ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.03.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1058/2015

HOTĂRÂRE
10.03.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1058/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 1058/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.M. - D.G.I.S.T.A.M.O.P., a solicitat anularea actelor de control întocmite de pârâta la datele de 25 mai 2012, respectiv 22 octombrie 2012, suspendarea executării măsurilor dispuse de pârâtă până la soluționarea irevocabilă a cauzei, precum și obligarea A.N.R.M. de a încheia un nou Act adițional la Licența de exploatare deținută de societatea reclamantă pentru perimetrul exploatat, în care să se stipuleze corect unitățile de măsură pentru care urmează a se calcula și plăti redevența minieră.

În motivare, reclamanta a arătat că, în anul 2000, societatea a obținut de la A.N.R.M. Licența de exploatare pentru perimetrul Valea Bradului Doicești, jud. Dâmbovița, licență care ulterior a fost prelungită prin Actul adițional nr. 1/2009.

Prin acest act adițional se modificau art. I - art. 10.1.2, art. 10.1.3, art. II - art. 11.1.1, art. IV - art. 11.2.3, precum și art. V, articole în care se stipula ca unitate de măsură pentru plata redevenței pentru nisipul extras metrul cub.

Reclamanta a susținut că la semnarea actului adițional, termenii și unitățile de măsură menționate în cuprinsul acestuia au fost impuse de reprezentanții A.N.R.M. și nu negociate, drept pentru care consideră că nu are nicio culpă față de situația creată.

Având în vedere toate aceste clauze și prevederi stabilite de către autoritate în sarcina societății reclamante, aceasta și-a asumat toate obligațiile stabilite prin Licența de exploatare și actul adițional la aceasta și, în conformitate cu obligațiile asumate prin aceste acte, a calculat, declarat și plătit redevența pentru toată suprafața exploatată, așa cum era stabilit și în concordanță cu prevederile legale arătate mai sus.

Mai mult, a arătat că acest lucru este dovedit și de faptul că în perioada 22 noiembrie 2011 - 9 decembrie 2011, A. SA a fost supusă inspecției parțiale economico-financiare efectuată de inspectorii din cadrul A.N.A.F. - D.G.C.F. vizând modul de calcul, declarare și plată a taxelor anuale de exploatare a resurselor minerale și redevențelor miniere pe perioada 1 septembrie 2007 - 30 septembrie 2011. Rezultatele controlului au fost consemnate în Raportul de inspecție înregistrat la societate în data de 14 decembrie 2011, anexat cererii de chemare în judecată.

Cu toate acestea, la data de 29 februarie 2012, prin Notificare, A.N.R.M. notifica reclamantei faptul că unitatea de producție minieră pentru care se plătește redevența a fost greșit redactată și îi pune în vedere faptul că trebuie să întocmească un alt act adițional la Licența de exploatare, precum și recalcularea și plata diferenței la redevența începând cu data întocmirii Actului Adițional și data prezentei notificări.

Prin Adresa din 2 martie 2012, A. SA înștiințează A.N.R.M. că este de acord cu întocmirea unui nou act adițional la Licența de Exploatare, cu condiția ca prevederile acestui nou act adițional să fie aplicate de la data semnării lui.

Cu toate acestea, la data de 25 mai 2012, societatea este controlată de către reprezentanții A.N.R.M. și, prin actul de control întocmit la aceeași dată, i se pune în vedere plata contravalorii redevenței miniere, în conformitate cu prevederile Legii nr. 262/2009, precum și prezentarea la A.N.R.M. pentru corectarea Actului adițional nr. 1 la Licența de Exploatare.

Pe lângă măsurile dispuse prin Actul de control din 25 mai 2012, societatea a fost amendată contravențional pentru încălcarea prevederilor art. 57 alin. (1) lit. b) din Legea minelor nr. 85/2003 cu suma de 6.000 RON.

În sarcina sa, s-a reținut faptul că nu a respectat prevederile Legii nr. 85 din 18 martie 2003, precum și prevederile licenței de exploatare, lucru total neadevărat, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, societatea a respectat întru totul prevederile menționate în cuprinsul Licenței de Exploatare și a Actului Adițional încheiat la aceasta.

Reclamanta a mai arătat că a contestat la A.N.R.M. deciziile și sancțiunile impuse, dar nu a primit nici un răspuns.

Pârâta A.N.R.M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului, iar prin Sentința civilă nr. 2.017 din 12 aprilie 2013, Tribunalul București a admis această excepție și a declinat cauza spre competenta soluționare a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, în considerarea rangului autorității pârâte.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 13 iunie 2013.

Prin cererea formulată la data de 16 septembrie 2013, reclamanta a arătat că înțelege să renunțe la judecata capetelor 3 și 4 ale acțiunii, respectiv cererea privind suspendarea executării măsurilor dispuse prin actele de control a căror anulare se solicită, precum și obligarea pârâtei la încheierea unui nou act adițional la licența de exploatare, iar în Ședința publică din data de 8 octombrie 2013, Curtea, în temeiul art. 246 C. proc. civ, a luat act de această renunțare.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 3.833 din 3 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.M. - D.G.I.S.T.A.M.O.P., ca neîntemeiată.

Instanța de fond a reținut că problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă redevența datorată de către reclamantă se calculează în raport de prevederile Actului adițional nr. 1/2009, care se referă la unitatea de producție minieră metru cub nisip sau prin raportare la mențiunile Încheierii de omologare nr. 3/2000, potrivit cărora unitatea de producție este tona.

Astfel, cum rezultă din Notificarea din 29 februarie 2012, pârâta A.N.R.M. a apreciat că, dintr-o eroare materială strecurată în Actul adițional nr. 1/2009 la Licența de exploatare, unitatea de producție minieră pentru care se plătește redevența a fost greșit redactată, unitatea de măsură fiind tona și nu metrul cub, în conformitate cu Încheierea de omologare nr. 3/2000.

Reclamanta însăși a precizat, în Ședința publică din data de 1 martie 2013, că nu a înțeles să se adreseze cu plângere prealabilă și nici nu a fost atacată la instanța de contencios administrativ competentă această notificare.

Curtea a reținut că Actul de control emis la data de 25 mai 2012, a cărui anulare se solicita în prezenta cauză, a fost justificat de necesitatea analizării modului de reevaluare și raportare a redevențelor miniere aferente perioadei 2009 - 2011, ca urmare a dispozițiilor A.N.R.M. menționate în Notificarea din 29 februarie 2012, reiterând practic aceleași obligații în sarcina reclamantei reținute în notificarea în discuție.

Prin urmare, în condițiile în care reclamanta nu a înțeles să atace vreun moment actul administrativ pe baza căruia pârâta a emis actul de control atacat în cauză, efectele acestuia nu pot fi cenzurate în cauza dedusă judecății, în raport de cadrul procesual astfel cum a fost configurat de către reclamantă.

Tot astfel, Curtea a reținut că cel de-al doilea act de control, din 22 octombrie 2012, a vizat analiza modului de evaluare, raportare și plată către bugetul de stat a redevențelor miniere aferente trimestrului III 2012, avându-se în vedere practic aceleași concluzii ale A.N.R.M. din Notificarea din 29 februarie 2012, anume necesitatea recalculării redevenței în raport de unitatea de produs minier și unitățile de măsură consemnate în licența de exploatare și Încheierea 3-2000, iar nu metru cub, astfel cum a fost calculată de titularul licenței.

A apreciat prima instanță că se impune sublinierea că reclamanta, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, dar și din adresa sa către A.N.R.M. din data de 2 martie 2012, s-a declarat de acord cu încheierea unui act adițional care să prevadă îndreptarea erorii materiale cu privire la unitatea de măsură aplicată la producția minieră, menționând, totodată, că prevederile acestuia să fie aplicate de la data semnării acestui act adițional.

Cu toate acestea, nu a înțeles să se prezinte la pârâtă pentru încheierea actului în discuție, astfel cum s-a dispus prin Notificarea din data de 29 februarie 2012, deși un prim termen pentru îndeplinirea acestei obligații fusese stabilit de către A.N.R.M. la data de 7 martie 2012.

Prin urmare, stabilirea de către pârâtă, pe lângă obligația de refacere a calculului redevenței miniere de nisip aferentă trimestrului III 2012 și de plată a redevenței restante, cu luarea în calcul a penalităților de întârziere, conform legislației în vigoare, apare ca o consecință firească a atitudinii culpabile a reclamantei care nu s-a conformat măsurilor dispuse în sarcina sa prin notificarea amintită.

Recursul

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamanta SC A. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, în esență reclamanta SC A. SA a arătat următoarele:

- Se arată că în anul 2000 a obținut de la A.N.R.M. Licența de exploatare pentru perimetrul Valea Bradului Doicești, jud. Dâmbovița, licență care ulterior a fost prelungită prin Actul Adițional nr. 1/2009. Prin acest act adițional se modificau art. I - art. 10.1.2, art. 10.1.3, art. II - art. 11.1.1, art. IV - art. 11.2.3, precum și art. V articole în care se stipula ca unitate de măsură pentru plata redevenței pentru nisipul extras metru cub.

În mod corect, instanța de fond a reținut că unitățile de măsură stabilite în cuprinsul actului adițional la Licența de Exploatare a fost stabilit și impus de către pârâtă.

În conformitate cu Ordinul nr. 198 din 28 septembrie 2009 al A.N.R.M. care prevăd următoarele:

Secțiunea C, art. 6, lit. b) "pentru licențele active la data intrării în vigoare a Legii nr. 262/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 101/2007 pentru modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003 și a Legii petrolului nr. 238/2004, încadrarea în grupa de substanțe și unitatea de măsură a producției miniere vor fi stabilite prin actul adițional încheiat între titular și autoritatea competentă în concordanță cu actul de înregistrare a rezervelor, în conformitate cu prevederile art. III din Legea nr. 262/2009".

Având în vedere toate aceste clauze și prevederi stabilite de către autoritate recurenta a arătat că și-a asumat toate obligațiile stabilite prin Licența de exploatare și Actul Adițional la aceasta, și în conformitate cu obligațiile asumate prin aceste acte a calculat, a declarat și plătit redevența pentru toată suprafața exploatată așa cum era stabilit și în concordanță cu prevederile legale arătate mai sus.

A mai arătat de asemenea recurenta că, la data de 29 februarie 2012 prin Notificare, A.N.R.M. a notificat faptul că unitatea de producție minieră pentru care se plătește redevența a fost greșit trecută în cuprinsul Actului Adițional nr. 1 și pune în vedere faptul că trebuie să întocmească un alt act adițional la Licența de Exploatare, precum și recalcularea și plata diferenței la redevență începând cu data întocmirii Actului Adițional și data prezentei notificării.

Prin Adresa din 2 martie 2012 societatea recurentă A. SA a înștiințat A.N.R.M. că este de acord cu întocmirea unui nou Act Adițional la Licența de Exploatare cu condiția că prevederile acestui nou act adițional să fie aplicate de la data semnării lui.

Instanța de fond a fost în eroare atunci când a motivat dreptul societății recurente de a ataca în instanță cele două acte de control, condiționat de faptul că nu s-a contestat Notificarea din 29 februarie 2012 emisă de pârâtă.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum și în conformitate cu prevederile art. 304

1

În fapt, se reține că prin actul de control din 25 mai 2012, pârâta A.N.R.M. a constatat că reclamanta nu s-a conformat măsurilor dispuse prin Notificarea din 29 februarie 2012, context în care a și dispus sancționarea contravențională a reclamantei cu amendă în cuantum de 6.000 RON, astfel cum rezultă din Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor în domeniul executării activității miniere din 25 mai 2012, aflat la dosarul Tribunalului.

În același timp s-a stabilit un nou termen de realizare a măsurilor dispuse prin Notificarea din 29 februarie 2012.

Prin Actul de control emis de pârâtă la 22 octombrie 2012, s-a constatat că, la calculul redevenței miniere pe trimestrul III 2012, reclamanta SC A. SA nu a luat în calcul greutatea specifică de transformare în tone a volumelor rezultate din înregistrările zilnice și măsurătorile topografice evaluate în mc, conform prevederilor art. III alin. (3.1.1) din Licența de exploatare și a Încheierii 3-2000 din data de 10 februarie 2000 privind verificarea și înregistrarea resurselor minerale/rezervelor de argilă și nisip din zăcământul Doicești - Valea Bradului, jud. Dâmbovița, pentru data de 1 ianuarie 2000. Această prevedere se regăsește consemnată și în Avizul din 27 martie 2012 la programul anual de exploatare eliberat de A.N.R.M. - C.I.T. Târgoviște pentru anul 2012. În acest fel, au rezultat erori de calcul la evaluarea producției miniere realizate în tone și în consecință, la stabilirea redevenței miniere corespunzătoare perioadei de raportare.

Față de observațiile anterior expuse, pârâta a dispus următoarele măsuri:

Situația centralizată a redevențelor miniere rezultate în urma recalculării va fi înaintată la A.N.R.M. - C.I.T. Târgoviște până la 25 octombrie 2012.

- În drept

Art. 39 alin. (1) lit. j) din Legea minelor nr. 85/2003 prevede: "Titularul licenței/permisului are următoarele obligații: - să respecte prevederile acestei legi, ale normelor și instrucțiunilor emise în aplicarea acesteia și prevederile licenței/permisului.

Înalta Curte reține că în Notificarea din 29 februarie 2012, precum și în actele de control din data de 25 mai 2012 și 22 octombrie 2012 se face referire la unitatea de măsură pentru nisip tone și nu metrul cub în conformitate cu Încheierea de omologare. Această prevedere se găsește consemnată și în Avizul din 27 martie 2012 la programul anual de exploatare eliberat de A.N.R.M. - C.I.T. Târgoviște.

De asemenea, prin Adresa A.N.R.M. din 6 decembrie 2011, s-a precizat reclamantei în cazul Licenței de exploatare, că, în mod eronat, s-a menționat ca unitate de măsură pentru nisip "metru cub" în loc de "tone", urmând ca în perioada următoare să se reglementeze situația apărută ca urmare a Actului adițional la Licență.

- Nu are nici o relevanță susținerea reclamantei în sensul că a arătat că este de acord cu încheierea unui nou act adițional ale căror prevederi cu privire la unitatea de măsură aplicată la producția minieră, să se aplice de la data semnării acestuia câtă vreme aceasta nu s-a prezentat pentru a semna (eventual negocia) noul act adițional sau îndreptarea erorii semnalate.

Nici una dintre măsurile stabilite de organul de control de a reface calculul redevenței miniere pentru nisip aferentă trimestrului III 2012, cu respectarea termenelor de raportare și de plată a redevenței stabilite în Legea minelor și consemnate în anexa C la Licența de exploatare nu au fost respectate.

Câtă vreme recurenta nu s-a prezentat la pârâtă și nu s-a conformat măsurilor dispuse de aceasta prin actele menționate, reclamanta este în culpă și nu pot fi analizate alte elemente referitoare la prevederile retroactive Notificării.

Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs

Văzând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, pentru considerentele arătate mai sus, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Respinge recursul declarat de SC A. SA împotriva Sentinței nr. 3.833 din 3 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2015.

Procesat de GGC - N

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1054/2015
turat, motivat, argumentele prezentate de societate referitoare la stabilirea în mod nelegal a obligațiilor de plată suplimentare, constând în redevență minieră și impozit pe profit, precum și accesoriile aferente acestora. De asemenea, cri
ÎCCJ 2014-06-13
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2810/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fi
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 972/2015
. 3.2.1. Măsura nr. 4 a fost greșit anulată în parte cu privire la extinderea verificărilor asupra tuturor licențelor/permiselor de exploatare derulate în perioada 2008 - 2010, reținându-se un motiv de oportunitate și nu de legalitate. Recu
ÎCCJ 2015-09-15
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2738/2015
Decizia nr. 2738/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, la data de 15 septembrie 2011 sub nr. 309/43/2
ÎCCJ 2010-01-15
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 108/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prima instanță, Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. 365/36/2009, reclamanta SC D. SA a chemat în judecată pârâta A.N.A.F.,
Sursă