ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 562/2016

Decizia nr. 562/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 18 noiembrie 2011, sub nr. x/43/2011, reclamanta SC A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta B.-C. Mureș (devenită prin reorganizare D. Brașov - E. Mureș), pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea parțială a Deciziei nr. 130 din 18 mai 2011 privind soluționarea contestației prealabile, anularea parțială a Deciziei de impunere nr. 234 din 26 octombrie 2009 privind obligațiile suplimentare de plată emisă de F. - G., a Raportului de inspecție fiscală nr. 27718 din 19 octombrie 2009, precum și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 27901 din 26 octombrie 2009, în ceea ce privește:

(i) impozitul pe profit: anularea obligației de plată a impozitului pe profit în sumă de 25.816 lei, care corespunde regularizării unor venituri din prestarea serviciilor de înmagazinare subterană a gazelor naturale și a majorărilor de întârziere aferente în sumă de 4.879 lei; - anularea obligației de diminuare a pierderii fiscale aferente anului 2008 cu suma de 932.045 lei;

(ii) taxa pe valoare adăugată: anularea obligației în materie de T.V.A. în sumă de 207.745 lei, care corespunde ajustării bazei de impozitare în materie de T.V.A. în legătură cu veniturile din prestarea de servicii de înmagazinare subterană a gazelor naturale, precum și a majorărilor de întârziere aferente în sumă de 38.432 lei; anularea obligației în materie de T.V.A. în cuantum de 67.128 lei, care corespunde unor cheltuieli cu serviciile de reparație a unor sonde, precum și a majorărilor de întârziere aferente în sumă de 61.342 lei.

Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 15 din 10 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus admiterea în parte a cererii formulate de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta F.-D. Brașov - H. Mureș, anularea parțială a Deciziei nr. 130 din 18 mai 2011 privind soluționarea contestației, în sensul admiterii contestației în parte, anulării parțiale a Deciziei de impunere nr. 234 din 26 octombrie 2009 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 27718 din 19 octombrie 2009, dar și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 27901 din 26 octombrie 2009, anularea obligației privind impozitul pe profit în sumă de 25.816 lei și majorări de întârziere aferente în cuantum de 4.879 lei, anularea obligației de diminuare a pierderii fiscale aferente anului 2008 cu suma de 932.045 lei, anularea obligației privind T.V.A. în cuantum de 207.745 lei și majorări de întârziere aferente în cuantum de 38.432 lei.

Totodată, au fost respinse celelalte cereri și obligată pârâta la plata sumei de 3000 lei reprezentând cheltuieli parțiale de judecată, către reclamantă.

Împotriva sentinței nr. 15 din 10 februarie 2015 a declarat recurs în termen legal pârâta D. Brașov - E. Mureș, considerând că aceasta este netemeinică și lipsită de argumente legale suficiente, instanța de fond nearătând în concret motivele pe care se sprijină în adoptarea soluției atacate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, au fost învederate instanței următoarele:

Contrar celor reținute de instanța de fond, ca urmare a însușirii concluziilor expertului, se impune a se reține că în perioada 01 aprilie 2008-30 decembrie 2008, SC A. SA a emis facturi pentru prestarea serviciilor de înmagazinare a gazelor naturale către SC I. SA, pentru cantitatea de 50.078 mii m.c. echivalent a 525.082,002 MWh, în loc de 74.600 mii mc, echivalentul a 782.202,110 MWh, cantitate prevăzută în Contractul din 2008 de înmagazinare a gazelor naturale și în Actul adițional nr. 1 la acesta, anexat în copie la dosarul cauzei.

Prin urmare, organele fiscale au procedat la recalcularea veniturilor din prestările de servicii facturate clientului în cauză, rezultând venituri suplimentare, care se cifrează la suma de 932.045 lei, deficiența anterior redată intrând sub incidența prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare.

În timpul controlului s-a procedat la stabilirea efectului fiscal al deficiențelor prezentate, acestea concretizându-se în diminuarea pierderii fiscale înregistrate de unitate pentru anul 2008, cu suma de 932.043 lei.

Întrucât constatările anterior redate au influență și asupra impozitului pe profit și a taxei pe valoare adăugată, în mod legal organele fiscale au stabilit suplimentar impozit pe profit în sumă de 25.816 lei și majorări de întârziere aferente în sumă de 4.879 lei, taxă pe valoare adăugată în sumă de 207.745 lei și majorări de întârziere aferente în sumă de 34.433 lei.

Referitor la taxa pe valoare adăugată în sumă de 67.128 lei și majorările de întârziere aferente în cuantum de 67.363 lei, recurenta a arătat că în anul 2006, în baza facturilor emise de SC J. SA Pitești, SN K. SA, SC L. SA Mediaș și, intimata SC A. SA a înregistrat în evidența contabilă cheltuieli cu reparații în sumă totală de 353.305 lei, reparații efectuate la sondă, în privința cărora a dedus taxa pe valoare adăugată în sumă de 67.128 lei.

Din analiza Contractului de închiriere mijloace fixe depozit Nadeș din 2006, încheiat cu SN K. SA - Sucursala Mediaș, în calitate de locator de mijloace fixe în favoarea SC A. SA, se reține că locatorul are obligația „să efectueze reparații capitale și curente pe cheltuiala sa pentru a asigura folosința bunurilor închiriate” și nu reclamanta, astfel cum corect a reținut și instanța de fond.

Pe cale de consecință, cheltuielile cu reparațiile la sonda nr. 89 în sumă de 353.305 lei au fost încadrate de reclamantă ca fiind nedeductibile fiscal, astfel că aceasta nu avea dreptul la deducerea T.V.A. în sumă de 67.128 lei, la care organul fiscal a calculat și majorări de întârziere în sumă de 67.363 lei.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, reclamanta a solicitat exonerarea de la plata acestora, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 C. proc. civ.

În concluzie, pentru motivele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în condițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., în sensul respingerii în totalitate a cererii reclamantei și exonerării de plata cheltuielilor de judecată.

Intimata SC A. SA a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței recurate, ca legală și temeinică, și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului recurs.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Litigiul dedus judecății are ca obiect exercitarea controlului de legalitate cu privire la:

(i) Decizia nr. 130 din 18 mai 2011 emisă de C. Mureș, prin care s-a dispus respingerea contestației administrative;

(ii) Decizia de impunere nr. 234 din 26 octombrie 2009 emisă de C. Mureș - Activitatea de inspecție fiscală;

(iii) Raportul de inspecție fiscală nr. 27718 din 19 octombrie 2009 și Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 27901 din 26 octombrie 2009.

Sub un prim aspect, recurenta critică hotărârea primei instanțe, susținând că nu sunt arătate în concret motivele pe care se sprijină soluția adoptată.

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Examinarea acestui motiv de recurs presupune studiul considerentelor hotărârii atacate, prin raportare la prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și la chestiunile esențiale deduse judecății atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin apărările de care autoritatea pârâtă a înțeles să se prevaleze în cauză.

Critica formulată de recurentă este neîntemeiată, întrucât prima instanță s-a pronunțat asupra tuturor cererilor cu judecata cărora a fost investită, a examinat efectiv mijloacele de probă existente la dosar și a stabilit cu claritate în considerentele hotărârii atât argumentele părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, cât și raționamentul logico - juridic pe care s-a fundamentat soluția adoptată.

Prin urmare, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 C. proc. civ. nu este incident în cauză.

Referitor la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit cărora, nelegalitatea hotărârii atacate poate consta, după caz, în lipsa de temei legal, în încălcarea legii sau în aplicarea greșită a acesteia, susținerile recurentei sunt, de asemenea, neîntemeiate.

Astfel, referitor la problematica neadmiterii diminuării contravalorii serviciilor de înmagazinare, prima instanță a dispus admiterea acțiunii și anularea parțială a actelor administrative contestate, reținând puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1195 din 14 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, irevocabilă.

În acest sens, prima instanță a constatat că, în litigiul soluționat irevocabil prin sentința civilă nr. 1195 din 14 martie 2011 au fost anulate actele administrativ fiscale, fiind analizate aceleași împrejurări de fapt și de drept, respectiv raportul juridic rezultat din contractul din 2008 încheiat între aceleași părți, cu privire la același obiect, aceeași categorie de impozit și aceeași cauză juridică.

În condițiile în care singura diferență între cele două cauze a vizat perioada pentru care s-au calculat obligațiile fiscale suplimentare, prima instanță a reținut că dreptul reclamantei de a regulariza facturile astfel încât acestea să cuprindă serviciile efectiv prestate a fost dezlegat irevocabil și a recunoscut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 1195 din 14 martie 2011 a Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.

Din această perspectivă, se observă că recurenta nu formulează nicio critică privitoare la argumentul decisiv pe care prima instanță și-a fundamentat soluția de anulare parțială a actelor administrative contestate, ci repune în discuție aspectele ce țin de fondul cauzei și de aprecierea probelor. Această abordare nu poate fi admisă, întrucât tinde să lipsească de efectele lucrului judecat hotărârea judecătorească irevocabilă prin care a fost dezlegată chestiune litigioasă în raporturile dintre părți, privitoare la dreptul reclamantei de regularizare a facturilor în raport de serviciile efectiv prestate.

Prin urmare, în cauză nu este incident nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește obligațiile fiscale suplimentare constând în T.V.A. aferentă lucrărilor de reparații efectuate de societatea reclamantă la Sonda Nadeș se observă că recurenta reiterează constatările și concluziile din actele administrative fiscale, precum și apărările formulate în primă instanță, în condițiile în care, referitor la această categorie de obligații fiscale, acțiunea promovată de reclamantă a fost respinsă prin sentința recurată.

Fiind vorba de o soluție favorabilă recurentei, susținerile acesteia sunt lipsite de interes, astfel că nu vor fi reținute de instanța de control judiciar.

În concluzie, pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că sentința atacată este legală și temeinică, astfel că va fi menținută, iar recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. (1865).

Reținând culpa procesuală a recurentei în temeiul art. 274 alin. (1)-(3) C. proc. civ., se va dispune obligarea acesteia la plata către intimată a sumei de 6.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, astfel cum acesta a fost diminuat, raportat la complexitatea cauzei și la activitatea pe care pregătirea apărării a impus-o în faza procesuală a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta D. Brașov - E. Mureș împotriva sentinței nr. 15 din 10 februarie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata, către intimata SC A. SA, a sumei de 6.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 martie 2016.