ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3032/2015

Decizia nr. 3032/2015 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 14 august 2014 pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamanta A., reprezentată prin procurator B., în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Băbeni, Comisia Județeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Vâlcea, prin Prefectura Vâlcea, și Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților, a solicitat obligarea autorităților pârâte la constituirea dosarului de despăgubiri (definitivarea), transmiterea și acordarea despăgubirilor - în funcție de atribuțiile fiecărei instituții în parte, precum și obligarea pârâtelor la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei/zi până la acordarea efectivă a despăgubirilor.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Prin sentința civilă nr. 5732 din 19 noiembrie 2014, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, reținând incidența dispozițiilor art. 95 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. și art. 35 din Legea nr. 165/2013. 2.2.

Învestit cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 375 din 19 martie 2015, a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și a declinat competența materială de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Pitești, secția de contencios administrativ, reținând următoarele: Procedura stabilirii și plății despăgubirilor acordate în temeiul legilor de fond funciar este o procedură administrativă reglementată de mai multe acte normative și, în principal, de Legea nr. 247/2005 și de Legea nr. 165/2013, aplicabilă și prezentei cauze, întrucât a intrat în vigoare la data de 20 mai 2013. În esență, procedura administrativă menționată implică parcurgerea mai multor etape care rezultă din actele normative menționate, cu mențiunea că situația în care se regăsește reclamanta, respectiv cea în care pretinde că deși s-a validat propunerea de acordare a despăgubirilor, dosarul nu a fost constituit și transmis autorității competente, este vizată de art. 8 lit. e) din Legea nr. 165/2013.

Aceste etape constau în centralizarea situației din cererile nesoluționate, transmiterea și înregistrarea dosarelor de despăgubire, analiza și evaluarea, emiterea deciziei de compensare. Toate aceste etape implică obligații administrative ale autorităților competente a căror neîndeplinire poate fi invocată în cadrul unui litigiu în contencios administrativ. Raportat la pretențiile materializate prin cererea dedusă judecății, pretențiile formulate împotriva Comisiei Județene și a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, deși ar putea fi formulate pe cale principală, separată, astfel cum sunt formulate în cauză, implică o anumită interdependență cu pretenția formulată în contradictoriu cu Comisia Locală.

În consecință, la determinarea competenței sunt avute în vedere dispozițiile art. 95, art. 96 și art. 123 alin. (3) C. proc. civ. Dispozițiile art. 33, art. 34, art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013 nu sunt aplicabile cauzei, întrucât, pe de o parte, în cauză nu a fost emisă o decizie și se contestă refuzul emiterii deciziei în termenele prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, dosarele sunt formate în aplicarea Legii nr. 10/2001, iar art. 34 vizează termenele în care ar trebui soluționate deja dosarele înregistrate. Tot raportat la obiectul litigiului, tribunalul a constatat că nu sunt aplicabile nici prevederile art. 19 și art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, forma în vigoare la momentul introducerii cererii, care trebuie considerate abrogate în temeiul art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013.

În consecință, tribunalul a apreciat că orice operațiune care se circumscrise procedură administrative și care nu este reglementată prin norme speciale este supusă dispozițiilor Legii nr. 554/2004, motiv pentru care, având în vedere calitatea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de organ de specialitate al administrației publice centrale, instanța competentă în fond se stabilește conform art. 96 C. proc. civ. și art. 10 din Legea nr. 554/2004. 2.3. Prin sentința civilă nr. 105/F-cont din 22 iunie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a curții de apel, a declinat competența materială în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a I civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competentă și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

În raport cu obiectul cererii introductive de instanță, curtea de apel a reținut incidența prevederilor art. 16 alin. (2) și (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, act normativ în vigoare la data adoptării Hotărârii nr. 1081 din 30 noiembrie 2006 emisă de Comisia Județeană Vâlcea. Ulterior, conform art. 17 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 165/2013 (care a abrogat Titlul VII al Legii nr. 247/2005), atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au fost preluate de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, entitate distinctă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, iar, potrivit art. 21-26 din aceeași lege, soluționarea dosarului de despăgubiri se finalizează prin validarea sau invalidarea în tot sau în parte de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a deciziei entității învestite de lege prin care s-a propus acordarea de despăgubiri.

Numai în situația în care dosarul este validat, potrivit art. 21 alin. (9) din Legea nr. 165/2013, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor emite o decizie de compensare prin puncte. Anterior Legii nr. 165/2013, litigiile de acest gen au fost date în competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, conform art. XX din Legea nr. 2/2013, care a modificat art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Însă, în conformitate cu dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, legiuitorul a dat în competența tribunalelor civile soluționarea cauzelor având ca obiect soluționarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, așa cum a fost ea modificată prin Legea nr. 247/2005.

Față de dispozițiile cu caracter speciale indicate, faptul că una dintre pârâtele chemate în judecată este o autoritate publică centrală nu atrage automat incidența art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune prin care solicită obligarea pârâtelor Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Băbeni, Comisia Județeană de Aplicare a Legii Fondului Funciar Vâlcea și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, la constituirea dosarului de despăgubiri (definitivarea), transmiterea și acordarea despăgubirilor pentru imobilul-teren, propus pentru acordarea despăgubirilor prin Hotărârea nr. 4569 din 27 mai 2004 emisă de Prefectura Județului Vâlcea - Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, solicitând și obligarea pârâtelor la plata unor daune cominatorii de 50 de lei pe zi până la acordarea definitivă a despăgubirilor, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta invocă nesoluționarea de către autoritățile pârâte a cererilor sale depuse în decursul timpului pentru acordarea despăgubirilor pentru imobilul în litigiu, propuse prin Hotărârea nr. 4569 din 27 mai 2004 emisă de Prefectura Județului Vâlcea - Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000, Legii nr. 247/2005și Legii nr. 165/2013. Înalta Curte constată că în privința cererii de chemare în judecată sunt relevante următoarele dispoziții din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare: „Art.

3. - În înțelesul prezentei legi, expresiile și termenii de mai jos au următoarele semnificații: 1. cereri - notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cererile formulate în temeiul prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, cererile formulate potrivit Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, cererile de retrocedare formulate potrivit O.U.G.

nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și O.U.G.

nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, republicată, aflate în curs de soluționare la entitățile învestite de lege sau, după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; Art. 33 - (1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează: a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri; b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri; c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014. (...) Art. 34. - (1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. (2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. (...) Art. 35. - (1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (...)” În raport cu obiectul acțiunii, expus în prealabil, Înalta Curte reține că cererea de chemare în judecată se circumscrie prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, iar instanța competentă să soluționeze cauza în fond este secția civilă a tribunalului, conform dispozițiilor alin. (1) al aceluiași articol. 2. Temeiul legal al regulatorului de competență Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., prin procurator B., în contradictoriu cu pârâții Comisia de aplicare a legilor fondului funciar Băbeni, Comisia Județeană de Aplicare a legilor fondului funciar Vâlcea, prin Prefectura Vâlcea, și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 octombrie 2015.