ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4022/2014

Decizia nr. 4002/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 79/F din 11 aprilie 2013, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 671 din 30 iulie 2010, emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, invocată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Casa Județeană de Pensii Brașov și Casa Națională de Pensii Publice, în Dosarul nr. x/62/2010 al secției civile și pentru cauze cu minor și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, din cadrul aceleași instanțe.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin ordinul contestat s-a aprobat modelul deciziilor de recalculare a pensiilor de serviciu, prevăzut în anexele acestuia, în conformitate cu actele normative ce au stat la baza adoptării ordinului, respectiv Legea nr. 119/2010, Legea nr. 19/2000, H.G. nr. 13/2004 și H.G. nr. 737/2010, enumerate în preambulul actului contestat.

Ordinul contestat a fost emis de autoritatea publică competentă și în executarea actelor normative prevăzute în cuprinsul său, publicarea în M. Of. nefiind obligatorie, în acest caz. Prin modelele prevăzute în anexele Ordinului sunt prezentate modelele deciziilor privind recalcularea pensiilor, cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează această recalculare, persoana care se consideră vătămată prin emiterea deciziei privind recalcularea pensiei putând să o conteste, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 119/2010 și Legea nr. 19/2000.

Ordinul nr. 671/2010 nu modifică Ordinul nr. 340/2001 al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, astfel cum susține reclamantul, ci aprobă modelul deciziilor de recalculare a pensiilor, ca urmare a adoptării Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul invocând prevederile art. 304 pct. 5 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea recursului, se arată, în esență, că hotărârea atacată nu cuprinde elementele prevăzute de art. 261 alin. (1) C. proc. civ., respectiv susținerile părților cu arătarea dovezilor și motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților; de asemenea, recurentul susține că i-a fost încălcat dreptul la apărare, prin respingerea de către instanța de fond a cererii de amânare, în vederea angajării unui apărător. Mai arată recurentul că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile, respectiv a actelor normative menționate în preambulul actului contestat, cu care acesta nu este conform.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Hotărârea instanței de fond cuprinde toate elementele prevăzute de art. 261 alin. (1) C. proc. civ., critica potrivit căreia din cuprinsul acesteia ar lipsi susținerile părților, arătarea dovezilor și motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților fiind vădit neîntemeiată; în ce privește solicitarea de a fi depusă la dosar documentația ce a stat la baza emiterii ordinului contestat, se constată că aceasta nu este o cerere de probe propriu-zisă; ea a fost formulată de reclamant prin cererea de sesizare cu excepția de nelegalitate, iar prima instanță a apreciat, în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care lasă la latitudinea judecătorului această măsură, că nu se impune depunerea la dosar a documentației ce a stat la baza emiterii ordinului contestat.

Nu poate fi primită nici critica referitoare la pretinsa încălcare a dreptului la apărare al recurentului-reclamant de către prima instanță, prin respingerea cererii de amânare, în vederea angajării unui apărător, întrucât dispozițiile art. 16 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd această posibilitate, nu sunt prevăzute sub sancțiunea nulității hotărârii, iar recurentul-reclamant nu a făcut dovada unei vătămări ce nu poate fi altfel înlăturată, de vreme ce a avut cunoștință de termenul la care a avut loc judecata și, mai mult decât atât, instanța de judecată, prin încheierea de ședință din 4 aprilie 2013 (dosar fond) a amânat pronunțarea, pentru a da părților posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise.

Recursul nu este întemeiat nici în ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Actul administrativ supus controlului de legalitate este Ordinul nr. 671 din 30 iulie 2010 emis de președintele CNPAS, prin care s-a aprobat modelul deciziilor de recalculare a pensiilor de serviciu, în conformitate cu prevederile art. 10 din H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Motivele de nelegalitate invocate de reclamant vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010 prin care s-a modificat cadrul normativ al pensiilor de serviciu, iar nu actul administrativ atacat, emis în baza și executarea acesteia.

Susținerea recurentului referitoare la încălcarea principiului constituțional al ierarhizării actelor normative este lipsită de consistență, întrucât prin ordinul contestat s-au asigurat numai condițiile pentru executarea prevederilor H.G. nr. 737/2010, la rândul ei adoptată în baza Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Se constată, astfel, că ordinul a cărui nelegalitate a fost invocată pe cale de excepție conține un articol unic, prin care se aprobă modelul cuprins în anexe al deciziilor de recalculare a pensiilor de serviciu, utilizate la stabilirea drepturilor de pensie.

În privința criticii referitoare la nepublicarea ordinului contestat în M. Of. al României, Partea I, Înalta Curte reține că publicarea actului este o operațiune administrativă ulterioară emiterii actului, a cărei neîndeplinire afectează opozabilitatea, iar nu validitatea acestuia; or, recurentul nu poate invoca inopozabilitatea actului de vreme ce acesta i-a fost pus la dispoziție de către intimată, fiind atașat la cererea de chemare în judecată (dosar fond).

Nu în ultimul rând, modelele (formularele) aprobate prin ordin nu fac decât să reia dispozițiile H.G. nr. 737/2010 și ale Legii nr. 119/2010, a căror aplicarea o fac, necuprinzând nici un element de noutate.

Se reține, așadar, că soluția primei instanțe reflectă aplicarea corectă a principiului ierarhiei forței juridice a actelor normative, actul administrativ contestat neadăugând la lege și necontravenind sensului și spiritului actelor normative cu forță juridică superioară în aplicarea cărora a fost emis.

Față de considerentele arătate, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se soluția primei instanțe, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 79/F din 11 aprilie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CL