ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2633/2020

HOTĂRÂRE

09.12.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2633/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 9 decembrie 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28.02.2020 pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca, petentul A. a solicitat, în temeiul art. 35 C. proc. civ. coroborat cu art. 397 alin. (5) C. proc. pen., să se constate că a încetat de drept măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile dispusă prin ordonanța procurorului nr. 700/P/02.04.2014, dată în dosarul penal nr. x/2014 și, respectiv, a procesului-verbal de aplicare a sechestrului din 02.04.2015, ambele întocmite de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție; să se constate că a încetat de drept măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, măsură dispusă prin sentința penală nr. 30/F/14.02.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2015 și, în consecință, să se dispună ridicarea sechestrului asigurator aplicat asupra bunurilor indicate în cerere.

Prin sentința nr. 3627/30.07.2020, Judecătoria Cluj-Napoca a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București.

A reținut instanța că prin sentința penală nr. 30/F a Curții de Apel București, s-a dispus, printre altele, admiterea acțiunii civile și menținerea măsurilor asiguratorii luate prin ordonanțele nr. 700/P/2014 din 02.04.2015/07.04.2015 asupra bunurilor unor inculpați, printre care și petentul A., până la concurența sumelor la care sunt obligați față de partea civilă, la care se adaugă cuantumul sumelor confiscate și cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal.

Prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019, a Înaltei Curți, s-au menținut măsurile asiguratorii luate prin ordonanțele nr. 700/P/2014 din 02.04.2015/07.04.2015 asupra bunurilor unor inculpați, printre care și petentul A., până la concurența sumelor la care sunt obligați față de partea civilă, pentru 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, dacă partea civilă nu introduce acțiune în fața instanței civile.

Față de dispozițiile celor două hotărâri, rezultă că prezentul litigiu s-a născut ca o consecință a celor hotărâte de Curtea de Apel București, în dosarul mai sus menționat, nefiind incidentă ipoteza reținerii competenței instanței de executare, atâta vreme cât nu există o executare silită care să fi fost declanșată.

Conform dispozițiilor art. 252

C. proc. pen., " (1) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii prevăzute de art. 252

alin. (3) sau a hotărârii judecătorești de valorificare a bunurilor mobile sechestrate, prevăzută de art. 252

alin. (7) sau art. 252

alin. (3), suspectul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, custodele, orice altă persoană interesată, precum și procurorul pot formula, în cursul procesului penal, contestație la instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță. (2) Contestația prevăzută la alin. (1) se face în termen de 15 zile de la îndeplinirea actului contestat. (3) Instanța soluționează contestația de urgență și cu precădere, în ședință publică, cu citarea părților, prin încheiere definitivă. (4) După soluționarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut contestație împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii sau a hotărârii judecătorești de valorificare a bunurilor mobile sechestrate prevăzute la alin. (1), se poate face contestație potrivit legii civile."

În cauză, hotărârea prin care s-a dispus menținerea măsurilor asigurătorii a rămas definitivă, astfel încât devin aplicabile dispozițiile menționate, ridicarea sechestrului urmând a fi supusă legii procesual civile.

În ce privește legea procesual civilă aplicabilă, instanța a apreciat că, sub aspectul competenței de soluționare a cauzei sunt incidente dispozițiile art. 954 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care este competentă să judece procesul în primă instanță."

Art. 957 alin. (2) prevede că "în cazul în care cererea principală, în temeiul căreia a fost încuviințată măsura asiguratorie, a fost anulată, respinsă sau perimată prin hotărâre definitivă ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la judecarea acesteia, debitorul poate cere ridicarea măsurii de către instanța care a încuviințat-o. Asupra cererii instanța se pronunță prin încheiere definitivă, dată fără citarea părților."

Față de aceste dispoziții legale, competența de a dispune ridicarea sechestrului aparține instanței care a încuviințat-o.

Deși cu privire la cererea de ridicare a sechestrului asigurător (în ipoteza în care acesta a fost înființat sau menținut printr-o hotărâre definitivă a instanței penale) nu există norme speciale de determinare a competenței, din moment ce C. proc. pen. face trimitere la dispozițiile legii civile iar legea procesual civilă stabilește că instanța competentă a soluționa astfel de cereri este instanța care a dispus măsura, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 954 alin. (1) C. proc. civ.

Aceeași soluția a fost reținută și în minuta întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor civile ale Înaltei Curți și curților de apel care a avut loc în perioada 14-15 noiembrie 2019 la Pitești.

În consecință, având în vedere că măsura sechestrului a cărui ridicare se cere a fost luată printr-o sentință pronunțată de către Curtea de Apel București, s-a apreciat că aceeași instanță este competentă să soluționeze prezenta cerere.

Prin sentința nr. 112/F/24.09.2020, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declinat competența în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că în cauză, instituirea sechestrului asigurător s-a dispus inițial prin ordonanța din data de 02.04.2015, în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Naționala Anticorupție și a fost menținută prin sentința penală nr. 30/F/14.02.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I a penală și respectiv, în rejudecare, ca urmare a admiterii apelurilor în cauza penală, prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (definitivă).

C. proc. pen. reglementează doar luarea și menținerea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal, necuprinzând nicio dispoziție privind ridicarea măsurilor asigurătorii, astfel încât soluționarea oricăror aspecte privind plata obligațiilor civile, inclusiv eventuala constatare a stingerii acestor obligații, urmată de o eventuală ridicare a sechestrului instituit asupra bunurilor nu poate reveni decât instanței civile, având în vedere că prorogarea de competență a instanței penale cu privire la acțiunea civilă a încetat.

Potrivit C. proc. civ., sechestrul asigurător poate fi desființat de drept, conform art. 956, în cazul nedepunerii cauțiunii în ipotezele reglementate de art. 953 alin. (1) și (3).

Totodată, debitorul poate solicita măsura ridicării sechestrului asigurător în două ipoteze distincte: cea prevăzută la alin. (1), care reglementează un remediu eficient pentru debitorul care dă o garanție reală sau personală îndestulătoare, la dispoziția creditorului, și cea prevăzută la alin. (2), când bunurile debitorului vor fi scoase de sub măsura indisponibilizării, la cerere, în situația în care cererea principală, în temeiul căreia a fost încuviințată măsura asigurătorie, a fost anulată, respinsă sau perimată prin hotărâre definitivă ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la judecarea acesteia.

Cu privire la instanța competentă să ridice sechestrul asigurător, legiuitorul indică expres, doar pentru ipoteza prevăzută de art. 957 alin. (2) C. proc. civ., că aceasta este instanța care a încuviințat măsura.

Or, chiar dacă s-ar aprecia că în materie civilă instituirea sechestrului asigurător revine instanței competente să analizeze, în primă instanță, cererea prin care se tinde la obținerea titlului executor (conform art. 954 alin. (1) C. proc. civ.), iar instanța competentă să dispună instituirea măsurii ar trebui să constate și desființarea de drept a acesteia, o atare regulă nu ar trebui să fie aplicată prin raportare la instanța care în procesul penal a dispus măsura asiguratorie, în aplicarea unor norme de competență cuprinse în C. proc. pen., ci la normele de competență din C. proc. civ.

Art. 96 C. proc. civ. reglementează limitativ competența materială a curților de apel, iar cererea dedusă judecății nu poate fi încadrată în categoria altor "cereri date prin lege în competența lor" (pct. 4), în lipsa unei reglementări exprese în acest sens.

Petentul a solicitat constatarea încetării măsurii sechestrului, cerere pe care și-a întemeiat-o în drept pe dispozițiile art. 35 C. proc. civ. și ridicarea acestei măsuri, invocând lipsa oricărui demers al părții civile (creditorului) de recuperare a debitului pretins în termenul legal și de a valorifica, astfel, și măsura asigurătorie instituită în procesul penal.

Referitor la temeiul juridic al cererii, petentul a arătat că manifestarea sa de voință procesuală a fost în sensul de a formula o acțiune în constatare, aspect ce ar fi fost ignorat de prima instanță sesizată.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, pentru următoarele argumente:

Prin decizia nr. 301/A/08.10.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosar nr. x/2018, reclamantul din prezenta cauză, A., inculpat în acel dosar, a fost achitat, în mod definitiv, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. și art. 13

din legea nr. 78/2000.

Instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă, menținând măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție din 02.04.2015 și prin sentința penală nr. 30/F/14.02.2018 a Curții de Apel București, secția I penală.

Potrivit art. 397 alin. (5) C. proc. pen., "În cazul în care, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (5), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă, măsurile asigurătorii se mențin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii".

Prin adresa nr. x/09.01.2020, emisă de Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Generală Juridică ca răspuns la solicitarea reprezentantului convențional al reclamantului, s-a învederat că Statul Român nu a promovat niciun demers judiciar în ce privește cele statuate prin decizia nr. 301/A/08.10.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, reclamantul a învestit instanța civilă cu solicitarea de constatare a încetării de drept a măsurii sechestrului asigurător și a ridicării acestuia, bunurile respective fiind enumerate în cererea introductivă de instanță.

Se constată că, potrivit art. 397 alin. (5) C. proc. pen. anterior citate, dispoziția de menținere a măsurilor asiguratorii este reglementată pentru o perioadă limitată de timp (30 de zile), iar dacă partea civilă nu introduce acțiune în fața instanței civile în termenul dat, măsura încetează de drept.

Încetarea de drept a sechestrului asigurator însă nu duce la radierea de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a mențiunilor din cartea funciară. Astfel că, proprietarii bunurilor supuse sechestrului asigurător trebuie să sesizeze instanța de judecată cu o astfel de cerere pentru constatarea încetării de drept a măsurii, cum este cazul în speță.

Potrivit art. 954 alin. (1) C. proc. civ. "cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care este competentă să judece procesul în primă instanță.", iar potrivit art. 957 alin. (2), "în cazul în care cererea principală, în temeiul căreia a fost încuviințată măsura asiguratorie, a fost anulată, respinsă sau perimată prin hotărâre definitivă ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la judecarea acesteia, debitorul poate cere ridicarea măsurii de către instanța care a încuviințat-o. Asupra cererii instanța se pronunță prin încheiere definitivă, dată fără citarea părților."

De asemenea, art. 250 alin. (8) C. proc. pen. reține că, după rămânerea definitivă a hotărârii penale, măsura asigurătorie poate fi contestată conform legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire.

Prezentul litigiu reprezintă o consecință a celor statuate de Curtea de Apel București prin hotărârea de menținere a sechestrului asigurator, în condițiile în care, așa cum rezultă din actele dosarului, în cauză nu există inițiată o executare silită.

În atare situație, în aplicarea principiului simetriei formelor juridice și a normelor legale menționate, competența de soluționare a ridicării sechestrului asigurator aparține aceleiași instanțe care a dispus instituirea ei, respectiv Curtea de Apel București, chiar dacă dispozițiile art. 957 alin. (2) C. proc. civ. nu vizează în mod expres și această ipoteză.

Aceasta întrucât cererea este una într-o materie specifică (a măsurilor asigurătorii), competența în ridicarea măsurii aparținând, pe principiul simetriei formelor menționat anterior și pe rațiuni de identitate (mutatis mutandis) instanței care a instituit măsura.

În ce privește competența funcțională, ea revine, în mod evident, instanței civile, față de soluția instanței penale, care a lăsat nerezolvată latura civilă a cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.