ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1069/2016

Decizia nr. 1069/2016

Asupra recursului, a

constatat următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Caraș-Severin, sub nr. x/115/2012, reclamanții A. și SC B. SRL

Băile Herculane au chemat în judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând

constatarea nulității absolute a clauzelor cuprinse în Secțiunea 12

"Cazuri de culpă", art. 12.3, lit. c) și d) din contractele de

leasing financiar nr. D./2007, E./2007, F./2007, G./2007, H./2007 și J./2007

încheiate între SC B. SRL în calitate de utilizator, A. în calitate de garant

și SC C. SA, în calitate de locator, determinat de caracterul abuziv al acestor

clauze.

Prin Sentința civilă

nr. 1.179 din 9 octombrie 2012, Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția necompetenței

teritoriale a Tribunalului Caraș-Severin, a admis acțiunea reclamanților și a

dispus anularea clauzelor cuprinse în Secțiunea 12 "Cazuri de culpă"

art. 12.3 lit. c) și d) din Contractele de leasing financiare numerele D./2007,

E./2007, F./2007, G./2007, H./2007 și J./2007, încheiate între SC B. SRL în

calitate de utilizator, A. în calitate de garant și SC C. SA, în calitate de

locator și a dispus suspendarea executării contractelor până la soluționarea

irevocabilă a prezentei cauze.

Curtea de Apel

Timișoara, prin Decizia nr. 156/A din 10 octombrie 2013, a admis apelul

declarat de pârâta SC C. SA, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre

competentă soluționare Tribunalului București, decizia devenind irevocabilă

prin respingerea recursului formulat de reclamanții A. și SC B. SRL Băile

Herculane, prin Decizia nr. 1.964 din 30 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de

18 septembrie 2014, sub nr. x/3/2014.

civilă nr. 6.389 din 17 decembrie 2014 pronunțată Tribunalul București, secția

a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014, a fost respinsă cererea de chemare în

judecată a reclamanților A. și SC B. SRL Băile Herculane, ca neîntemeiată.

În argumentarea

acestei soluții, prima instanță a reținut în esență că reclamanta SC B. SRL este

exclusă din categoria consumatorilor în sensul prevăzut de Legea nr. 193/2000,

iar contractele de leasing financiar nr. D./2007, E./2007, F./2007, G./2007,

H./2007 și nr. J./2007 sunt contracte încheiate între profesioniști, cărora le

sunt aplicabile prevederile art. 969 C. civ.

În ceea ce privește

pe reclamantul A. - administratorul SC B. SRL la data încheierii contractelor

-, prima instanță a reținut jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii

Europene, respectiv Hotărârea Dietzinger, Hotărârea Èeská spoøitelna, precum și

faptul că nu pot avea calitatea de consumatori garanții ipotecari, care nu sunt

părți în contractul de credit încheiat, ci doar și-au asumat obligația de

garantare a creditului ce i-a fost acordat împrumutatului, acesta din urmă fiind

cel care are calitatea de "consumator" în raport cu contractul de

credit bancar încheiat.

S-a mai reținut de

către prima instanță că prin noțiunea de "consumator" în sensul Legii

nr. 193/2000 se are în vedere persoana fizică beneficiară a unor bunuri și/sau

servicii ce îi sunt oferite cu titlu oneros de către un profesionist, iar prin

prisma acestor considerente a rezultat că nu intră sub incidența Legii nr.

193/2000 contractul de ipotecă semnat de reclamanți, acesta având un caracter

unilateral, nu sinalagmatic, în condițiile în care a dat naștere unor obligații

exclusiv în sarcina garantului. Cu alte cuvinte, prin asumarea garanției,

reclamantul nu a dobândit vreun drept în raport cu pârâta.

Nu în ultimul rând,

garantul nu poate opune creditorului, în ceea ce privește obligația pe care o

garantează, alte mijloace de apărare decât debitorul principal, iar acesta din

urmă, neavând calitatea de consumator, nu se poate prevala de caracterul abuziv

al unei clauze contractuale.

Pentru aceste motive,

instanța a apreciat că niciunul dintre reclamanți nu se poate prevala de

legislația din materia protecției consumatorului, fiind depășite limitele

domeniului de aplicare, astfel încât nu s-a mai analizat în ce măsură sunt

îndeplinite exigențele impuse de Legea nr. 193/2000 și de jurisprudența

invocată prin cererea precizatoare.

București, secția a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1.523A din 14

octombrie 2015, a respins apelurile declarate de reclamanții A. și SC B. SRL

împotriva Sentinței civile nr. 6.389 din 17 decembrie 2014 pronunțată

Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

În argumentarea

acestei soluții, instanța de apel a reținut în esență că reclamanta SC B. SRL

nu poate avea calitatea de consumator, conform Legii nr. 193/2000, odată ce a

recunoscut că a încheiat contractele de leasing pentru a obține folosința unor

bunuri pe care să le folosească în cadrul activității sale comerciale.

Referitor la

reclamantul A. s-a reținut că acesta a semnat contractele de leasing financiar

în discuție atât în calitate de administrator al SC B. SRL, cât și în nume

propriu, în calitate de garant.

În atare condiții,

prin garantarea contractelor prin care societatea a obținut bunuri de la

intimata-pârâtă, reclamantul, administrator al SC B. SA, a acționat pe seama

societății și în sprijinul activității acesteia de producție sau comerciale, în

cauză, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (2) teza a II-a din

Legea nr. 193/2000.

Prin urmare, s-a

constatat că, în mod legal, instanța de fond a considerat că reclamantul a

acționat în calitate de comerciant și nu de consumator, potrivit legislației

consumatorilor, la încheierea actelor juridice din cadrul cărora solicită

anularea clauzelor pe care le consideră abuzive. Neavând calitatea de

consumator, acesta nu are calitatea de a solicita constatarea nulității

clauzelor abuzive din contractele de leasing și actele adiționale în

conformitate cu legislația consumatorilor, respectiv Legea nr. 193/2000.

decizii, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare

de atac exercitate, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului

său și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, după prezentarea situației de fapt, recurentul-reclamant

A. a arătat în esență că, în Cazul C-348/14, Curtea de Justiție a Uniunii

Europene a dat dreptate consumatorului care a susținut că, în cazul unui contract

de credit încheiat între consumator și un creditor, codebitorul trebuie

considerat, la rândul său, consumator.

Recurentul-reclamant

A. a mai invocat în susținerea recursului aspecte de ordin juridic referitoare

la natura abuzivă a clauzelor contractuale semnate de acesta în calitate de

garant, prin raportare la prevederile Legii nr. 193/2000 și practica judiciară

a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

recursul, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele

următoare:

Chestiunea de drept

supusă analizei vizează sfera aplicării Legii nr. 193/2000 în cazul garantului

ipotecar - persoană fizică - semnatar în contractele de leasing financiar

încheiate între o societate comercială și o unitate bancară.

Astfel, pentru a determina

domeniul de aplicare a legii trebuie făcută distincția cu privire la calitatea

părților și natura actului juridic.

În ceea ce privește

părțile, legiuitorul a făcut referire la comerciant și consumator, stabilind,

în mod clar, persoanele care pot beneficia de dispozițiile legii privind

clauzele abuzive.

În conformitate cu

dispozițiile O.G. nr. 21/1992, Legea nr. 193/2000 și Legea nr. 86/2004,

subiectele raportului juridic ce intră sub incidența legislației privind

protecția consumatorilor sunt, pe de o parte, profesionistul - comerciantul -

care fabrică un produs, îl distribuie, comercializează, respectiv furnizează un

serviciu și, pe de altă parte, consumatorul care achiziționează un produs ori

beneficiază de un serviciu oferit de un profesionist.

Prin urmare, reiese

că persoanele juridice nu pot invoca dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind

clauzele abuzive, legiuitorul excluzându-le din categoria persoanelor care pot

beneficia de prevederile acestei legi.

În speță, în

considerarea faptului că reclamanta SC B. SRL este un profesionist, iar suma

împrumutată a fost destinată finanțării activității economice curente, se

reține că, în mod corect, s-a constatat că reclamantul A. - în calitate de

garant - a acționat în atingerea unui interes legat de activitatea sa

profesională și nu un interes personal, astfel încât acesta nu are calitatea de

consumator în sensul Legii nr. 193/2000, iar raportul juridic încheiat între

acesta și pârâtă fiind distinct de raportul juridic principal, născut în baza

contractului de credit.

Așadar, actul juridic

la care a participat reclamantul are un caracter accesoriu contractelor de

leasing semnate între reclamanta SC B. SRL și pârâta SC C. SA, astfel că nu i

se poate reține calitatea de consumator în accepțiunea art. 2 alin. (1) din

lege având în vedere că utilizatorul - SC B. SRL - este comerciant și nu poate

fi încadrat în categoria persoanelor limitativ prevăzute de norma legală

evocată, așa cum corect a reținut instanța de apel.

Premisele evocate

prin hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, invocată în susținerea

prezentului recurs, nu sunt aceleași cu cele ale cauzei, astfel că, nefiind

îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile legale arătate cu privire la

calitatea părților și la natura actului juridic, criticile recurentului sub

acest aspect vor fi respinse iar argumentele care vizează caracterul abuziv al

clauzelor în litigiu întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 nu pot fi

supuse analizei.

În considerarea celor

ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., constatând că

decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva

criticilor formulate, va respinge ca nefondat recursul reclamantului A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1.523A din 14

octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 iunie 2016.

Procesat de GGC - N