ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2020

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 135 din data de 22 mai 2018, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr. x/2015, în baza art. 386 C. proc. pen. rap. la art. 5 C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului A. din art. 273 alin. (1) C. pen. în art. 260 C. pen. de la 1968, cu aplic art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 260 C. pen. de la 1968, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârsirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În baza disp. art. 71 alin. (1) C. pen. de la 1968, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza II si b C. pen. de la 1968.

În baza art. 86

1

C. pen. de la 1968, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani, termen de încercare conf. art. 86

2

C. pen. de la 1968.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. de la 1968, s-a dispus ca inculpatul, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri: să se prezinte la Serviciul de Probatiune Argeș ori de câte ori este chemat; să anunțe în prealabil orice schimbare a domiciliului, deplasare peste 8 (opt) zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 86

3

alin. (3) lit. e) C. pen. de la 1968, s-a dispus ca inculpatul, pe durata termenului de încercare, să nu conducă vehicule pentru care este necesară obținerea unui permis de conducere.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86

4

C. pen. de la 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 398 rap la art. 274 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei la 2.000 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în noaptea de 17/18.11.2012, numitul B. a consumat băuturi alcoolice la barul C. din mun. Curtea de Argeș, jud. Argeș, după care, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x pe care l-a condus pe drumurile publice de pe raza mun. Curtea de Argeș. În respectivul autoturism s-a urcat și inculpatul A. care a ocupat locul din partea dreaptă față.

În dimineața zilei de 18.11.2012, în jurul orelor 03:20, echipajul poliției rutiere ce efectua serviciul de îndrumare, supraveghere și control al traficului rutier pe strada x din municipiul Curtea de Argeș, în apropierea Grupului Școlar Auto, format din agenții de poliție D. și E., a oprit pentru control autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, care circula dinspre strada x înspre Șipot. La volan se afla F., locul din dreapta față fiind ocupat de G.. În timp ce conducătoarea auto căuta documentele solicitate, lucrătorul poliției rutiere D. a efectuat semnalul regulamentar de oprire a autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x, ce se deplasa pe aceeași direcție de mers ca și autoturismul marca x. Autoturismul marca x a oprit la o distanță de circa 4-5 m în fața autoturismului x, iar lucrătorul poliției rutiere, întrucât vizualizase permisul de conducere al conducătoarei autoturismului x, i-a permis acesteia să plece și a ajuns imediat în dreptul portierei autoturismului marca x. A solicitat documentele conducătorului auto în baza cărora a stabilit că, în momentul opririi în trafic, la volanul autoturismului marca x se afla inculpatul B.. L-a întrebat dacă a consumat băuturi alcoolice, răspunsul fiind negativ. Pe scaunul din dreapta față se afla inculpatul A.. În momentul în care inculpatul B. a observat că lucrătorul poliției rutiere, având asupra sa documentele ce i-au fost prezentate, s-a îndreptat spre echipaj cu intenția de a lua aparatul alcotest, a coborât de la volan și l-a rugat insistent să nu fie testat întrucât a consumat două pahare cu vin la barul "C." situat pe strada x din municipiul Curtea de Argeș, după care a condus pe o distanță scurtă, dorind să meargă la Capul Dealului spre a se împăca cu prietena sa cu care s-a certat la telefon. În prezența martorului asistent H., s-a procedat la testarea cu aparatul alcotest, constatându-se că, în ziua de 18.11.2012, la ora 03:23, inculpatul B. prezenta o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat . Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Curtea de Argeș unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei . Conform Buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 519 din 20.11.2012, emis de S.M.L. Argeș, în ziua de 18.11.2012, la ora 03:43, inculpatul B. avea o alcoolemie de 1,00 gr ‰ alcool pur în sânge, iar la ora 04:43,

valoarea alcoolemiei era de 0,90 gr ‰ alcool pur în sânge . După recoltarea primei probe de sânge, atât inculpatul B., cât și tatăl acestuia I. i-au rugat pe lucrătorii de poliție să-l ierte pe inculpat, tatăl spunându-le că nu este o tragedie faptul că fiul său a băut un pahar de vin și apoi a condus autoturismul. Aceste discuții și rugăminți adresate polițiștilor au continuat și după recoltarea celei de-a doua probe de sânge.

Pentru cele menționate mai sus, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș a fost înregistrat dosarul nr. x/2012, în care s-au efectuat cercetări față de numitul B. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. Prin Ordonanța din 22.08.2014, dată în dosarul nr. x/2012, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva numitului B., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen.

Fiind audiat în calitate de martor în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș la datele de 16.01.2013, 07.04.2014 și 09.06.2014, inculpatul A. a făcut afirmații mincinoase în legătură cu fapte și împrejurări esențiale cu privire la care a fost întrebat. Astfel, inculpatul A. a declarat că în noaptea de 17/18.11.2012 a plecat de la barul C. din mun. Curtea de Argeș împreună cu numitul B., cu autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, mașina fiind condusă de către inculpatul A., iar numitul B. a ocupat locul din dreapta față al autoturismului. În jurul orei 03:20, în timp ce se afla pe strada x din mun. Curtea de Argeș, inculpatul A. a fost oprit în trafic de un echipaj al poliției rutiere. Întrucât inculpatul a bănuit că a fost surprins de aparatul radar și nu avea documentele asupra sa, numitul B. s-a oferit să facă schimb de locuri, astfel încât organele de poliție să creadă că numitul B. a condus autoturismul, lucru cu care inculpatul a fost de acord. Astfel, inculpatul A. a declarat că, până să ajungă agentul de poliție la autoturismul celor doi, aceștia au schimbat locurile, numitul B. ocupând locul de la volan din partea stângă față, iar inculpatul A. pe cel al pasagerului din partea dreaptă față. În continuare, inculpatul A. a declarat că, întrucât numitul B. mirosa a alcool, organele de poliție l-au supus testării cu aparatul etilotest. Deoarce aparatul a indicat valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, numitul B. a fost condus la Spitalul mun. Curtea de Argeș, unde i-au fost prelevate mostre de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Prima instanță a arătat că, având în vedere intrarea în vigoarea, începând cu data de 01.02.2014, a noului C. pen. și a noului C. proc. pen., potrivit art. 5 din noul C. pen., "(1) În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile." Curtea Constituțională a statuat că aplicarea legii penale mai favorabile trebuie făcută global și nu raportat la fiecare instituție în parte. În cauza de față, instanța a reținut că inculpații au comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată sub imperiul vechiul C. pen.. Față de o atare succesiune de legi penale în timp, instanța de fond, orientându-se către o pedeapsă neprivativă de libertate, a constatat că vechiul C. pen. conține prevederi mai favorabile în ceea ce privește tratamentul sancționator și modalitatea de individualizare a executării pedepsei, astfel că, în baza art. 386 C. proc. pen. rap. la art. 5 C. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor.

Față de cele expuse, prima instanță a constatat, în drept, că fapta inculpatului B. care, în ziua de 18.11.2012, în jurul orelor 03:20, a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, pe strada x din municipiul Curtea de Argeș, în condițiile în care conducătorul auto a avut o îmbibație alcoolică de peste 0,80 gr %

0

alcool pur în sânge, constituie infracțiunea de "conducerea unui vehicul sub influența alcoolului", prevăzută și pedepsită de art. 87 alin 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. .

De asemenea, prima instanță a constatat că fapta inculpatului A. care, fiind audiat în calitate de martor în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, la data de 16.01.2013, a făcut afirmații mincinoase în legătură cu fapte și împrejurări esențiale cu privire la care a fost întrebat, în sensul că a declarat că la data de 18.11.2012 numitul B., care se afla sub influența alcoolului, nu a condus pe drumurile publice de pe raza mun. Curtea de Argeș, jud, Argeș autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, constituie infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen. de la 1968, cu aplic art. 5 alin. (1) C. pen.

Inculpații nu au recunoscut faptele reținute în sarcina lor prin rechizitoriile nr. x și nr. 2048/P/2012, susținând că, la momentul opririi în trafic, autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x a fost condus de inculpatul A., dar, speriați, inculpații au decis să schimbe locurile, profitând și de faptul că agentul de poliție nu a venit imediat la autoturismul oprit. Astfel la volanul autoturismului, în timp ce acesta se afla staționat, a trecut inculpatul B..

Astfel, în declarațiile date în cauză, inculpatul B. a arătat că în ziua de 18.11.2012, în jurul orelor 03:20, în momentul în care lucrătorul poliției rutiere a efectuat semnalul de oprire, la volanul autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x se afla inculpatul A., iar inculpatul B. ocupa locul din dreapta față. Văzând echipajul de poliție, inculpatul A. a vrut să fugă, întrucât consumase alcool și a mai avut probleme cu poliția, propunându-i inculpatul B. să facă schimb de locuri, lucru care s-a și realizat după oprirea autoturismului. Când agentul de poliție a ajuns în dreptul portierei din stânga față, inculpatul B. se afla la volan, iar inculpatul A. pe locul din dreapta față. După oprirea autoturismului de către organele de poliție, inculpatul B. nu a făcut nicio afirmație cu privire la faptul că autoturismul a fost condus de inculpatul A., s-a supus testării cu aparatul alcooltest și prelevării mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Prima instanță a apreciat că aceste apărări ale inculpatului B. nu pot fi primite, fiind contrazise de probele administrate în cauză.

Martorul H., care a fost oprit în trafic de organele de poliție pentru a asista la testarea cu etilotestul a inculpatului B. a arătat că, în momentul testării cu etilotestul, inculpatul B. se afla la volanul autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x. După ce a fost testat, inculpatul B. l-a rugat pe polițist să-l ierte, spunând că a consumat o cantitate mică de alcool și că "a condus pe o distanță mică". Același martor a arătat că în "niciun moment nu a existat vreo discuție din care să rezulte că inculpatul A. ar fi cel care a condus autoturismul în momentul opririi de către organele de poliție".

Martora D., subofițer în cadrul Poliției municipiului Curtea de Argeș - Biroul rutier, a declarat că, în ziua de 18.11.2012, în jurul orelor 03:20, aflându-se în serviciul de control al traficului rutier împreună cu colegul său E., pe strada x, în apropierea Grupului Școlar Auto, a oprit pentru control autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x. La volan se afla F., iar locul din dreapta față era ocupat de G.. Apoi a făcut semnalul de oprire al unui autoturism marca x cu nr. de înmatriculare x, care se deplasa în aceeași direcție de mers și care a oprit la circa 4-5 m în fața autoturismului x. A ajuns imediat lângă autoturismul marca x și, în baza documentelor, a stabilit că, la volan se afla inculpatul B. care a coborât și a rugat insistent să nu fie testat cu etilotestul, întrucât a consumat un pahar cu vin la barul C. și a condus pe o distanță scurtă, dorind să meargă la Capul Dealului. A fost testat cu etilotestul și apoi a fost condus la Spitalul Municipal Curtea de Argeș, unde i s-au prelevat mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. La spital, tatăl inculpatului B. i-a rugat pe polițiști să-l ierte pe fiul său, spunându-le că nu este nicio tragedie că fiul său a băut un pahar cu vin și apoi s-a urcat la volan. Abia când l-a audiat pe inculpatul B., la data de 28.11.2012, martora D. a aflat despre presupusul schimb de locuri, deși acest subiect nu a fost discutat nici în momentul opririi în trafic, nici la testarea cu etilotestul, dar nici la spital. Dimpotrivă, în aceste împrejurări, inculpatul B. a declarat verbal că el a condus autoturismul, fiind nervos și spunând că, din cauza unei fete a riscat să-și piardă permisul și s-a urcat la volan sub influența alcoolului. Martora D. a precizat că are certitudinea că inculpatul B. s-a aflat la volan, întrucât nici la fața locului, dar nici la spital nu a existat nicio suspiciune, nicio aluzie și nicio discuție în sensul că inculpatul A. ar fi condus autoturismul x, ci dimpotrivă, inculpatul B. a recunoscut că el s-a aflat la volan în momentul opririi. Inițial, cele două pasagere din autoturismul x au declarat că l-au observat în partea dreaptă pe inculpatul B., fiind rugate să declare astfel de inculpat și de părinții acestuia, dar, ulterior, au revenit și au declarat că nu au văzut cine a condus autoturismul x, deoarece era întuneric, iar geamurile autoturismului x aveau folie. În dimineața acelei zile, martora a redactat procesul-verbal de constatare, iar după 2-3 zile, inculpatul B., în prezența apărătorului ales, l-a citit, dar a refuzat să-l semneze pe considerentul că ar fi făcut schimb de locuri cu inculpatul A.. Dacă lucrătorul de poliție ar fi avut cea mai vagă suspiciune referitoare la persoana conducătorului auto, ar fi procedat la testarea cu etilotestul și a pasagerului din dreapta față, inculpatul A..

Declarațiile martorei D. au fost confirmate și de martorul E., agentul de poliție care făcea partea din același echipaj de poliție cu martora D..

În rapoartele pe care cei doi lucrători de poliție le-au înaintat Șefului Poliției Curtea de Argeș la data de 14.12.2012 s-a precizat că, la volanul autoturismului x s-a aflat inculpatul B. care, solicitându-i-se să fie testat cu etilotestul, i-a rugat în mod insistent să-l ierte deoarece a consumat un pahar cu vin la barul C. și apoi s-a urcat la volanul autoturismului cu intenția de a lua o prietenă de la Șipot.

Conform procesului-verbal de constatare a infracțiunii redactat la 18.11.2012 de agenții constatatori din cadrul Poliției municipiului Curtea de Argeș, la volanul autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x s-a aflat inculpatul B., care a declarat verbal că a consumat 250 ml vin și, apoi, a condus autoturismul x pe strada x dinspre strada x către Șipot. Inculpatul a refuzat să semneze procesul-verbal de constatare a infracțiunii .

Starea de fapt reținută în rechizitoriul parchetului s-a coroborat și cu concluziile rapoartelor de expertiză criminalistică pentru detectarea comportamentului simulat efectuate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, care au concluzionat că răspunsurile numitului B. la întrebările relevante ale cauzei au produs modificări specifice comportamentului simulat. Prin urmare, nu a spus adevărul atunci când a răspuns la anumite întrebări relevante.

Coroborând mijloacele sus-menționate, prima instanță a concluzionat în sensul că probatoriul administrat, atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul judecății, astfel cum a fost mai sus analizat și reținut de aceasta, dovedește atât existența faptei pentru care inculpatul B. a fost trimis în judecată, cât și vinovăția inculpatului.

De asemenea, inculpatul A. a declarat că, în ziua de 18.11.2012, în jurul orelor 03:20, s-a urcat la volanul autoturismului x cu nr. de înmatriculare x, pe care l-a condus de la barul C. până pe strada x unde a fost oprit de un echipaj al poliției rutiere. Pe locul din dreapta față s-a aflat inculpatul B.. După ce a oprit autoturismul, i-a spus inculpatului B. că-i este teamă că a fost înregistrat de radar și o să rămână fără permis, situație în care inculpatul B. s-a oferit să treacă el la volan în locul inculpatului A., lucru care s-a și realizat. Agentul de poliție l-a găsit la volan pe inculpatul B..

Si inculpatul A. a fost testat cu aparatul poligraf, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății. Conform "Raportului de constatare tehnico-științifică pentru detectarea comportamentului simulat" nr. 196325 din 17.06.2013 emis de I.P.J. Argeș - Serviciul Criminalistic - Compartimentul Identificări Judiciare, răspunsurile inculpatului A. la întrebările relevante ale cauzei au produs modificări specifice comportamentului simulat. Prin urmare, martorul nu a spus adevărul atunci când a răspuns la anumite întrebări relevante.

Pe parcursul cercetării judecătorești, inculpatul A. a depus la dosarul cauzei un "raport de evaluare examinare poligraf" întocmit de un psiholog practician cu drept de liberă practică in specialitatea Psihologie Judiciară-evaluare comportament simulat, psiholog care, însă, nu face parte dintre experții autorizați ai Ministerului Justiției. În acest raport se menționează că răspunsurile numitului A. la întrebările relevante au fost sincere (fără a se depune diagramele cu rezultatul testării). Pentru a înlătura orice dubiu, instanța de fond a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice pentru detectarea comportamentului simulat de către experți autorizați de ministerul Justiției din cadrul altui Inspectorat de Poliție, respectiv din cadrul IPJ Sibiu, cu privire la ambii inculpați.

Din raportul de expertiză nr. x/19.01.2017, efectuat de specialiștii din cadrul IPJ Sibiu, s-a constatat că inculpatul A. nu a respectat instructajul ce i-a fost efectuat înaintea testului, respirând la un moment dat pe gură, motiv pentru care i s-a atras atenția cu privire la necesitatea respectării condițiilor de examinare, iar subiectul s-a conformat. După finalizarea examinării, expertul a constatat o neconcordanță relevantă intervenită in timpul testării subiectului A., respectiv inculpatul a acceptat o altă pronunție a numelui inculpatului B., diferită de cea uzuală. Aceste elemente denotă în opinia specialistului o tendință de evaziune psihologică, comportament specific persoanelor nesincere. Totodată, interpretarea diagramelor poligraf a evidențiat faptul că răspunsurile inculpatului A. la întrebările relevante testului au provocat modificări specifice comportamentului simulat în traseele fiziologice. S-a menționat, însă, în continuare, că aceste modificări se regăsesc și la celelalte tipuri de întrebări din chestionar, fiind imposibilă formularea unei concluzii certe.

Având în vedere starea psiho-fizică în care s-a aflat inculpatul A. la momentul testării cu aparatul poligraf (răcit, cu nasul înfundat), precum și faptul că subiectul nu a respectat întrutotul prevederile instructajului dinaintea testului și, totodată, a acceptat tacit neconcordanța cu privire la pronunția numelui inculpatului B., neconcordanță considerată relevantă de către expert, instanța de fond a înlăturat concluziile acestui raport de expertiză, neavându-l în vedere la momentul deliberării.

Cu privire la "raportul de evaluare examinare poligraf" depus de inculpatul A. la dosarul cauzei, prima instanță l-a înlăturat și pe acesta deoarece nu a fost întocmit de un expert autorizat de către Ministerul Justiției.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a avut în vedere rezultatul primei testări cu aparatul poligraf a inculpatului A., efectuată în cursul urmăririi penale care s-a coroborat cu declarațiile martorilor H., D. și E..

Totodată, din declarațiile celor doi inculpați date pe parcursul cercetărilor, s-a constatat că între acestea există flagrante contradicții, și anume că inculpatul B. a precizat că, la vederea lucrătorilor de poliție, inculpatul A. s-a speriat și a vrut să fugă întrucât consumase alcool și a mai avut probleme cu poliția, în timp ce martorul a arătat că i-a fost teamă că a fost înregistrat de radar și o să rămână fără permis; inculpatul B. a menționat că A. i-a propus să facă schimb de locuri, în timp ce A. a arătat că, dimpotrivă, B. s-a oferit să treacă la volan în locul martorului; A. a precizat că, din momentul opririi, în prezența agenților de poliție, dar și la spital, B. a declarat verbal că el a condus autoturismul marca x de la barul C. și până la locul opririi, în timp ce B. nu a inserat aceste aspecte în declarația sa.

La individualizarea pedepsei care a fost aplicată inculpatului, prima instanță a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 din C. pen. din 1969, respectiv dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsa fixate în legea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, de circumstanțele personale ale inculpatului.

De asemenea, s-a ținut cont și de circumstanțele personale, inculpatul A. având 27 ani, nu este căsătorit, nu are ocupație și nu are antecedente penale.

Având în vedere aceste criterii, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului A. la un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. În baza disp. art. 71 alin. (1) C. pen. de la 1968, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza II si b C. pen. de la 1968. În baza art. 86

1

C. pen. de la 1968, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani, termen de încercare conf. art. 86

2

C. pen. de la 1968. În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. de la 1968, s-a dispus ca inculpatul, pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Argeș ori de câte ori este chemat; să anunțe în prealabil orice schimbare a domiciliului, deplasare peste 8 (opt) zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 86

3

alin. (3) lit. e) C. pen. de la 1968, s-a dispus ca inculpatul, pe durata termenului de încercare, să nu conducă vehicule pentru care este necesară obținerea unui permis de conducere.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen.., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86

4

C. pen. de la 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Împotriva sentinței a declarat apel, printre alții, și inculpatul A..

În motivarea apelului, inculpatul A. a susținut că, în mod nelegal prima instanță a pronunțat o soluție de condamnare, solicitând adoptarea unei soluții de achitare, întrucât fapta nu există.

În continuare, inculpatul A. a arătat că prima instanță a interpretat în mod greșit probele administrate în cauză.

Prin decizia penală nr. 1021/A din data de 14 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A., și alții, împotriva sentinței penale nr. 135 din data de 22 mai 2018, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, în dosarul nr. x/2015.

Analizând sentința apelată, prin prisma motivelor invocate, respectiv din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 și urm. din C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile declarate de inculpatul A., și alții, sunt nefondate pentru următoarele motive:

Prima instanță a analizat în mod judicios mijloacele de probă administrate în cauză, reținând în mod corect situația de fapt și a realizat o justă individualizare, atât cu privire la cuantumul pedepselor aplicate, cât și în ceea ce privește modalitatea de executare.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, Curtea a constatat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 din C. pen. referitoare la criteriile generale de individualizare, având în vedere circumstanțele în care au fost săvârșite faptele și limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, conduita avută în timpul procesului penal, motivul săvârșirii infracțiunilor și scopul urmărit, dar și lipsa antecedentelor penale.

Modalitatea de executare a pedepselor aplicate aleasă de prima instanță este în concordanță cu activitatea infracțională a fiecărui inculpat, Curtea reținând că inculpații sunt la primul conflict cu legea penală, sunt bine integrați în societate, astfel că pronunțarea condamnării constituie un avertisment suficient, prima instanța considerând în mod corect că inculpații își vor corija conduita viitoare chiar dacă se va dispune suspendarea executării pedepsei, această modalitate de individualizare a executării pedepsei asigurând echilibrul între protecția societății, prin menținerea ordinii de drept, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, și menținerea în comunitate a persoanelor care au săvârșit infracțiunile deduse judecății.

Legat de solicitarea inculpaților, de pronunțare a unor soluții de achitare, Curtea a constatat că este nefondată întrucât din mijloacele de probă administrate în cauză rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpați.

Curtea a reamintit faptul că în conformitate cu disp. art. 103 C. proc. pen. probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.

Din acest text de lege rezultă că aprecierea probelor este guvernată de principiul liberei aprecieri a probelor, potrivit căruia organele judiciare au dreptul să aprecieze în mod liber atât valoarea fiecărei probe legal administrate, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, cât și credibilitatea lor; probele nu au o valoare a priori stabilită de legiuitor, importanța acestora rezultând în urma aprecierii lor de organele judiciare, consecutiv analizei ansamblului materialului probator administrat în mod legal și loial în cauză.

Prima instanță a expus în considerentele sentinței apelate modalitatea în care a analizat mijloacele de probă, concluzia acesteia fiind însușită în totalitate de către curtea de apel, inculpații săvârșind faptele pentru care au fost condamnați, astfel că soluția de condamnare adoptată de prima instanță este legală și temeinică.

Apelurile celor doi inculpați se bazează în principal pe susținerea cum că nu există probe care să dovedească împrejurarea că inculpatul B. a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare x, context în care aceștia consideră că este veridică situația de fapt prezentată de apărare, respectiv că inculpatul A. a condus autoturismul, iar după ce polițistul i-a făcut semnalul de oprire, cei doi inculpați au făcut schimb de locuri.

În ceea ce privește apărarea inculpaților referitoarea la schimbarea locurilor, Curtea a constatat că, deși inculpații au susținut cu vehemență această apărare, din examinarea tuturor mijloacelor de probă administrate se poate observa că nu există nicio probă care să susțină varianta inculpaților, astfel că declarațiile celor doi inculpați nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă.

Faptul că agentul de poliție D. nu a observat, la momentul semnalului de oprire, cine este persoana care conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare x, nu poate duce la concluzia că acesta a fost condus de inculpatul A. și la existența schimbului de locuri între cei doi inculpați, Curtea reținând, de asemenea, și faptul că nicio persoană nu a observat când cei doi inculpați și-au schimbat locurile sau că autoturismul a fost condus în realitate de inculpatul A..

Activitatea infracțională a celor doi inculpați este dovedită și prin acțiunile de influențare a martorelor F. și G., în cele din urmă martorele relatând că primele declarații au fost date la rugămintea inculpatului B., acesta solicitându-le să declare că l-au văzut la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare x pe inculpatul A..

În aceste condiții, împrejurarea că la momentul prezenței agentului de poliție în dreptul autoturismului cu nr. de înmatriculare x, la volanul acestuia se afla inculpatul B., urmată de modalitatea în care faptele au continuat, respectiv acest inculpat a fost de acord să fie testat cu aparatul etilotest și s-a supus prelevării mostrelor biologice, fără să aducă la cunoștința agentului de poliție rutieră că nu el a condus autoturismul respectiv, conduce la reținerea situației de fapt prezentată de acuzare, aceasta fiind susținută de probe cu un grad mult mai ridicat de fiabilitate, în timp ce apărarea inculpaților este susținută doar de declarațiile acestora.

Pentru cele ce preced, Curtea a respins, ca nefondate, apelurile, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu consecința menținerii soluției adoptate de instanța de fond, ca legală și temeinică.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs în casație, în termenul legal, inculpatul A., motivele acestuia fiind expuse în scris, în cererea de recurs în casație formulată, și oral, de către apărătorul ales, avocat J., cu ocazia dezbaterilor, fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 14.01.2020.

Prin cererea de recurs în casație formulată, recurentul inculpat A. a solicitat, în temeiul dispozitiilor art. 440 C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și, pe cale de consecință, în temeiul dispozitiilor art. 441 din C. proc. pen., suspendarea executării hotărârii recurate, respectiv a deciziei penale nr. 1021/A din 14.11.2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, până la soluționarea recursului în casație.

In temeiul dispozițiilor art. 448 din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei.

A invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând că fapta imputata recurentului-inculpat nu este prevăzută de legea penală.

A susținut că, în mod nelegal, soluția de condamnare se fundamentează în mod determinant pe testul POLIGRAF - mijloc de probă/probă nereglementat, contestat(ă), și a cărei fiabilitate este echivocă.

A arătat că, în mod nelegal, a fost înlăturată expertiza, în favoarea raportului de constatare. În mod nelegal, s-a înlăturat un mijloc de contra-probă/probă, prin inducerea unei "condiții" neprevăzute de lege (acreditarea de către Ministerul Justiției).

În mod nelegal, s-a adoptat soluția de condamnare, în lipsa unor probe directe, ori indirecte concordante și necontestate, irefutabile, fiind încălcată prezumția de nevinovație.

A susținut, de asemenea, că fapta martorului de a-și fi schimbat declarația nu este prevăzută de legea penală, cât timp a fost făcută cu bună-credință și, în plus, organele judiciare erau libere sa dea valoare probantă oricăreia dintre cele două versiuni. A precizat că aceasta nu se confundă cu fapta de a declara în mod nereal, cu rea-credință; prin urmare, a susținut ca fapta pe care a comis-o nu este prevăzută de legea penală.

Prin încheierea din camera de consilu din 12.11.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1021/A din data de 14 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2015.

A stabilit termen pentru judecarea pe fond a recursului în casație la data de 14.01.2020, completul nr. 2, cu citarea recurentului inculpat A..

La termenul din data de 14.01.2020, au avut loc dezbaterile asupra recursului în casație declarat de inculpat, cauza rămânând în pronunțare.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte, după deliberare, a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei prin prisma cazurilor de recurs în casație expres și limitativ prevăzute de lege.

Așadar, se constată că, potrivit noului C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au autoritate de lucru judecat, însă, numai în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și de apel (situația de fapt rezultată din coroborarea probelor), intră în puterea lucrului judecat și exced cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi exercitată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, stabilitatea situațiilor juridice rezultate din hotărârile judecătorești definitive, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, așa cum s-a arătat anterior, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca având consecințe grave, excluzând reexaminarea faptelor și probelor deoarece, în acest mod, s-ar ajunge la transformarea recursului în casație într-un "apel deghizat".

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs în casație invocat de inculpatul A., prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține, de exemplu, schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală și lipsa vinovăției prevăzute de lege) și la dispozițiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situațiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Înalta Curte constată că, în realitate, prin motivele invocate în cererea de recurs în casație, recurentul susține că nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat, solicitând, practic, o reapreciere a probelor administrate în cauză, cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute de instanțele de fond (prima instanță și instanța de apel), ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casație, care, potrivit art. 447 C. proc. pen., se limitează la verificarea exclusiv a legalității hotărârii atacate.

Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în considerentele sentinței pronunțate că "fapta inculpatului A. care, fiind audiat în calitate de martor în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, la data de 16.01.2013, a făcut afirmații mincinoase în legătură cu fapte și împrejurări esențiale cu privire la care a fost întrebat, în sensul că a declarat că, la data de 18.11.2012, numitul B., care se afla sub influența alcoolului, nu a condus pe drumurile publice de pe raza mun. Curtea de Argeș, jud. Argeș, autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, constituie infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. de la 1968, cu aplic art. 5 alin. (1) C. pen.."

De asemenea, constată că instanța de apel a reținut că "prima instanță a analizat în mod judicios mijloacele de probă administrate în cauză, reținând în mod corect situația de fapt, și a realizat o justă individualizare, atât cu privire la cuantumul pedepselor aplicate, cât și în ceea ce privește modalitatea de executare."

Ca atare, Înalta Curte constată că recurentul inculpat a indicat formal cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin invocarea acestuia neputându-se proceda la reinterpretarea materialului probator de la dosar, având drept consecință stabilirea unei alte situații de fapt, care să conducă la achitarea inculpatului pentru infracțiunea de care a fost acuzat și condamnat, acest atribut aparținând exclusiv instanței de fond și, respectiv, instanței de apel.

Cu privire la cele susținute de apărătorul inculpatului, că fapta reținută în sarcina inculpatului nu este prevăzută de legea penală, pornind de la ceea ce a statuat practica judiciară și doctrina de specialitate, anume că pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă este necesar ca această calitate de martor "să fie atribuită în mod legal" la momentul luării declarației, Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiate aceste susțineri, având în vedere că inculpatul a fost audiat în calitate de martor la data de 16.01.2013, în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.

Cu privire la susținerile apărătorului inculpatului referitoare la dispozițiile art. 118 C. proc. pen., care face referire la dreptul martorului de a nu se acuza, Înalta Curte constată că aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, alegațiile acestuia fiind urmarea interpretării eronate a prevederilor acestui articol.

Dreptul martorului de a nu se acuza este o obligație procesual negativă a organului judiciar care nu poate folosi declarația dată în calitate de martor împotriva unei persoane care a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect sau inculpat în aceeași cauză. Așadar, textul are în vedere două situații: pe de o parte, situația persoanei care este audiată în calitate de martor după momentul începerii urmăririi penale cu privire la faptă, iar ulterior este continuată urmărirea penală față de aceasta, dobândind calitatea de suspect sau inculpat, iar, pe de altă parte, situația persoanei care are deja calitatea de suspect sau inculpat, iar ulterior organul judiciar dispune disjungerea cauzei, în dosarul nou format persoana dobândind calitatea de martor. Așa cum prevăd dispozițiile art. 118 C. proc. pen., în aceste două situații organul judiciar nu poate folosi împotriva acuzatului declarația pe care acesta a dat-o în calitate de martor.

Înalta Curte reține, însă, că dispozițiile acestui articol nu se aplică în situația în care martorul este acuzat de infracțiunea de mărturie mincinoasă, care a fost săvârșită prin însăși declarația dată în calitate de martor.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1021/A din data de 14 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2015.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1021/A din data de 14 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2015.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2020.