Decizia nr. 2046/2018 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 03 aprilie 2018, petentul A., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat, invocând dispozițiile art. 996- 997 C. proc. civ., ridicarea sechestrului asigurător înființat prin Ordonanța din data de 01 martie 2012, pronunțată în dosarul nr. x/2012 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ordonanță menținută prin sentința penală nr. 1352 din 09 octombrie 2012, pronunțată în dosarul nr. x/2012 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală. B. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța competentă să soluționeze prezenta cerere de ridicare sechestru asigurător este Judecătoria Târgoviște.

Sechestrul asigurătoriu reglementat de art. 249 C. proc. pen. este o măsură procesuală cu caracter real, provizoriu, care are ca efect indisponibilizarea unor bunuri mobile și imobile, pentru a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea lor de la urmărire.

Scopul instituirii măsurilor asigurătorii este acela de a acorda persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă în procesul penal o garanție a reparării prejudiciului creat prin fapta ilicită, iar statul are certitudinea solvabilității suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente, în vederea recuperării cheltuielilor judiciare, a plății amenzii ori a existenței bunurilor în proprietatea subiecților procesuali, a părților menționate ori a altor persoane, în vederea confiscării.

Ca efect al instituirii sechestrului, proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini, măsura afectând, așadar, atributul dispoziției juridice și materiale, pe întreaga durată a procesului penal, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Măsurile asigurătorii sunt instituite de procuror, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată și reprezintă o fază procesuală distinctă de aducerea lor la îndeplinire, astfel cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 249, 253-255 C. proc. pen.

În speță, instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului situat în localitatea jud. Dâmbovița, s-a dispus prin Ordonanța din data de 01 martie 2012, pronunțată în dosarul nr. x/2012 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a fost menținută prin sentința penală, definitivă, nr. 1352 din 09 octombrie 2012 pronunțată în dosarul nr. x/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Normele procesual civile reglementează atât desființarea de drept a sechestrului asigurător (art. 956 C. proc. civ. în cazul nedepunerii cauțiunii în ipotezele reglementate de art. 953 alin. (1) și (3) C. proc. civ.), cât și instituția ridicării sechestrului asigurător (art. 957 C. proc. civ.). De asemenea, este reglementată desființarea și ridicarea popririi asigurătorii, prin trimiterea pe care art. 971 alin. (1) C. proc. civ. o face la dispozițiile art. 954 - 959 C. proc. civ. aplicabile sechestrului asigurător. În plus, normele procesual civile reglementează la art. 721 C. proc. civ. și "depunerea cu afectațiune specială", ca mijloc prin care debitorul sau terțul garant poate obține desființarea măsurilor asigurătorii, împiedicând valorificarea bunurilor la care acestea se referă.

Măsura ridicării sechestrului asigurător poate fi solicitată de către debitor în două ipoteze distincte: cea prevăzută la alin. (1), care reglementează un remediu eficient pentru debitorul care dă o garanție reală sau personală îndestulătoare, la dispoziția creditorului, și cea prevăzută la alin. (2) când bunurile debitorului vor fi scoase de sub măsura indisponibilizării, la cerere, în situația în care cererea principală, în temeiul căreia a fost încuviințată măsura asigurătorie, a fost anulată, respinsă sau perimată prin hotărâre definitivă ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la judecarea acesteia.

Cu privire la instanța competentă să ridice sechestrul asigurător, deși legiuitorul indică expres, doar pentru ipoteza prevăzută de art. 957 alin. (2) C. proc. civ., că aceasta este instanța care a încuviințat măsura, aplicarea principiului simetriei impune soluția competenței de soluționare în primă instanță a cererii debitorului de ridicare a sechestrului asigurător, în favoarea instanței determinate potrivit regulii prevăzute prin art. 954 alin. (1) C. proc. civ., respectiv a instanței care a dispus înființarea măsurii, aceasta fiind instanța competentă să judece procesul în primă instanță, chiar și atunci când cererea de sechestru ar fi încuviințată de instanța de control judiciar în calea de atac a creditorului, exercitată împotriva încheierii de respingere a măsurii sechestrului.

Astfel, potrivit art. 954 C. proc. civ. cererea de sechestru asigurător se soluționează de către instanța competentă să judece procesul în primă instanță iar, legea permite și ridicarea sechestrului asigurător, mai înainte de soluționarea litigiului pe fond, asupra cererii de ridicare, conform art. 957 C. proc. civ., urmând a se pronunța instanța care a încuviințat-o. Prin urmare, ridicarea sechestrului se poate dispune numai de către instanța care a instituit-o și, doar până la obținerea unui titlu executoriu, ulterior acestui moment sechestrul asigurător transformându-se în sechestru executoriu, potrivit art. 958 C. proc. civ.

În altă ordine de idei, astfel cum rezultă din prevederile art. 250 alin. (8) C. proc. pen., petentul, după rămânerea definitivă a hotărârii penale, avea posibilitatea de a formula contestație la executare, potrivit legii civile, cu privire la modul de aducere la îndeplinire a măsurii sechestrului, în măsura în care aprecia că menținerea acestei măsuri nu se mai justifică, obligația sa stingându-se.

De asemenea, potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, aceasta soluționându-se conform art. 600 alin. (3) C. proc. pen. de către instanța civilă potrivit legii civile.

Față de cele mai sus reținute, instanța supremă constată că petentul nu se mai poate prevala de dispozițiile referitoare la ridicarea sechestrului asigurător, ci de apărările și excepțiile corespunzătoare etapei executării silite, în cadrul contestației la executare, o atare cerere ținând de executarea silită însăși.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.