suprafață de 312 mp (312,49 mp măsurată), dobândit prin sentința civilă nr. 3249 din 25 noiembrie 2003 pronunțată de Tribunalul București.

S-a menținut și extins sechestrul asigurător instituit prin aceeași ordonanță asupra imobilului - teren în suprafață de 2.008 mp și construcții, dobândit prin sentința civilă nr. 3440 din 1 octombrie 2015 pronunțată de Judecătoria Cornetu, proprietatea exclusivă a inculpatului A., până la concurența sumei de 286.831,99 lei.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel București a reținut că, prin ordonanța nr. X. emisă la 29 decembrie 2015 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra unor imobile proprietate personală a inculpatului A., până la concurența sumei de 286.831,99 lei, după cum urmează:

Ulterior instituirii sechestrului asigurător, prin sentința civilă nr. 3440 din 1 octombrie 2015 pronunțată de Judecătoria Cornetu, definitivă și irevocabilă la data de 26 mai 2016 prin renunțarea la calea de atac, inculpatului A. i-a fost atribuit, în întregime, imobilul teren intravilan în suprafață de 2.008,5031 mp și construcția de pe acesta, cu destinație de locuință, precum și anexele gospodărești, cu obligarea acestuia să plătească o sultă în cuantum de 97.045 lei în favoarea numitei B.

S-a constatat că, din duplicatul declarației autentificate la 16 ianuarie 2019, rezultă că numita B. a renunțat la sulta în valoare de 97.045 lei stabilită prin sentința civilă nr. 3440 din 1 octombrie 2015 pronunțată de Judecătoria Cornetu.

Prin încheierea din 9 aprilie 2019 emisă de OCPI, s-a dispus înscrierea în cartea funciară a imobilului, având ca proprietar pe inculpatul A. în cota de 1/1.

De asemenea, s-a constatat că din extrasul de carte funciară rezultă că imobilul - teren în suprafață de 2.008 mp și construcții - are ca proprietar exclusiv pe inculpatul A., imobil dobândit de acesta prin sentința civilă nr. 3440 din 1 octombrie 2015 pronunțată de Judecătoria Cornetu.

În atare situație, prima instanță a constatat că, în prezent, inculpatul A. a devenit proprietar exclusiv asupra imobilului - teren în suprafață de 2.008 mp și construcții, imobil asupra căruia s-a instituit sechestrul asigurător prin ordonanța nr. X. emisă la 29 decembrie 2015 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, dar numai asupra cotei de 1/2 cât deținea inculpatul la momentul instituirii măsurii asigurătorii.

Cu privire la valoarea imobilului - teren în suprafață de 2.008 mp și construcții, instanța a reținut că aceasta a fost stabilită la suma de 433.620 lei (96.630 euro) prin raportul expertizei tehnice dispuse de Judecătoria Cornetu, iar din certificatul de atestare fiscală din 14 ianuarie 2019 rezultă că valoarea de impunere pentru 1/2 din același imobil este de 188.302,97 lei, ceea ce înseamnă că pentru o cotă de 1/1, cât are în prezent inculpatul A., valoarea este de 376.605,94 lei.

Cum valoarea prejudiciului creat prin infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată a fost stabilită de organul de urmărire penală la suma de 286.831,99 lei, rezultă că pentru garantarea reparării acestuia este suficientă măsura asigurătorie a sechestrului doar asupra imobilului - teren și construcții, în prezent proprietatea exclusivă a inculpatului, care are, așa cum s-a reținut anterior, o valoare superioară celei estimate ca fiind prejudiciul produs în cauză.

S-a mai menționat că, într-adevăr, așa cum a susținut și procurorul cu ocazia dezbaterilor, legea procesual penală prevede, în materia măsurilor asigurătorii, posibilitatea contestării doar a dispoziției de luare a măsurii asigurătorii și a modului de aducere la îndeplinire (momente depășite cu mult în prezenta cauză), fără a prevedea însă și posibilitatea ca persoana față de care s-a dispus instituirea unei măsuri asigurătorii să solicite, pe parcursul procesului penal, modificarea sau chiar ridicarea respectivei măsuri, pentru motive survenite ulterior luării acesteia.

Cu privire la această din urmă situație, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 20/2016 (publicată în M. Of. nr. 269 din 8 aprilie 2016) prin care s-a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (6) - (9) C. proc. pen. și, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 alin. (8) și art. 250 alin. (1) - (5) C. proc. pen., a reținut că „normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii înființate de organele penale - cu privire la cazul particular al desființării (ridicării/încetării) măsurilor asigurătorii - se completează cu dispozițiile procesual civile, în temeiul art. 2 alin. (2) C. proc. civ., dispozițiile procesual civile constituind izvor de drept procesual penal în măsura în care Codul de procedură penală nu cuprinde dispoziții contrare. […] Curtea constată că normele procesual civile, spre deosebire de normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii, reglementează atât desființarea de drept a sechestrului asigurător [art. 955 C. proc. civ., în caz de nedepunere a cauțiunii în ipotezele reglementate de art. 953 alin. (1) și (3) din același cod], cât și instituția ridicării sechestrului asigurător - art. 957 alin. (1) C. proc. civ. Așadar, potrivit art. 957 alin. (1) C. proc. civ.,

dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanție îndestulătoare, instanța va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător.

În aceste condiții, Curtea reține că legea procesual civilă reglementează pentru debitor un remediu eficient pentru ridicarea măsurii sechestrului asigurător, și anume în cazul în care dă o garanție - reală sau personală - îndestulătoare. Așa încât, dacă se va constitui la dispoziția creditorului o asemenea garanție, debitorul este îndreptățit să formuleze o cerere prin care să solicite ridicarea sechestrului, astfel încât bunurile sale vor fi scoase de sub măsura indisponibilizării. […] Așadar, normele procesual civile precitate reglementează cu privire la desființarea măsurilor asigurătorii, la cerere, în ipotezele în care debitorul dă o garanție - reală sau personală îndestulătoare, face depunerea cu afectațiune specială ori plătește creanța, inclusiv accesoriile, așa încât Curtea reține că, în măsura în care se face aplicarea acestora în materie penală, suspectul/inculpatul față de care s-a dispus instituirea unei măsuri asigurătorii poate solicita, pe parcursul procesului penal, desființarea (ridicarea/încetarea) respectivei măsuri, dreptul de acces la justiție și dreptul la apărare fiind astfel garantate.”

Așa fiind, Curtea de Apel București a constatat că, în speță, de la momentul luării măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului A. și până în prezent au intervenit schimbări, în sensul că inculpatul a dobândit dreptul de proprietate exclusivă asupra imobilului, imobil asupra căruia s-a instituit sechestrul asigurător prin ordonanța nr. X. emisă la 29 decembrie 2015 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, dar numai asupra cotei de 1/2 cât deținea inculpatul la momentul instituirii măsurii asigurătorii, iar valoarea acestui imobil (376.605,94 lei valoare de impunere fiscală, respectiv 433.620 lei stabilită prin raportul de expertiză tehnică) este de natură a garanta repararea pagubei stabilită de organul de urmărire penală la suma de 286.831,99 lei.

În atare situație, s-a apreciat că menținerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța nr. X. emisă la 29 decembrie 2015 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție asupra celorlalte imobile proprietatea inculpatului apare ca excesivă și de natură a aduce atingere dreptului de proprietate (în componenta vizând dreptul de a dispune) al acestuia, nemaifiind necesară și proporțională cu scopul avut în vedere la luarea acesteia (garantarea reparării pagubei).

Cum Codul de procedură penală nu reglementează o astfel de situație, devin aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă, conform dispozițiilor art. 2 alin. (2), care prevăd: „de asemenea, dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare”, respectiv dispozițiile art. 957 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că, „dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanție îndestulătoare, instanța va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător.”

În consecință, s-a apreciat întemeiată cererea inculpatului A., însă doar în parte. Astfel, inculpatul a solicitat ridicarea sechestrului asigurător și de pe imobilele teren intravilan, în suprafață de 508,50 mp, cota de 1/2 și teren intravilan, în suprafață de 1.500 mp, cota de 1/2.

Curtea de Apel București a constatat că aceste două terenuri, în prezent, fac parte din imobilul - teren în suprafață de 2.008 mp și construcții, iar valoarea de 433.620 lei (reținută în raportul de expertiză tehnică) este stabilită avându-se în vedere atât terenul, cât și construcțiile ridicate pe acesta, astfel încât întregul imobil (teren și construcții) este supus măsurii asigurătorii a sechestrului în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracțiunile pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Examinând contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție o apreciază ca fiind nefondată, între altele, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentei contestații îl constituie încheierea instanței de fond pronunțată la data de 12 aprilie 2019, prin care, în baza art. 2 alin. (2) C. proc. civ. cu referire la art. 957 alin. (1) C. proc. civ., a fost admisă, în parte, cererea formulată de contestatorul inculpat A. și a fost ridicat sechestrul asigurător instituit prin ordonanța nr. X. emisă la 29 decembrie 2015 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și pus în aplicare prin procesul-verbal din 30 decembrie 2015, fiind totodată menținut sechestrul asigurător instituit prin aceeași ordonanță asupra cotei de 1/2, extinzându-l asupra întregului imobil - teren în suprafață de 2.008 mp și construcții, dobândit prin sentința civilă nr. 3440 din 1 octombrie 2015 pronunțată de Judecătoria Cornetu, proprietatea exclusivă a inculpatului A., până la concurența sumei de 286.831,99 lei.

Examinând criticile aduse încheierii atacate de către Ministerul Public prin contestația de față, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt neîntemeiate.

Sub un prim aspect, similar judecătorului Curții de Apel București, se constată că obiectul cererii deduse judecății nu îl reprezintă contestația inculpatului împotriva dispoziției de luare a măsurii asigurătorii și a modului de aducere la îndeplinire a măsurii, astfel cum prevăd dispozițiile art. 250 alin. (1) C. proc. pen., în mod corect menționând prima instanță că acest moment a fost depășit în cauză, ci reprezintă cererea persoanei față de care s-a dispus instituirea unei măsuri asigurătorii prin care solicită, pe parcursul procesului penal, modificarea sau chiar ridicarea măsurii, pentru motive survenite ulterior luării acesteia.

În speță, inculpatul A. a formulat cerere de ridicare a sechestrului asigurător, întrucât de la momentul luării măsurii asupra bunurilor sale și până în prezent au intervenit schimbări, inculpatul dobândind dreptul de proprietate exclusivă asupra imobilului, imobil asupra căruia se instituise sechestrul asigurător prin ordonanța nr. X. emisă la 29 decembrie 2015 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție asupra cotei de 1/2 deținută de acesta la momentul luării măsurii asigurătorii.

De asemenea, cererea a fost formulată și în considerarea faptului că valoarea acestui imobil (376.605,94 lei valoare de impunere fiscală, respectiv 433.620 lei stabilită prin raportul de expertiză tehnică) este de natură a garanta repararea pagubei stabilită de organul de urmărire penală la suma de 286.831,99 lei, sumă până la concurența căreia, de altfel, procurorul dispusese măsura în discuție.

Astfel, pentru considerentele judicios expuse de instanță în curpinsul încheierii atacate, s-a apreciat întemeiată cererea inculpatului, în parte, iar sub aspectul dispozițiilor legale incidente instanța de fond a avut în vedere că, prin Decizia nr. 20/2016 (publicată în M. Of. nr. 269 din 8 aprilie 2016), Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (6) - (9) C. proc. pen. și, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 alin. (8) și art. 250 alin. (1) - (5) C. proc. pen., reținându-se că „normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii înființate de organele penale - cu privire la cazul particular al desființării (ridicării/încetării) măsurilor asigurătorii - se completează cu dispozițiile procesual civile, în temeiul art. 2 alin. (2) C. proc. civ., dispozițiile procesual civile constituind izvor de drept procesual penal în măsura în care Codul de procedură penală nu cuprinde dispoziții contrare.”

Totodată, prin aceeași decizie, Curtea a constatat că „normele procesual civile, spre deosebire de normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii, reglementează atât desființarea de drept a sechestrului asigurător [art. 955 C. proc. civ., în caz de nedepunere a cauțiunii în ipotezele reglementate de art. 953 alin. (1) și (3) din același cod], cât și instituția ridicării sechestrului asigurător - art. 957 alin. (1) C. proc. civ. Așadar, potrivit art. 957 alin. (1) C. proc. civ.,

dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanție îndestulătoare, instanța va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător

. […] Așadar, normele procesual civile precitate reglementează cu privire la desființarea măsurilor asigurătorii, la cerere, în ipotezele în care debitorul dă o garanție - reală sau personală îndestulătoare, face depunerea cu afectațiune specială ori plătește creanța, inclusiv accesoriile, așa încât Curtea reține că, în măsura în care se face aplicarea acestora în materie penală, suspectul/inculpatul față de care s-a dispus instituirea unei măsuri asigurătorii poate solicita, pe parcursul procesului penal, desființarea (ridicarea/încetarea) respectivei măsuri, dreptul de acces la justiție și dreptul la apărare fiind astfel garantate.”

Prin urmare, în situațiile nereglementate în mod expres prin dispozițiile legale specifice materiei căreia i se circumscrie cererea, cum este cazul de față, devin aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă, art. 2 alin. (2) menționând că, „de asemenea, dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare”; așadar, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 957 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, „dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanție îndestulătoare, instanța va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător.”

În consecință, pentru motivele expuse, sunt neîntemeiate criticile parchetului cu privire la nerespectarea termenului de contestare a măsurii la judecătorul de drepturi și libertăți, în termenul de 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sechestrului asigurător și, astfel, în opinia parchetului, se impune respingerea ca inadmisibilă a cererii, întrucât a fost adresată instanței de fond cu nerespectarea condițiilor prevăzute în art. 250 C. proc. pen.

Contrar celor menționate de pachet prin contestația formulată, în sensul că nu se impunea ridicarea măsurii asigurătorii, întrucât în cauză există constituiri de părți civile, iar prin faptele inculpatului s-a produs un prejudiciu, se constată că în cauză nu a fost dispusă ridicarea măsurii sechestrului, ci pentru motivul anterior menționat, precum și pentru garantarea reparării prejudiciului presupus creat prin infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, stabilit de organul de urmărire penală la suma de 286.831,99 lei, s-a apreciat suficientă măsura asigurătorie a sechestrului doar asupra imobilului - teren și construcții, proprietatea exclusivă a inculpatului A. și care are în prezent o valoare superioară celei estimate ca fiind prejudiciul produs în cauză.

Așadar, așa cum s-a menționat, chiar prin ordonanța Direcției Naționale Anticorupție nr. X. din 29 decembrie 2015 privind aplicarea măsurilor asigurătorii, pusă în aplicare prin procesul-verbal din 30 decembrie 2015, procurorul a precizat că aceasta este luată până la concurența sumei de 286.831,99 lei, iar prin încheierea contestată, instanța de fond a menținut sechestrul asigurător instituit prin aceeași ordonanță asupra cotei de 1/2, extinzându-l însă asupra întregului imobil, reținând că valoarea actuală a acestuia (de 376.605,94 lei) este în măsură să garanteze repararea pagubei produse prin infracțiunile pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, acesta fiind întocmai scopul instituirii măsurii.

Pentru considerentele anterior expuse, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din data de 12 aprilie 2019 pronunțată de Curte de Apel București, Secția a II-a penală, privindu-l pe intimatul inculpat A.