Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.11.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3442/2015

HOTĂRÂRE
03.11.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3442/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 3442/2015 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 14 octombrie 2014 pe rolul Tribunalului Harghita, secția civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Comuna Zetea - Comisia de Fond Funciar a Comunei Zetea, reprezentată prin primar, Instituția Prefectului Harghita - Comisia de Fond Funciar a Județului Harghita din cadrul Instituției Prefectului Județului Harghita, reprezentată prin prefect, Statul Român - Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, reprezentat de președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, reprezentată de președinte, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: - obligarea pârâților la stabilirea și aprobarea, în mod retroactiv, a despăgubirilor cuvenite în dosarul de despăgubire nr. x/1998, astfel cum a fost validat prin hotărârea nr. 10 din 17 iulie 2013 a Comisiei Județene Harghita; - obligarea pârâtei C.N.C.I.

de a emite titlurile de despăgubire aferente dreptului la despăgubire din Dosarul nr. x/1998 și de a plăti drepturile cuvenite, potrivit prevederilor art. 41 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013; - obligarea pârâtei Comisia de Fond Funciar a Comunei Zetea la plata de daune morale în cuantum de 5.000 euro pentru prejudiciul moral cauzat prin vătămarea dreptului de proprietate și de acces la justiție și frustrarea provocată reclamantei prin întârzierea nerezonabilă și nejustificată a punerii în executare a sentinței nr. 326/2012 pronunțată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc; - obligarea pârâtei Comisia de Fond Funciar a Comunei Zetea în solidar cu pârâtul Statul Român la plata de daune morale în cuantum de 5.000 euro pentru prejudiciul moral cauzat prin vătămarea dreptului de proprietate și frustrarea provocată reclamantei prin refuzul sistematic și nejustificat de soluționare a dosarului de despăgubiri nr. x/1998 și prin nerespectarea termenelor și procedurii de soluționare prevăzute de legislația în vigoare cât și prin schimbarea frecventă, imprevizibilă și contradictorie a cadrului legislativ de către Statul Român; - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Prin sentința civilă nr. 573 din 08 aprilie 2015, Tribunalul Harghita, secția civilă, a admis excepția de necompetență materială a tribunalului invocată de pârâta A.N.R.P. și a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, reținând că pârâta A.N.R.P. împotriva căreia au fost formulate toate capetele de cerere este autoritate publică centrală, iar competența de soluționarea a acțiunii se determină conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. 2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel Târgu Mureș, prin sentința civilă nr. 83 din 28 septembrie 2015, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Harghita, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus suspendarea din oficiu a judecării cauzei până la soluționarea conflictului de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În esență, Curtea de apel a reținut că, prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta și intervenientul în interes propriu au arătat că, în mod greșit, prin completarea la cererea de chemare în judecată, au solicitat și obligarea în solidar cu celelalte pârâte a A.N.R.P. la soluționarea dosarului de despăgubire, solicitând ca excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții să fie admisă. Conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ., curtea de apel a reținut că nu poate face abstracție de voința reclamantei și a intervenientului care au înțeles să stabilească cadrul procesual fără pârâta A.N.R.P., revenind tribunalului competența de soluționare a cauzei, conform art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente. 1. Argumente de fapt și de drept relevante În sensul celor expuse la pct. I.1., reclamanta a învestit instanța cu o acțiune prin care solicită, în principal, obligarea pârâților la stabilirea și aprobarea, în mod retroactiv, a despăgubirilor cuvenite în dosarul de despăgubire nr. x/1998, astfel cum a fost validat prin hotărârea nr. 10 din 17 iulie 2013 a Comisiei Județene Harghita, emiterea titlurilor de despăgubire și plata drepturilor cuvenite, potrivit art. 41 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013.

În motivarea acțiunii, reclamanta invocă demersurile efectuate în vederea soluționării cererii sale, formulată în temeiul Legii nr. 18/1991, de acordare a despăgubirilor cuvenite pentru un imobil expropriat în baza Decretului nr. 272/1980, și contestă nesoluționarea de către autoritățile pârâte a cereri sale în raport cu dispozițiile Legii nr. 18/1991, ale Legii nr. 1/2000, ale Legii nr. 247/2005 și ale Legii nr. 165/2013. Înalta Curte constată că în privința cererii de chemare în judecată sunt relevante următoarele dispoziții din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare : „Art.

3. - În înțelesul prezentei legi, expresiile și termenii de mai jos au următoarele semnificații: 1. cereri - notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cererile formulate în temeiul prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, cererile formulate potrivit Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, cererile de retrocedare formulate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, republicată, aflate în curs de soluționare la entitățile învestite de lege sau,

după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; Art. 33. - (1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează: a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri; b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri; c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014. […] Art. 34. - (1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. (2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. […] Art. 35. - (1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. […]” În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține că demersul judiciar al reclamantei se circumscrie prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, iar instanța competentă să soluționeze cauza în fond este secția civilă a tribunalului, conform dispozițiilor alin. (1) al aceluiași articol. 2. Temeiul legal al regulatorului de competență Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secția I civilă.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Comuna Zetea - Comisia de fond funciar a Comunei Zetea, prin primar, Instituția Prefectului Harghita - Comisia de fond funciar a Județului Harghita, prin prefect, Statul Român - Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și intervenientul B., în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 noiembrie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-10-06
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3032/2015
te în temeiul Legii nr. 10/2001, așa cum a fost ea modificată prin Legea nr. 247/2005. Față de dispozițiile cu caracter speciale indicate, faptul că una dintre pârâtele chemate în judecată este o autoritate publică centrală nu atrage automa
ÎCCJ 2014-02-12
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 653/2014
și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Curții de Apel Târgu Mureș pentru a hotărî a
ÎCCJ 2018-01-25
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 192/2018
de 150.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a privării sale de exercitarea dreptului de proprietate asupra imobilului, a beneficiului nerealizat, și a dobânzilor legale aferente acestei sume, până în moment
ÎCCJ 2008-02-06
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 718/2008
aplicării dispozitivului. - Raportat la natura litigiului soluționat prin sentința a cărei executare s-a solicitat, rezultă neîndoielnic, că obligația stabilită pe seama Consiliului județean Harghita a fost îndeplinită prin emiterea dispozi
ÎCCJ 2015-05-13
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1987/2015
Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Vâlcea, secția I-a civilă
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă