ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4224/2014

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 2799/2014 din 15 aprilie 2014, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanta a formulat acțiune în anulare a Deciziei nr. 136585 din 14 august 2012, prin care s-a respins contestația formulată împotriva documentului intitulat Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 28 iunie 2012, emis de Ministerul Mediului și Pădurilor prin Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial de Mediu, privind actele adiționale din 21 decembrie 2010, 10 mai 2011 și 9 iulie 2011 la contractul de lucrări din 15 decembrie 2009 - Stația nouă de epurare Bumbești-Jiu din cadrul proiectului "Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Gorj".

A reținut tribunalul că nota de constatare a fost emisă ca urmare a controlului efectuat cu privire la respectarea legislației achizițiilor publice în aplicarea de către beneficiari a prevederilor privind achizițiile publice în cadrul atribuirii actului adițional din 21 decembrie 2010, a actului adițional din 10 mai 2011 și a actului adițional din 9 iulie 2011 la contractul de lucrări din 15 decembrie 2009 și că, potrivit art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce înseamnă, cu atât mai mult, că activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare ce se desfășoară după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011 se finalizează cu aplicarea prevederilor acestei ordonanțe.

Potrivit art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Tribunalul a reținut că acțiunea a fost formulată la data de 16 februarie 2013, dată la care dispozițiile art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004 erau în vigoare, acest alineat fiind introdus prin pct. 3 din Legea nr. 76/2012 începând cu data de 15 februarie 2013.

Prin Sentința civilă nr. 2282 din 5 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial de Mediu, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că dispozițiile art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, introduse prin pct. 3 din Legea nr. 76/2012, nu se aplică în cauza de față, din moment ce Legea nr. 76/2012 a intrat în vigoare la 15 februarie 2013, așadar ulterior învestirii instanței cu prezenta cerere de chemare în judecată și nu cuprinde dispoziții derogatorii, similare prevederilor art. XXIII din Legea nr. 2/2013.

În mod greșit s-a raportat Tribunalul la data de 16 februarie 2014 ca dată de formulare a acțiunii, curtea reținând că cererea de chemare în judecată a fost predată recomandat la oficiul poștal Târgu-Jiu la data de 13 februarie 2014, conform ștampilei aplicate pe plic, astfel că data de 13 februarie 2014 trebuie avută în vedere pentru a se determina regulile de procedură aplicabile cauzei.

Ca atare, competența de soluționare a unei cauze se determină prin raportare la normele legale în vigoare la data sesizării instanței, respectiv prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare la data de 13 februarie 2013.

A mai reținut Curtea că, în același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a statuat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012 că în cazul litigiilor având ca obiect anularea proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, întocmite în baza O.U.G. nr. 66/2011, competența de soluționare a acțiunii se determină prin raportare la criteriul valoric și nu la rangul autorității emitente, exemplificativă fiind în acest sens Decizia civilă nr. 465 din 30 ianuarie 2013 pronunțată în Dosarul x/2012.

Constatând că litigiul de față privește o creanță bugetară mai mică de 500.000 RON, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art. 159 pct. 2 C. proc. civ. și, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 16 februarie 2013 și înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, (fostă secția a IX-a contencios administrativ și fiscal), reclamanta SC A. SA a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial de Mediu, acțiune în anulare împotriva Deciziei nr. 136585 din 14 august 2012, înregistrată sub nr. 6056 din 16 august 2012 în evidențele reclamantei, prin care s-a respins contestația formulată de reclamantă împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare având ca obiect actele adiționale din 21 decembrie 2010, 10 mai 2011 și 9 iulie 2011 la contractul de lucrări din 15 decembrie 2009 - Stația nouă de epurare Bumbești-Jiu din cadrul proiectului "Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Gorj".

Reclamanta a solicitat admiterea plângerii și anularea Deciziei nr. 136585 din 14 august 2012 ca neîntemeiată.

În speță, obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de contestarea unor acte emise în cadrul procedurii reglementate de O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, act care face trimitere la competența instanțelor de contencios administrativ, reglementată de Legea nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) pct. c din O.U.G. nr. 66/2011, fondurile europene reprezintă sume provenite din asistența financiară nerambursabilă acordată României din bugetul general al Uniunii Europene și/sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Fonduri publice naționale aferente fondurilor europene, potrivit art. 2 pct. 1 lit. d), reprezintă sume provenite din bugetul general consolidat, utilizate pentru asigurarea cofinanțării, plata prefinanțării, înlocuirea fondurilor europene în situația indisponibilității sistării temporare a plății acestor fonduri, completarea fondurilor europene în vederea finalizării proiectelor, precum și alte categorii de cheltuieli legal reglementate în acest scop.

Potrivit art. 51 pct. 1 din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data formulării acțiunii), potrivit cărora: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Înalta Curte are în vedere faptul că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de analizarea legalității actelor emise de pârât în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale și că, potrivit art. 51 pct. 1 din acest act normativ, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. face trimitere, în privința competenței de soluționare a acțiunilor judiciare îndreptate împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor administrativ fiscale prealabile, la dispozițiile "legii", respectiv, în lipsa altor precizări, la dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia competenței instanțelor de contencios administrativ.

Drept urmare, procedura de control, constatare, contestare și recuperare a sumei ce face obiectul prezentului litigiu, care are un caracter specific și reprezintă, din punct de vedere al naturii sale juridice, o obligație bugetară, ce poate fi asimilată noțiunii de contribuție din legislația fiscală, urmează regimul de drept comun prevăzut în C. proc. fisc.

În raport de această caracterizare a creanței respective, de valoarea care face obiectul recuperării, de natura publică a fondurilor, sunt aplicabile sub aspectul competenței materiale, prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Așa cum s-a arătat anterior, potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON, se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Prin urmare, fiind vorba de recuperarea unei creanțe fiscale asimilate, competența materială a instanței se stabilește prin aplicarea criteriului valoric stabilit prin textul legal anterior citat.

Actele contestate de reclamantă se referă la o creanță bugetară care nu depășește suma de 500.000 RON (respectiv 43.038,62 RON), iar potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare în primă instanță a litigiului se stabilește, prin raportare exclusiv la criteriul valoric, în raport de cuantumul sumei la care se referă actele contestate (inferior valorii de 500.000 RON), în favoarea tribunalelor administrativ fiscale.

În speță nu se aplică dispozițiile art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale, care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dat fiind faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 13 februarie 2013, data poștei, anterior datei de 15 februarie 2013, dată la care a fost modificată Legea nr. 554/2004 prin introducerea acestui alineat.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile legale menționate anterior, Înalta Curte va trimite cauza la Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SA și pe pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial de Mediu, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - MI