Decizia nr. 1069/2016 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 18 septembrie 2014, sub nr. x/3/2014.

Prin Sentința civilă nr. 6.389 din 17 decembrie 2014 pronunțată Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014, a fost respinsă cererea de chemare în judecată a reclamanților A. și SC B. SRL Băile Herculane, ca neîntemeiată. În argumentarea acestei soluții, prima instanță a reținut în esență că reclamanta SC B. SRL este exclusă din categoria consumatorilor în sensul prevăzut de Legea nr. 193/2000, iar contractele de leasing financiar nr. D./2007, E./2007, F./2007, G./2007, H./2007 și nr. J./2007 sunt contracte încheiate între profesioniști, cărora le sunt aplicabile prevederile art. 969 C. civ. În ceea ce privește pe reclamantul A. - administratorul SC B. SRL la data încheierii contractelor -, prima instanță a reținut jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv Hotărârea Dietzinger, Hotărârea Èeská spoøitelna, precum și faptul că nu pot avea calitatea de consumatori garanții ipotecari, care nu sunt părți în contractul de credit încheiat, ci doar și-au asumat obligația de garantare a creditului ce i-a fost acordat împrumutatului, acesta din urmă fiind cel care are calitatea de "consumator" în raport cu contractul de credit bancar încheiat. S-a mai reținut de către prima instanță că prin noțiunea de "consumator" în sensul Legii nr. 193/2000 se are în vedere persoana fizică beneficiară a unor bunuri și/sau servicii ce îi sunt oferite cu titlu oneros de către un profesionist, iar prin prisma acestor considerente a rezultat că nu intră sub incidența Legii nr. 193/2000 contractul de ipotecă semnat de reclamanți, acesta având un caracter unilateral, nu sinalagmatic, în condițiile în care a dat naștere unor obligații exclusiv în sarcina garantului. Cu alte cuvinte, prin asumarea garanției, reclamantul nu a dobândit vreun drept în raport cu pârâta. Nu în ultimul rând, garantul nu poate opune creditorului, în ceea ce privește obligația pe care o garantează, alte mijloace de apărare decât debitorul principal, iar acesta din urmă, neavând calitatea de consumator, nu se poate prevala de caracterul abuziv al unei clauze contractuale. Pentru aceste motive, instanța a apreciat că niciunul dintre reclamanți nu se poate prevala de legislația din materia protecției consumatorului, fiind depășite limitele domeniului de aplicare, astfel încât nu s-a mai analizat în ce măsură sunt îndeplinite exigențele impuse de Legea nr. 193/2000 și de jurisprudența invocată prin cererea precizatoare.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1.523A din 14 octombrie 2015, a respins apelurile declarate de reclamanții A. și SC B. SRL împotriva Sentinței civile nr. 6.389 din 17 decembrie 2014 pronunțată Tribunalul București, secția a VI-a civilă. În argumentarea acestei soluții, instanța de apel a reținut în esență că reclamanta SC B. SRL nu poate avea calitatea de consumator, conform Legii nr. 193/2000, odată ce a recunoscut că a încheiat contractele de leasing pentru a obține folosința unor bunuri pe care să le folosească în cadrul activității sale comerciale. Referitor la reclamantul A. s-a reținut că acesta a semnat contractele de leasing financiar în discuție atât în calitate de administrator al SC B. SRL, cât și în nume propriu, în calitate de garant. În atare condiții, prin garantarea contractelor prin care societatea a obținut bunuri de la intimata-pârâtă, reclamantul, administrator al SC B. SA, a acționat pe seama societății și în sprijinul activității acesteia de producție sau comerciale, în cauză, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 193/2000. Prin urmare, s-a constatat că, în mod legal, instanța de fond a considerat că reclamantul a acționat în calitate de comerciant și nu de consumator, potrivit legislației consumatorilor, la încheierea actelor juridice din cadrul cărora solicită anularea clauzelor pe care le consideră abuzive. Neavând calitatea de consumator, acesta nu are calitatea de a solicita constatarea nulității clauzelor abuzive din contractele de leasing și actele adiționale în conformitate cu legislația consumatorilor, respectiv Legea nr. 193/2000.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului său și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată. În dezvoltarea motivelor de recurs, după prezentarea situației de fapt, recurentul-reclamant A. a arătat în esență că, în Cazul C-348/14, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dat dreptate consumatorului care a susținut că, în cazul unui contract de credit încheiat între consumator și un creditor, codebitorul trebuie considerat, la rândul său, consumator. Recurentul-reclamant A. a mai invocat în susținerea recursului aspecte de ordin juridic referitoare la natura abuzivă a clauzelor contractuale semnate de acesta în calitate de garant, prin raportare la prevederile Legii nr. 193/2000 și practica judiciară a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele următoare: Chestiunea de drept supusă analizei vizează sfera aplicării Legii nr. 193/2000 în cazul garantului ipotecar - persoană fizică - semnatar în contractele de leasing financiar încheiate între o societate comercială și o unitate bancară. Astfel, pentru a determina domeniul de aplicare a legii trebuie făcută distincția cu privire la calitatea părților și natura actului juridic. În ceea ce privește părțile, legiuitorul a făcut referire la comerciant și consumator, stabilind, în mod clar, persoanele care pot beneficia de dispozițiile legii privind clauzele abuzive. În conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 21/1992, Legea nr. 193/2000 și Legea nr. 86/2004, subiectele raportului juridic ce intră sub incidența legislației privind protecția consumatorilor sunt, pe de o parte, profesionistul - comerciantul - care fabrică un produs, îl distribuie, comercializează, respectiv furnizează un serviciu și, pe de altă parte, consumatorul care achiziționează un produs ori beneficiază de un serviciu oferit de un profesionist. Prin urmare, reiese că persoanele juridice nu pot invoca dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, legiuitorul excluzându-le din categoria persoanelor care pot beneficia de prevederile acestei legi. În speță, în considerarea faptului că reclamanta SC B. SRL este un profesionist, iar suma împrumutată a fost destinată finanțării activității economice curente, se reține că, în mod corect, s-a constatat că reclamantul A. - în calitate de garant - a acționat în atingerea unui interes legat de activitatea sa profesională și nu un interes personal, astfel încât acesta nu are calitatea de consumator în sensul Legii nr. 193/2000, iar raportul juridic încheiat între acesta și pârâtă fiind distinct de raportul juridic principal, născut în baza contractului de credit. Așadar, actul juridic la care a participat reclamantul are un caracter accesoriu contractelor de leasing semnate între reclamanta SC B. SRL și pârâta SC C. SA, astfel că nu i se poate reține calitatea de consumator în accepțiunea art. 2 alin. (1) din lege având în vedere că utilizatorul - SC B. SRL - este comerciant și nu poate fi încadrat în categoria persoanelor limitativ prevăzute de norma legală evocată, așa cum corect a reținut instanța de apel. Premisele evocate prin hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, invocată în susținerea prezentului recurs, nu sunt aceleași cu cele ale cauzei, astfel că, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile legale arătate cu privire la calitatea părților și la natura actului juridic, criticile recurentului sub acest aspect vor fi respinse iar argumentele care vizează caracterul abuziv al clauzelor în litigiu întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 nu pot fi supuse analizei. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, va respinge ca nefondat recursul reclamantului A.