ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 242/2016

Decizia nr. 242/2016

Asupra recursurilor în casație de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 23 din 18 februarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/242/2014 a Judecătoriei Huedin,

în baza art. 396 alin. (1) și (5) N.C.P.P. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) N.C.P.P. a fost achitat inculpatul A., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. și ped. de art. 336 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) N.C.P.P. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) N.C.P.P. a fost achitat inculpatul B., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. și ped. de art. 273 alin. (1) C. pen.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, inculpații A. și B. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. și ped. de art. 336 alin. (1) C. pen., respectiv pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă art. 273 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

Prin același rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei penale față de inculpații A. și B. pentru infracțiunile de fals în declarații, prev. și ped. de art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a reținut în actul de sesizare a instanței că, în noaptea de 19 iunie 2010, în jurul orelor 23.15, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul A. a condus pe DN1/R, dinspre localitatea Bălcești, județul Cluj, până în localitatea Călățele, autoturismul, având o alcoolemie de 2,20 g%o, la prima probă recoltată la 20 iunie 2010, ora 00:20 și 2,00 g%o la a doua probă recoltată la data de 20 iunie 2010, ora 01:20.

În sarcina inculpatului B. s-a reținut că, fiind audiat ca martor la data de 22 martie 2011 în Dosarul penal nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, acesta a făcut afirmații mincinoase, în sensul că în noaptea de 19 iunie 2010 a fost persoana care a condus autoturismul, din localitatea Bălcești în localitatea Călățele, județul Cluj, afirmații care au fost consemnate în declarația de martor, din 22 martie 2011, reluând cele consemnate olograf la data de 22 iunie 2010 și care au servit la producerea unei consecințe juridice, care a constat în

adoptarea Ordonanței nr. 525/P/2010 din 8 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului A., pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. și ped. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și pentru care au fost trimiși în judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

În fapt,

în noaptea de 19 iunie 2010, în jurul orelor 23.15, echipajul de poliție format din agenții de poliție C. și D. care efectua activități de supraveghere și control trafic rutier au observat la ieșirea din satul Călățele autoturismul, care se deplasa pe DN1/R dinspre satul Bălcești - comuna Beliș, județul Cluj, spre orașul Huedin, județul Cluj. Agenții de poliție au remarcat că vehiculul prezenta avarii, astfel că au pus în funcțiune semnalele acustice și luminoase și au pornit cu autospeciala de poliție în urmărirea autoturismului. S-a procedat la oprirea vehiculului, agentul de poliție D. s-a deplasat spre acesta și a procedat la legitimarea conducătorului auto care s-a recomandat a fi cadru al Ministerului de Interne pe nume A., prezentând agentului de poliție și legitimația de serviciu.

Potrivit declarației agentului de poliție D. la momentul opririi autoturismului, a observat că locul din dreapta șoferului era ocupat de o altă persoană, iar ambii se aflau în stare de ebrietate, pasagerul fiind în stare de ebrietate chiar mai avansată.

S-a mai reținut că agenții de poliție au oprit și un alt autoturism care venea dinspre Beliș, respectiv autoturismul, în care se găseau numiții E. (conducătorul auto) și F. (pasager aflat în dreapta față).

S-a constatat în privința conducătorului auto A. testarea cu aparatul etilotest, care a indicat, la ora 23:59, o concentrație de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Orășenesc Huedin, județul Cluj, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea determinării alcoolemiei. Potrivit buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei din 30 iunie 2010 al Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca, inculpatul A. a avut în sânge, la data de 20 iunie 2010, o îmbibație alcoolică de 2,20 g%o la prima probă, recoltată la ora 00:20 și, respectiv, 2,00 g%o la cea de a doua probă recoltată la ora 01:20.

De altfel, în declarația olografa dată în noaptea de 20 iunie 2010, inculpatul A. a arătat că el este cel care a condus autoturismul după ce a consumat o bere, în dreapta sa fiind socrul său (d.u.p., vol. I, filele 31-32).

De asemenea, în a doua sa declarație dată în 22 iunie 2010, inculpatul a susținut că în ziua de 19 iunie 2010 s-a deplasat cu familia în localitatea Bălcești, jud. Cluj, la socrul său B. Acolo s-a ocupat de treburile gospodărești, iar, în jurul orei 21-21.30, socrul său i-a spus că trebuie să meargă până la magazinul din sat

pentru a cumpăra prescuri la biserică și l-a rugat să îl însoțească. Inculpatul i-a spus socrului său că băuse două beri în cursul acelei zile și nu poate conduce, motiv pentru care i-a încredințat socrului său mașina. Ajunși în centrul satului au constatat că magazinul era închis, apoi B. a intrat până în locuința unei rude, inculpatul A. rămânând afară, în mașină. La un moment dat au apărut doi localnici, G. și H. cu care inculpatul B. a purtat o scurtă discuție. Ulterior, inculpatul B. i-a propus ginerelui său să plece cu mașina spre Huedin ca să cumpere combustibil, propunere cu care acesta a fost de acord. In consecință inculpatul B. s-a urcat la volanul autoturismului și a pornit spre Huedin. Acesta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în șanț, avariind partea dreaptă a autoturismului. Din spate s-a apropiat un autoturism care a oprit văzând mașina accidentată, apoi a pornit în spatele autoturismului condus de inculpatul B. La un moment dat cei doi inculpați au observat lumini roșii și albastre. Dându-și seama că este poliția, inculpatul B. i-a propus ginerelui său, inculpatul A., să schimbe locurile, ceea ce au și făcut. După ce inculpatul A. a trecut pe locul conducătorului auto de mașină s-au apropiat agenții de poliție care l-au legitimat pe inculpat, acesta declarând că nu el a condus. În acest interval de timp din spate s-a apropiat autoturismul care a fost oprit de asemenea de agenții de poliție (d.u.p., vol. I, filele 29-30).

Reaudiat fiind inculpatul A., în declarația dată la 30 iulie 2010, a reluat teza prezentată mai sus, respectiv că nu el a condus autoturismul, ci acesta a fost condus de socrul său, inculpatul B., la solicitarea căruia a făcut schimb de locuri (d.u.p., vol. I, filele 26-28).

În fața procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, inculpatul A. a arătat că își menține toate declarațiile date, cu excepția declarației olografe din data de 20 iunie 2010 și că nu mai dorește să dea noi declarații (d.u.p., vol. II, fila 101).

Pe de altă parte, s-a reținut audierea inculpatului A. în fața instanței, declarația sa fiind consemnată la filele 44-45, fiind reiterate cele anterior arătate.

Totodată, numitul B. fiind audiat în calitate de martor de organele de urmărire penală în 22 iunie 2010, a declarat că în data de 19 iunie 2010 au venit la domiciliul său fiica sa și ginerele său, inculpatul A. Pe la ora 21-21.30 inculpatul a mers cu ginerele cu mașina celui din urmă până în sat pentru a cumpăra prescuri la biserică, după care cei doi au plecat spre Huedin. întrucât inculpatul A. consumase două beri, la volanul autoturismului său, s-a urcat inculpatul B. Mașina a derapat și a intrat în șanț, fiind avariată aripa dreapta. Momentul scoaterii mașinii din șanț a fost urmărită de ocupanții autoturismului, aceștia deplasându-se în spatele mașinii în care se găseau inculpații în direcția Huedin. În dreptul localității Călățele, s-a reținut că întrucât inculpatul B. a văzut luminile unei mașini de poliție, i-a propus ginerelui său să schimbe locurile, respectiv acesta să treacă pe locul șoferului, iar inculpatul B. pe locul

pasagerului. A. a acceptat, trecând pe locul din stânga față, iar la sosirea polițiștilor după legitimare a fost întrebat dacă a consumat alcool. În spatele vehiculului a oprit autoturismul, pasagerii acestui vehicul văzând momentul în care cei doi inculpați și-au schimbat locurile (d.u.p., vol. I, filele 39-40).

În declarația de martor din 22 martie 2011 B. a redat cursul evenimentelor din seara zilei de 19 iunie 2010. Astfel, a arătat că, în sat cei doi s-au întâlnit cu numiții G. și H., cu care au discutat, apoi au plecat spre Huedin, la volan urcând B. De asemenea, la momentul scoaterii vehiculului din șanț în mașină ce s-a apropiat se găseau E., un vecin din localitatea Bălcești și fratele său care i-au întrebat pe inculpați dacă au nevoie de ajutor, după care B. s-a urcat din nou la volan continuând deplasarea spre Huedin, în spate rulând autoturismul. În momentul opririi de către organele de poliție, autoturismul a rămas între doi stâlpi de iluminat public, iar numitul E. a oprit în spatele acestuia (d.u.p., vol. I, filele 37-38).

În data de 22 august 2011, B. a fost audiat în calitate de învinuit, dând o declarație cu un conținut relativ identic (d.u.p., vol. I, filele 82-83). Ulterior acesta a fost audiat în calitate de suspect la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj (d.u.p., vol. II, filele 108-110), precum și în calitate de inculpat de către instanță (filele 42-43), în cuprinsul declarațiilor fiind menținute cele arătate anterior.

S-a mai reținut audierea martorului I. în cursul urmăririi penale (d.u.p., vol. I, filele 44, 45) și în instanță (fila 59). Acesta a declarat că, în după- amiaza zilei de 19 iunie 2010, se afla în centrul satului Bălcești împreună cu martorul J. Lângă ei a oprit un autoturism din care a coborât B., care se afla la volan, iar în dreapta sa se afla ginerele său. După ce au povestit circa 10-15 minute cei doi au spus că merg spre Huedin, la volan s-a urcat B., apoi au plecat.

Fiind audiat martorul J. de două ori în cursul urmăririi penale (d.u.p., vol. II, filele 46, 47) și în instanță (fila 58), acesta a arătat că în data de 19 iunie 2010 se întorcea cu căruța acasă, iar în centrul satului Băcești s-a întâlnit cu I. În timp ce stăteau de vorbă a apărut B., la volanul unei mașini, iar în dreapta șoferului se găsea ginerele său, A. După ce au stat de vorbă câteva minute cei doi au plecat cu mașina spre Huedin, la volan instalându-se B., locul din dreapta fiind ocupat de A..

De asemenea, s-a menționat audierea și a martorului E., în 20 iunie 2010, care a declarat că, în seara zilei de 19 iunie, circula cu autoturismul pe DN1/R din direcția Beliș spre Huedin, iar în jurul orelor 23.15 în localitatea Călățele, organele de poliție i-au solicitat să asiste la discuțiile purtate cu conducătorul autoturismului care rula în fața sa, care a prezentat documentele la control și a declarat că se numește A., iar la întrebarea organelor de poliție dacă a consumat băuturi alcoolice a recunoscut precizând consumul a două beri (d.u.p., vol. I, fila 42).

Fiind reaudiat martorul E., acesta a declarat că, în timp ce rula pe DN1/R înainte cu 1,5 km de Călățele, într-o curbă la stânga, a observat pe partea dreaptă un autoturism, oprind pentru

a observa cele întâmplate. Ajungând în spate a observat două persoane de sex masculin, una mai în vârstă și una mai tânără, care s-au urcat în autoturism, persoana bătrână la volan, iar cealaltă tânără pe scaunul din dreapta față și au pornit spre Huedin. Martorul și-a continuat deplasarea circulând în spatele autoturismului până în localitatea Călățele, unde a observat că din spate venea un autoturism de poliție. Toate vehiculele au oprit, autospeciala de poliție aflându-se în fața autoturismului E., F. și H. la aproximativ 20-30 m. În timp ce martorul se afla în vehicul, având farurile aprinse, a observat că cele două persoane din față s-au schimbat, respectiv persoana tânără a trecut la volan, iar cea în vârstă pe bancheta din dreapta față (d.u.p., vol. I, fila 43).

De asemenea, s-a reținut că la o nouă audiere a martorului E. în data de 05 septembrie 2011, acesta a precizat că a văzut un autoturism, iar apropiindu-se și-a dat seama că este deținut de o persoană pe care o cunoștea, în interiorul acestuia aflându-se și un vecin pe nume B. Martorul a oprit autoturismul și i-a întrebat dacă le poate fi de ajutor. După ce mașina a fost scoasă din șanț B. a urcat la volan, iar ginerele său în partea din dreapta față, aceștia continuându-și drumul spre Huedin. Martorul a mers tot timpul în spatele lor. În localitatea Călățele au fost trase ambele autoturisme pe dreapta de către polițiști. Martorul, având farurile aprinse, a văzut când B. a trecut de la volan în dreapta, schimbând locul cu ginerele său. Martorul a arătat că B. le-a spus polițiștilor că el a condus autoturismul, fără ca aceștia să-l ia în seamă (d.u.p., vol. I, filele 84-85).

După preluarea cauzei de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj martorul E. a fost reaudiat. Cu această ocazie martorul a declarat că, datorită distanței la care se afla față de autoturismul oprit de polițiști la lumina fazei scurte a autoturismului său nu a văzut ce se întâmplă în autoturismul. S-a mai arătat în declarație că martorul a revenit asupra declarațiilor anterioare și a arătat că din cauza întunericului, a ploii și a faptului că autoturismul său era oprit la o distanță de circa 10-15 metri în spatele autoturismului Ford nu a văzut, la faza scurtă a mașinii, dacă A. și-a schimbat locul în mașină cu B. Martorul a susținut că, întrucât autoturismul se balansa imediat după oprire și a văzut niște umbre în acea mașină și pentru faptul că în localitatea Călățele Pădure l-a văzut pe B. urcând la volanul acelui autoturism, a avut reprezentarea că pe DN1/R autoturismul a fost condus de B. și după ce acel vehicul a fost oprit de echipajul de poliție A. ar fi luat locul la volan, iar B. a trecut pe scaunul dreapta față. S-a mai arătat în continuare că: "încă o dată, precizez cu toată responsabilitatea, că am văzut agitație în autoturism, că mașina se balansa și am crezut că B. și A. s-au schimbat la volan, după ce mașina era oprită de echipajul de poliție" (d.u.p., vol. II, filele 128-134).

Fiind audiat martorul E. și de către instanță, acesta a arătat că imediat ce autoturismul Ford a fost oprit în fața sa de poliție a observat că acesta se balansa foarte tare și a văzut ceva mișcări în interiorul acestuia, respectiv agitație și

niște mâini care se mișcau. Martorul a mai declarat că inculpatul B. le-a spus polițiștilor că el a condus mașina (filele 63-64).

Fratele martorului E., numitul F., fiind audiat atât în cursul urmăririi penale (d.u.p., vol. II, fila 136-140, fila 141, fila 142), cât și în instanță (fila 65-66) a declarat că, după oprirea autoturismului, a observat că cele două persoane se mișcau (fila 142 verso) menționând: „La lumina farurilor mașinii noastre și a becului de pe stâlpul de iluminat am observat mișcare în mașina domnului B. ca și cum ar schimba locurile în mașină" (fila 141 verso). în fața procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj martorul F. a arătat: "Cu toate că autoturismul condus de fratele meu era oprit la o distanță de circa 20 m de autoturismul Ford, într-o zonă întunecată, pentru că ploua și luminile de la faza scurtă nu băteau până la autoturismul, în întuneric eu am văzut în autoturismul, până la sosirea polițiștilor ceva umbre ca de la niște mâini care se ridicau și coborau, dar datorită distanței nu am văzut ca A. să se schimbe cu B. la volanul autoturismului. Am mai văzut că mașina se balansa" (d.u.p., vol. II, fila 139).

În fața instanței, martorul a precizat că după ce mașina în care se găsea s-a oprit a văzut mișcări de mâini în vehicul, agitație, iar mașina se balansa (fila 65, verso).

Coroborând toate aceste mijloace de probă au rezultat următoarele aspecte incontestabile:

1.

De la domiciliul inculpatului B. și până în centrul localității Bălcești autoturismul a fost condus de acest inculpat, inculpatul A. fiind pasager pe locul din dreapta față (declarațiile inculpaților, coroborate cu declarațiile martorilor I. și J.).

2.

Din centrul localității și până la locul accidentului pe DN1/R autoturismul a fost condus de inculpatul B. (declarațiile inculpaților, coroborate cu declarațiile martorilor E. și F.). Instanța a apreciat că simpla nedeclarare de către inculpatul A. a împrejurărilor în care s-au produs avariile la autoturism nu are semnificația unei recunoașteri că acesta ar fi condus vehiculul, așa cum se susține în rechizitoriu, fiind ilogic a se presupune că inculpatul A., după ce în două rânduri nu a dorit să șofeze întrucât știa că anterior consumase alcool, a făcut schimb de locuri cu socrul său după plecarea din centrul satului Bălcești, a avariat vehiculul intrând în șanț, apoi după repunerea sa pe partea carosabilă i-a permis din nou socrului său să se urce la volan, pentru ca în final să treacă pe locul conducătorului auto, poziție în care l-au identificat agenții de poliție.

3.

De la locul accidentului, la volan a urcat inculpatul B., iar inculpatul A. a ocupat locul pasagerului din dreapta șoferului (declarațiile inculpaților, coroborate cu declarațiile martorilor E. și F.).

4.

După efectuarea opririi de către agenții de poliție a autoturismului pe raza localității Călățele de la volanul acestui vehicul a coborât inculpatul A. (declarațiile inculpaților, coroborate cu declarațiile martorilor E.

și F., cu procesul verbal de constatare, cu rapoartele agenților de poliție și declarațiile acestora din cursul cercetării judecătorești).

De altfel, controversa se referea așadar la acțiunile inculpaților în perioada de timp care a urmat plecării spre Huedin, după accidentul rutier, până la oprirea autovehiculului în Călățele. Potrivit tezei acuzării, inculpatul A. a trecut la conducerea autoturismului imediat după ce acesta a plecat din localitatea Călățele Pădure, fără ca aceasta să fie remarcată de martorii E. și F. care nu ar fi avut tot timpul control vizual asupra autoturismului (rechizitoriu, fila 9). Potrivit tezei expuse de apărare acest schimb a avut loc după ce mașina a fost oprită de poliție, respectiv până la momentul în care polițiștii s-au apropiat de mașină pentru a-i identifica pe cei din vehicul.

În cazul în care schimbul de locuri s-ar fi realizat până la momentul opririi, cum se reține în actul de sesizare a instanței, aceasta ar fi putut avea loc fie prin oprirea voluntară a autoturismului, trecerea pe locul ocupat anterior de celălalt inculpat, apoi reluarea deplasării spre Huedin, fie prin schimbarea ocupanților vehiculului în timpul mersului.

S-a reținut că prima variantă era foarte puțin probabilă pentru următoarele considerente: potrivit declarațiilor martorilor E. și F. prezentate anterior vehiculele au circulat spre Huedin cu viteza de circa 50-60 km/h, pe o distanță relativ scurtă (5-6 km), iar în care se aflau martorii E., F. și H. rula la o distanță de câteva zeci de metri în spatele autoturismului. O oprire voluntară a autoturismului în vederea schimbării locurilor de către ocupanți nu ar fi putut trece neobservată de martori. De altfel martorul E. a declarat în fața procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, precum și în fața instanței, că a avut aproape în permanență contact vizual cu vehiculul din față, poate cu excepția zonelor cu curbă mai strânsă. De asemenea martorul F. a declarat expres că nu a văzut autoturismul Ford oprit pe traseu (d.u.p., vol. II, fila 139). În consecință, această ipoteză a fost exclusă.

De asemenea, a doua posibilitate, respectiv schimbarea în mers, s-a reținut a fi una pur teoretică. De altfel, deplasarea autoturismului s-a făcut noaptea, pe un tronson de drum în coborâre accentuată, cu curbe strânse, cu carosabil umed, într-o zonă montană, drumul fiind mărginit fie de arbori, fie de stânci, fie de cursul unui pârâu. Cei doi inculpați se aflau sub influența băuturilor alcoolice (inculpatul A. având o alcoolemie foarte ridicată, stabilită ulterior la 2,20 g%o prima probă, respectiv 2,00 g%o la a doua probă), iar unul dintre ei (inculpatul A., potrivit acuzării, inculpatul B., potrivit apărării), tocmai își dăduse măsura abilităților concrete de a șofa producând un accident rutier prin părăsirea sensului de mers și intrarea în șanț).

Pe de altă parte, teza îmbrățișată de apărare s-a reținut că se bucură de argumente relativ solide, care se desprind din materialul probator administrat: niciun martor nu l-a văzut pe inculpatul A. conducând autoturismul Ford, toți declarând că, de fiecare dată, la volan s-a urcat inculpatul B. De asemenea martorii E. și F., chiar dacă și-au nuanțat

declarațiile (într-un interval de 4 ani), au afirmat că după oprirea de către polițiști au văzut în autoturismul mișcări, umbre, agitație, iar vehiculul se balansa. Toate acestea nu au putut fi explicate decât prin aceea că ocupanții locurilor din fața autoturismului, profitând de momentele în care polițiștii se pregăteau să se deplaseze pentru efectuarea controlului, își schimbau locurile. Revenind la teza acuzării ambele ipoteze expuse anterior ignoră exact acest factor determinant al conduitei inculpaților, respectiv oprirea de către agenții de poliție în trafic. Până la apariția acestui factor de „criză" nu exista vreun motiv serios pentru ca inculpații sa-și schimbe locurile în vehicul.

Mai mult, s-a constatat că în cursul cercetării judecătorești unul dintre agenții de poliție, respectiv D., a declarat în fața instanței următoarele: „Am oprit acel autoturism. în momentul opririi am observat că cei din interiorul vehiculului încercau să schimbe locurile între ei, respectiv cel de la volan să treacă în dreapta și invers. Nu pot preciza exact dacă au reușit să schimbe locurile între ei, nu îmi mai amintesc".

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește teza apărării referitoare la scopul schimbării, respectiv pentru ca inculpatul A. să se folosească de calitatea de polițist pentru a evita orice repercusiuni legale, s-a reținut că putea fi luată în considerare de instanță. Astfel, fără a intra în explicații ce țin de antropologie, tradiții, aspecte socio-culturale, este încetățenită ideea că anumite categorii de persoane beneficiază de tratament preferențial din partea colegilor de breaslă (idee redată extrem de plastic în proverbul românesc „corb la corb nu scoate ochii"). Deși greșită din perspectivă etică, această convingere l-a determinat pe inculpatul B. să-i ceară inculpatului A., probabil uzitând și de ascendența pe care ți-o conferă raporturile socru-ginere, să-i ceară acestuia din urmă să treacă la volan: „l-am spus ginerelui meu să le prezinte (polițiștilor, n.n.) nu numai actele lui, ci și legitimația de polițist în speranța că i se va da un avertisment sau i se va reține o contravenție" (dosar instanță, fila 42 verso). Agentul de poliție a declarat de altfel că în momentul legitimării conducătorul auto s-a recomandat cadru Ministerului de Interne, prezentând și legitimația de serviciu. Calculul s-a dovedit greșit, iar polițiști care au efectuat oprirea și-au exercitat, din fericire, corect atribuțiile de serviciu, fără a fi impresionați de acest aspect, ceea ce l-a determinat pe inculpatul B. să încerce, tardiv, să-și asume răspunderea.

În această ordine de idei, s-a menționat că inculpatul A., în calitatea sa de agent-șef adjunct de poliție, a fost subiectul dosarului de cercetare prealabilă urmare a evenimentului din data de 19 iunie 2010. Acestuia i-a fost aplicată sancțiunea destituirii din poliție, măsură menținută de Tribunalul Cluj prin sentința civilă nr. 8544 din 31 august 2012 și de Curtea de Apel Cluj prin Decizia civilă nr. 2582 din 27 februarie 2013 (d.u.p., vol. II, filele 17-80). în fapt s-a reținut în sarcina inculpatului că „în data de 19 iunie 2010, a acceptat să schimbe poziția în autoturismul, trecând la volan, iar conducătorul auto pe bancheta din dreapta, inducându-i în eroare pe polițiștii care i-au oprit cu scopul vădit de a evita tragerea la răspundere juridică a socrului său B., comportamentul

adoptat fiind incorect, nedemn și care lezează valorile ocrotite de lege" (d.u.p., vol. II, fila 19).

Instanța a reținut că prezumția de nevinovăție este un principiu constituțional conform art. 23 alin. (1)

1

din Constituția României potrivit căruia până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată.

De asemenea, s-a constatat că atât în V.C.P.P., cât și cel intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014 prezumția de nevinovăție a fost expres prevăzută în capitolul dedicat principiilor procesului penal. Astfel, potrivit art. 5

2

C. proc. pen. anterior (art. 4 C. proc. pen.) orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penala definitivă. După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

Prezumția de nevinovăție reprezintă o componentă importantă a dreptului la un proces echitabil, fiind prevăzută de art. 6 parag, 2 din Convenția Europeană.

S-a considerat că și în condițiile în care prezumția de nevinovăție nu este de natură a conduce la stabilirea adevărului într-o cauză penală, ea constituie un element esențial, astfel încât dacă din probele administrate nu rezultă vinovăția inculpatului dincolo de orice dubiu, se impune soluția achitării (in dubio pro reo). Astfel, potrivit art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Condamnarea se pronunță dacă instanța a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Raportat la probele administrate în cauză instanța a constatat că s-a conturat un puternic dubiu că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

În consecință, instanța, pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, în baza 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. și ped. de art. 336 alin. (1) C. pen.

De asemenea, în baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. și ped. de art. 273 alin. (1) C. pen.

În baza art. 275 alin. (3) N.C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin

solicitând admiterea căii de atac promovate, desființarea sentinței judecătoriei și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 5 C. pen. și a inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă prev. de art. 273 alin. (1) C. pen. cu art. 5 C. pen., la câte o pedeapsă cu închisoarea, care, în conformitate cu art. 91 C. pen. să fie suspendată sub supraveghere.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că, prin rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în Dosar nr. x/P/2013, inculpatul A., a fost trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prev. de art. 336 alin. (1) N.C.P. reținându-se că, la data de 19 iunie 2010, în jurul orelor 23

15

, acesta, după ce a consumat băuturi alcoolice, a condus autoturismul pe drumurile publice, respectiv pe DN1/R, dinspre localitatea Bălcești, până în localitatea Călățele, jud. Cluj, având o alcoolemie de 2,20 gr %

0

la prima probă recoltată și 2,00 gr %

0

la cea de-a doua probă de sânge.

De asemenea, s-a reținut că inculpatul B., a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă prev. de art. 273 alin. (1) N.C.P., întrucât acesta, fiind audiat în calitate de martor la data de 22 martie 2011, în Dosarul nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, a făcut afirmații mincinoase, în sensul că, în noaptea de 19 iunie 2010 a fost persoana care a condus autoturismul din localitatea Bălcești până în localitatea Călățele, jud. Cluj și care au servit la producerea unei consecințe juridice, care a constat în adoptarea Ordonanței nr. 525/P/2010 din 08 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului A., pentru infracțiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Prin sentința penală nr. 23 din 18 februarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/242/2014, Judecătoria Huedin, în baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. și, în baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă prev. de art. 273 alin. (1) C. pen.

S-a apreciat de către procurori că hotărârea instanței de judecată nu este legală și temeinică, deoarece în mod greșit s-a statuat că inculpații nu au comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată.

Starea de fapt reținută de judecătorie este diferită de cea prezentată în rechizitoriul parchetului, magistratul fondului apreciind că, raportat la probele administrate în cauză, s-a conturat un puternic dubiu, în sensul că inculpații nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Pentru a dispune achitarea inculpaților, instanța de judecată a luat în considerare teza îmbrățișată de apărare, care se baza pe următoarele argumente: niciun martor nu l-a văzut pe inculpatul A. conducând autoturismul, toți declarând că, de fiecare dată, la volan s-a urcat inculpatul B. De asemenea, martorii E. și F., chiar dacă și-au nuanțat

declarațiile (într-un interval de 4 ani), au afirmat că, după oprirea de către polițiști, au văzut în autoturismul mișcări, umbre, agitație, iar vehiculul se balansa. Instanța a apreciat că, toate acestea nu pot fi explicate decât prin aceea că ocupanții locurilor din fața autoturismului, profitând de momentele în care polițiștii se pregăteau să se deplaseze pentru efectuarea controlului, își schimbau locurile între ei.

Prin Decizia penală nr. 55/A din 20 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/242/2014,

s-a admis

apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin împotriva sentinței penale nr. 23 din 18 februarie 2015 a Judecătoriei Huedin, pe care a desființat-o în întregime și, rejudecând:

I.

A fost condamnat inculpatul A., în baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.

II. A fost condamnat inculpatul B., în baza art. 260 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prin schimbarea încadrării juridice din art. 273 alin. (1) C. pen. anterior.

În baza art. 81 C. pen. anterior, a fost suspendată condiționat executarea pedepselor aplicate celor doi inculpați pe durata termenului de încercare de 4 ani prev. de art. 82 C. pen. anterior.

Conform art. 359 C. proc. pen. anterior s-a atras atenția inculpaților asupra nerespectării dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior, vizând revocarea suspendării condiționate.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. anterior vizând interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. anterior privind suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor.

Împotriva Deciziei penale nr. 55/A din 20 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, la data de 03 februarie 2016, inculpații B. și A. au declarat recurs în casație.

Recursurile în casație declarate de inculpați au vizat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, inculpații au solicitat admiterea recursurilor în casație, casarea în totalitate a deciziei penale recurate și, în rejudecare, achitarea celor doi inculpați, pe motiv că fapta pentru care s-a dispus condamnarea acestora nu există. Un prim motiv de nelegalitate a fost considerat schimbarea încadrării juridice din art. 336 alin. (1) și art. 273 C. pen. în art. 260 și art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. Al doilea motiv l-a constituit aplicarea pedepsei inculpaților în alte limite decât cele prevăzute de dispozițiile legale, precum și aplicarea în mod greșit a dispozițiilor art. 5 C. pen. ca lege penală mai favorabilă. In continuare, s-a solicitat reanalizarea probatoriului și a vinovăției inculpaților pentru faptele de care au fost acuzați că le-ar fi comis.

Totodată, s-a apreciat că au fost încălcate principiile legalității și prezumției de nevinovăție prin condamnarea celor doi inculpați pe baza ansamblului probatoriu administrat în cauză.

S-a constatat îndeplinită procedura de comunicare a deciziei atacate prevăzută de art. 439 C. proc. pen. și s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză și totodată, s-a stabilit termen în vederea examinării admisibilității cererii, potrivit art. 440 C. proc. pen.

Prin raportul întocmit în cauză asupra recursului în casație formulat de recurenții inculpați, s-a concluzionat că cererile de recurs în casație au fost formulate în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen. și îndeplinesc cerințele prev. de art. 436 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. proc. pen., precum și pe cele prev. de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) și alin. (2) C. proc. pen.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care instanța a fost învestită, prin Încheierea nr. 173/RC din data de 11 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/242/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererilor de recurs în casație și trimiterea cauzei în vederea judecării acestora completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/1/2016, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 22 iunie 2016, ocazie cu care, apărătorul ales al recurentelor părți civile a solicitat, în esență, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea recursurilor în casație declarate împotriva Deciziei penale nr. 55/A din 20 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/242/2014.

Analizând recursurile în casație formulate de inculpații B. și A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

În cauză, recurenții inculpați B. și A. au formulat recurs în casație, întemeiat pe cazul de casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Recursul în casație este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei

hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen., în cazuri excepționale și numai pentru motive de nelegalitate.

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție, recursul în casație devenind astfel o cale extraordinară de atac, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Analizând critica invocată, prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, prin motivele de recurs în casație, nu se susține nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel.

Motivele recursului în casație vizează chestiuni de fapt stabilite cu titlu definitiv de instanța de apel pe baza materialului probator administrat, elemente de fapt ce nu pot fi cenzurate prin prezenta cale de atac, aceste motive nefiind circumscrise cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile legale în materie.

Or, așa cum s-a arătat, Înalta Curte nu poate proceda la un asemenea examen, nu poate analiza conținutul mijloacelor de probă, nu poate da o nouă apreciere materialului probator și nu poate stabili o altă situație de faptcare să conducă la stabilirea vinovăției sau nevinovăției inculpaților în contextul vreunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen., acestea fiind atributul exclusiv al instanței de fond și instanței de apel.

De asemenea, în mod formal, inculpații au circumscris critica privind stabilirea legii penale mai favorabile cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât identificarea legii penale mai favorabile în funcție de limitele de pedeapsă pentru infracțiunile comise și de regulile concursului de infracțiuni, excede cazului de recurs în casație privind aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfacătoare. Instanța de casare nu

judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 55/A din 20 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală șide minori, în Dosarul nr. x/242/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, în sumă de câte 90 lei, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 55/A din 20 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/242/2014.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, în sumă de câte 90 lei, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2016.