ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 337/2016

Decizia nr. 337/2016

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamantul a solicitat instanței să constate că Ordinul

Ministrului Afacerilor Externe nr. 1264/2003 este inexistent și nul de drept,

cu consecința nulității de drept a tuturor actelor administrative subsecvente

adoptate în baza acestui ordin, să oblige pârâtul la anularea concursului

pentru ocuparea posturilor diplomatice, consulare și tehnico - administrative

și de specialitate din Serviciul exterior vacante/vacantabile în 2012, precum

și a actelor administrative subsecvente adoptate de pârât, ca fiind emise de în

baza unui ordin nul de drept, să oblige pârâtul la anularea deciziei

administrative subsecvente, emisă în baza Ordinului nr. 1264/2003, prin care

reclamantul nu a fost declarat admis la concursul pentru ocuparea unor locuri din

Serviciul exterior vacante/vacantabile în 2012, să oblige pârâtul la

respectarea prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 269/2003, să oblige

pârâtul la acordarea locului pentru care am optat la înscrierea în concurs, să

oblige pârâul la reorganizarea concursului anulat și să oblige pârâtul la plata

unor despăgubiri morale către reclamant, să oblige pârâtul la plata

cheltuielilor de judecată. Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal.

Prin sentința civilă nr.

6466 din 13 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, prima instanță învestită cu soluționarea

cauzei, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, secția a VIII-a de litigii de muncă și asigurări

sociale, reținând, în esență, că reclamantul este încadrat cu contract de muncă

în cadrul structurii pârâte și că toate actele emise pentru modificarea acestor

raporturi de muncă sunt acte de dreptul muncii.

Tribunalul București,

secția a VIII-a de litigii de muncă și asigurări sociale, prin încheierea de

ședință din data de 18 februarie 2014, a respins excepția necompetenței

materiale invocată de reclamant, reținând cauza spre soluționare.

Ulterior, prin sentința

civilă nr. 1883 din 02 martie 2015, Tribunalul București, secția a VIII-a de

conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis în parte acțiunea

reclamantului. Împotriva acestei sentințe, reclamantul a formulat apel, ulterior

recalificat în recurs.

Curtea de Apel

București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale, prin Decizia civilă nr. 1975 din 21 octombrie 2015, a admis

recursurile declarate de recurentul - reclamant și recurentul - pârât, a casat

sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Totodată,

constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat cauza Înaltei Curți

de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În această decizie,

Curtea de Apel București a reținut că competența materială de soluționare a

cauzei se stabilește în funcție de capătul principal de cerere, cu consecința

prorogării de competență pentru capetele accesorii și incidentale, potrivit art.

17 C. proc. civ. În speță, capătul principal de cerere are ca obiect anularea

Ordinului Ministrului Afacerilor Externe nr. 1254/2003, act emis de o

autoritate publică centrală în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege și

care îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

554/2004 pentru a fi calificat ca act administrativ.

Învestită cu

soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte va constata inexistența

în cauză a unui conflict negativ de competență, în considerarea celor ce succed:

Dispozițiile art. 20 C.

proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau

mai multe instanțe s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină.

În speță, din

parcursul dosarului, nu se identifică premisa necesară nașterii unui conflict

negativ de competență, analizat prin prisma art. 20 C. proc. civ., de vreme ce

declinările nu au operat reciproc între instanțele aflate în acest ipotetic

conflict de competență, respectiv Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, și Tribunalul București, secția a VIII-a,

de litigii de muncă și asigurări sociale.

Stabilirea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a intervenit prin Decizia nr.

1975 din 21 octombrie 2015 a Curții de Apel București, decizie ce se bucură de

autoritate de lucru judecat.

Din perspectiva

autorității de lucru judecat, decizia Curții de Apel București este un

regulator de competență prin funcția de stabilire a instanței competente să

judece cauza în primă instanță. Astfel, Curtea de Apel București, ca instanță

de recurs, a aplicat dispozițiile art. 312 alin. (6) C. proc. civ., determinând

instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță în urma admiterii

recursurilor promovate cu reținerea necompetenței materiale a primei instanțe

ca unic motiv de casare.

Obligativitatea celor

statuate de Curtea de Apel București, ca efect al autorității de lucru judecat,

se impune în fața Înaltei Curți, excluzând intervenția acestei din urmă instanțe

în regulatorul de competență. Așa fiind, autoritatea de lucru judecat de care

se bucură Decizia nr. 1975 din 21 octombrie 2015 blochează orice considerente

ale Înaltei Curți cu privire la stabilirea competenței de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată inexistența

conflictului negativ de competență.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 16 februarie 2016.