ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 442/2016

Decizia nr. 442/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat anularea deciziei de impunere fiscală nr. 114 din 20 octombrie 2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice Galați și a Deciziei nr. 34 din 22 decembrie 2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin decizia de impunere fiscală s-a dispus antrenarea răspunderii sale solidare pentru datoriile fiscale ale SC B. SRL Galați în sumă de 900.799 lei. În motivarea acestei măsură, s-a reținut că reclamanta este răspunzătoare în temeiul art. 27 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 28 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Solidaritatea reclamantei a fost stabilită deoarece în calitatea sa de asociat al societății debitoare, ar fi vândut mai multe bunuri cu rea credință provocând insolvabilitatea societății.

Reclamanta a susținut că bunurile, respectiv două autoturisme, au fost vândute de către administratorul societății, iar vânzările nu au fost făcute cu rea credință și nici nu au provocat insolvabilitatea, nefiind întrunite deci condițiile art. 27 lit. b) din C. proc. fisc.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 271 din 12 iunie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, s-a constatat perimată acțiunea formulată de reclamanta A. prin lichidator judiciar C. S.P.R.L. Galați, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice, având ca obiect contestație împotriva deciziei 34 din 22 decembrie 2008.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin Sentința nr. 22 din 26 ianuarie 2010 a admis acțiunea și a desființat actele de impunere fiscală precum și măsurile dispuse împotriva reclamantei și a respins acțiunea îndreptată împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați.

Recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Galați împotriva Sentinței nr. 22 din 26 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție care a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare.

Întrucât nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă dosarul a fost suspendat conform dispozițiilor art. 242 C. proc. civ. la data de 31 mai 2011, cauza rămânând în nelucrare în perioada 31 mai 2011 - 12 iunie 2012, din vina reclamantei A. mai mult de un an.

Potrivit disp. art. 248 alin. (1) și (3) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an.

Recursul

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului, în temeiul dispozițiilor art. 103 C. proc. civ. cu referire la art. 19 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, arătând că nu a avut cunoștință de hotărârea pronunțată până la data de 30 iunie 2015, aceasta fiind comunicată la o adresă ce nu îi este proprie, fiind primită de un avocat pe care nu recurenta l-a angajat, eludându-se astfel dispozițiile art. 92

1

C. proc. civ.

Pe fondul recursului, recurenta a susținut că procedura de citare în tot cursul procesului în rejudecare a fost viciată, comunicarea citațiilor făcându-se la o altă adresă decât cea din Comuna D., județul Galați.

De asemenea, a arătat că încheierea de suspendare din 31 mai 2011 nu i-a fost comunicată, astfel că nu a avut cunoștință de incidentul intervenit.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cu prioritate regularitatea învestirii sale cu recursul de față, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a exercitat în termen calea de atac, iar cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac este neîntemeiată, pentru considerentele în continuare arătate.

Ca regulă, potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."

Prin sentința atacată cu recurs s-a constatat perimarea cererii de chemare în judecată.

Conform art. 253 alin. (2) C. proc. civ.,"hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de pronunțare".

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința atacată a fost pronunțată la data de 12 iunie 2012, iar recursul a fost declarat la data de 7 iulie 2015, când cererea a fost depusă la registratură, deși, conform dispozițiilor citate, termenul în care legea procedurală permitea exercitarea căii de atac s-a împlinit la data de 18 iunie 2012.

Conform dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ.: "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voința ei".

Împrejurarea mai presus de voința părții de natură a justifica repunerea în termenul de recurs trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi nici prevăzută și nici depășită de recurent.

Motivul invocat de recurenta-reclamantă în susținerea cererii de repunere în termenul de recurs - vicierea procedurii de comunicare a hotărârii care a condus la neprimirea acesteia de către recurentă - nu poate fi reținut ca o împrejurare mai presus de voința acesteia de a se interesa de soluția dată în judecata cererii sale și de a exercita calea de atac în termenul legal.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte mai reține și că potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ., precum și să-și probeze pretențiile și apărările.

Cum în cauză, recurenta nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința ei, se va constata că recursul este tardiv formulat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea de repunere în termen.

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 271 din 12 iunie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 februarie 2016.

Procesat de GGC - GV