ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1109/2015

Decizia nr. 1109/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/3/2011 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Compania Națională Poșta Română SA solicitând ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 RON și a sumei de 1.797.333 RON cu titlul de despăgubiri pentru revocarea ilegală, intempestivă și abuzivă din funcția de președinte al consiliului de administrație și respectiv de director general al Companiei Naționale Poșta Română SA, egală cu remunerațiile la care reclamantul avea dreptul până la sfârșitul mandatului, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 5361 din 12 iulie 2013, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. și a obligat pârâta Compania Națională Poșta Română SA la plata sumei de 50.399,94 RON despăgubiri.

A respins restul pretențiilor ca nefondate și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2.623.99 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut că reclamantul a fost menținut în funcția de președinte al consiliului de administrație Poșta Română SA pentru un nou mandat de 4 ani începând cu 09 februarie 2006, prin hotărârea a Adunării Generale a Acționarilor CN Poșta Română SA, astfel că potrivit acestei hotărâri mandatul de administrator al reclamantului urma să expire la 09 februarie 2010, iar nu la 08 februarie 2011 cum a susținut acesta.

Prin hotărârea A.G.O.A. din 23 ianuarie 2009 s-a aprobat revocarea din funcția de administrator și de președinte a consiliului de administrație a reclamantului.

La primul capăt al cererii de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de despăgubire pentru revocarea din funcția de președinte al consiliului de administrație.

S-a reținut incidența în cauză a art. 137 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, care instituie dreptul adunării generale de a revoca contractul de administrare în virtutea caracterului intuitu personae, care dă dreptul administratorului revocat de a obține despăgubiri pentru prejudiciul produs prin revocare dacă revocarea contractului a fost decisă fără justă cauză.

Instanța a apreciat că în cuprinsul hotărârii de revocare nu au fost indicate motivele pentru care s-a decis revocarea reclamantului, că prin întâmpinare și răspunsul la interogatoriu pârâta a susținut că prin sentința nr. 7416/3/2009 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în acțiunea având ca obiect anularea hotărârii A.G.O.A. din 23 ianuarie 2009, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, sentința rămânând definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului.

S-a apreciat că soluția pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/3/2009 este lipsită de relevanță câtă vreme prin soluționarea acestui dosar instanța nu a fost chemată să se pronunțe dacă revocarea a fost făcută fără justă cauză, aceasta reținând doar că reclamantul nu poate să atace hotărârea adunării generale a acționarilor prin care s-a decis revocarea sa din funcție, în conformitate cu dispozițiile art. 122 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, dar că administratorul revocat are dreptul potrivit art. 137

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990 să solicite despăgubiri în situația în care revocarea se decide fără justă cauză.

Întrucât pârâta nu a dovedit că revocarea reclamantului din funcția de președinte al consiliului de administrație a fost făcută în mod justificat, pentru neexecutarea culpabilă a contractului, cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat constând în contravaloarea remunerației pe care ar fi obținut-o pe perioada dintre data revocării și data la care s-ar fi împlinit termenul de 4 ani convenit pentru executarea mandatului s-a apreciat ca întemeiată, conform art. 137

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990, potrivit căruia obligarea societății la plata drepturilor cauzate administratorului prin revocarea contractului de mandat, este necesar să rezulte din probele administrate că revocarea s-a produs fără justa cauză, constatarea de către instanța a caracterului abuziv al revocării constituind un motiv pentru admiterea cererii având ca obiect obligarea societății la despăgubiri.

S-a reținut că, capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al revocării contractului de mandat este și inadmisibil potrivit dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. câtă vreme administratorul poate cere realizarea dreptului, respectiv obligarea societății la plata despăgubirii pentru prejudiciul produs prin revocarea fără justă cauză.

Remunerația cuvenită membrilor consiliului de administrație era conform hotărârii A.G.O.A. CN Poșta Română SA din 19 mai 2008 în cuantum de 20% din remunerația brută a directorului general al acesteia, în cuantum de 20.000 RON, astfel că remunerația lunară cuvenită administratorilor acestei instituții era de 4.000 RON brut, că pentru cele 12 luni și 18 zile cuprinse între 23 ianuarie 2009 (data revocării din funcția de președinte al consiliului de administrație) și 09 februarie 2010 (data împlinirii termenului de 4 ani convenit pentru executarea mandatului) reclamantul avea dreptul să obțină cu titlu de despăgubire suma de 50.399,94 RON brut.

Al doilea capăt de cerere constând în obligarea pârâtei la plata sumei de 1.797.332 RON cu titlu de despăgubire pentru revocarea fără justă cauză din funcția de director general al companiei s-a apreciat ca nefondat, arătând că între pârâtă în calitate de mandant și reclamant, în calitate de mandatar s-a încheiat contractul de mandat din 14 aprilie 2008, având ca obiect îndeplinirea tuturor actelor necesare și utile pentru conducerea activității mandantului de către mandatar, pentru și în interesul acestuia în schimbul unei remunerații, pentru o perioada de 4 ani.

Că reclamantul prin clauza 6.6 lit. a) din contract s-a obligat să aducă la îndeplinire criteriile și obiectivele de performanță prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la acesta, iar prin hotărârea din 3 februarie 2009 a Consiliului de Administrație s-a decis, „în conformitate cu dispozițiile art. 143

1

alin. (4) din Legea nr. 41/1990 precum și având în vedere art. 2 din hotărârea Adunării Generale Extraordinare a CN Poșta Română SA din data de 23 ianuarie 2009" revocarea reclamantului din funcția de director general începând cu 03 februarie 2009 și încetarea contractului de mandat din 14 aprilie 2008, ca urmare a revocării.

S-a arătat că, potrivit art. 143 din Legea nr. 31/1990 directorii pot fi revocați oricând de către consiliul de administrație și că în cazul în care revocarea survine fără justă cauză, directorul este îndreptățit la plata unor daune interese.

În speță, decizia de revocare a făcut referire la art. 2 din hotărârea A.G.A. din 23 ianuarie 2009, prin care adunarea generală a împuternicit membrii consiliului de administrație să realizeze o analiza a activității societății pârâte precum și a modului de conducere a acesteia și să dispună măsuri în consecință, astfel că decizia de revocare a reclamantului din funcția de director general a fost luată în urma analizei modului în care acesta și-a împlinit obligațiile asumate.

Tribunalul a reținut că reclamantul nu a realizat obiectivele de performanță stabilite în anexa 1 la contract, asumate prin clauza 6.6. lit. a), în raport de înscrisurile din dosar, gradul de realizare fiind de 98,4%, deși potrivit contractului de mandat criteriile și obiectivele de performanță trebuiau realizate în proporție de 100%.

Cu privire la susținerea pârâtei că prin managementul defectuos reclamantul a cauzat prejudicii importante, tribunalul a arătat că nu poate fi avută în vedere, câta vreme sentința pronunțată în Dosarul penal nr. x/3/2009 al tribunalului nu este definitivă, orice persoană beneficiind de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri penale definitive de condamnare, astfel cum prevede art. 23 alin. (11) din Constituția României.

Pentru aceleași considerente nu au fost reținute nici susținerile pârâtei formulate în concluziile pe fondul cauzei referitoare la împrejurarea că „la data revocării mandatului în raport de stadiul cercetărilor în Dosarul penal nr. x/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu se putea impune angajatorului obligația de continuare a raporturilor juridice în temeiul contractului menționat, atâta vreme cât nu mai exista încrederea necesară acordată pentru executarea obligațiilor asumate de reclamantă". Dat fiind caracterul intuitu personae al contractului de mandat, mandantul poate revoca oricând contractul de mandat, astfel că în raport de dispozițiile art. 143

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990 pârâta nu este ținută să răspundă pentru decizia de revocare având însă obligația de a plăti o despăgubire pentru prejudiciul produs prin revocare, în situația în care revocarea se decide fără a exista o justă cauză.

Cu referire la raportul de inspecție fiscală depus la dosar, s-a arătat că nu se poate aprecia că situația de fapt constatată prin acest înscris a fost avută în vedere de pârâtă în luarea deciziei de revocare a reclamantului, câtă vreme raportul a fost întocmit ulterior deciziei de revocare, respectiv la data de 22 martie 2013.

Tribunalul a apreciat că decizia de revocare a reclamantului din funcția de director general a fost justificată întrucât reclamantul nu și-a îndeplinit întocmai obligațiile asumate prin contractul de mandat din 14 aprilie 2008, indicii și criteriile de performanță prevăzute în anexa nr. 1 la contract nefiind realizate în procent de 100% astfel cum s-a stabilit.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 868 din 23 octombrie 2014 a admis apelul formulat de pârâta CN Poșta Română SA București împotriva sentinței civile nr. 5361 din 12 iulie 2013 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, pe care a schimbat-o în sensul că a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

A obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1.309,5 RON cheltuieli de judecată.

A respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe ca nefondat.

Curtea prin încheierea din 12 decembrie 2013 a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamantul A.; prin încheierea din 10 aprilie 2014 a respins ca nefondată excepția tardivității declarării apelului de către pârâta CN Poșta Română formulată de reclamant; prin încheierea din 16 octombrie 2014 a respins ca nefondată, excepția nulității apelului formulat de către CN Poșta Română invocată de reclamant, iar prin încheierea din 16 octombrie 2014 a încuviințat părților administrarea de probe în apel, reprezentând înscrisuri.

- Cu privire la apelul pârâtei CN Poșta Română SA, curtea a reținut următoarele:

S-a constatat că situația premisă ce a generat litigiul dintre părți este reprezentată de faptul că prin hotărârea Consiliului de Administrație al CN Poșta Română SA din 01 martie 2005, reclamantul A. a fost numit în funcția de director general al CN Poșta Română SA, iar prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor CN Poșta Română SA din 15 februarie 2006 acesta a fost numit în funcția de președinte al consiliului de administrație și că între părți a fost încheiat contractul de mandat din 14 aprilie 2008.

Prin hotărârea din 23 ianuarie 2009 a Adunării Generale Extraordinare a CN Poșta Română SA s-a dispus revocarea reclamantului din funcția de președinte al consiliului de administrație, iar prin hotărârea din 3 februarie 2009 a Consiliului de Administrație al CN Poșta Română SA s-a dispus revocarea din funcția de director general și rezilierea contractului de mandat.

Invocând aceste împrejurări, reclamantul a pretins pe calea acțiunii ce a făcut obiectul cenzurii instanței de fond obligarea pârâtei la plata de daune interese, raportat la o revocare fără justă cauză, în condițiile art. 143

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

Instanța de control judiciar a arătat că pârâta Compania Națională Poșta Română a criticat temeinicia hotărârii instanței de fond sub aspectul admiterii acțiunii raportat la revocarea fără justă cauză a reclamantului din funcția de președinte al consiliului de administrație, astfel că în cauză sunt incidente prevederile C. civ. de la 1864 și cele ale C. com., art. 140

1

și art. 143

1

alin. (3) din Legea nr. 31/1990, reținând că dreptul adunării generale de a revoca președintele consiliului de administrație poate fi exercitat oricând.

Raportat la revocarea reclamantului din funcția de președinte al consiliului de administrație, curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 140

1

din Legea nr. 31/1990, consiliul de administrație alege dintre membrii săi un președinte al consiliului și că prin actul constitutiv se poate stipula că președintele consiliului este numit de adunarea generală ordinară, care numește consiliul.

Potrivit alin. (3) și (4) ale aceluiași articol, președintele poate fi revocat oricând de către consiliul de administrație. Dacă președintele a fost numit de adunarea generală, va putea fi revocat numai de aceasta. Președintele coordonează activitatea consiliului și raportează aceasta adunării generale a acționarilor, el veghind la buna funcționare a organelor societății.

Totodată, dispozițiile art. 17 din actul constitutiv al Companiei Naționale Poșta Română SA reiau aceste dispoziții legale, evidențiind suplimentar prin alin. (6) că președintele consiliului de administrație poate fi și director general și monitorizează dezvoltarea strategică a companiei.

În considerarea acestor dispoziții, curtea a constatat că directorul general al pârâtei exercită conducerea executivă a companiei, existând în sarcina președintelui consiliului de administrație obligația de monitorizare, supraveghere în mod nemijlocit a managementului societății și că în cauză cele două funcții au fost exercitate, simultan, de către reclamantul A.

Fiind vorba despre un mandat cu titlu oneros, când revocarea este intempestivă sau abuzivă, adică fără just temei, mandatarul este îndreptățit la plata unor daune interese. Întrucât legea nu definește noțiunea de revocare fără justă cauză, în opinia instanței de control judiciar determinarea pe care părțile au intenționat să o acorde acesteia trebuie desprinsă din interpretarea clauzelor ce reglementează activitatea președintelui consiliului de administrație, fiind rezonabil a considera că revocarea cu just temei este cea care are în vedere neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor prevăzute în sarcina președintelui consiliului.

Deși hotărârea de revocare a reclamantului din funcția de președinte al consiliului de administrație nu oferă o motivare punctuală a cauzelor adoptării acestei măsuri, acest aspect a fost analizat prin împrejurările evidențiate de Compania Poșta Română SA care prin probele administrate a susținut caracterul defectuos al managementului exercitat de reclamant, activitate pe care acesta în calitate de președinte al consiliului ar fi trebuit să o supravegheze.

Împrejurarea că aceste aspecte nu se regăsesc în cuprinsul hotărârii de revocare, apărare formulată pe calea întâmpinării, nu este de natură a înlătura dreptul pârâtei de a proba în cadrul litigiului cauza justă reclamată de dispozițiile legale incidente.

Instanța a reținut că, anterior adoptării hotărârii de revocare a reclamantului din cele două funcții deținute în cadrul Companiei Naționale Poșta Română, activitatea desfășurată de acesta a făcut obiectul verificărilor Curții de Conturi a României, ale cărei constatări au fost cuprinse în raportul de audit din 26 iulie 2007 și care au fost din nou analizate în procesul verbal de control financiar încheiat de A.N.A.F. Direcția de Control Financiar în 19 decembrie 2007.

Instanța de control judiciar analizând înscrisul în discuție a reținut că acesta a făcut referire nemijlocită la documente ale autorităților de control anterioare revocării, acestea fiind de altfel primele acte ce semnalau nereguli în modul de încheiere a contractelor de asigurare și care erau cunoscute acționarilor la momentul revocării. Faptul că cele consemnate de organele fiscale și de audit reprezentau activități de natură a prejudicia Compania Poșta Română a fost confirmat de trimiterea în judecată a reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, atât în calitate de președinte al consiliului de administrație cât și de director general al CN Poșta Română SA, chiar în cursul anului 2009, împrejurare probată chiar de comunicatul D.N.A., pârâta cunoscând concluziile notei de constatare întocmite în această cauză penală, nr. x/P/2006 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție, întocmită la 05 noiembrie 2008.

În opinia instanței de apel, faptul că reclamantul s-a bucurat de prezumția de nevinovăție în lipsa unei condamnări penale definitive nu a fost apreciat ca fiind de natură a determina concluzia că revocare a sa din funcție ca fiind abuzivă ori intempestivă, astfel că analiza instanței a plecat de la raporturile dintre părți care au la bază încrederea acordată președintelui pentru supravegherea activității de management. în condițiile în care organe cu atribuții de control fiscal și de audit semnalează deficiențe majore în cadrul activității desfășurate, demarându-se verificări de natură penală care, în cadrul cercetării prealabile, rețin fapte de natură penală săvârșite în exercitarea funcției de președinte al consiliului de administrație, nu se poate considera că revocarea din funcție este lipsită de justă cauză. Atât timp cât la momentul revocării, astfel cum s-a arătat în considerente anterioare, pârâta avea indicii temeinice să considere că activitatea desfășurată de reclamant o prejudiciază, aceasta era îndreptățită să procedeze la revocarea acestuia din funcție, fără plata de daune interese. Faptul că verificări ulterioare au confirmat deficiențele semnalate inițial (informarea nr. x/2595/2009), precum și alte abateri de la legislația în vigoare în desfășurarea activității, nu poate fi înlăturat întrucât, din punctul de vedere al instanței, acesta confirmă caracterul rezonabil și just al măsurii dispuse de către acționari. O altă interpretare ar determina concluzia potrivit căreia acționarii, deși au motive rezonabile să considere oportună revocarea mandatului, trebuie să accepte menținerea acestuia până la confirmarea, prin acte suplimentare de verificare ori chiar printr-o decizie definitivă de condamnare, a activității necorespunzătoare a președintelui Consiliului de Administrație.

Drept urmare, curtea a apreciat ca fiind fondate susținerile pârâtei Compania Națională Poșta Română, în sensul probării, în condițiile art. 1169 C. civ., a cauzelor juste ce au determinat revocarea reclamantului A. din funcția de președinte al consiliului de administrație, astfel că a admis apelul formulat de CN Poșta Română SA, schimbând în parte hotărârea instanței de fond, în sensul respingerii cererii reclamantului și cu privire la obligarea pârâtei la plata de despăgubire pentru revocarea ilegală, intempestivă și abuzivă din funcția de președinte al consiliului de administrație.

În considerarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., a obligat reclamantul A. la plata către pârâtă a sumei de 1.309,5 RON cheltuieli de judecată.

- Cu privire la apelul reclamantului A., curtea a reținut că:

Primă critică formulată de către reclamant cu privire la sentința pronunțată de tribunal subliniază caracterul nejustificat al revocării sale din funcția de președinte al consiliului de administrație, evidențiind modul în care instanța de fond a apreciat asupra cuantumului sumelor datorate cu titlu de despăgubiri, raportat la durata mandatului în această funcție.

În acest sens curtea a reținut că pârâtă Compania Poșta Română SA a arătat că menționarea datei de 09 februarie 2006 în hotărârea Adunării Generale a Acționarilor este o eroare materială a redactării documentului, reclamantul fiind numit în această funcție începând cu 09 februarie 2007, astfel că față de această împrejurare, critica reclamantului cu privire la durata pentru care ar fi fost îndreptățit la plata de daune interese este întemeiată, fără însă a fi de natură să determine schimbarea hotărârii instanței de fond în sensul cerut de acesta.

Astfel, instanța de control judiciar a găsit fondat apelul formulat de către CN Poșta Română SA, reținându-se că revocarea din funcția de președinte al consiliului de administrație a fost făcută cu just temei, subliniind că în cauză nu este întrunită cerința premisă pentru obligarea pârâtei la plata de daune interese întrucât măsura revocării nu poate fi caracterizată drept abuzivă, ilegală ori intempestivă, astfel cum a pretins reclamantul, întrucât pârâtă a probat existența unor motive temeinice care au determinat pierderea încrederii acționarilor în ceea ce îl privește pe reclamant, aceștia deținând la momentul revocării din funcție informații cu privire la culpa gravă a mandatarului lor în exercitarea atribuțiilor legate de desfășurarea mandatului.

Cu referire al doilea motiv de apel, prin care au fost criticate considerentele instanței de fond referitoare la revocarea justificată din funcția de director general, instanța a reținut că reclamantul a evidențiat faptul că sancțiunea pentru nerealizarea criteriilor de performanță nu era sancționabilă cu revocarea din funcție ci, cel mult, cu diminuarea remunerației sale, proporțional cu gradul global de neîndeplinire a obiectivelor și criteriilor de performanță stabilite prin contract, dar nu mai mult de 30% din nivelul acesteia (art. 2 din actul adițional la contract).

În legătură cu această susținere, s-a reținut că între CN Poșta Română SA și A. a fost încheiat la 27 iunie 2005 un contract de performanță care stabilea, în cadrul art. 3, obligația directorului general de a aduce la îndeplinire obiectivele și criteriile de performanță aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli, astfel cum sunt prevăzute în anexa la contract. La data de 12 aprilie 2006 și apoi la 07 septembrie 2007 au fost încheiate noi contracte de performanță care mențineau aceeași obligație.

La data de 14 aprilie 2008 părțile au încheiat un contract de mandat, stipulând în sarcina mandatarului prin art. 6.6 obligația de a aduce la îndeplinire criteriile și obiectivele de performanță prevăzute în anexele 1 și 2, iar prin art. 2 din actul adițional la contractul de mandat s-a stabilit că mandantul se obligă să plătească mandatarului o remunerație brută lunară stabilită la 20.000 RON, care urma să fie diminuată proporțional cu gradul global de neîndeplinire a obiectivelor și criteriilor de performanță stabilite prin contract, dar nu mai mult de 30% din nivelul acesteia.

Curtea a respins punctul de vedere al reclamantului potrivit cu care revocarea sa nu putea avea loc ca și sancțiune a neîndeplinirii obligației anterior analizate, reținând că nu se poate concluziona că neîntrunirea criteriilor de performanță poate fi sancționată exclusiv cu diminuarea remunerației mandatarului, astfel cum a susținut reclamantul, în condițiile în care contractele din anii 2005, 2006 și 2007 stipulau în mod expres prin art. 7.3 încetarea contractului la schimbarea din funcție a directorului general care nu îndeplinește criteriile de performanță, iar art. 6.3 acorda și dreptul companiei de a diminua drepturile salariale proporțional cu gradul de neîndeplinire a criteriilor de performanță, astfel că cele două sancțiuni nu se excludeau reciproc.

În ceea ce privește lipsa motivării hotărârilor de revocare, a reținut că această împrejurare nu este de natură a invalida hotărârile adoptate și nici nu reprezintă un argument pentru a constata lipsa de justă cauză a măsurilor luate. Extrasul din raportul de inspecție fiscală din 22 martie 2013 este semnat pentru conformitate, contrar celor susținute de reclamant, iar conținutul său, referitor la activitatea acestuia, se coroborează cu informarea privind activitatea echipei manageriale conduse de A. în calitate de director general al CN Poșta Română, în perioada 2005-2009 și, în parte, cu conținutul raportului de control întocmit de corpul de control al Primului Ministru.

Împotriva deciziei civile nr. 868 din 23 octombrie 2014, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului său, schimbării sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și respingerea apelului pârâtei.

Prin criticile formulate recurentul reclamant a susținut în esență următoarele:

- În mod greșit s-a respins excepția tardivității formulării apelului pârâtei, reținând că termenul de declarare a acestuia s-a împlinit la 09 septembrie 2013, în raport de prevederile art. 104 C. proc. civ. și punctele 3.13.2 și 3.13.3 din anexa la decizia nr. 2858/2007 apreciind că dovada predării plicului o constituie factura, și nu data de pe plic sau data achitării c/v serviciului.

A precizat că înscrisul care face dovada predării/colectării efective a cererii de apel la oficiul poștal, este plicul prin care s-a comunicat cererea de apel, respectiv data de 10 septembrie 2013 și nu factura.

- Reținerea instanței de apel privind revocarea sa din funcția de președinte al consiliului de administrație în sensul că dacă motivele de revocare nu se regăsesc în cuprinsul hotărârii de revocare, acest aspect nu este de natură a înlătura dreptul pârâtei de a proba în cadrul litigiului justa cauză sunt greșite în raport de prevederile art. 137

1

alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 31/1990, din care reiese că revocarea administratorului se poate face oricând de adunarea generală a acționarilor, dar că în cazul în care revocarea survine fără justă cauză, administratorul este îndreptățit la plata unor daune interese, aspect menționat și în art. 15 alin. (10) din actul constitutiv al CN Poșta Română SA.

Prin urmare în mod greșit a reținut instanța de apel că neindicarea motivelor de revocare în cuprinsul hotărârii de revocare, nu este de natură a înlătura dreptul pârâtei de a proba în cadrul litigiului justa cauză, ceea ce este nelegal.

A arătat că în hotărârea de revocare a sa din funcția de președinte al consiliului de administrație instanța nu se indică nici un motiv pentru care a intervenit revocarea, iar din probatoriul administrat nu a reieșit că a desfășurat un management defectuos și că nici nu și-a îndeplinit obligația de a monitoriza activitatea și dezvoltarea strategică, situații în raport de care sancțiunea era de diminuare a remunerației sale proporțional cu neîndeplinirea acestor obligații și nu de revocare.

Revocarea din funcția de administrator și de președinte al consiliului de administrație s-a făcut prin hotărârea din 23 ianuarie 2009 a A.G.E.A., care nu a fost motivată nici în fapt și nici în drept, fără justă cauză, cu 25 de luni înainte de împlinirea termenului pentru care a fost mandatat, astfel că este îndreptățit la daune interese egale cu valoarea remunerației pentru această perioadă, respectiv de 100.000 RON.

Sunt invocate prevederile art. 140

1

alin. (3) prima teza și dispozițiile art. 137

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990, precum și art. 15 alin. (10) din actul constitutiv al C.N. Poșta Română și se concluzionează că președintele consiliului de administrație este unul dintre administratorii numiți de către adunarea generală a acționarilor și că prin hotărârea din 23 ianuarie 2009, s-a dispus revocarea reclamantului atât din funcția de administrator cât și din funcția de președinte al consiliului de administrație, dar că nici prin aceasta și nici prin procesul verbal al adunării generale a acționarilor din data de 23 ianuarie 2009 nu se motivează măsura dispusă.

- În ce privește revocarea din funcția de director general al CN Poșta Română, se arată că instanța, în mod greșit, a apreciat că măsura a fost justificată pe considerentul că nu și-a îndeplinit întocmai obligațiile asumate prin contractul de mandat din 14 august 2008, contract încheiat în urma aprobării hotărârii A.G.A. din 07 aprilie 2008 și a hotărârii CA din 14 aprilie 2008, că hotărârea este nemotivată și că practic fără motivarea acestei decizii nu se poate stabili justețea revocării fără acordarea de daune-interese, că nu există nici o hotărâre adoptată de consiliul de administrație în scopul necesității prezentării unui astfel de raport de către reclamant și nici a unui termen obligatoriu și că din decizia de revocare sau din procesul verbal al ședinței nu reiese efectuarea analizei activității reclamantului, nici modul în care s-a analizat și nici indicarea obligațiilor neîndeplinite.

S-a susținut că nu există prevedere contractuală care să menționeze că nerealizarea criteriilor de performanță din anexă în procentaj de 100% este sancționată cu revocarea din funcția de director general și că potrivit art. 2 din actul adițional la contract cel mult se putea diminua remunerația reclamantului proporțional cu gradul global de neîndeplinire a obiectivelor și criteriilor de performanță stabilite prin contract, dar nu mai mult de 30% din nivelul acesteia, că în cazul de față, procentul de nerealizare a indicilor și criteriilor de performanță este de 1.6% ceea ce, într-adevăr poate duce la o reducere a remunerației lunare dar nu și la o justificare a revocării, cu atât mai mult cu cât la dosar există foarte multe dovezi din care rezultă că managementul a fost unul performant și nu unul dezastruos cum a susținut pârâta, astfel că în perioada 2005-2008, când a fost director la CN Poșta Română, aceasta a înregistrat profit.

Analizând recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 868 din 23 octombrie 2014, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

- În ceea ce privește critica recurentului reclamant legată de modul de soluționare a excepției tardivității formulării apelului pârâtei, se reține că soluția instanței de apel este corectă, dat fiind că prin încheierea de ședință din 10 aprilie 2014 în raport de dispozițiile art. 284 alin. (1) și art. 101 alin. (1) și alin. (5) C. proc. civ., s-a menționat că apelul declarat de pârâta CN Poșta Română SA a fost formulat în termen avându-se în vedere că sentința instanței de fond i-a fost comunicată la 23 august 2013, conform dovezii aflată la dosarul de fond, iar apelul a fost depus la 09 septembrie 2013, conform datei de pe recipisa de depunere a acestuia la oficiul poștal, aflată la dosarul de apel.

Este adevărat că data înscrisă pe plic și cea de pe factură, sunt diferite, prima fiind 10 septembrie 2013, iar a doua 09 septembrie 2013, dar în cauză se constată că înscrisul care face dovada predării plicului, deci a apelului este factura menționată, or în condițiile în care numărul de prezentare înscris pe factură are data și ștampila poștei din 09 septembrie 2013, iar acesta este identic cu cel aplicat pe plic, în mod just instanța de apel a apreciat că plicul cu cererea de apel a fost predat oficiului poștal în termen, la 09 septembrie 2013.

Față de această situație critica recurentului reclamant prin care a susținut tardivitatea depunerii cererii de apel, motivat de faptul că termenul de declarare a apelului s-a împlinit la 09 septembrie 2013 și că în raport de prevederile art. 104 C. proc. civ. și pct. 3.13.2 și 3.13.3 din anexa la decizia nr. 2858/2007, data predării plicului este cea din factură, și nu data de pe plic sau data achitării c/v serviciului, nu poate fi primită.

Se reține că situația care a generat litigiul dintre părți este reprezentată de faptul că prin hotărârea Consiliului de Administrație al CN Poșta Română SA din 01 martie 2005, reclamantul A. a fost numit în funcția de director general al CN Poșta Română SA, iar prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor CN Poșta Română SA din 15 februarie 2006 acesta a fost numit în funcția de președinte al consiliului de administrație și că între părți a fost încheiat contractul de mandat din 14 aprilie 2008.

Prin hotărârea din 23 ianuarie 2009 a Adunării Generale Extraordinare a CN Poșta Română SA s-a dispus revocarea reclamantului din funcția de președinte al consiliului de administrație, iar prin hotărârea din 3 februarie 2009 a Consiliului de Administrație al CN Poșta Română SA s-a dispus revocarea din funcția de director general și rezilierea contractului de mandat.

Invocând aceste împrejurări, reclamantul a pretins prin acțiune obligarea pârâtei la plata de daune interese, raportat la o revocare fără justă cauză, în condițiile art. 143

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

- Recurentul a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi cerută când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Față de textul de lege evocat, motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii, din care să rezulte atât temeinicia cât și netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv.

Astfel, se constată că instanța de apel a analizat toate criticile invocate de părți, argumentând motivele avute în vedere pentru care a fost înlăturată răspunderea pârâtei, ținând cont de obligațiile asumate prin convenția încheiată în condițiile art. 969 C. civ.

- S-a invocat formal în cauză și art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă, prin această critică recurentul a vizat de fapt, cum de altfel a și precizat, greșita interpretare a dispozițiilor contractuale, nu natura juridică a actului încheiat de părți, această critică putând fi încadrată în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

- Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Raportat la revocarea reclamantului din funcția de președinte al consiliului de administrație, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 140

1

din Legea nr. 31/1990, consiliul de administrație alege dintre membrii săi un președinte al consiliului și că prin actul constitutiv se poate stipula ca președintele consiliului este numit de adunarea generală ordinară, care numește consiliul.

Potrivit art. 140

1

alin. (3) și (4) din Legea nr. 31/1990, președintele poate fi revocat oricând de consiliul de administrație, iar dacă a fost numit de adunarea generală, el va putea fi revocat numai de aceasta. Președintele coordonează activitatea consiliului și raportează aceasta adunării generale a acționarilor, veghind la buna desfășurare a activității societății.

Totodată, art. 17 din actul constitutiv al CN Poșta Română SA reia aceste dispoziții legale, evidențiind suplimentar prin alin. (6) că președintele consiliului de administrație poate fi și director general și monitorizează dezvoltarea strategică a companiei.

În considerarea acestor dispoziții se constată că directorul general este cel care exercită conducerea executivă a companiei, existând în sarcina președintelui consiliului de administrație obligația de monitorizare, supraveghere în mod nemijlocit a managementului societății și că în cauză cele două funcții au fost exercitate, simultan, de către reclamantul A.

Întrucât contractul de mandat este un contract cu titlu oneros, când revocarea este intempestivă sau abuzivă, adică fără just temei, mandatarul este îndreptățit la plata unor daune interese.

Instanța de control judiciar a plecat de la raporturile juridice dintre părți care au la bază încrederea acordată președintelui pentru supravegherea activității de management, or atâta timp cât la momentul revocării reclamantului din funcția de administrator, organele de control fiscal și de audit au demarat verificări de natură penală săvârșite în exercitarea funcției de președinte al consiliului de administrație în mod just s-a reținut că revocarea din funcția de președinte al consiliului de administrație a fost făcută cu just temei, subliniind că în cauză nu este întrunită cerința premisă pentru obligarea pârâtei la plata de daune interese întrucât măsura revocării nu poate fi caracterizată drept abuzivă, ilegală ori intempestivă, astfel cum a pretins recurentul reclamant.

Deși hotărârea de revocare a reclamantului din funcția de președinte al consiliului de administrație nu oferă o motivare punctuală a cauzelor adoptării acestei măsuri Curtea de Apel București în virtutea caracterului devolutiv al apelului a analizat aspectele invocate de pârâtă care au demonstrat caracterul defectuos al managementului exercitat, activitate pe care acesta în calitate de președinte al consiliului ar fi trebuit să o supravegheze

Or, în condițiile în care au existat motive care au determinat pierderea încrederii acționarilor în ceea ce îl privește pe reclamant, aceștia deținând la momentul revocării din funcție informații cu privire la culpa gravă a mandatarului lor în exercitarea atribuțiilor legate de desfășurarea mandatului se reține că soluția instanței de apel este corectă.

Nici critica recurentului reclamant ce vizează revocarea nejustificată din funcția de director general nu poate fi reținută în condițiile în care între CN Poșta Română SA și A. a fost încheiat la 27 iunie 2005 un contract de performanță care prin art. 3, stabilea, obligația directorului general de a aduce la îndeplinire obiectivele și criteriile de performanță aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli, astfel cum sunt prevăzute în anexa la contract, completate ulterior prin contractele de performanță încheiate la 12 aprilie 2006 și apoi la 07 septembrie 2007, care mențineau aceeași obligație.

De altfel părțile și prin art. 6.6 din contractul de mandat din 14 aprilie 2008., au stipulat în sarcina mandatarului obligația de a aduce la îndeplinire criteriile și obiectivele de performanță prevăzute în anexele 1 și 2, ca prin art. 2 din actul adițional la contractul de mandat să se stabilească că mandantul se obligă să plătească mandatarului o remunerație brută lunară stabilită la 20.000 RON, care remunerație lunară a mandatarului urma a fi diminuată proporțional cu gradul global de neîndeplinire a obiectivelor și criteriilor de performanță stabilite prin contract, dar nu mai mult de 30% din nivelul acesteia.

Față de această situație se constată că în mod just Curtea de Apel București, a apreciat că nu se poate concluziona că neîntrunirea criteriilor de performanță poate fi sancționată exclusiv cu diminuarea remunerației mandatarului, în condițiile în care contractele de performanță din anii 2005, 2006 și 2007 stipulau în mod expres în cadrul art. 7.3 încetarea contractului la schimbarea din funcție a directorului general care nu îndeplinește criteriile de performanță, chiar dacă art. 6.3 acorda și dreptul companiei de a diminua drepturile salariale proporțional cu gradul de neîndeplinire a criteriilor de performanță, întrucât cele două sancțiuni nu se excludeau reciproc.

Cum prin contractul de mandat din 14 aprilie 2008, s-a instituit în sarcina mandatarului obligația de îndeplinire a criteriilor și obiectivelor de performanță se reține că soluția instanței de apel de respingere a punctului de vedere al reclamantului potrivit cu care revocarea sa nu putea avea loc ca și sancțiune a neîndeplinirii obligației anterior analizate, se apreciază că soluția instanței pe acest aspect ca fiind corectă.

În ceea ce privește lipsa motivării hotărârilor de revocare, se reține că această împrejurare nu este de natură a invalida hotărârile adoptate și nici nu reprezintă un argument pentru a constata lipsa de justă cauză a măsurilor luate.

Așa fiind, cum în speță nu se poate reține incidența prevederilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 868 din 23 octombrie 2014, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 868 din 23 octombrie 2014, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2015.