ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 244/2016

Decizia nr. 244/2016

Asupra recursurilor în casație de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1 din data de 12 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. x/115/2012,

în baza art. 4, art. 5 C. pen., art. 3 C. proc. pen. s-a constatat că faptele de omor calificat și deosebit de grav prevăzute de art. 175 alin. (1) lit. d) și art. 176 alin. (1) lit. g) C. pen. anterior au fost dezincriminate prin Legea nr. 286/2009 privind C. pen.

În baza art. 4, art. 5 C. pen., art. 13, art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice date prin rechizitoriu faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații A. și B. din infracțiunile de omor calificat și deosebit de grav, prevăzute de art. 174, art. 175 lit. d) și art. 176 lit. a) și g) C. pen. anterior și de arestare nelegală și cercetare abuzivă, prevăzute de art. 266 alin. (2) C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior în infracțiunile de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. anterior și de arestare nelegală și cercetare abuzivă, prevăzute de art. 266 alin. (2) C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 174 alin. (1) C. pen. anterior (în actuala legislație art. 188 alin. (1) C. pen.), cu aplicarea art. 4, art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 13 (treisprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior, art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. anterior, cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 3 (trei) ani, pedeapsă care urmează a începe după executarea pedepsei principale rezultante, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei, conform art. 66 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. anterior, cu excepția dreptului de a alege, din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei principale, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, conform art. 71 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 266 alin. (2) C. pen. anterior (în actuala legislație art. 280 C. pen.) cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de arestare nelegală și cercetare abuzivă.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a contopit pedepsele stabilite și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 13 (treisprezece) ani închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. anterior, cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 3 (trei) ani, pedeapsă care urmează să înceapă după executarea pedepsei principale rezultante, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei, conform art. 66 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. anterior, cu excepția dreptului de a alege, din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei principale, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, conform art. 71 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive a inculpatului A., începând cu data de 08 aprilie 2012 ora 18.30 până la data de 09 aprilie 2012 ora 18.30, respectiv de la data de 19 aprilie 2012 până la data de 15 august 2012.

În baza art. 174 alin. (1) C. pen. anterior (în actuala legislație art. 188 alin. (1) C. pen.), cu aplicarea art. 4, art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 14 (paisprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior, art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. anterior, cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 4 (patru) ani, pedeapsă ce urmează a începe după executarea pedepsei principale rezultante, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripția executării pedepsei, conform art. 66 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei principale, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, conform art. 71 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 266 alin. (2) C. pen. anterior (în actuala legislație art. 280 C. pen.) cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de arestare nelegală și cercetare abuzivă.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 14 (paisprezece) ani închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior, art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. anterior, cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 4 (patru) ani, pedeapsă care urmează să înceapă după executarea pedepsei principale rezultante, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei, conform art. 66 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. anterior, cu excepția dreptului de a alege, din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei principale, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, conform art. 71 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive a inculpatului B., începând cu data de 06 aprilie 2012 ora 02.30 până la data de 07 aprilie 2012 ora 02.30, respectiv de la data de 19 aprilie 2012 până la data de 15 august 2012.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpații A. și B. a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic al acestora în baza de date a Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 19, art. 25, art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 1381-1395 C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată în cauză și a obligat în solidar inculpații să plătească părții civile C., suma de 150.000 lei, cu titlu de daune morale.

S-a respins, ca nedovedită, acțiunea civilă privind solicitarea aceleiași părți civile de obligare a inculpaților la plata despăgubirilor materiale.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială a mochetei ridicate din Postul de Poliție Stoina, jud. Gorj.

În baza art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații

A. și B. la plata sumei de câte

15.000 lei, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care

suma de 18.650 lei din faza de urmărire penală și suma de 11.350 lei din faza de

judecată.

În baza art. 273 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligați inculpații A. și B. la plata sumei de 153,15 lei către martorul D. reprezentând cheltuieli de transport.

Împotriva acestei hotărâri

au formulat apel, inculpații B. și A., solicitând, desființarea sentinței penale apelată

și, rejudecând, să se dispună achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior), întrucât nu au săvârșit faptele de care sunt acuzați și, totodată, respingerea acțiunii civile, respectiv absolvirea lor la plata cheltuielilor judiciare către stat și a celor de transport.

Prin Decizia penală nr. 1209 din 19 noiembrie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția penală,

a admis apelurile declarate de inculpații A. și B., a desființat sentința penală apelată numai cu privire la soluția de condamnare pentru infracțiunea de cercetare abuzivă prev. și ped. de art. 266 alin. (2) C. pen. din 1969 și, rejudecând:

În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 4 C. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de cercetare abuzivă prev. și ped. de art. 266 alin. (2) C. pen. din 1969.

S-au înlăturat dispozițiile referitoare la contopirea pedepselor în baza prevederilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 13 (treisprezece) ani închisoare, cu executare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 4 C. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de cercetare abuzivă prev. și ped. de art. 266 alin. (2) C. pen. din 1969.

S-au înlăturat dispozițiile referitoare la contopirea pedepselor în baza prevederilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 14 (paisprezece) ani închisoare, cu executare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, au rămas în sarcina acestuia.

S-a dispus plata sumei de câte 200 lei pentru avocații desemnați din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timiș cu titlu de onorariu parțial avocat oficiu.

Împotriva hotărârii instanței de apel,

au formulat cerere de recurs în casație, inculpații A. și B., prin avocat E., la data de 9 februarie 2016, invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și au solicitat achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât faptele reținute în sarcina inculpaților nu sunt prevăzute de legea penală.

Au susținut, în esență, că din probele administrate în cauză, nu rezultă că aceștia au agresat victima în sediul de poliție.

Pe de altă parte, s-a arătat că, dacă s-ar presupune că au lovit victima nu există vreo probă că decesul s-a produs ca urmare a presupuselor lovituri date de

aceștia, dimpotrivă din materialul probator administrat acestea nu ar fi fost apte să producă fracturarea boitei craniene a victimei.

La data de 9 februarie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a dispus în conformitate cu art. 439 alin. (2) C. proc. pen. comunicarea recursurilor în casație formulate de către inculpații A. și B. către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și intimatei părți civile C., cu mențiunea că pot formula concluzii scrise.

Dosarul având ca obiect recursurile în casație declarate de inculpații A. și B. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 2 martie 2016, fiind repartizat aleatoriu Completului C8-filtru, termenul pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 C. proc. pen., fiind stabilit la data de 27 aprilie 2016, cu citarea inculpaților.

Prin rezoluție, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.

Constatându-se îndeplinită procedura de comunicare prevăzută de art. 439 C. proc. pen., a fost întocmit raportul de magistratul asistent.

Prin raportul întocmit în cauză asupra recursurilor în casație formulate de inculpații A. și B., s-a concluzionat că cererile de recurs în casație au fost formulate de inculpați în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen. și îndeplinesc cerințele prev. de art. 436 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. proc. pen., precum și pe cele prev. de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin Încheierea nr. 148/RC din data de 27 aprilie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererilor de recurs în casație și trimiterea cauzei în vederea judecării acestora completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/1/2016, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 22 iunie 2016, ocazie cu care, apărătorii aleși ai recurenților inculpați au solicitat, în esență, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea recursurilor în casație declarate împotriva Deciziei penale nr. 1209/A din 19 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/115/2012 și achitarea acestora în baza art. 16 lit. b) C. proc. pen.

Prin încheierea din ședința publică din 25 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/1/2016, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. formulată de recurenții inculpați A. și B..

Pentru a pronunța astfel, Înalta Curte a reținut, în esență, că argumentele invocate de către recurenții inculpați în susținerea excepției tind la modificarea legii procesual penale, solicitându-se o adăugare la lege prin includerea și a altor elemente în cuprinsul cazurilor de casare, respectiv a unor elemente care să permită o analiză a cauzei și în fapt, iar nu doar în drept, ceea ce constituie apanajul exclusiv al puterii legislative și contravine naturii juridice a recursului în casație (ce rezultă din modul de legiferare a acestei căi extraordinare de atac), care presupune verificarea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, nefiind admisibil ca instanța de contencios constituțional să dispună, pe calea excepției de neconstituționalitate, modificarea acestor dispoziții.

Ca atare, Înalta Curte a notat că dispoziția legală atacată nu are vreo influență asupra substanței dreptului de a beneficia de un recurs efectiv întrucât, prin cererea formulată, recurenții inculpați tind la eludarea naturii juridice a căii extraordinare de atac a recursului în casație.

În consecință, instanța de recurs a considerat că, prin aspectele susținute de recurenții inculpați nu se antamează, în realitate, o problemă de constituționalitate.

Analizând recursurile în casație formulate de inculpații A. și B., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție le apreciază ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:

În cauză, recurenții inculpați A. și B. au formulat recurs în casație, întemeiat pe cazul de casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În concret, prin motivele de recurs în casație formulate, recurenții inculpați au solicitat admiterea recursurilor în casație și achitarea lor, în baza art. 16 lit. b) C. proc. pen., criticând soluția de condamnare a instanței de apel arătând că, din probele administrate în cauză, nu rezultă agresarea victimei în sediul poliției și nici că loviturile aplicate victimei ar fi fost apte să producă fracturarea boitei craniene si decesul acesteia.

Recursul în casație este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen., în cazuri excepționale și numai pentru motive de nelegalitate.

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție, recursul în casație devenind astfel o cale extraordinară de atac, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Analizând critica invocată, prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, aceasta nu se referă la împrejurarea că inculpații ar fi fost condamnați pentru o faptă neprevăzută de legea penală.

Or, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. sunt aplicabile numai în acele situații în care fapta concretă pentru care a fost condamnat un inculpat nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Prin urmare, nefiind vorba în cauză de o dezincriminare a faptei pentru care recurenții inculpați A. și B. au fost condamnați, rezultă că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă critica inculpatului este neîntemeiată.

Astfel, Înalta Curte constată că este formală încadrarea în cazul de recurs în casație, prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., a motivului privind condamnarea inculpaților pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în condițiile în care recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor și stabilirea vinovăției, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Cât privește motivele de recurs în casație în sensul că asupra victimei nu s-au aplicat lovituri în sediul poliției, iar presupusele lovituri aplicate acesteia de către inculpați nu au fost de natură a conduce la decesul acesteia, care, în esență, vizează vinovăția sau nevinovăția inculpaților prin interpretarea materialului probator, Înalta Curte subliniază că reanalizarea situației de fapt și reevaluarea conținutului mijloacelor de probă nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

În realitate, se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei eventuale alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de fond și de apel.

Or, limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfacătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea

atacată este corespunzătoare.

Scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de recurenții inculpați A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 1209/A din 19 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/115/2012.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenții inculpați, în sumă de câte 90 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de recurenții inculpați A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 1209/A din 19 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/115/2012.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenții inculpați, în sumă de câte 90 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2016.