ÎCCJ, Decizia nr. 165/2019

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

Prin Sentința penală nr. 1657 din 7 decembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. x/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a hotărât următoarele: (i) condamnarea inculpaților A., B., C., D., E. și F. la câte o pedeapsă de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) din C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 248 raportat la art. 248

1

cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. și a art. 74 lit. a) - art. 76 lit. b) din C. pen. (ii) în baza art. 86

1

- art. 86

2

din C. pen., suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 9 ani; (iii) în temeiul art. 14 raportat la art. 346 din C. proc. pen., obligarea inculpaților la plata despăgubirilor civile către partea civilă Ministerul Apărării Naționale, după cum urmează: inculpații A., E., D. și F., în solidar, la plata sumei de 1.773.882,11 RON; inculpații A., E. și D., în solidar, la plata sumei de 176.475,67 RON; inculpații C., B., E. și F., în solidar, la plata sumei de 2.637.930,07 RON; inculpații B., D., E. și F., în solidar, la plata sumei de 33.037,38 RON.

Împotriva Sentinței penale nr. 1657 din 7 decembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2007, au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, partea civilă Ministerul Apărării Naționale, precum și inculpații din dosar, printre care și B., F. și C. Recursurile au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia nr. 169 din 29 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2012.

La data de 14 martie 2018 a fost înregistrată pe rolul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2018, cererea de revizuire formulată de inculpații B., F. și C., în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 4 din C. proc. civ. din 1865 raportat la art. 453 alin. (2) din C. proc. pen. din 2010, cu privire la latura civilă a sentinței penale nr. 1657 din 7 decembrie 2011, rămasă definitivă prin Decizia nr. 169 din 29 iunie 2012.

Prin Decizia nr. 1928 din 17 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții B., F. și C. cu privire la latura civilă a Sentinței penale nr. 1657 din 7 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2007.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a reținut următoarele:

Hotărârea atacată cu revizuire a fost pronunțată și a rămas definitivă sub imperiul vechiul C. proc. pen. din 1968.

Demersul judiciar a fost exercitat în condițiile art. 453 alin. (2) din noul C. proc. pen. din 2010 (Legea nr. 135/2010 care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, potrivit art. 103 din Legea nr. 255/2013), care prevede că revizuirea hotărârii judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în fața instanței civile, potrivit C. proc. civ. și a fost întemeiat pe cazul de revizuire reglementat în cuprinsul dispozițiilor art. 322 pct. 4 din C. proc. civ. din 1865.

Din punct de vedere al aplicării în timp a noii legi procesual penale, Legea nr. 255/2013 statuează prin art. 3 că "Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi".

Întrucât hotărârea supusă revizuirii sub aspectul laturii civile a rămas definitivă la data de 29 iunie 2012, așadar, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. pen., judecata cauzei penale nu mai reprezenta, din punct de vedere a legii noi procesual penale "o cauză aflată pe rolul organelor judiciare" pentru ca acesteia să-i fie aplicabile, în virtutea art. 3 din Legea nr. 255/2013, dispozițiile noului C. proc. pen.

Astfel fiind, Sentința penală nr. 1657 din 7 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală scapă aplicării noii legi procesual penale, așa încât împotriva acesteia nu pot fi exercitate decât căile de atac prevăzute în legislație la data emiterii sale.

În același sens este și norma conflictuală de la art. 13 alin. (1) din noul C. proc. pen., potrivit căreia "Legea procesuală penală se aplică în procesul penal actelor efectuate și măsurilor dispuse, de la intrarea ei în vigoare și până în momentul ieșirii din vigoare, cu excepția situațiilor prevăzute în dispozițiile tranzitorii".

Cum calea de atac a revizuirii hotărârii penale exclusiv sub aspectul laturii civile, în fața instanței civile și potrivit C. proc. civ., a fost introdusă prin noua lege procesuală penală, aceasta este incidentă tuturor hotărârilor pronunțate în cauzele aflate pe rolul organelor judiciare la data intrării sale în vigoare și, desigur, a acelora pronunțate în cauzele începute și finalizate sub imperiul său.

Întrucât, pentru motivele arătate, judecata finalizată prin Sentința penală nr. 1657 din 7 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală nu face parte din niciuna dintre aceste categorii, s-a constatat că împotriva ei nu ar putea fi exercitată o cale de atac neprevăzută în legislația în vigoare la data rămânerii ei definitive (revizuirea laturii civile a hotărârii, în fața instanțelor civile și pentru motivele reglementate în procedura civilă).

Prin Încheierea civilă nr. 210 din 19 decembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018, s-au respins, ca inadmisibile, recursul declarat de B., F. și C. împotriva Deciziei civile nr. 1928 din 17 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018 și recursul declarat de E. și D. împotriva aceleiași decizii și încheierii din 3 mai 2018, ambele pronunțate în același dosar.

În considerentele acestei încheieri s-a reținut că, fiind un litigiu început anterior datei de 15 februarie 2013, sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., conform cărora dispozițiile C. proc. civ. din 2010 se aplică numai proceselor începute după intrarea acestuia în vigoare, iar procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, înainte de data intrării în vigoare a C. proc. civ. din 2010 rămân supuse legii vechi (C. proc. civ. din 1865), chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată.

În aplicarea dispozițiilor citate din Legea nr. 76/2012, s-a constatat că prezenta cauză este supusă C. proc. civ. din 1865, fiind incidente dispozițiile de procedură reglementate de acest cod coroborate cu norma specială de procedură reglementată de art. 24

1

din Legea nr. 304/2004, începând cu data de 25 noiembrie 2010.

Astfel fiind, în procedura reglementată de art. 24

1

din Legea nr. 304/2004, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a analizat cu prioritate admisibilitatea recursului, constatând că, în cauză, hotărârea pronunțată de instanța civilă în revizuire cu privire la latura civilă a cauzei penale a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor C. proc. civ. din 1865, fiind supusă căilor de atac reglementate de acest cod.

S-a reținut că, în speță, hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat a fost pronunțată în temeiul C. proc. pen. din 1968, care nu reglementează vreo cale de atac în fața instanței civile cu privire la latura civilă a cauzei penale.

Or, în susținerea demersului judiciar exercitat, revizuenții invocă dispozițiile art. 453 alin. (2) din C. proc. pen. din 2010, care a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014. Însă, pentru argumentele expuse anterior, s-a apreciat că dispozițiile C. proc. pen. din 2010 nu se aplică hotărârilor penale în discuție, care au fost pronunțate anterior datei de 1 februarie 2014.

Atât timp cât reglementările procesuale incidente în privința hotărârilor în discuție nu reglementează calea de atac a revizuirii la instanța civilă împotriva hotărârii penale sub aspectul laturii civile, pe cale de consecință, nu este identificată o normă procesuală care să deschidă calea de atac a recursului împotriva hotărârii irevocabile pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți în soluționarea unei asemenea cereri de revizuire.

În concluzie, s-a reținut că hotărârea pronunțată în revizuire de secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție este o hotărâre irevocabilă, nefiind susceptibilă de recurs în temeiul dispozițiilor art. 299 din C. proc. civ. din 1865 ori ale art. 24 din Legea nr. 304/2004.

Împotriva Încheierii civile nr. 210 din 19 decembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018, au formulat contestație în anulare recurenții B., F. și C.

Prin Decizia civilă nr. 65 din 18 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a admis contestația în anulare formulată de B., F. și C., în contradictoriu cu intimații Ministerul Apărării Naționale - Statul Major al Forțelor Terestre, D. și E.; cu privire la intimatul A. a fost admisă excepția lipsei capacității de folosință a acestuia și, în consecință, a fost respinsă contestația în anulare formulată în contradictoriu cu această parte.

S-a anulat Încheierea civilă nr. 210 din 19 decembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018 și s-a fixat termen la data de 20 mai 2019, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului declarat de B., F. și C.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în speță, hotărârea a fost pronunțată la un alt termen decât cel acordat inițial prin încheiere de ședință, iar cauza a fost soluționată fără citarea părților, care nu au participat la judecată.

S-a arătat că neregularitatea de ordin procedural privind necitarea părților, care aveau termen în cunoștință, pentru noul termen fixat, este de natură a aduce un prejudiciu în ceea ce privește dreptul acestora la apărare, vătămarea constând în punerea părților în imposibilitate de a cunoaște data judecății și de a-și face apărările necesare.

Față de aceste împrejurări, s-a constatat că sunt îndeplinite în cauză cerințele impuse de art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., fiind incident motivul de contestație în anulare obișnuită referitor la neregularitatea procedurii de citare, întrucât contestatorii nu au fost legal citați și nici nu au fost prezenți în instanță la termenul când a avut loc judecata.

II. SOLUȚIONAREA RECURSULUI

Ca urmare a admiterii contestației în anulare formulate de B., F. și C. și anulării Încheierii civile nr. 210 din 19 decembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2018, potrivit celor dispuse prin decizia civilă nr. 65 din 18 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în continuare se va soluționa recursul declarat de B., F. și C. împotriva Deciziei nr. 1928 din 17 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018.

Recurenții B., F. și C. au criticat Decizia nr. 1928 din 17 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018, prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., invocând faptul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 453 alin. (2) din noul C. proc. pen., hotărârea recurată fiind dată cu încălcarea dispozițiilor respective.

În prezenta cauză, cererea de revizuire formulată la data de 14 martie 2018 de revizuenții B., F. și C. vizează latura civilă a Sentinței penale nr. 1657 din 7 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, rămasă definitivă prin Decizia nr. 169 din 29 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

Revizuenții au formulat această cerere în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 4 din vechiul C. proc. civ. (de la 1865) raportat la prevederile art. 453 alin. (2) din noul C. proc. pen. (din 2010).

În speță, se pune problema aplicării în timp a legii procesual penale, având în vedere că cererea de revizuire a fost formulată după momentul intrării în vigoare a noului C. proc. pen., iar hotărârea judecătorească a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată și a rămas definitivă sub imperiul vechiul C. proc. pen.

Analizând aceste aspecte, se constată următoarele:

Dispozițiile tranzitorii ale art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., conform cărora:

"Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", consacră principiul imediatei aplicări a normelor noi de procedură penală.

Având în vedere că revizuirile hotărârilor penale rămase definitive înainte de intrarea în vigoare a noului C. proc. pen. nu se încadrează între situațiile expres și limitativ prevăzute de lege, care să le excepteze de la regula aplicării imediate a legii procesuale noi, iar singura interdicție în ceea ce privește căile de atac împotriva hotărârilor rămase definitive anterior intrării în vigoare a legii noi, este cea reglementată de art. 13 din Legea nr. 255/2013, și vizează exclusiv recursul în casație, reiese că art. 453 alin. (2) din noul C. proc. pen. este norma aplicabilă speței.

În ceea ce privește calea de atac a recursului, se constată că atât dispozițiile art. 328 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., cât și dispozițiile art. 513 alin. (5) din noul C. proc. civ., prevăd că "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

În cauză a fost formulată revizuire împotriva Sentinței penale nr. 1657 din 7 decembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, rămasă definitivă prin respingerea recursurilor, conform Deciziei penale nr. 169 din 29 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Completul de 5 judecători. Cum sentința penală a cărei revizuire se cere a fost supusă recursului, rezultă că și hotărârea pronunțată în revizuire, Decizia nr. 1928 din 17 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, este atacabilă cu recurs, prezenta cale de atac fiind, așadar, din această perspectivă, admisibilă.

În ceea ce privește fondul recursului, se apreciază ca fiind fondată critica privind greșita aplicare a dispozițiilor noului C. proc. pen.

Astfel, revizuenții și-au întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 4 din vechiul C. proc. civ., susținând că expertul care a întocmit expertiza în cauza penală a săvârșit infracțiunile de mărturie mincinoasă și abuz în serviciu, iar aceste infracțiuni nu mai pot fi constatate printr-o hotărâre penală, întrucât ar fi intervenit prescripția răspunderii penale.

Instanța reține că la data de 31 octombrie 2012 a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, sub nr. x/2012, plângerea formulată de petenții A. și F. prin care aceștia au solicitat efectuarea de cercetări față de expertul contabil G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, acesta fiind expertul desemnat atât de către organul de cercetare penală în Dosarul nr. x/2006 al Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari, cât și de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2012, în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Prin Ordonanța nr. 15570/P/2012 din data de 1 martie 2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a dispus clasarea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (2) lit. c) din C. pen.

Prin Ordonanța nr. 643/II-2/2016 din data de 14 iulie 2016, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a respins plângerea petentului împotriva ordonanței de clasare, ca neîntemeiată.

Împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanță, petentul F. a formulat plângere la judecătorul de cameră preliminară, iar prin încheierea din data de 7 noiembrie 2011, Judecătoria Sectorului 1 București, secția penală a desființat Ordonanțele nr. 15570/P/2012 din data de 1 martie 2016 și nr. 643/II-2/2016 din data de 14 iulie 2016 și a trimis cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București pentru a completa urmărirea penală.

Ulterior restituirii cauzei la parchet, procurorul de supraveghere a emis Ordonanța nr. 15570/P/2012 din data de 17 februarie 2017 prin care a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în cauză, din săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (2) din C. pen., în săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 260 din C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 din C. pen., precum și clasarea cauzei privind săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă (două fapte) și abuz în serviciu prevăzute de art. 260 din C. pen. din 1968 și art. 246 din C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Cu privire la fapta de mărturie mincinoasă și fapta de abuz în serviciu ce vizează întocmirea raportului de expertiză contabilă judiciară din data de 17 noiembrie 2007, s-a constatat că sunt incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) și f) din C. proc. pen., întrucât din actele depuse la Dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 București rezultă că expertul nu a acționat cu vinovăția cerută de legea penală cu privire la modul în care a calculat prejudiciul prin expertiza întocmită, iar o eventuală investigație în vederea stabilirii cu exactitate a vinovăției sale este împiedicată de incidența prescripției răspunderii penale.

Prin Încheierea din data de 12 februarie 2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul F. împotriva soluției de clasare dispusă prin Ordonanța nr. 15570/P/2012 din data de 17 februarie 2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Revizuenții au formulat cererea de revizuire împotriva Sentinței penale nr. 1657 din 7 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală în condițiile art. 453 alin. (2) din noul C. proc. pen., potrivit căruia "Revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în fața instanței civile, potrivit C. proc. civ.".

Prin Decizia nr. 1928 din 17 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018, cererea de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă, pe considerentul că această cale de atac nu poate fi exercitată, nefiind prevăzută de legislația în vigoare la data finalizării judecății prin sentința penală definitivă.

Însă, dispozițiile art. 3 din Legea nr. 255/2013 și cele ale art. 13 din noul C. proc. pen., invocate de instanța de revizuire, sunt expresia principiului activității, ce stă la baza aplicării legii procesuale penale în timp. Potrivit acestui principiu, activitatea legii de procedură înseamnă aplicarea acesteia din momentul intrării în vigoare și până în momentul ieșirii din vigoare.

Prin urmare, la aplicarea în timp a legii procesuale penale se ia în considerare data la care se efectuează actul procesual sau procedural, chiar dacă procesul a fost declanșat anterior intrării în vigoare a legii. Potrivit principiului aplicării imediate, legea nouă se aplică de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și efectelor viitoare ale unor situații juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi.

Faptul că, în speță, hotărârea a cărei revizuire se cere a fost pronunțată și a rămas definitivă sub imperiul vechiul C. proc. pen. nu este de natură să atragă inaplicabilitatea dispozițiilor art. 453 alin. (2) din noul C. proc. pen., în ceea ce privește cererea de revizuire formulată după intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., cu privire la latura civilă a hotărârii, în fața instanței civile, pentru motive reglementate în procedura civilă și apărute, de asemenea, după intrarea în vigoare a noului C. proc. pen. prin raportare la soluția de clasare a plângerii penale formulate împotriva expertului.

Legea procesuală penală este de imediată aplicare - nici nu retroactivează, nici nu ultraactivează, astfel că, la aprecierea validității oricărui act procesual, condițiile de valabilitate se raportează la legea în vigoare la momentul îndeplinirii lor. De altfel, acest aspect a fost statuat și de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragraful 110, prin care Curtea de la Strasbourg a arătat că dispozițiile art. 7 privind legalitatea incriminării și pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sunt aplicabile numai cu privire la normele penale de incriminare, în timp ce în domeniul normelor procesuale este aplicabil principiul tempus regit actum.

Un argument în plus în sensul că prezenta cerere de revizuire, formulată în condițiile art. 453 alin. (2) din noul C. proc. pen., poate fi primită și analizată de către instanța civilă, este și acela că revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, care nu poate fi privită în abstract, ci numai în legătură cu un proces existent, reprezentând o fază procesuală în cadrul aceleiași cauze.

De asemenea, prin considerentele Deciziei civile nr. 150 din 8 decembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Completul de 5 judecători în soluționarea unui conflict de competență ivit între secția penală și secția a II-a civilă în soluționarea unei alte cereri de revizuire, formulată de revizuentul F., împotriva aceleiași sentințe penale nr. 1657 din 7 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a reținut că art. 453 alin. (2) din noul C. proc. pen. este norma aplicabilă speței.

Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) din C. proc. civ., instanța, cu majoritate, va admite recursul declarat de B., F. și C., va casa decizia atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe, spre rejudecarea cererii de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Admite recursul declarat de B., F. și C. împotriva Deciziei nr. 1928 din 17 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018.

Casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe, spre rejudecarea cererii de revizuire.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2019.

OPINIE SEPARATĂ în sensul respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de B., F. și C. împotriva aceleiași decizii.

În dezacord cu opinia adoptată de majoritate, considerăm că recursul declarat de revizuenți este nefondat, pentru următoarele motive:

Sub aspectul aplicării în timp a noii legi procesual penale, Legea nr. 255/2013 statuează, prin art. 3, în sensul că:

"Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi".

Textul consacră principiul activității legii procesual penale, care este de strictă aplicare, el implicând atât efectuarea actelor procesuale/procedurale în conformitate cu legea în vigoare, cât și recunoașterea ca valabile a acelor acte efectuate anterior intrării în vigoare a noii legi.

Legea nouă de procedură penală se aplică, așa cum textul prevede în mod expres, tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, care se găseau în acest stadiu la data intrării ei în vigoare și, desigur, cauzelor declanșate și finalizate sub imperiul său.

Ca atare, condiția generală, esențială, pentru a se putea aplica legea nouă de procedură penală, este aceea ca pricina să nu fi fost soluționată definitiv, deoarece, în mod logic, cauzele soluționate printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu se mai găsesc pe rolul organelor judiciare.

În speță, hotărârea supusă revizuirii sub aspectul laturii civile a rămas definitivă la data de 29 iunie 2012, așadar, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. pen., astfel că în mod corect s-a reținut, în considerentele deciziei recurate, că judecata cauzei penale nu mai reprezenta, din punct de vedere a legii noi procesuale penale, "o cauză aflată pe rolul organelor judiciare", pentru ca acesteia să-i fie aplicabile, în virtutea art. 3 din Legea nr. 255/2013, dispozițiile noului C. proc. pen.

Astfel, judecătorii opiniei separate nu neagă principiul aplicării imediate a legii procesual penale, ci consideră că, în domeniul de aplicabilitate a art. 453 alin. (2) din noul C. proc. pen., nu poate fi inclusă prezenta revizuire, exercitată împotriva unei hotărâri definitive pronunțate sub imperiul vechiul C. proc. pen., întrucât această cale de atac, în configurația actuală (revizuirea laturii civile a hotărârii, în fața instanțelor civile și pentru motivele prevăzute în procedura civilă), nu exista la data pronunțării sale.

Faptul că hotărârile rămase definitive "scapă" aplicării noii legi procesuale penale în ceea ce privește căile extraordinare de atac rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, dispoziții potrivit cărora:

"Hotărârile ramase definitive anterior intrării în vigoare a legii noi nu pot fi atacate cu recurs în casație în condițiile legii noi".

Rațiunile pentru care dispozițiile legii noi de procedură în materia recursului în casație (care a devenit o cale extraordinară de atac, de anulare, dată în competența exclusivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție) nu se aplică în cazul hotărârilor rămase definitive anterior intrării în vigoare a legii noi sunt cu atât mai puternice în cazul dispozițiilor procesuale noi referitoare la calea de atac a revizuirii hotărârii penale, exclusiv sub aspectul laturii civile, în fața instanței civile și potrivit C. proc. civ., o astfel de interpretare fiind în deplin acord cu principiul instituit de art. 3 din Legea nr. 255/2013.

Această cale de atac, nou introdusă în legea procesuală penală, este incidentă numai în cazul hotărârilor pronunțate în cauzele aflate pe rolul organelor judiciare la data intrării în vigoare a legii noi, precum și acelora pronunțate în cauzele începute și finalizate sub imperiul său.

Este adevărat că Sentința penală nr. 1657 din 7 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală era susceptibilă de revizuire și sub imperiul vechii legi procesuale penale, însă în condițiile acelei legi și pentru motivele de revizuire prevăzute de respectiva lege.

Împrejurarea că, în soluționarea conflictului de competență, vizând o altă cerere de revizuire formulată împotriva aceleiași sentințe, prin Decizia civilă nr. 150 din 8 decembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători a reținut că dispozițiile art. 453 alin. (2) din noul C. proc. pen. sunt aplicabile, nu constituie un argument care să conducă la concluzia admisibilității prezentei cereri de revizuire, câtă vreme hotărârea dată în regulator are autoritate de lucru judecat exclusiv sub aspectul determinării instanței competente.

Pentru argumentele expuse, apreciem că s-ar fi impus respingerea recursului, ca nefondat.

Procesat de GGC - LM