ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3032/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3032/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 3032/2015

Asupra

conflictului negativ de competență;

Din

examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

chemare în judecată

Prin cererea

înregistrată la data de 14 august 2014 pe rolul Judecătoriei Râmnicu

Vâlcea, reclamanta A., reprezentată prin procurator B., în contradictoriu

cu pârâții Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar

Băbeni, Comisia Județeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar

Vâlcea, prin Prefectura Vâlcea, și Autoritatea Naționala pentru

Restituirea Proprietăților, a solicitat obligarea

autorităților pârâte la constituirea dosarului de despăgubiri

(definitivarea), transmiterea și acordarea despăgubirilor - în

funcție de atribuțiile fiecărei instituții în parte, precum

și obligarea pârâtelor la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50

lei/zi până la acordarea efectivă a despăgubirilor.

2.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin

sentința civilă nr. 5732 din 19 noiembrie 2014, Judecătoria Râmnicu

Vâlcea a admis excepția de necompetență materială și a

declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului

Vâlcea, reținând incidența dispozițiilor art. 95 alin. (1) pct.

4 C. proc. civ. și art. 35 din Legea nr. 165/2013.

2.2. Învestit

cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Tribunalul

Vâlcea, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 375 din

19 martie 2015, a admis excepția necompetenței materiale a

tribunalului și a declinat competența materială de

soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Pitești, secția

de contencios administrativ, reținând următoarele:

Procedura

stabilirii și plății despăgubirilor acordate în temeiul

legilor de fond funciar este o procedură administrativă

reglementată de mai multe acte normative și, în principal, de Legea

nr. 247/2005 și de Legea nr. 165/2013, aplicabilă și prezentei

cauze, întrucât a intrat în vigoare la data de 20 mai 2013.

În

esență, procedura administrativă menționată

implică parcurgerea mai multor etape care rezultă din actele

normative menționate, cu mențiunea că situația în care se

regăsește reclamanta, respectiv cea în care pretinde că

deși s-a validat propunerea de acordare a despăgubirilor, dosarul nu

a fost constituit și transmis autorității competente, este

vizată de art. 8 lit. e) din Legea nr. 165/2013. Aceste etape constau în

centralizarea situației din cererile nesoluționate, transmiterea

și înregistrarea dosarelor de despăgubire, analiza și evaluarea,

emiterea deciziei de compensare. Toate aceste etape implică obligații

administrative ale autorităților competente a căror

neîndeplinire poate fi invocată în cadrul unui litigiu în contencios

administrativ.

Raportat la

pretențiile materializate prin cererea dedusă judecății,

pretențiile formulate împotriva Comisiei Județene și a

Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților, deși ar putea fi formulate pe cale

principală, separată, astfel cum sunt formulate în cauză,

implică o anumită interdependență cu pretenția

formulată în contradictoriu cu Comisia Locală.

În

consecință, la determinarea competenței sunt avute în vedere

dispozițiile art. 95, art. 96 și art. 123 alin. (3) C. proc. civ.

Dispozițiile

art. 33, art. 34, art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013 nu sunt

aplicabile cauzei, întrucât, pe de o parte, în cauză nu a fost emisă

o decizie și se contestă refuzul emiterii deciziei în termenele prevăzute

de lege, iar, pe de altă parte, dosarele sunt formate în aplicarea Legii

nr. 10/2001, iar art. 34 vizează termenele în care ar trebui

soluționate deja dosarele înregistrate.

Tot raportat

la obiectul litigiului, tribunalul a constatat că nu sunt aplicabile nici

prevederile art. 19 și art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, forma

în vigoare la momentul introducerii cererii, care trebuie considerate abrogate

în temeiul art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013.

În

consecință, tribunalul a apreciat că orice operațiune care

se circumscrise procedură administrative și care nu este

reglementată prin norme speciale este supusă dispozițiilor Legii

nr. 554/2004, motiv pentru care, având în vedere calitatea

Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților de organ de specialitate al administrației

publice centrale, instanța competentă în fond se stabilește

conform art. 96 C. proc. civ. și art. 10 din Legea nr. 554/2004.

2.3. Prin sentința

civilă nr. 105/F-cont din 22 iunie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis

excepția necompetenței materiale a curții de apel, a declinat

competența materială în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a I

civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competentă și a

trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru

pronunțarea regulatorului de competență.

În raport cu

obiectul cererii introductive de instanță, curtea de apel a

reținut incidența prevederilor art. 16 alin. (2) și (4) din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, act normativ în vigoare la data

adoptării Hotărârii nr. 1081 din 30 noiembrie 2006 emisă de

Comisia Județeană Vâlcea.

Ulterior,

conform art. 17 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 165/2013 (care a

abrogat Titlul VII al Legii nr. 247/2005), atribuțiile Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor au fost preluate de Comisia

Națională pentru Compensarea Imobilelor, entitate distinctă de

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

iar, potrivit art. 21-26 din aceeași lege, soluționarea dosarului de

despăgubiri se finalizează prin validarea sau invalidarea în tot sau

în parte de către Comisia Națională pentru Compensarea

Imobilelor a deciziei entității învestite de lege prin care s-a

propus acordarea de despăgubiri.

Numai în

situația în care dosarul este validat, potrivit art. 21 alin. (9) din

Legea nr. 165/2013, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor

emite o decizie de compensare prin puncte.

Anterior

Legii nr. 165/2013, litigiile de acest gen au fost date în competența

secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, conform

art. XX din Legea nr. 2/2013, care a modificat art. 20 din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005.

Însă, în

conformitate cu dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, legiuitorul a

dat în competența tribunalelor civile soluționarea cauzelor având ca

obiect soluționarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001,

așa cum a fost ea modificată prin Legea nr. 247/2005.

Față

de dispozițiile cu caracter speciale indicate, faptul că una dintre

pârâtele chemate în judecată este o autoritate publică centrală

nu atrage automat incidența art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de

competență

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2

și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța

regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum

și cu dispozițiile legale incidente.

de fapt și de drept relevante

Prin cererea

de chemare în judecată, reclamanta a învestit instanța cu o

acțiune prin care solicită obligarea pârâtelor Comisia Locală de

Aplicare a Legii Fondului Funciar Băbeni, Comisia Județeană de

Aplicare a Legii Fondului Funciar Vâlcea și Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, la

constituirea dosarului de despăgubiri (definitivarea), transmiterea

și acordarea despăgubirilor pentru imobilul-teren, propus pentru

acordarea despăgubirilor prin Hotărârea nr. 4569 din 27 mai 2004

emisă de Prefectura Județului Vâlcea - Comisia județeană

pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, solicitând

și obligarea pârâtelor la plata unor daune cominatorii de 50 de lei pe zi

până la acordarea definitivă a despăgubirilor, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta invocă nesoluționarea de către

autoritățile pârâte a cererilor sale depuse în decursul timpului

pentru acordarea despăgubirilor pentru imobilul în litigiu, propuse prin

Hotărârea nr. 4569 din 27 mai 2004 emisă de Prefectura Județului

Vâlcea - Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor, cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 18/1991,

Legii nr. 1/2000, Legii nr. 247/2005și Legii nr. 165/2013.

Înalta Curte

constată că în privința cererii de chemare în judecată sunt

relevante următoarele dispoziții din Legea nr. 165/2013 privind

măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau

prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului

comunist în România, cu modificările și completările ulterioare:

„Art. 3. - În

înțelesul prezentei legi, expresiile și termenii de mai jos au

următoarele semnificații:

notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, cererile formulate în temeiul prevederilor Legii

fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere,

solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale

Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare,

cererile formulate potrivit Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, cu modificările și completările ulterioare, cererile

de retrocedare formulate potrivit O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor

bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România,

republicată, cu modificările și completările ulterioare,

și O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au

aparținut comunităților cetățenilor aparținând

minorităților naționale din România, republicată, aflate în

curs de soluționare la entitățile învestite de lege sau,

după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor;

Art. 33 - (1)

Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa

cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, înregistrate și

nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi

și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după

cum urmează:

a) în termen

de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de

soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen

de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat

un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen

de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de

soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele

prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014. (...)

Art. 34. -

(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data

intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond

funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele

care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei

intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de

60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de

fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. (...)

Art. 35. -

(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi

atacate de persoana care se consideră îndreptățită la

secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se

află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data

comunicării.

(2) În cazul

în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele

prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră

îndreptățită se poate adresa instanței

judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la

expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(...)”

În raport cu

obiectul acțiunii, expus în prealabil, Înalta Curte reține că

cererea de chemare în judecată se circumscrie prevederilor art. 35 alin.

(2) din Legea nr. 165/2013, iar instanța competentă să

soluționeze cauza în fond este secția civilă a tribunalului,

conform dispozițiilor alin. (1) al aceluiași articol.

legal al regulatorului de competență

Având în

vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ.,

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Vâlcea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., prin

procurator B., în contradictoriu cu pârâții Comisia de aplicare a legilor

fondului funciar Băbeni, Comisia Județeană de Aplicare a legilor

fondului funciar Vâlcea, prin Prefectura Vâlcea, și Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, în favoarea

Tribunalului Vâlcea, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 6 octombrie 2015.