ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 536/2015

Decizia nr. 536/2015

Asupra conflictului negativ de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești, la data de 03 august 2012 sub nr. x/270/2012, contestatoarea SC A. SA în contradictoriu cu intimații B. și Birou Executor Judecatoresc C., a formulat contestație la executare prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea actelor de executare silită din Dosarul nr. x/2012 ale B.E.J. C., respectiv a somației, a procesului-verbal din data de 26 iulie 2012, a adresei de înființare a popririi emisă de B.E.J. către Banca D., a raportului de expertiză și a actelor ulterioare, să dispună suspendarea executării silite în dosarele mai sus indicate, restabilirea situației anterioare executării prin restituirea sumelor executate, potrivit art. 404

2

C. proc. civ., obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2945 din 27 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Onești în Dosarul nr. x/270/2012, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu de către instanță și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. x/301/2012, la data de 09 octombrie 2012.

Prin sentința civilă nr. 179 din data de 25 noiembrie 2014, Judecătoria sectorului 3 București a admis excepția de necompetență teritorială a instanței, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești.

Instanța a reținut că excepția necompetenței teritoriale este o excepție de procedură întrucât prin intermediul acesteia se invocă neregularități procedurale, respectiv încălcarea normelor referitoare la aptitudinea unei instanțe de a judeca un anumit litigiu și dilatorie deoarece admiterea acesteia duce la întârzierea judecării cauzei pe fond prin declinarea competenței în favoarea altei instanțe. De asemenea, instanța a reținut că potrivit art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., necompetența teritorială este de ordine publică atunci când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. În materia contestației la executare, necompetența este reglementată prin norme imperative, de ordine publică astfel încât excepția necompetenței poate fi invocată de oricare dintre părți sau de instanță din oficiu.

Potrivit art. 400 alin. (1) vechiul C. proc. civ., aplicabil în speță, contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind conform art. 373 alin. (2) C. proc. civ., judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea prevede altfel iar potrivit alin. (3), instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestațiile la executare precum și alte incidente ivite în cursul executării.

În speță, prin încheierea din data de 29 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Onești în Dosarul nr. x/270/2012 a fost încuviințată executarea silită a debitoarei SC A. SA în baza titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 935 din 06 iunie 2011 a Curții de Apel Bacău, iar din actele care formează dosarul de executare nr. x/2012 rezultă că împotriva contestatoarei au fost efectuate acte de executare specifice executării silite prin poprire respectiv adresa de înființare a popririi din data de 26 iulie 2012, dar și a executării silite imobiliare, procesul-verbal de situație, somație imobiliară din data de 06 august 2012.

Prin cererea care formează obiectul prezentului dosar contestatoarea a solicitat anularea actelor de executare silită din Dosarul nr. x/2012 ale B.E.J. C., respectiv a somației, a procesului-verbal din data de 26 iulie 2012, a adresei de înființare a popririi, a raportului de expertiză și a actelor ulterioare.

Având în vedere că au fost efectuate acte de executare silită specifice executării silite imobiliare în raza teritorială de competență a Judecătoriei Onești, aceasta a dobândit calitatea de „instanță de executare”, prin urmare este competentă să soluționeze contestația la executare privind creanța, executarea silită imobiliară și executarea silită însăși, cu atât mai mult cu cât se invocă de către contestatoare aspecte privind inexistenta obligației de plată ca urmare a achitării debitului anterior începerii executării silite precum și determinarea incorectă a cuantumului creanței prin raportul de expertiză.

Mai mult, prin sentința civilă nr. 19211 din 10 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, în Dosarul nr. x/301/2012, instanța a dispus de asemenea declinarea competenței de soluționare a contestațiilor la executare privind executarea imobiliară și executarea însăși, cu privire la actele din dosarele de executare nr. x/2012 ale B.E.J. C., dintre care face parte deci și Dosarul nr. x/2012, ce formează obiectul prezentei cauze, în favoarea Judecătoriei Onești.

În temeiul art. 20 pct. 2 și art. 22 alin. (2) C. proc. civ., instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria sectorului 3 București și Judecătoria Onești și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 373 alin. (1) C. proc. civ. „(1) Dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care se află acestea. Dacă bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripțiile mai multor curți de apel, este competent oricare dintre executorii judecătorești care funcționează pe lângă una dintre acestea.”

Conform art. 373 alin. (2) C. proc. civ. „(2) Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.”

Conform art. 373 alin. (3) C. proc. civ. „(3) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.”

Potrivit dispozițiilor art. 400 alin. (1) C. proc. civ. contestația la executare se introduce la instanța de executare.

În cauză determinarea instanței de executare se va face prin raportare la momentul soluționării cererii de încuviințare a executării silite.

Executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Onești, prin urmare aceasta este instanța de executare în accepțiunea legii, competentă și în soluționarea contestației la executare care face obiectul dosarului de fond.

De altfel, nefiind vorba de o excepție de ordine publică, Judecătoria Onești a invocat în mod greșit, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale fiind astfel încălcate dispozițiile art. 159

1

alin. (3) din vechiul C. proc. civ., aplicabil cauzei, în conformitate cu care necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare.

Având în vedere prevederile legale menționate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 17 februarie 2015.