ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 337/2016

Decizia nr. 337/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat instanței să constate că Ordinul Ministrului Afacerilor Externe nr. 1264/2003 este inexistent și nul de drept, cu consecința nulității de drept a tuturor actelor administrative subsecvente adoptate în baza acestui ordin, să oblige pârâtul la anularea concursului pentru ocuparea posturilor diplomatice, consulare și tehnico - administrative și de specialitate din Serviciul exterior vacante/vacantabile în 2012, precum și a actelor administrative subsecvente adoptate de pârât, ca fiind emise de în baza unui ordin nul de drept, să oblige pârâtul la anularea deciziei administrative subsecvente, emisă în baza Ordinului nr. 1264/2003, prin care reclamantul nu a fost declarat admis la concursul pentru ocuparea unor locuri din Serviciul exterior vacante/vacantabile în 2012, să oblige pârâtul la respectarea prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 269/2003, să oblige pârâtul la acordarea locului pentru care am optat la înscrierea în concurs, să oblige pârâul la reorganizarea concursului anulat și să oblige pârâtul la plata unor despăgubiri morale către reclamant, să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Prin sentința civilă nr. 6466 din 13 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prima instanță învestită cu soluționarea cauzei, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a de litigii de muncă și asigurări sociale, reținând, în esență, că reclamantul este încadrat cu contract de muncă în cadrul structurii pârâte și că toate actele emise pentru modificarea acestor raporturi de muncă sunt acte de dreptul muncii. Tribunalul București, secția a VIII-a de litigii de muncă și asigurări sociale, prin încheierea de ședință din data de 18 februarie 2014, a respins excepția necompetenței materiale invocată de reclamant, reținând cauza spre soluționare.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 1883 din 02 martie 2015, Tribunalul București, secția a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis în parte acțiunea reclamantului. Împotriva acestei sentințe, reclamantul a formulat apel, ulterior recalificat în recurs. Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 1975 din 21 octombrie 2015, a admis recursurile declarate de recurentul - reclamant și recurentul - pârât, a casat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Totodată, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În această decizie, Curtea de Apel București a reținut că competența materială de soluționare a cauzei se stabilește în funcție de capătul principal de cerere, cu consecința prorogării de competență pentru capetele accesorii și incidentale, potrivit art. 17 C. proc. civ. În speță, capătul principal de cerere are ca obiect anularea Ordinului Ministrului Afacerilor Externe nr. 1254/2003, act emis de o autoritate publică centrală în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege și care îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru a fi calificat ca act administrativ. Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte va constata inexistența în cauză a unui conflict negativ de competență, în considerarea celor ce succed: Dispozițiile art. 20 C. proc.

civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină. În speță, din parcursul dosarului, nu se identifică premisa necesară nașterii unui conflict negativ de competență, analizat prin prisma art. 20 C. proc. civ., de vreme ce declinările nu au operat reciproc între instanțele aflate în acest ipotetic conflict de competență, respectiv Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, și Tribunalul București, secția a VIII-a, de litigii de muncă și asigurări sociale. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a intervenit prin Decizia nr. 1975 din 21 octombrie 2015 a Curții de Apel București, decizie ce se bucură de autoritate de lucru judecat.

Din perspectiva autorității de lucru judecat, decizia Curții de Apel București este un regulator de competență prin funcția de stabilire a instanței competente să judece cauza în primă instanță. Astfel, Curtea de Apel București, ca instanță de recurs, a aplicat dispozițiile art. 312 alin. (6) C. proc. civ., determinând instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță în urma admiterii recursurilor promovate cu reținerea necompetenței materiale a primei instanțe ca unic motiv de casare. Obligativitatea celor statuate de Curtea de Apel București, ca efect al autorității de lucru judecat, se impune în fața Înaltei Curți, excluzând intervenția acestei din urmă instanțe în regulatorul de competență.

Așa fiind, autoritatea de lucru judecat de care se bucură Decizia nr. 1975 din 21 octombrie 2015 blochează orice considerente ale Înaltei Curți cu privire la stabilirea competenței de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată inexistența conflictului negativ de competență. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2016.