ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 101/2016

Decizia nr. 101/2016

Deliberând asupra cererii de recurs in casație, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 107/F din data de 22 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în Dosarul nr. x/98/2014. s-au dispus următoarele:

În baza art. 234 alin. (1) lit. d) și f) C. pen., rap. la art. 236 C. pen., cu aplicarea art. 36 alin. (3) C. pen. și art. 5 C. pen., au fost condamnați inculpații A. și B., la pedepse de câte 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie calificată urmată de moartea victimei.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpaților, pe durata executării pedepselor, exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen.

S-a admis acțiunea civilă formulată de Spitalul Municipal „Anghel Saligny" Fetești și au fost obligați inculpații, în solidar, către această parte civilă la plata sumei de 4.285,66 lei, despăgubiri civile reprezentând cheltuieli spitalizare efectuate cu victima C.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. și B.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligați inculpații la câte 1.200 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocat oficiu în sumă de 300 lei pentru inculpatul B. a fost avansat și rămâne în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, victima C. locuia la data săvârșirii faptei (01 iulie 2011) singur în locuința sa situată în com. Movila, județul Ialomița.

Datorită vârstei, victima suferise două accidente casnice succesive în anii 2010 și 2011, motiv pentru care se deplasa cu ajutorul unui cadru metalic, și nu era în măsură să-și facă singur menajul, sau să efectueze treburile din gospodărie. Este motivul pentru care, începând cu anul 2010, victima a apelat la ajutorul numitei D. (pentru menaj) și la membrii familiei acesteia pentru efectuarea diverselor treburi gospodărești. Pentru munca depusă D., soțul acesteia, B., fiul său, inculpatul B. și fratele său, inculpatul A., erau plătiți de victimă cu sume care erau convenite de către părți.

Se pare că după uitima lucrare efectuată în curtea victimei B. și B., nu au primit de la C. întreaga sumă convenită, ci cu cate 50 lei mai puțin fiecare.

De asemenea, se pare că nici D. nu avea plătite la zi sumele la care era îndreptățită potrivit înțelegerii și muncii depuse.

Probele dosarului dovedesc că la data săvârșirii faptei victima avea suficienți bani, dar amâna plățile fie din zgârcenie, fie. datorită infirmității, pentru a nu arăta celor trei locul în care își ținea economiile, amânându-i pe aceștia ca justificare că îi va plăti când urma să primească pensia.

În acest context, în seara zilei de 01 iulie 2011, cei doi inculpați împreună cu numitul B., D. și E. (acesta din urmă mama lui A. și D., bunica lui B. și soacra lui B.) se aflau în curtea locuinței lor și serveau masa.

Potrivit propriilor declarații, cei trei bărbați consumaseră în cursul zilei băuturi alcoolice, iar în timpul mesei, cu excepția numitei D. care era bolnavă, ceilalți membrii ai familiei au mai consumat un recipient de 2 litri cu bere.

Pe acest fond, între membrii familiei s-au iscat discuții legate de aportul bănesc al fiecăruia la nevoile comune ale gospodăriei.

Poziția mai vehementă a fost a martorei E., care le-a imputat ginerelui și nepotului său că nu muncesc destul și că nu aduc în casă toți banii pe care îi câștigă.

Acestor reproșuri li s-a alăturat și inculpatul A., care se pare, avea o răfuială personală cu martorul B., cumnatul său.

Inevitabil, pe fondul acestor acuze, a fost discutată și problema datoriilor pe care C. le avea către membrii familiei arătate mai sus, iar martora E. le-a sugerat celor trei bărbați să meargă la victimă acasă pentru a-și cere drepturile.

În acest moment al discuției, se pare că D., datorită stării de sănătate a părăsit grupul și a intrat în camera pe care o ocupa împreună cu soțul său. urmată la puțin timp și de către B.

La rândul lor, cei doi inculpați, la inițiativa inculpatului A. au pornit spre locuința victimei cu scopul de a obține sumele de bani pe care considerau că C. le datorează.

Deoarece erau persoane obișnuite ale casei, celor doi nu le-a fost greu să ajungă în camera ocupată de victimă, despre care știau că este singură și că doarme cu ușa descuiată.

Deși în declarația sa victima nu a putut să precizeze cu exactitate ora. instanța, pe baza celorlalte probe ale cauzei, apreciază că inculpații au pătruns în camera victimei în jurul orelor 24.00.

Inculpații au găsit victima dormind, cu lumina stinsă așa cum probabil se și așteptau.

Se pare că victima i-a simțit pe agresori și. după ce s-a trezit din somn. i-a întrebat ce caută în casa lui. I s-a răspuns că trebuie să dea bani. lucru pe care victima l-a refuzat categoric. Urmare a acestui refuz cei doi inculpați au lovit victima în zona feței, după care au tras-o jos din pat și au lovit-o cu picioarele în zona coastelor.

Datorită vârstei și stării de infirmitate în care se afla C. nu s-a putut apăra de atacul inculpaților, singura acțiune de care a fost capabil fiind aceea de a intra cu tot corpul sub patul în care dormea pentru a se pune la adăpost de loviturile pe care le primea.

Văzând că bătrânul este ferm în refuzul său, cei doi inculpați au trecut la căutarea banilor în locurile în care bănuiau că ar putea fi ascunși.

Căutarea, nu foarte sistematică, nu a dat roade și aceasta în condițiile în care banii căutați se aflau ascunși în salteaua pe care dormea victima.

Din motive pe care instanța nu le-a găsit o explicație cei doi inculpați au renunțat destul de repede la căutare și au plecat la domiciliul lor fără a fi fost văzuți de vreo persoană.

După plecarea inculpaților, datorită stării de sănătate și a loviturilor pe care le primise, C. a stat întins pe podea începând cu data agresiunii (01/02 iulie 2011 și până la 04 iulie 2011), timp în care nu a băut decât apă.

La data de 04 iulie 2011, orele 14,00 victima a fost găsită de fiica sa, martora F., care a alertat autoritățile și a anunțat serviciul de asistență medicală. Victima a fost internată în aceeași zi la Spitalul ,,Anghel Saligni" din Fetești, unde a decedat la 16 iulie 2011.

Raportul de necropsie nr. 131/A/2011 completat prin adresa din 15 aprilie 2014, arată că moartea numitului C. a fost violentă și s-a datorat stării toxico - septice survenite în evoluția unui traumatism toracic complex (fractură stern, fracturi costale bilateral; ruptură plămân stâng), leziunile constatate la autopsie s-au produs prin lovire și de corpuri dure precum și posibil comprimare toracică între planuri dure.

Între leziunile constatate și deces există legătură directă de cauzalitate.

Situația de fapt, așa cum a fost reținută și de către această instanță se întemeiază pe probele administrate la urmărirea penală și pe declarațiile de recunoaștere a celor doi inculpați, declarații pe care aceștia din urmă nu le-au menținut în fața instanței.

Instanța a înlăturat apărările celor doi inculpați și motivele pentru care nu și-au menținut declarațiile de recunoaștere a faptei ca nesincere, pentru considerentele următoare:

Astfel, potrivit declarației martorei F., fiica defunctului, rezultă că în data de 04 iulie 2011, înainte de a fi transportat la spital și supus procedurilor medicale, întrebat fiind, C. a răspuns că persoanele care l-au agresat au fost ai lui G. denumire sub care sunt cunoscuți în com. Movila inculpații și rudele lor.

Aceeași atitudine a manifestat victima și în declarația următoare, 10 iulie 2011) și care îi indică pe unui dintre agresori ca fiind A.

Susținerile apărării după care declarațiile victimei nu pot fi luate in considerare nu pot fi primite pentru că. prin modul de descriere al desfășurării faptelor și a indicării cu prudență a a făptuitorilor, victima a făcut dovada că se afla în deplinătatea facultăților mentale, tratamentul medicamentos la care era supus în acele momente neavând efecte asupra stării sale de luciditate.

Semnificativă pentru starea de luciditate în care a fost găsită victima în data de 04 iulie 2011 este împrejurarea descrisă de fiica sa potrivit cu care. înainte de a fi preluat de ambulanță, victima s-a interesat de economiile sale, indicând cu precizie suma ascunsă în saltea și suma din portofel, precum și faptul că i-a dat martorei indicații cu privire la utilizarea respectivelor sume.

De aceea, instanța a apreciat că victima, la momentul săvârșirii agresiunii, era aptă să discearnă cu privire la identitatea agresorului său, discernământ pe care și l-a păstrat până la momentul în care a fost găsit de fiica sa.

De asemenea, instanța a apreciat că unele neconcordanțe din declarațiile luate acestuia pot fi puse pe seama circumstanțelor concrete în care a fost săvârșită fapta (pe timp de noapte, cu precauție din partea agresorilor pentru a nu fi recunoscuți în situația în care victima ar fi supraviețuit agresiunii).

Sub acest din urmă aspect, instanța a apreciat că în momentul în care i-au cerut victimei banii, agresorii nu au făcut nici cea mai mică referire la sumele pe care C. le datora lui D., B. și H., pentru că altfel divulgarea identității ar fi fost totală.

Această convingere a instanței, susținută de probele dosarului, a condus la concluzia că, pe lângă întuneric, inculpații s-au folosit și de alte metode pentru a-și proteja identitatea (nu și-au spus pe nume, au vorbit cât mai puțin, probabil și-au schimbat vocea) și că, în mod evident, l-ar fi tâlhărit pe bătrân de toți banii pe care i-ar fi găsit și în nici un caz nu s-ar fi mulțumit cu 200-300 lei care li s-ar fi cuvenit.

Instanța a acordat declarațiilor victimei o importanță deosebită pentru că, pe baza lor, declarațiile inculpaților date în data de 08 octombrie 2014 devin credibile și fac dovada că ei sunt autorii faptei.

Pentru această instanță este evident faptul că în declarațiile lor inculpații A. și B. spun doar o parte din adevăr, minimalizând agresiunea și prezentându-se fiecare într-o lumină cât mai favorabilă.

De aceea, în lipsa altor probe, instanța a reținut o contribuție egală a inculpaților la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie care s-a soldat în final cu moartea victimei.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul A. solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 107/F din data de 22 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița. în Dosarul nr. x/98/2014 și în rejudecare să se dispună achitarea sa în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 1103/A din data de 10 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Il-a penală, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de către apelantul inculpai A. împotriva sentinței penale nr. 107/F din data de 22 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița. în Dosarul nr. x/98/2014.

Pentru a decide astfel, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de susținerile inculpatului și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

Instanța de fond a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod corect atât situația de fapt. cât și vinovăția inculpatului, în raport de acuzația care i se aduce prin actul de inculpare.

Apărarea sa, potrivit căreia atât el, cât și coinculpatul B. au fost constrânși de către organele de anchetă să-și recunoască vinovăția nu poate fi reținută, câtă vreme, pentru el, aceasta s-a realizat numai după ce a fost testat cu aparatul poligraf.

De altfel, situația de fapt, așa cum corect a fost reținută de către instanța de fond se întemeiază pe probele administrate la urmărirea penală și pe declarațiile de recunoaștere a celor doi inculpați, declarații pe care aceștia din urmă nu le-au menținut în fața instanței.

Or, revenirile inculpaților asupra propriilor declarații, făcute în faza de urmărire penală, pentru a fi luate în considerare, trebuie să se bazeze pe argumente temeinice, convingător dovedite și să se coroboreze cu fapte și împrejurări ce rezultă din materialul probator administrat în cauză, ceea ce nu se constată în cauza de față, materialul probator conturând clar vinovăția inculpaților.

Astfel, potrivit declarației martorei F., fiica victimei, rezultă că în data de 04 iulie 2011, înainte de a fi transportat la spital și supus procedurilor medicale, întrebat fiind, C. a răspuns că persoanele care l-au agresat au fost, ai lui G., denumire sub care sunt cunoscuți în com. Movila inculpații și rudele lor.

Aceeași atitudine a manifestat victima și în declarația următoare (06 iulie 2011) în care îl indică pe unul dintre agresori ca fiind A.

În mod justificat, în stabilirea situație de fapt instanța de fond a înlăturat ca vădit pro causa declarația martorei E., mama inculpatului care, sub prestare de jurământ, a declarat că în noaptea de 1/2 iulie 2011 cei doi inculpați nu au părăsit domiciliul, date fiind, pe de-o parte, relația de rudenie cu inculpațiițfiu și nepot), iar, pe de altă parte, caracterul pur speculativ al acesteia, câtă vreme în noaptea de 1/2 iulie 2011, fiecare dintre aceștia puteau părăsi locuința fără a trece prin camera în care se odihnea martora.

Având în vedere aceste considerente, instanța de control judiciar a apreciat că. în mod corect instanța de fond a stabilit că inculpații A. și B. sunt autorii infracțiunii săvârșite în noaptea de 1/2 iulie 2011 în dauna victimei C.

Înstărita de apel nu a împărtășit opinia reprezentantului Ministerului Public potrivit căreia s-ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât. în opinia sa. la instanța de fond nu a avut loc cercetarea judecătorească, raportat la exigențele art. 374 alin. (7) C. proc. pen. câtă vreme, în încheierea de ședință din data de 3 aprilie 2015 (fila 60 verso), se menționează inculpatul, prin apărător, a precizat că nu contestă probele administrate la urmărire penală.

Ca atare, raportat la textul de lege invocat, instanța de fond. în desfășurarea cercetării judecătorești, a administrat doare probele noi solicitate, respectiv. audierea martorei E. (fila 71 dosar de fond).

Cât privește susținerea apărării potrivit căreia ar fi aplicabilă decizia Curții Constituționale din 16 iulie 2015 privind incompatibilitatea de soluționare a cauzei pe fond de către judecătorul de cameră preliminară, instanța de apel a respins-o ca nefondată, în raport de împrejurarea că prin Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în M. Of. nr. 707/2015, Curtea Constituțională a statuat cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 3 alin. (3) C. proc. pen. vizând separația funcțiilor judiciare: „În desfășurarea aceluiași proces penal, exercitarea unei funcții judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcții judiciare, cu excepția celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcția de judecată."

Într-un asemenea context, aspectul că judecătorul care a dispus în camera preliminară începerea judecății este cel care a desfășurat și funcția de judecată este atât în acord cu prevederile procesual penale în vigoare, dar și cu instanța de contencios constituțional.

Împotriva Deciziei penale nr. 1103/A din data de 10 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, inculpatul A. a declarat recurs in casație.

În susținerea căii extraordinare de atac, recurentul inculpat a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susținând că i s-a aplicat o pedeapsă prevăzută pentru infracțiunea complexă consumată, potrivit prevederilor art. 36 alin. (3) C. pen., aceasta fiind reținută greșit, în lipsa unor probe certe cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii. A mai formulat critici cu privire la omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra unor apărări formulate în fața primei instanțe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție termenul pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 C. proc. pen., fiind stabilit la data de 15 februarie 2016. fără citarea pârtilor.

Prin Încheierea nr. 49/RC din 15 februarie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/98/2014 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 440 alin. 4 C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1103/A din data de 10 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

S-a trimis cauza. în vederea judecării pe fond a recursului în casație, la data din 28 martie 2016, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând recursul in casație declarat de inculpatul A., prin prisma dispozițiilor legale incidente și a actelor dosarului, Înalta Curte apreciază că este nefondat, minând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac. ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către curțile de apel.

Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalității, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legale.

Potrivit dispozițiilor art. 447 C. proc. pen., instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate prin cerere de procuror sau de părți, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării ,,dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală.

Infracțiunea de tentativă la tâlhărie calificată urmată de moartea victimei, prev. de art. 237 C. pen., rap. la art. 234 alin. (1) lit. d) și f) C. pen., rap. la art. 236 C. pen., pentru care a fost condamnat inculpatul, este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 7 la 18 ani și interzicerea unor drepturi, astfel că pedeapsa de 7 ani închisoare a fost stabilită în limitele prevăzute de lege.

Referitor la celelalte critici formulate de inculpat în susținerea cererii de recurs în casație, se constată că nu pot fi analizate, întrucât exced situației în care instanța poate constata că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, vizând reexaminarea probatoriului administrat în cauză, posibilitate care este exclusă, raportat la dispozițiile legale ce reglementează calea de atac a recursului în casație.

Astfel, stabilirea situației de fapt este atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel, care devoluează cauza în fapt și în drept, în cazul acestora fiind posibilă administrarea de probe pentru corecta și completa stabilire a faptelor.

În consecință, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate, dar și corecta încadrare juridică a faptelor nu pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1103/A din 10 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 265 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. din care suma de 65 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1103/A din 10 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 265 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 martie 2016.